Şi tu poţi iscăli această hotărâte la cumpana dintre anii 2010 - 2011

"Lasă-te de sudalmă! Cu darul şi puterea Evangheliei

Sudalma - ca şi beţia, fumatul şi alte patimi, este un nărav rău, de care omul spune că nu se poate dezbăra. Şi are dreptate omul, orice nărav rău, orice patimă rea este un ştreang, este un lanţ cu care Satan l-a legat pe om, iar acest lanţ omul nu-l poate rupe cu puterile lui; acest lanţ se poate rupe numai cu puterea Evangheliei.

Fratele meu! Eu cunosc o „foarfecă" minunată ce poate tăia lanţurile diavoleştilor patimi şi năravuri. Această „foarfecă" minunată este Crucea şi Jertfa Golgotei. Cu această „foarfecă" lucrează şi Oastea Domnului. Cu ea a „tăiat" mii şi mii de „lanţuri" rele, scăpând pe oameni din beţii, sudalme şi alte legături diavoleşti.

Încearcă şi tu, iubitul meu, această „foarfecă". Lasă-te de sudalmă cu darul şi puterea Evangheliei. Nu uita: năravul de a sudui este un ştreang al lui Satan; iar acest ştreang numai cu „foarfeca" Golgotei se poate tăia. Năravul are un singur leac: Crucea Golgotei.

Pruncul Iisus – transfiguratorul suferinţei

Iubiţi credincioşi,

Trăim într-o lume în care adeseori durerea este ignorată; doar omul duhovnicesc devine sensibil la problema durerii; oamenii neduhovniceşti nu au ochi pentru a vedea imensa durere revărsată în lume împrejurul lor; ei nu-i văd nici pe oamenii care suferă; ei defilează prin lume tacticos şi ţanţoşi fără a-şi opri privirea asupra celor care suferă, ca şi când suferinzii nici n-ar exista. În „societatea succesului” de astăzi aproape nimeni nu-şi mai pleacă privirea spre suferinzi. Existenţa lor neagă ideologia dominantă a societăţii: convingerea eronată că poţi fi fericit prin tine însuţi şi contra celorlalţi. Pentru a fi fericit – se consideră – n-ai nevoie de ceilalţi, n-ai nevoie de dragoste: poţi fi fericit etalându-ţi doar reuşitele. N-ai nevoie de comuniune, n-ai nevoie de energia dragostei. Ceilalţi trebuie doar să te admire, iar nu să te iubească. N-ai nevoie de iubirea nimănui pentru a fi împlinit. Această ideologie dominantă în societatea noastră este explicit anti-creştină; ea are nevoie, pentru a se impune, de inimi împietrite. Unor astfel de inimi li se adresează Domnul Hristos în cartea Apocalipsei: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3,1). Mortul nu aude, nu vorbeşte, nu se mişcă şi, până la urmă, putrezeşte, se strică. Omul mort sufleteşte nu aude clopotul Bisericii şi nici cuvintele lui Dumnezeu, nu vorbeşte despre cele sfinte, nu se mişcă înspre Biserică, nici înspre fapte bune, şi până la urmă ajunge un om stricat, putrezeşte din punct de vedere spiritual.Într-o societate astfel debusolată, nimeni nu mai are ochi pentru suferinţă, nimeni nu mai „întâlneşte” durerea, cu excepţia celor pe care durerea însăşi îi caută. Omul „duhovnicesc”a devenit „duhovnicesc”, pentru că, în trecut, cândva pe traseul evoluţiei lui umane, durerea l-a căutat şi l-a preschimbat. Toţi fugim instinctiv de durere, dar deseori în viaţă ea este o experienţă imposibil de evitat, şi atunci rămânem marcaţi profund lăuntric de neputinţa noastră în faţa ei. Şi ea are mare putere de a ne preschimba, de a ne reorienta gândirea, de a ne pune cu acuitate înainte problemele esenţiale ale vieţii. Sfânta Evanghelie ne mărturiseşte că, dintru început, Mântuitorul S-a confruntat cu suferinţa: Betleemul „era plin” şi nu s-a găsit loc de găzduire pentru o femeie însărcinată. „Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască şi a născut pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2,6-7).

Absenţa lui Dumnezeu

"Stăm înaintea lui Dumnezeu şi strigăm către un cer pustiu, dinspre care nu ne vine nici un răspuns. Ne întoarcem în toate direcţiile, dar El este de negăsit. Ce ar trebui să credem într-o asemenea situaţie?

