Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVIII )

Sfinţii Varsanufie şi Ioan

- "Întăreşte-ţi inima ca pe-o piatră tare. Iar piatră numesc tăria sufletului, ca să poţi auzi cele ce-ţi voi spune.
Ia deci seama la tine însuţi, ca nu cumva auzind aceasta să te semeţeşti în inima ta şi să cazi din făgăduinţa duhovnicească. Căci pe mulţi i-a pierdut înfumurarea, chiar dintre cei ce-au atins măsura. Deci te pregăteşte spre mulţumire în toate, auzind pe Apostolul care zice: "întru toate mulţumiţi" (I Tes. 5 ), "fie în necazuri, fie în nevoi, fie în strâmtorări" (II Cor. 6, 4), fie în neputinţe şi osteneli trupeşti. Mulţumeşte lui Dumnezeu în toate cele ce vin asupra ta. Căci nădăjduesc că şi tu vei ,,intra în odihna Lui" (Evr. 4, 1). "Pentru că prin multe necazuri trebue să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu" (Fapte 14, 22).
Nu te îndoi deci în sufletul tău şi să nu slăbească inima ta în ceva. Şi adu-ţi aminte de cuvântul Apostolului "că chiar de se strică omul nostru cel din afară, cel dinăuntru se înoieşte din zi in zi" (II Cor. 4, 16). Dacă deci nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce. Iar de rabzi mai întâi pătimirile, vei intra la limanul odihnei Lui. Şi te vei linişti apoi întru toată negrija, având sufletul întărit şi lipit de Domnul pentru totdeauna, străjuit în credinţă, bucurându-se întru nădejde, veslindu-se în dragoste, păzit în sfânta şi cea de o fiinţă Treime. Şi atunci se va împlini cu tine ceeace s-a spus: "Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul" (Ps. 95, 11). Aceasta este viaţa cea fără de griji a omului lui Dumnezeu. Căci se bucură, iubitul meu frate, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh de mântuirea ta"

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXVI)

“Dacă vrei să fii un fiu credincios şi râvnitor al Bisericii Ortodoxe, atinge-ţi ţelul prin împlinirea poruncilor evanghelice legate de aproapele.
Nu îndrăzni să-l lauzi ! Nu îndrăzni să-l înveţi ! Nu îndrăzni să-l loveşti şi să-l mustri !
Acestea nu sunt fapte ale credinţei, ci ale râvnei lipsite de judecată, ale părerii de sine, ale trufiei.
L-au întrebat pe Pimen cel Mare: ce este credinţa ?
Cel Mare a raspuns:
"Credinţa stă într-aceea ca să petreci în smerenie şi să faci milostenie" (Pateric), adică a te smeri înaintea aproapelui şi a-i ierta toate supărările şi jignirile, toate greşelile lui.”

“Începutul înţelepciunii Dumnezeieşti este liniştea şi blândeţea, care ţin de măsura sufletului mare şi întărit, de cel mai trainic chip al cugetării şi poartă neputinţele omeneşti. "Ci voi, cei tari", spune Scriptura, "purtaţi neputinţele celor neputincioşi" (Rom. l5, l) şi: "pe cel ce greşeşte îndreptaţi-l cu duhul blândeţii" (Gal. 6, l ). Pacea şi răbdarea le numară Apostolul printre darurile Sfântului Duh" (Cuvantul 89).
În alt cuvânt Preacuviosul Isaac grăieşte:

Lasă-L pe Dumnezeu să-ţi cerceteze inima

"Cinstit este cel care-l cinsteşte pe celălalt. Când, aşadar, îţi deschizi gura ca să vorbeşti despre tine însuţi, spre problemele tale, despre idei, despre păcatele tale, sau spre alţii, îl faci pe cel ce te aude să nu te preţuiască, să nu fie corect cu tine. Pierzi un om care mâine ţi-ar putea fi necesar, prieten, ajutător. Îl faci să nu te cinstească.

Singur câştigi lipsa de cinstire a celuilalt. Aşadar, păzeşte-ţi gura, i-a să-ţi fie cinstit aproapele, ca să-ţi fie vrednic de încrede. Altfel, n-o să-ţi fie credincios niciodată, te va dispreţui. Nu-l judeca atunci, pentru că tu l-ai făcut să nu te cinstească, să nu aibă încredere în tine, să nu te iubească. Cum să aibă încredere în tine? Dacă îţi va spune gândurile lui, le vei spune altora, iar el începe să se îndoiască de tine, prefăcându-se însă că-ţi este prieten, aflându-ţi tainele şi apoi descoperindu-le. Cum să te cinstească, dacă vede ce om deşert eşti? Cum să te îngrijească, dacă vede că te împleticeşti, că nu ai nici un echilibru în viaţă?

