Propovăduirea creştină are un profund caracter de taină la care prin posibilităţi naturale omul nu ar fi ajuns niciodată. Numirile pe care Sf Pavel le foloseşte pentru a reda conţinutul propovăduirii sale redau acest adevar: „Şi eu fraţilor, când am venit la voi..., v-am vestit taina lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2, 1). „Propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu ascunsă pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci spre slava nostră” (1 Corinteni 2, 7). Efesenilor le scrie că misiunea sa de Apostol avea în vedere să facă cunoscută tuturor „taina lui Dumnezeu Tatăl şi a lui Hristos”(Col 2, 12)
Pe parcursul istoriei, omenirea a căutat soluţii pentru toate problemele ei, soluţii care atinsese culmi în timpul Mântuitorului. Cu toate acestea Hristos vine cu o altă soluţie „pe care nici unii din stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o.” Sf Pavel precizează clar că ceea ce propovăduiesc Apostolii nu are nimic comul cu înţelepciunea lumii. Omul nu are nici un instrument propriu prin care să cunoacă lucrare lui Hristos de la Cruce. Despre această lucrare Sfântul Pavel spune că este „ascunsă din timpuri veşnice” (Rom 16, 25).
Descoperirea lui Dumnezeu prin Iisus Hristos pe care acum Apostolii o binevestesc lumii, mai este numită „iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu” (Ef 3, 9). Ar fi suficient ca această lucrare să fie numită taină pentru a ne da seama de carcterul ei cu neputinţă de cunoscut prin intuiţii omeneşti, dar sfântul Pavel ne mai spune că este şi ascunsă şi nu oriunde ascunsă, ci în Dumnezeu. Această formulare aproape tautologică (pleonastică) redă imposibilitatea absolută a omului de a ajuge la cunoaşterea acestei taine, fară propovăduire sau descoperire. Chiar venirea şi misiunea sa desfăşurată în Corint nu au fost prevăzute într-un plan al Apostolului, ele se regăsesc tot în planul cel tainic al lui Dumnezeu ( Fapte 16, 9; 18, 9, 10). Din acest motiv dacă omul „nu se leapădă de toată înţelepciunea omenească, dacă nu aruncă de la dânsul orice gând şi nu se predă pe sine credinţei, este cu neputinţă a se mântui” .
Sfântul Pavel ne prezintă acest mesaj al lui Dumnezeu ca fiind ceva cu totul nou la care nu s-ar fi gândit niciodată nici îngerii şi nici oamenii. „Taină numeşte aici Apostolul predica lui Hristos, care deşi este o predică publică şi adresată mulţimilor este în acelaşi timp taină. Întâi pentru că, mai înaite de a se propovădui nu ştiau de ea nici îngerii, şi, în al doilea rând una este ce vedem în predica aceasta şi alta ceea ce înţelegem – aceasta fiind definiţia şi natura fiecărei taine. Vedem cruce şi moarte şi înţelegem putere şi biruinţă. Auzim de rob şi ne închinăm ca unui Stăpân. Vedem pe Cel răstignit şi ni-L închipuim pe pe Cel biruitor. Aşadar această înţelepciune tainică este ascunsă desăvârşit celor necredincioşi, iar nu şi celor credincioşi, cărora le este arătată umbrit, ca în oglindă precum zice acelaşi Pavel(I Cor 13, 12)” .
„Ineditul deplin al soluţiei care vine de la Dumnezeu pentru izbăvirea omului de sub stăpânirea răului şi a morţii nu aveau cum să nu surprindă pe exponenţii de seamă ai înţelepciunii omeneşti ai vremii, pe iudei şi pe elini, de vreme ce ei căutau soluţia în altă direcţie, opusă celei pe care o descoperă Dumnezeu prin Fiul Său”
Soluţia pe care o are Dumnezeu pentru a mântui lumea, obligă pe toţi înţeleţii să să renunţe la pretenţia lor de a fi cucerit vreun ideal salvator. Dar pentru că acest lucru se întâmplă cu greu, înţelepciunea lor a devenit o piedică în calea mântuirii. Însă înţelepciunea lor nu numai că a fost o piedică de a-L conoaşte pe Dumnezeu, dar prin această pretinsă înţelepciune, stăpânitorii acestui veac au răstignit pe Domnul slavei (2, 8 ). Stăpânitorii acestui veac sunt Pilat, Irod, cărturarii, fariseii. Cei vinovaţi nu sunt condamnaţi, ci sunt chemaţi la pocăinţă sunt aşteptaţi să se convertească (Fapte 2, 38; 3, 19, 26)
Hristos vine în lume într-un moment în care, pe de o parte înţelepciunea omenească a atins un nivel maxim, iar pe de altă parte prăbuşirea morală era la fel de mare. Aşadar, între înţelepciunea omului şi „înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu” s-a deschis o prapastie de netrecut, din acest motiv înţelepciunea omului a adevenit nebunie pentru că în faţa tainei lui Dumnezeu nu şi-a văzut limitele: „Orice meşteşug care nu se mărgineşte numai în hotarele sale, nebunie s-ar putea numi.Tot aşa şi cu înţelepciunea lumească. Dacă ea ar avea preitenie cu duhul ar fi înţelepciune, dar fiindcă totul îşi pune în seama ei şi crede că nu are nevoie de ajutorul celeilalte înţelepciuni, apoi s-a făcut nebunie, deşi părea înţelepciune.”
Şi Mântuitorul preamăreşte pe Dumnezeu pentru că a ascuns tainele împărăţiei „de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-a descoperit pruncilor” (Mat 11, 25). Toate lucrările pe care le manifestă Dumnezeu în lume au o dimensiune tainică, nepătrunsă. (Ro 11, 33-35). Taina lui Dumnezeu nu este numai la cruce, ea se vede şi în creţie şi în modul Său de a lucra în lume. „Pruncii” sunt cei care cu inima curată simt taina lui Dumnezeu şi prezenţa Lui pretutindeni, motiv pentru care găsesc pricicină de închinare, adorare şi mulţumire pretutindeni şi totdeauna.