Întâi de toate, este foarte important să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire şi o relaţie; este vorba de o relaţie tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu.

Faptul că Dumnezeu se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenţei Sale face parte din această relaţie vie şi adevărată. Dacă L-am putea aduce în mod automat la o întâlnire cu noi, dacă L-am putea forţa să Se întâlnească cu noi, atunci n-ar mai fi nici o relaţie şi nici o întâlnire. Acesta este un lucru pe care, prin imaginaţie, îl putem face cu o plăsmuire sau cu diverşii idoli pe care îi aşezăm înaintea noastră în locul lui Dumnezeu; însă cu Dumnezeul cel Viu nu putem face astfel, precum nu o putem face nici cu o persoană vie.

O relaţie trebuie să înceapă şi să se dezvolte într-o libertate reciprocă. Dacă înţelegeţi relaţia în termenii unei relaţii reciproce, veţi vedea că Dumnezeu s-ar putea plânge de noi cu mult mai mult decât ne plângem noi de El.

Crăciun binecuvântat!

Deschideţi uşa şi lăsaţi duhul Crăciunului să vă intre în casă!
Deschideţi inimile şi lăsaţi Bucuria
şi Împlinirea să vă intre în suflet!
Deschideţi larg braţele
şi îmbrăţişarea voastră caldă,
vorba bună şi gândul curat
să fie cel mai de preţ cadou pentru cei dragi!
Fie ca Iubirea, Înţelepciunea,
Încrederea şi Generozitatea
să vă călăuzească paşii în noul an!
"La mulţi ani!"

Trăim vremuri biblice

În timpul din urmă – mai ales de la război încoace – trăim vremuri schimbate. Parcă s-a schimbat cu totul lumea și oamenii. Viața lumii și viața oamenilor parcă a intrat într-o zodie nouă. Vremurile noastre au în special patru noutăți:

1. răutați mai mari ca oricând;
2. greutăți mai mari ca oricând;
3. semne și arătări cerești (ploi de cenuță, cutremure, secete, furtuni, schimbări și umblări neregulate ale timpului etc., etc.);
4. oameni ce petrec în nepăsare de cele sufletești și n-ascultă de chemările cerești.
Oamenii se miră de schimbarea vremurilor, dar dacă ar citi în Biblie nu s-ar mira.

Biblia arată apriat vremurile ce le trăim. Vremurile ce le trăim nu sunt vremuri schimbate, ci sunt vremuri biblice.

Biblia arată toate noutățile vremurilor noastre acolo unde se vorbește despre vremurile de apoi (Matei 24, Apocalipsa și Daniel).

Aşteptare

clik pe imagine

Rugăciunile tuturor sfinţilor

Ce scumpe sunt înaintea Domnului rugăciunile tuturor sfinţilor Săi! Orice rugăciune izvorâtă dintr-un suflet sfânt care Îl iubeşte şi-L laudă pe Dumnezeu este ca un plăcut fum de tămâie înălţat până la cer. Ca un plăcut parfum de la cea mai aleasă floare, care învăluie Făptura Divină a lui Hristos.

În acest loc din Apocalipsa se vorbeşte de nişte noi întâmplări care vor avea loc în vremea aceea în ceruri şi pe pământ.

La aceste întâmplări vor lua parte: Mielul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi îngerii Lui cei mai puternici. Dar în toată desfăşurarea acestor taine mari vor avea o însemnată parte de lucru rugăciunile sfinţilor Domnului din ceruri şi de pe pământ, fiindcă este scris: rugăciunile tuturor sfinţilor.

„Cunoştiţa lui Iisus Hristos”

" „Cunoştiţa  lui  Iisus  Hristos”  este măsura  creşterii  noastre,  „pentru  că Dumnezeu a voit ca  toată plinătatea sălocuiască în El” (Col 2, 9). În El locuieşte toată  plinătatea  lui  Dumnezeu.  În  El sunt ascunse  toate  comorile  înţelepciunii şi ale ştiinţei  (Col 2, 3).  Iisus a  fost făcut de Dumnezeu pentru noi:  înţelepciune,  dreptate,  sfinţenie  şi  răscumpărare (I Cor 1, 30).