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite (XXXVII)

“Cei care traiesc in orase trebuie sa stie ca tin de o biserica si de un preot anume si ca pentru orice trebuinta se vor adresa preotului respectiv. Daca nu mergem foarte des la biserica, sa facem macar efortul sa aflam care este biserica si care este preotul de care apartinem. Este bine sa-l cunoastem pe preot si sa avem la indemana telefonul acestuia pentru orice nevoie. Pentru buna randuiala si din alte ratiuni foarte insemnate, Biserica nu ingaduie sa apelam la serviciile altui, preot, decat in situatii de urgenta si mare nevoie. Crestinul trebuie sa stie ca el apartine unei comunitati crestine, unei parohii, ca unei familii, ca are biserica si preotul lui. Preotul nu este un prestator de servicii ci este “parintele” acestei familii. Daca pe prestatorii de servicii de orice natura ii putem schimba la nevoie, pe parinti nu ii putem schimba si trebuie sa ne multumim cu cei pe care ni i-a dat Dumnezeu.”

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite (XXXVI)

“Trebuie restaurata comunicarea dintre oameni. Acest lucru este cu putinta numai prin compasiune, suferind pentru ei, jertfindu-ne pentru ei; doar astfel poti deschide poarta celuilalt. Oamenii sunt foarte neincrezatori. Numai o dovada de iubire care merge pana la jertfa prin care omul se daruie celuilalt poate castiga inima celuilalt. Atunci insa Il imitam pe Hristos“. Dar aceasta “imitatie” a lui Hristos este o unire cu El; trebuie ca Hristos sa Se incorporeze in noi si sa ne refaca in Sine dupa El, Modelul nostru originar. "

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXXIV)

“Mântuitorul n-a venit numai “pentru păcatele lui Adam şi al lumii”, ci a venit şi pentru mine şi pentru tine, cititorule. Şi tu eşti un Adam pe care păcatul te-a scos din raiul ascultării de Dumnezeu. Tu trebuie să-ţi dai seama despre starea păcătoasă în care te afli. Trebuie să-ţi dai seama că eşti bolnav şi să doreşti după doctor. Trebuie să-ţi dai seama că eşti pierdut şi numai un Mântuitor te poate scăpa din pieire sufletească. Acest Mântuitor ţi-L adduce Naşterea Domnului. Dorul, dorinţa şi aşteptarea acestui Mântuitor sunt pregătirea cea adevărată pentru Naşterea Domnului”

“Istoria şi minunea Naşterii Domnului din peştera Vifleemului n-ajung nimic şi nu preţuiesc nimic pentru mine şi pentru tine, dragă cititorule, dacă Mântuitorul nu Se naşte şi în peştera sufletului nostru.”Dacă Hristos în tine nu S-a născut – scrie un Sfânt Părinte – atunci să ştii că pe vecii vecilor tu eşti pierdut”. Această naştere se înţelege aşa: trebuie să-L laşi pe Domnul să intre în inima ta, în viaţa ta, în gândurile tale, în vorbele şi în purtările tale. Să-L laşi pe El să Se facă Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău şi să trăieşti o viaţă cu El”

“Iată stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20). Auzi tu şi asculţi tu cititorule acest glas? Între colindele pe care le cântă pruncii pe la uşile creştinilor este şi una care începe aşa: “Slobozi-ne gazdă-n casă – C-afară plouă de varsă…” Ascultă bine, dragă citirorule, această colindă, căci în glasul cel de argint al nevinovaţilor copii e şi glasul Copilului Sfânt, Care te roagă să-L slobozi în casa ta. De când tot cântă acest Copil la uşa ta şi tu nu-L auzi? DE când tot stă la uşa ta şi tu nu-L slobozi? Acum şi îngerii cântă împreună cu El la uşa sufletului tău – şi tu nici acum nut e-ai trezit din somnul păcatelor? Ca pe vremea Naşterii din Vifleem, Copilul Iisus umblă şi azi, de la casă la casă şi de la gazdă la gazdă, întrebând supă sălaş. Grăbeşte, frate dragă, grăbeşte şi-I deschide uşa. Deschide-I uşa inimii tale”

“Irod se temea că Împăratul cel nou îi va lua puterea şi domnia….O, dragă cititorule, şi noi suntem în chipul lui Irod de câte ori din gură ne închinăm lui Hristos, dar cu faptele cele păcătoase umblăm să-L omorâm. Să-L căutăm şi noi pe Împăratul Hristos cu credinţa crailor de la Răsărit şi, după ce L-am aflat, să plecăm şi noi „pe altă cale”, adică să ne schimbăm purtările şi faptele noastre cele rele”

“Ca să-L poată afla copilul tău pe Mântuitorul, trebuie tu însuţi să-L cunoşti mai întâi şi să trăieşti o viaţă cu El. În zadar îi predici copilului tău despre Mântuitorul şi Evanghelia Lui, când el nu te vede trăind pe tine această viaţă. Pilda vieţii noastre este predica şi învăţătura cea mai bună – sau cea mai rea – pentru copiii noştri.”

