De ce să aştept în dragoste? De ce să spun adevărul ?

Din cercetarea Sfintelor Scripturi, aflăm că Sf. Apostoli ajunseseră pe cele mai de sus înalţimi ale dragostei pentru Domnul. Şi, pe masură ce urcau treptele neprihănirii spre desăvârşire, în ochii lumii apăreau un fel de "nebuni", căci nu mai căutat la cele de jos si nu mai preţuiau întru nimic pe cele pământeşti; le socoteau ca pe nişte gunoaie, faţă de marea operă a mântuirii săvârşite pe Golgota din iubire nemărginită. Singura lor ţintă era Domnul Iisus şi vestirea Lui minunată.

Dacă citim in 1 Corinteni cap. 4, vedem că cei cărora Sf.Ap. Pavel li se adresează cu numirea de "înţelepţi", erau încă "jos", pe pământ, erau încă pământeşti.

Înşelăciunea, semn al vremurilor din urmă

„Când va veni Fiul Omului, va găsi El, oare credinţă pe pământ?” (Luca 8, 8)

Pentru a ne abate de la credinţă, vrăjmaşul foloseşte fel şi fel de mijloace, luând diferite înfăţişări demonice sau angelice. Sfintele Evanghelii ne vorbesc în multe locuri de oameni posedaţi, munciţi de diavoli, pe care Domnul Iisus i-a izbăvit, izgonind duhurile necurate. Pentru astfel de situaţii, Dumnezeu ne-a înarmat cu semnul Sf. Cruci, cu postul, cu rugăciunea, cu ierurgiile Bisericii, cu Sfintele Taine, între care este Sf. Maslu (cf. Iacov 5, 14). Din nefericire, prin unii din astfel de oameni căzuţi sub stăpânirea lui, vrăjmaşul îşi face lucrarea de nimicire a credinţei prin dezbinare şi răstălmăcire a cuvântului lui Dumnezu.

Spiritismul, neopăgânsismul, etc., combinate cu toate formele de ocultism şi magie, sunt la mare cinste astăzi printre creştinii descreştinaţi. În ultimii ani, s-au tipărit o mulţime de cărţi ce cuprind în paginile lor fel şi fel de arătări, semne fantastice, „minuni”, „descoperiri” şi alte întâmplări neobişnuite care îmbracă diferite forme de credinţă, abuzând de lucrurile sfinte ale Bisericii.

Fecioara Maria Chivotul Noului Legământ

Ținând cont de scrierile Sfinților Părinți cu privire la Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, putem spune că oricât de frumos și de mult am scrie despre ea, întodeauna mai este loc de alte și alte cuvinte mai frumoase. Prin Duhul Sfânt, Maica Domnului a devenit și Maica noastră, a tuturor, a devenit bucuria creștinilor și maica Vieții, căci a născut pe Cel ce a dat viață tuturor celor morți în Adam.

Sfânta Fecioară Maria, pe cat a fost înălțată de laudele îngerului, pe atât s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. Învățăm de aici că “smerenia este temelia sfințeniei”, este scara ce ne urcă la cer.

Privind sfintele icoane ce ne-o înfășișează pe Sfânta Fecioară Maria, vedem icoana unui suflet curat, vedem oglinda bunei-cuviințe. Modestia îmbrăcămintei impresionează și ne dă de gândit, căci “modestia este podoaba omului cinstit”.

Rugăciune pentru prietenii mei

Doamne, îţi prezint prietenii mei pentru ca să-i binecuvântezi, să-i ocroteşti şi să le araţi cum să trăiască. 

Tu care ştii cum trăiesc, ştii ceea ce îi preocupă, ceea ce simt, ceea ce gândesc la ceea ce aspiră, ceea ce le lipseşte şi ceea ce îşi doresc. 

Tu care ştii când plâng, când râd, când sunt în singurătate; ocroteşte-i, protejează-i, animă-i ca să meargă mai departe, însoţeşte-i întotdeauna.

Şi pe mine învaţă-mă să simt ceea ce simt ei, a fi disponibil când au cel mai mult nevoie de mine, a fi amabil când necesită cel mai mult a fi iubit, a-i vedea când necesita a fi văzuţi, a-i auzi când doresc să fie auziţi a le da siguranţă când o necesită, a le veni în grabă când au are nevoie de cineva, a sărbători când necesită a fi sărbătoriţi, a plânge când au nevoie de a se uşura, pentru a mă simţi mândru de ei şi a învăţa cât se poate de la ei.

Pentru ca Tu ai fost, Doamne prietenul cel mare şi necondiţionat din totdeauna! Te rog astăzi pentru prietenii mei şi pentru mine. Pentru prietenia care ne uneşte, binecuvântează-ne şi întâmpină-ne cu dragostea Ta. Toate le cer în numele Prietenului meu şi al Tău Fiu iubit, Domnul Iisus. Amin.

prelucrata
culeasa de pe pe Situl Românilor din Benelux

Mai alb decât zăpada...

Albul cel mai alb, alb de zăpadă cu scânteieri de oglinzi sfărâmate, se întinde până departe, până acolo unde primeşte îmbrăţişarea cerului de peruzea... Mii de raze se frâng şi renasc din albul zăpezii. Ţin ochii întredeschişi, ca atunci când bucuria e prea mare pentru pleoape, şi de prea mult frumos şi alb şi pur, răsar de sub ele scânteieri umede şi calde. Parcă mi-e teamă să fac vreo urmă prin neaua ca o pulbere de mătase. Cum să profanez acest sanctuar cu paşii mei nesiguri, şovăielnici?...Cum să merg singură pe un drum atât de alb? Poate doar în zbor...sau în braţe lui Iisus, cu tâmpla lipită de pieptul Lui, pe care atunci, demult, se rezemase Apostolul Iubirii...