Puterea contractului cu Dumnezeu

O hotărâre crucială şi miracolul ce i-a urmat

Închipuiţi-vă noaptea de la cumpăna anilor.Toată lumea se dezlănţuie într-o risipa de energie şi voie bună, de-o frenezie sălbatică, disperată, ca şi cum, doar peste câteva ore, ar urma să treacă la cele veşnice, iar acum, se grăbesc să se mai bucure puţin de viaţă. Este o noapte în care nimeni nu are voie să fie trist, abătut, îngândurat, chiar de ar avea mortul pe masă. Toţi trebuie să fie bine dispuşi, veseli, chiar mitocani şi vulgari, căci altfel le va mege rău tot anul. Fost-au pregătite din vreme multe şi diverse aperitive, precum măsline cu brânză telemea sau caşcaval, acadele cu parmezan, acadelele cu piept de pui, antreu cu vinete, apoi artileria grea : ciorbe şi borşuri de tot felul, precum bogras la ceaun, borş de fasole uscată cu mânătarci, ciorbă de pui şi ciuperci à la grecque, bulion de pui, ciorbă de potroace acrită cu varză mâncăruri copioase cum ar fi sarmale, curcan la cuptor, marinată de stacoj, icre negre de morun, sardele muiate în untdelemn. Apoi prăjiturile, smochine, curmalele, ananasul. A fost de asemenea pregătită şi udătura, precum ţuica bătrână, lăzile cu şampania, vinul de pays d’oc sau de Mutflatar, Valea Călugarească, apa gazoasă, sifonul, cafeaua turcească. Tot aşa şi gramofonul cu discurile ce conţin ultimele cântece la modă : “Zaraza”, “Terente şi Didina”, “Maria neichii, Marie”, “Foaie verde de trei sfanţi”. De asemenea, au mai fost pregătite şi petardele, răvaşele de prost gust, glumele fără perdea şi, pentru cei mai simandicoşi, anecdotele intelectualiste cu poante răsuflate.

Anul nou poate fi începutul creşterii noastre duhovniceşti

"Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. " ( Coloseni 3: 12 -16)

Am recitit aceste versete acum când ne mai despart câteva zile de noul an, pentru că în ele este un sfat peste care nu trebuie trecut uşor cu vederea. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă să căutăm a ne îmbrăca în omul cel nou, arătându-ne totodată şi virtuţile pe care trebuie să le căutăm.

Dragă cititorule! Anul acesta a fost un an de graţie pentru tine şi mântuirea ta

 

I s-a spus smochinului care de trei ani nu făcea roade, tot: „Vin mereu…”, „Vin mereu…”

Nu ştiu… inimii noastre, la unii de trei ani, la alţii de mai mulţi, i se tot spune mereu că Stăpânul vine… În ce stare se găseşte pomul vieţii noastre la ceasul acestei nopţi a Anului Nou, când El vine iarăşi să ne cerceteze?

Ştim bine că de atâtea ori I-a spus Domnul Iisus despre noi Tatălui Ceresc: „Tatăl Meu, mai lasă-l, că am să Mă ocup de el în chip deosebit…”. Şi S-a ocupat Domnul de noi în chip deosebit. Ne-a vorbit cum nu ne mai vorbise nimeni, ne-a făcut să simţim cum nu mai simţisem altădată. Ne-a dus prin unele locuri pe unde n-am mai fost altădată. Ne-am întâlnit cu fiinţe scumpe cu care nu ne‑am mai întâlnit altădată.

Ne-a dat Dumnezeu pe Fiul Său. Ne-a dat Dumnezeu ce a avut mai scump şi ce a avut mai drag.