“Iisus Mântuitorul şi astăzi acest dar îl primeşte de la noi: păcatele noastre. Tot ce este rău în noi, Hristos este gata să ia asupra-Şi şi să n escape de el. Dar, în schimb, şi noi trebuie să luăm lumină din lumina Lui şi viaţă din viaţa Lui. Cititorule! Dă-ţi păcatele tale Copilaşului Iisus şi ia de la El lumină şi viaţă!”

Părintele Iosif Trifa

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXXIII)

" Să rugăm pe Dumnezeu să lumineze nu numai pe oamenii din biserică, ci şi pe cei ce guvernează, să aibă frică de Dumnezeu, ca să poată spune ceva. Puţin, un cuvânt luminat de ar spune, şi iată, se schimbă o situaţie. Dar dacă spun o neghiobie, pot ca întregul stat să-l mototolească.

O hotărâre bună e o facere de bine pentru lume. O hotărâre rea este catastrofă. Nu numai la nefericirea materială de care suferă oamenii mă refer, că flămânzesc; nefericirea duhovnicească este mai mare. Rugăciunea va ajuta mult ca Hristos să-i lumineze întrucâtva. "

" Orice am face, e nevoie de smerenie - dragoste - nobleţe. Lucrurile sunt simple. Noi le complicăm. Pe cât putem să facem ceea ce e complicat diavolului şi uşor omului. Dragostea şi smerenia sunt grele pentru diavol şi uşoare pentru om. Şi unul bolnăvicios, ce nu poate face nevoinţă, îl poate lovi pe diavol cu smerenia. Într- un minut omul poate deveni înger sau drac. Cum ? Cu smerenia sau cu mândria. Ce, oare au trebuit ore întregi ca Luceafărul să se faca diavol din înger ? S-a făcut în câteva secunde. Modul cel mai uşor ca să ne mântuim, este dragostea şi smerenia. De aceea să începem cu dragostea şi smerenia, şi după aceea vom înainta şi cu celelalte."

"Pentru că duhul lumesc intră încet - încet, precum a intrat ariciul în cuibul iepurelui. La început ariciul a rugat pe iepure să-l lase să-şi bage puţin capul în cuibul lui ca să nu-l plouă. Apoi a bagat şi un picior, apoi celălalt şi în cele din urmă a intrat tot şi cu ţepii lui l-a scos cu totul pe iepure afară.

Aşa şi cugetarea lumească ne înşeală cu mici cedări şi încet - încet ne stăpâneşte. Răul înaintează puţin cţte puţin. Dacă ar veni deodată, nu am fi înşelaţi. Vezi, dacă vrei să opăreşti o broască, trebuie să arunci peste ea apă fiartă câte puţin. Dacă o arunci deodată toată, sare şi fuge; se izbăveşte. În timp ce dacă verşi pe ea puţină apă fiarta, la început o va arunca puţin de pe spate, apoi o va primi. Dacă-i mai arunci încă puţină, iarăşi o va arunca puţin şi încet - încet se va opări, făr0 sa priceapă.

"Bre, broasca, dupa ce ţi-a aruncat puţină apă fiarta, scoală-te şi fugi !". Nu fuge. Se umflă - se umflă şi apoi se opăreşte. Aşa face şi diavolul; ne opăreşte puţin câte puţin şi, în cele din urmă, ne trezim opăriţi fără să pricepem."

"Înlăuntrul său, sufletul are atâtea pete, atâtea mâzgăleli şi noi să ne privim, de pilda, hainele noastre ? Ne spălăm hainele, le călcăm şi suntem curaţi, dar înăuntru suntem ... nu mă întreba ! De aceea, dacă cineva ar sesiza ce necurăţie duhovnicească are înlăuntrul sau, n-ar mai sta să scoată cu atâta migală cea mai mică pata de pe hainele sale, pentru că acestea sunt de mii de ori mai curate decât sufletul lui. Dar daca omul nu are în vedere

zgura duhovnicească pe care o are înlăuntrul sau, el atunci cauta să scoata cu migala şi cea mai mică pată. Ceea ce trebuie este să-şi întoarcă toata grija spre curaţia duhovnicească, spre frumuseţea lăuntrică şi nu spre cea dinafară. Întâietatea să se dea frumuseţii sufletului, frumuseţii duhovniceşti, şi nu frumuseţii deşarte, pentru că Domnul ne-a spus: "Cât valorează un suflet, nu valorează lumea întreaga" (Vezi Mt. 16,26)."

