Cărbunii aprinşi ai dragostei

“Soarele straluceste deopotriva si peste cei buni si peste cei rai, si asupra celor sanatosi si asupra celor bolnavi fara nici o deosebire. Exista insa o diferenta in felul cum recepteaza fiecare lumina soarelui: ochii cei sanatosi se bucura de prezenta soarelui si, datorita lui, vad bine lucrurile din jur, pe cand ochii bolnavi simt o durere de care ar dori sa scape si nu au cum decat ascunzandu-se de aceasta lumina.

In acelasi foc, metalele pretioase stralucesc ca soarele, pe cand lemnul si gunoaiele se mistuie cu fum negru. In acelasi foc al iubirii dumnezeiesti, unii devin albi, stralucitori, altii negri si intunecati. Sfantul Simeon Noul Teolog ne atrage atentia: “Nu va inselati pe voi insiva!

Dacă tu nu poţi ierta şi iubi, atunci să ştii că tu încă n-ai gustat din darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii!

Matei 18,23-35

 

Evanghelia din duminica aceasta cuprinde o pildă tâlcuită şi explicată de Însuşi Mântuitorul.

Omul Împărat din pildă este Tatăl Ceresc, Care ne iartă atâtea şi atâtea „datorii” de păcate grele şi multe, iar datornicul suntem noi, oamenii, care sărim în capul de-aproapelui pentru toate nimicurile şi greşelile.
Să luăm aminte că evanghelia asta este pusă şi în «Tatăl nostru», când zicem: „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”.
Vedeţi ce mare apăs se pune pe iertarea de-aproapelui nostru?! Domnul Iisus ne spune apriat că Tatăl Ceresc ne iartă greşelile numai condiţionat, adică dacă şi noi iertăm pe cele ale semenilor noştri. Dacă nu facem acest lucru, e o minciună toată rugăciunea noastră şi tot numele nostru de creştini.
Iubirea şi iertarea sunt semnele cele mai bune că cineva este un creştin adevărat; şi cine nu le are n-a primit cu adevărat pe Mântuitorul şi Evanghelia Lui.

Tu eşti... (poezie interactivă dedicată Sfintei Fecioare Maria)

"E propriu Ortodoxiei să nu o prezinte pe Maica Domnului niciodată separată de Hristos, cum se întâmplă în Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este în legătură cu Iisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decât o maica ? El se face fiul unei mame, iubeşte o mamă omenească aşa cum o iubim noi pe mama noastră, ascultă rugăciunile ei cum ascultăm noi rugăciunile mamei noastre. Ea palpită pentru tot ce palpită El. El a venit ca să ne iubeasca pe noi, să Se răstignească pentru noi, deci nu poate să nu ne iubească şi ea pe noi, nu poate să nu aibă şi ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre. Nu poate să nu sară şi ea în ajutorul nostru, cum vine El în ajutorul nostru, dar numai de la El este toată puterea ei.

Calea Sfinţilor sau ce înseamnă a fi natural

Tu n-ai putut să fii un sfânt Şi nici un geniu pe pământ. Acestea cer un unic rost, Dar om nici om de ce n-ai fost?
(Traian Dorz)

SFINŢII AU FOST PERSOANELE CE AU ÎNŢELES CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII OM

Când eram mic şi vedeam pe pereţii bisericilor chipurile spălăcite ale sfinţilor mă gandeam la o lume inexistentă ori în cel mai bun caz mă gândeam la o lume desprinsă din carţile de basme. Cu trecerea timpului am aflat că sfinţii sunt cei care în momente deosebite au marcat istoria prin fapte cu neputinţă de împlinit de alţi oameni obişnuiţi. Sfinţii sunt oamenii eroi, genii care cu o însufleţire şi cu daruri deosebite au făcut istorie, istorie măreaţă, istorie sfântă, cu un răsunet ne-mai-întâlnit, îmi spuneam eu atunci.
Dar mai târziu am aflat că şi alţi oameni cu o discreţie desăvârţită au reuşit să se înscrie în memoria lui Dumnezeu şi pe firmamentul de aur al istoriei sfinte.Am aflat apoi că există atâtea căi către Dumnezeu câte vieţi de oameni sunt, că Dumnezeu atât de mult respectă libertatea făpturii Sale, şi structura interioară a omului încât a lăsat o infinitate de căi prin care poţi ajunge la El. Calea este unică desigur, Iisus Hristos, dar fiecare străbate într-un mod unic şi personal această cale.

“Biserica ortodoxă nu este o Biserică între altele"

 "1. “Biserica ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului. Şi a luat în istorie nume de dreaptă slăvire, nume foarte frumos şi foarte sugestiv, adică nume care trădează, dacă vreţi, ceea ce au căutat Părinţii cei adevăraţi, care n-au căutat nici slavă lumească, nici filosofie mai adevărată, ci au căutat un singur lucru: să rămână în dreapta slăvire, descoperită de Însuşi Dumnezeu; au încercat să păstreze nestricată viziunea acestei firi omeneşti”.[…]

Tu cine eşti?...