Numai  cine  a  intrat  în  „cunoştinţa Domnului Hristos”  poate  creşte  în  cele duhovniceşti.  Numai  cine  a  intrat  în această  „cunoştinţă”  poate  ajunge  la taina  tainelor:  la  taina  răscumpărării noastre prin scump sângele Lui.

Cine n-a  intrat  în „cunoştinţa Domnului”  şi  cine  n-a  ajuns  prin  această „cunoştinţă” la picioarele Crucii nu poate creşte în cele duhovniceşti.

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVIII )

Sfinţii Varsanufie şi Ioan

- "Întăreşte-ţi inima ca pe-o piatră tare. Iar piatră numesc tăria sufletului, ca să poţi auzi cele ce-ţi voi spune.
Ia deci seama la tine însuţi, ca nu cumva auzind aceasta să te semeţeşti în inima ta şi să cazi din făgăduinţa duhovnicească. Căci pe mulţi i-a pierdut înfumurarea, chiar dintre cei ce-au atins măsura. Deci te pregăteşte spre mulţumire în toate, auzind pe Apostolul care zice: "întru toate mulţumiţi" (I Tes. 5 ), "fie în necazuri, fie în nevoi, fie în strâmtorări" (II Cor. 6, 4), fie în neputinţe şi osteneli trupeşti. Mulţumeşte lui Dumnezeu în toate cele ce vin asupra ta. Căci nădăjduesc că şi tu vei ,,intra în odihna Lui" (Evr. 4, 1). "Pentru că prin multe necazuri trebue să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu" (Fapte 14, 22).
Nu te îndoi deci în sufletul tău şi să nu slăbească inima ta în ceva. Şi adu-ţi aminte de cuvântul Apostolului "că chiar de se strică omul nostru cel din afară, cel dinăuntru se înoieşte din zi in zi" (II Cor. 4, 16). Dacă deci nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce. Iar de rabzi mai întâi pătimirile, vei intra la limanul odihnei Lui. Şi te vei linişti apoi întru toată negrija, având sufletul întărit şi lipit de Domnul pentru totdeauna, străjuit în credinţă, bucurându-se întru nădejde, veslindu-se în dragoste, păzit în sfânta şi cea de o fiinţă Treime. Şi atunci se va împlini cu tine ceeace s-a spus: "Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul" (Ps. 95, 11). Aceasta este viaţa cea fără de griji a omului lui Dumnezeu. Căci se bucură, iubitul meu frate, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh de mântuirea ta"

“Europa o reprezintă pe femeia gârbovă”

Omul gârbovit nu priveşte la cer, ci la pământ. Aşa era în vremea aceea o femeie gârbovă. De optsprezece ani împliniţi, capul ei era împreunat cu genunchii, încât putea privi doar praful pământului şi viermii din praf, şi respira praf şi toate duhorile pământului. Dar Hristos s’a milostivit de ea, şi i-a strigat: Femeie, slobozitu-te-ai de boala ta. Şi şi-au pus pre dânsa mâinile; şi îndată s’a îndreptat, şi slăvea pre Dumnezeu. /Lc. 13:12-13/

Tâlcuirea modernă: din toate continentele acestei lumi, Europa o reprezintă pe femeia gârbovă. De când întâi-stătătorii duhovniceşti ai Europei, fără ştiinţa şi voia popoarelor Europene, s’au rupt de adevărata Biserică a lui Hristos, din Răsărit, de atunci omenirea Europeană a început din ce în ce mai mult să se gârbovească şi să-şi aplece capul spre pământ. Veacul al XX-lea este veacul cel mai bolnav din viaţa omenirii Europene, căci în acest veac capul omenirii s’a aplecat atât de jos, încât s’a împreunat cu genunchii, iar de aici nu mai poate vedea decât pământul şi viermii pământului, şi nu mai poate respira decât duhorile pământului.

Puterea lui Dumnezeu

Dacă n-ar păzi Dumnezeu viaţa noastră, ea în fiecare clipă ne-ar putea fi nimicită! Atât de slabă este viaţa noastră şi atât de multe, de felurite şi de tari sunt puterile răului şi ale morţii care ne-o ameninţă!

Dacă n-ar păzi Dumnezeu avutul nostru şi pâinea noastră şi dacă nu ne-ar păzi Dumnezeul nostru sănătatea, casa, liniştea noastră şi tot ce avem mai drag pe pământ, – o, noi n-am ajunge să ne mai bucurăm de ele niciodată, fiindcă atâtea nenorociri ni le-ar pierde.

