Ce alegem noi: cuvintele sau faptele?

Se povestește că un duhovnic și-a invitat ucenicul să meargă cu el prin localitatea vecină mănăstirii și acolo să predice împreună. 

Au pornit dis de dimineață, au străbătut ulițele satului, au salutat localnicii, s-au bucurat de umbra pomilor, au ascultat ciripitul păsărilor și au mângâiat animalele. I-au ajutat pe cei care aveau nevoie de sprijin pentru a-și căra poverile. 

Au străbătut fiecare parte a localității zâmbind tuturor, salutându-i pe toți plini de amabilitate și oferind tuturor ajutorul lor.

 După un timp au început să parcurgă drumul înapoi spre mănăstire. După ce au străbătut o parte din drum, tânărul nu s-a mai putut abține și l-a întrebat pe duhovnicul său:

 - Părintele meu, am crezut ca mergem in sat ca sa predicam. De ce nu ne-am oprit să predicăm?

 - „Am predicat”, a venit replica binevoitoare a Părintelui.

 „Nu ai văzut? În tot acest timp noi nu ne-am plimbat, ci am predicat. Dragă tinere, predica adevărată nu are nevoie de cuvinte, ci de fapte. Faptele sunt cele mai grăitoare și binefăcătoare mesaje pe care le putem transmite omenirii din partea lui Dumnezeu. Prezența și comportamentul nostru trebuie să le amintească oamenilor de cel pe care îl reprezentăm aici pe pământ, de cel care este Domnul și Dumnezeul nostru. Prin faptele noastre noi ne-am ținut predica. Nu uita: nu are rost să mergi nicăieri să predici, dacă nu predici în timp de mergi”.

 Ce alegem noi: cuvintele sau faptele? Ce e mai prețios: să dai un telefon pentru a încuraja o persoană sau să mergi și să o îmbrățișezi, chiar dacă nu știi ce să-i spui?

 Aș încheia cu gândul-rugăciune al poetului Lucian Blaga: 

”Te rog: Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.”