Iatã mãrturisirea fãcutã de Ioan cînd iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi sã-l întrebe: Tu cine eşti?

Când Fiul şi Trimesul Tatãlui a venit sã aducã oamenilor Vestea cea Bunã, adicã Evanghelia, grabnic a fost luat la întrebare de cãtre oameni: - Tu cine eşti? (Ioan 8, 25), fiindcã nu-L cunoşteau!
Când Ioan Botezãtorul, primul mãrturisitor desluşit al lui Hristos s-a ridicat sã spunã cu tãrie adevãrul, aceşti oameni s-au grãbit la fel sã-l întrebe şi pe el: - tu cine eşti?

De atunci şi pânã azi şi pânã la sfârşitul mãrturisirii Evangheliei pe pãmântul acesta, oriunde în lume se va ridica un trimis al lui Hristos, îndatã se vor ivi destui care sã se ridice împotriva lui şi sã se creadã în drept sã-i cearã legitimaţia: - Tu cine eşti?

Din ce în ce mai mică devine „turma cea mică” a lui Hristos

Marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru ne dă prilejul de a ne aminti de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos:

„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? Cuvintele pe care le grăiesc vouă nu le vorbesc de la Mine Însumi, ci Tatăl – Care este în Mine – Acesta face lucrările. Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, iar de nu, pentru faptele acestea credeţi Mie” (Ioan 14:10-11).

Mari şi nemăsurate au fost minunile Domnului nostru Iisus Hristos. Cu un singur cuvânt al Său a înviat pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe fiul văduvei din Nain, încă şi pe Lazăr, care era în mormânt de patru zile întregi. Cu un singur cuvânt al Său a certat vânturile şi valurile lacului Ghenizaret şi s-a făcut linişte desăvârşită, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni fără femei şi copii, iar cu patru pâini, patru mii.

„E tata la cârmă şi nu mă tem!“

Ev. Matei 14, 22-34

Iată o evanghelie pe care o trăim şi noi de atâtea ori în viaţa noastră cea sufletească. Cine oare n a avut vifor în marea vieţii lui? Cine oare a avut tot senin şi vreme bună în viaţa lui? Nimeni! Toţi am avut sau avem furtuni mai mari sau mai mici în marea vieţii noastre. Vremea vieţii noastre se trece mai mult în nor decât în senin; mai mult în furtună decât în linişte. Sunt două feluri de valuri şi de furtuni în marea vieţii noastre: de o parte sunt valurile necazurilor şi ale întristărilor, iar de altă parte e viforul ispitelor şi al păcatelor. Pe furtuna cea dintâi – a necazurilor – toţi o cunosc, toţi se tem de ea şi se feresc de ea. Însă nu cunosc toţi oamenii pe cealaltă: viforul ispitelor şi al patimilor lumeşti. Puţini se înspăimântă de acest vifor şi puţini caută să scape de el. Dimpotrivă. Cei mai mulţi caută în adânc această furtună şi simt plăcere în valurile plăcerilor lumeşti (adică în valurile pieirii sufleteşti). Şi mai puţini sunt apoi acei care-L cunosc pe Acela Care singur poate domoli şi linişti furtuna necazurilor şi viforul ispitelor: pe Iisus Mântuitorul. O, ce privelişti înspăimântătoare se pot vedea în marea acestei vieţi! În toate părţile se văd corăbii ce se cufundă şi corăbieri ce se îneacă; în toate părţile, suflete care se pierd în valurile patimilor şi păcatelor; în toate părţile, corăbieri ce dorm la cârma vieţii în vreme ce corabia lor se cufundă. Dar, iată, în mijlocul acestei grozave furtuni de pieire sufletească, o mică ceată pluteşte în jurul unei lumini. E ceata celor puţini, care Îl au pe Iisus Mântuitorul de cârmaci şi cârmuitor al vieţii lor. În mijlocul valurilor, această ceată stă fără frică şi peste valuri umblă ca pe uscat.

Cititorule, Biblia este o Carte scrisă anume pentru sufletul tău

„Biblia este cartea cea mai răspândită de pe pământ. În vremea din urmă, răspândirea Bibliei este în tot mai mare creştere. În decursul războiului s-au răspândit atâtea milioane de Biblii, încât, Societatea Biblică nu mai putea răzbi cu tipărirea de Biblii noi. Chiar şi această minunată răspândire a Bibliei arată că ea nu este o carte ca oricare alta, ci ea este Cartea lui Dumnezeu şi se răspândeşte pentru împlinirea Scripturii care zice: «…şi se va predica această Evanghelie în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor…„Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Dumnezeu a ales pe oamenii în inima cărora a pus cuvintele Sale pe care ei apoi le-au scris. În acest înţeles zice şi Sf. Ap. Pavel: «…toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură» (II Tim. 3, 16).