Dacă n-ar fi întărit Dumnezeu fiinţa neamului nostru, – o, de când am fi fost înghiţiţi de vii cu toţii! Dacă n-ar fi întărit Domnul, prin credinţă, răbdarea şi nădejdea noastră, – ce curând le-am fi pierdut!

Dacă n-ar fi întărit Dumnezeu hotarele şi hotărârile noastre, ca să nu fim nimiciţi, gândiţi-vă ce s-ar mai fi ales de toţi oare? Prin ce istorie crâncenă am trecut!

O întrebare, o chemare, o hotărâre

Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.

Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?

Sfântul Ierarh Nicolae mare făcător de minuni

Troparul:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Nicolae, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul:
In Mira Lichiei, Sfinte, sfintitor te-ai aratat: ca Evanghelia lui Hristos, Cuvioase, plinind-o, ti-ai pus sufletul tau pentru poporul tau; mantuit-ai pe cei nevinovati din moarte. Pentru aceasta te-ai sfintit, ca un mare slujitor tainic al harului lui Dumnezeu.

Sf. Ierarh Nicolae – Sfintele Moaste

Acatistul Sf. Ierarh Nicolae (text)

Acatistul Sf. Ierarh Nicolae (audio)

Sf. Mare Ierarh Nicolae – chipul blandetii, al ravnei pentru adevar si al milei de oameni puse in lucrare

Utrenia si Vecernia Sf. Ierarh Nicolae

Acesta a trait pe vremea tiranilor imparati Diocletian si Maximilian (284-305) si a stralucit mai inainte in viata pustniceasca si, pentru nespusa lui bunatate, a fost facut arhiereu. Si, fiind cu frica lui Dumnezeu, cinstind crestinatatea si propovaduind cu indrazneala si cu glas slobod dreapta credinta, a fost prins de mai marii cetatii Lichiei si dandu-l la osanda si la cazne l-au inchis in temnita, impreuna cu alti crestini. Si de vreme ce marele si bine credinciosul Constantin, din voia lui Dumnezeu, s-a facut imparat al romanilor, cei ce erau inchisi au fost sloboziti din legaturi si, cu ei impreuna, a fost slobozit si marele Nicolae.

Si, mergand la Mira, n-a trecut multa vreme si s-a strans de catre marele Constantin, intaiul Sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae. Si i s-a dat lui darul facerii de minuni, precum arata istoria vietii sale. Scos-a din temnita pe trei oameni napastuiti, care prinzand de veste ca sunt osanditi pe nedrept, au chemat pe Sfantul in ajutor, ca, precum a izbavit pe cei din Lichia, asa si pe dansii sa-i izbaveasca. Pentru aceasta, dar, Sfantul Nicolae, ca unul ce era grabnic si fierbinte spre ajutor, s-a aratat in vis imparatului Constantin si eparhului Avlavie. Pe acesta l-a mustrat pentru para nedreapta ce facuse oamenilor la imparatul, iar pe imparat l-a instiintat cu amanuntul, aratandu-i ca erau nevinovati, parati din pizma. Si asa prin visul acesta i-a izbavit din primejdia taierii.

Si alte multe minuni facand, pastorea dumnezeieste pe dreptcredinciosul sau popor. Deci, venind la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul, neuitand, nici dupa moarte, turma sa, ci in toate zilele dand cu indestulare ale sale faceri de bine celor lipsiti si izbavindu-i de tot felul de primejdii si de nevoi. Inca si pana astazi, Dumnezeu, prin mijlocirea lui, lucreaza minuni si cei ce-l roaga cu adevarata si neindoita credinta, nu numai mici binefaceri, ci si minuni mari dobandesc. Din anul 1087, luna mai in 9 zile moastele Sfantului Nicolae se afla la Bari, in sudul Italiei, luate din Mira, ca sa nu cada in mainile musulmanilor. Acolo ele sunt in mare cinste din partea credinciosilor, care vin la el, cu credinta, din toate partile crestinatatii.

sursa:  http://www.calauzaortodoxa.ro

"De ce Dumnezeu nu ne lasă să facem dragoste, dacă iubim?"