Dacă şi după aceasta noi nu o să ne îndreptăm, ca să fim mai buni, ca să aducem roadele acelea de la Galateni: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, credincioşia, – s-ar putea întâmpla să vină securea (că şi aşa e înfiptă la rădăcina pomilor) şi să nu mai fie cine să mijlocească pentru Lot… S-ar putea ca Avraam să-şi lase mâinile în jos obosite şi îmbătrânite, şi slăbite…

S-ar putea ca nici Moise să nu mai ţină mâinile tot ridicate în sus…

Şi atunci cine va mai mijloci?… 

Ce va urma după ce mâinile sfinţilor lui Dumnezeu se vor lăsa în jos?… Că nu au avut pentru cine mijloci…

Iubiţii mei, haideţi să ne ridicăm inimile spre Dumnezeu, să ne îndreptăm cărările după Cuvântul Său!

Să ne ajute Domnul să putem învăţa ceva şi în seara aceasta, a Anului Nou, şi din noaptea aceasta, a Anului Nou, ca să nu intrăm, ca să nu păşim tot oameni vechi, ca să înceapă să trăiască şi să rodească omul cel nou şi în noi, în fiecare dintre noi. Amin.

Slăvit să fie Domnul!

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de Anul Nou – 1983

Mai ştiţi oare cine este Sărbătoritul?

Ca în fiecare an, în preajma Crăciunului, cluburile şi staţiunile vin cu fel de fel de oferte pentru petrecerea nopţilor de sărbătoare.

Unde e Hristos în toată zarva petrecerilor şi a meselor festive de acum?

Unde e Hristos în mulţmea programelor TV murdare, la care toţi privesc obligatoriu şi “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleaş discutii stupide, cu acelaşi strat gros de sclipici al superficialitatţi şi trivialităţii, cu aceleaşi glume proaste şi cu aceleaşi hăhăeli grosolane, cu aceiaşi nuri femeieşti expuşi neruşinat ca şi în toate celelalte zile ale anului, dar… acum şi mai dihai, că deh, “e sărbătoare"....

Când Dumnezeu a aşteptat cu iarna

A fost odată un om bun la Dumnezeu. Acest om bun era meşter făcător de case de lemn pentru adăpostul oamenilor şi de grajduri pentru vite. Tot timpul anului el era când ici, când colo, cioplind lemne şi făcând case şi grajduri, pentru ca oamenii şi vitele să aibă unde sta iarna.

Într-un an însă omul cel bun nu şi-a putut aduce din vară, pentru casa lui, lemne de foc pentru iarnă. Şi atunci, bunul Dumnezeu a aşteptat cu iarna până când omul Lui cel bun şi a adus şi el lemne de foc.
– Cum a aşteptat bunul Dumnezeu, moşule? întrebai eu nerăbdător.
– Ai să vezi îndată, zise moşul, adiindu-mă cu mâna lui cea grea pe păr… Lucrul acesta nu-mi plăcea, fiindcă mâna lui era grea. Dar acum nu zisei nimic.
În anul acela, toată primăvara fuseseră ploi grele. Veniseră valuri mari şi făcuseră mari pagube. Valurile tulburi luaseră multe case şi grajduri, iar vânturile puternice dărâmaseră sau stricaseră acoperişuri şi pereţi. Cel mai mult suferiseră oamenii cei săraci, căci sălaşurile lor erau slabe şi vechi.
Au început să vină astfel la omul cel bun fel de fel de oameni, mai de aproape şi mai de departe, zicându-i:

CRĂCIUNUL STRĂMOŞILOR NOŞTRI

 

 

Crăciunul strămoşilor noştri era mai plin de bucurii sufleteşti decât al nostru de azi. Steaua Naşterii strălucea cu mai multă bucurie de­cât azi. Întrebaţi pe bătrânii noştri ce Crăciunuri erau în vremile de demult.

Nu erau atunci oamenii aşa de învăţaţi; trăiau o viaţă simplă, dar curată. N-aveau strămoşii noştri atâta ştiinţă, dar în schimb aveau credinţă.

Nu erau pe atunci casele aşa de mari şi făloase... şi nu erau lumi­nate cu electrică, dar în schimb ar­dea în ele lumina cea vie a credinţei şi focul cel sfânt al iubirii, al rugăciunii şi purtărilor curate.