"Pentru mulţi tineri, iubirea e sinonimă cu a face dragoste. De ce Dumnezeu nu ne lasă să facem dragoste, dacă iubim?
Tocmai că ne lasă. Că dacă nu ne-ar lăsa, n-am face. Dumnezeu îngăduie să facem dragoste. Am fost la un liceu, la o întâlnire pe care am avut-o cu tinerii. Mă întreabă un elev: „De ce nu vrea Dumnezeu ca un om care iubeşte, un tânăr care iubeşte să facă dragoste cu fata pe care o iubeşte? De ce e Dumnezeu împotrivă?” Şi i-am spus că Dumnezeu nu e împotrivă. Tânărul s-a mirat foarte tare şi i-am zis: „Vino în faţă să facem ceva. Uite, hai să facem trei sute de flotări”. El a rămas şocat. N-a vrut să vină. Stătea într-una din ultimele bănci. Zic: „Hai, vino încoace, să facem trei sute de flotări”. „Nu, că nu pot să fac atâtea, nu vreau să vin”.

Numele îngeraşului meu

"Un bebeluş îl întreabă pe Dumnezeu:

- Am auzit c-o să mă trimiti pe pământ, dar cum voi trăi acolo, dacă sunt aşa de mic şi fără apărare ?
- Acolo te aşteaptă îngeraşul tău şi el o să aibă grijă de tine.

Bebeluşul mai întreabă atunci:
- Aici, în paradis, nu trebuie decât să râd şi să dansez pentru ca să fiu fericit. Pe pământ ce trebuie să fac ?
- Îngeraşul tău va cânta şi va surâde pentru tine, iar tu vei fi fericit când îi vei simţi iubirea.

Şi iarăşi întreabă bebeluşul :
- Dar cum voi înţelege tot ce aud, dacă nici măcar nu cunosc limba?
Dumnezeu spune :
- Îngeraşul tău te va învăţa cu răbdare cuvintele cele mai frumoase şi cele mai dulci pe care le-ai auzit vreodată.
- Şi dacă o să vreau să-ti vorbesc, cum o să fac?
- Îngerul tău te va învăţa să-ţi uneşti mânuţele şi să te rogi.

Tăcere. Se aud voci venind dinspre pământ şi bebeluşul, neliniştit pentru că trebuie să plece imediat, întreabă pentru ultima dată:
- Doamne, acum trebuie să plec. Spune-mi, te rog, numele îngerului meu!
- O să-i spui simplu ”Mamă“."

Sursa : primită pe mail

Adunare anuală și comemorare la Hunedoara

Cu binecuvântarea PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu binecuvântarea părintelui paroh Ioan Georgiu, duminică, 9 decembrie 2012, va avea loc la Biserica ”Sfântul Nicolae”, din Hunedoara, după Sfânta Liturghie (orele 13:30), Adunarea anuală a Oastei Domnului din Hunedoara.

În semn de prețuire față de fratele Traian Dorz, cu această ocazie, dorim ca, după Sfânta Liturghie și înainte de adunarea Oastei, să punem parastas pentru sora Nina Tufan ( Dorz ), fiica cea mică a fratelui Traian, la aceeași biserică.

Invităm să participe la părtășia și bucuria noastră duhovnicească, precum și la comemorarea fiicei fratelui Traian, preoți, frați și surori din toată țara.

Adunarea Oastei Domnului din Hunedoara.

«Dacă este un păcătos nu ştiu; eu una ştiu: că am fost orb şi acum văd!»“ (Ioan 9, 25)

„El a răspuns: «Dacă este un păcătos nu ştiu; eu una ştiu:

că am fost orb şi acum văd!»“ 

(Ioan 9, 25)

Sfântul Pavel spune: N-am vrut să ştiu de nimic altceva, decât pe Iisus Hristos Cel Răstignit (1 Cor. 2, 2). De El Singur. Adică eu, Pavel, una vreau să ştiu: Iisus!
Dacă vă interesează Iisus, stăm de vorbă toată viaţa, oricât vreţi şi oriunde vreţi, dar dacă nu vă interesează El, atunci n-avem ce vorbi nici două minute împreună!
Eu una ştiu – a spus şi fostul orb: Am fost orb, acuma văd – şi El, Iisus, mi-a dăruit vederea! Am fost pierdut, sunt izbăvit – şi El, Iisus, mi-a dat această stare. V-am spus o dată, v-o mai pot spune cât vreţi. Altceva însă nu mai spun!