"Trebuie să avem nobleţe duhovnicească, să dispreţuim pe diavolul şi toate telegramele lui viclene - gândurile - şi să nu începem a discuta cu el.

Toţi judecătorii de s-ar aduna nu vor putea sta împotriva unui diavolaş mic. Ca să tăiem legăturile cu diavolul şi să evităm ispitele ajută mult să tăiem discuţiile cu el.

Ni se întâmplă ceva ? Ne-au nedreptăţit ? Ne-au scârbit ?

Să cercetăm dacă am greşit. Dacă n-am greşit, avem plată. Nu mai e nevoie de continuare. Cine continuă să discute cu aghiuţă, acesta îi brodează dantela şi îl răscoleşte. "

"Vezi, la început zăpada este puţină. Daca se rostogoleşte la vale se face un bulgăre. Bulgărele, adunând altă zapadă, lemne, pietre, etc., încet - încet se face mai mare şi mai mare, şi în cele din urmă se face un troian mare. Aşa şi răul: puţin câte puţin a devenit troian şi se rostogoleşte. Acum e nevoie de o bomba ca să-l spargi.

"În viaţa duhovnicească nimeni să nu pună pe cei lumeşti ca prototipuri, ci pe sfinţi. E bine să iei o virtute şi să afli pe sfântul care a avut - o, să cercetezi viaţa lui şi atunci să vezi că n-ai făcut nimic şi vei merge înainte cu smerenie. Cei ce aleargă în stadion nu privesc înapoi să vadă unde sunt ultimii, pentru că dacă vor face aceasta vor rămâne ei ultimii. Când incerc să imit pe cei sporiţi, conştiinţa se subţiază. Dar când privesc la cei dinapoi, mă indreptăţesc pe sinemi şi spun că greşelile mele nu sunt aşa de mari în comparaţie cu ale lor. Mî odihnesc la gândul că există şi unul mai jos decât mine. Astfel îmi înec conştiinţa, sau, în cel mai bun caz, sfârşesc în a avea o inimă împietrită, nesimţitoare."

Cuviosul Paisie Aghioratul

din cartea “Cu durere si dragoste pentru omul contemporan”

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXXII)

"Cititorule! Din starea ta cea păcătoasă numai o singură cale de ieşire şi de scăpare este: să te apropii de Mântuitorul Hristos; că cazi înaintea Mântuitorului ca şi femeia din chipul arătat în pagina dinanite. ( Evanghelia zilei -Tămăduirea femeii gărbove)...Aşa şi tu să cazi înaintea lui Hristos nu numai cu păcatele tale, ci şi cu credinţa ta în Jertfa Lui cea Sfântă şi atunci vei primi şi tu viaţă şi tămăduire. "

,,Îngerii cerului trag neîncetat clopotele dragostei cereşti. Peste lumea aceasta răsună neîncetat muzica cea dulce şi sfântă a dragostei cereşti. La muzica aceasta, noi trebuie să răspundem cu dragostea noastră...Trebuie să răspundem cu slabele noastre ,,acorduri”. ( Ioan 3, 16)

,,Să punem în slujba Domnului tot ce avem. Să-i aducem ca jertfă averea noastră cea sufletească: mintea, priceperea, cunoştinţa şi mai ales inima.”

,,Fratele meu! Lumea aruncă cu apă şi peste focul tău. O, nu te întrista şi nu te descuraja pentru aceasta, ci te bucură. Chiar acesta-i semnul că arzi. Căci unde nu-i foc n-aleargă nimeni cu apă să-l stingă.”

,E frumos şi bine să ştii că Hristos S-a născut în peştera Betleemului, S-a botezat în Iordan, a învăţat multe lucruri frumoase şi pe urmă a murit pe crucea Golgotei, dar ele nu-ţi sunt de nici un folos, câtă vreme nu cunoşti pe un Hristos care s-a născut pentru tine, a trăit pentru tine, a murit pentru tine, a înviat pentru tine şi petrece şi acum în lume pentru tine; vrea să trăiască cu tine, vrea să intre în casa ta, în viaţa ta, în inima ta, în toate gândurile şi faptele tale.”

,,Ce să fac când ispita certei intră în casa noastră? – întrebă odată o femeie căsătorită pe un credincios.

- În clipele acelea – răspunde credinciosul – tu trebuie să fii mută, iar bărbatul să fie surd. De veţi face aşa veţi avea pace şi linişte în casă. ”

" ŞI DE LA DIAVOLUL PUTEM ÎNVĂŢA CEVA BUN

Un vestit predicator zicea: Să învăţăm şi de la diavolul ceva bun. Şi de la diavolul putem învăţa ceva bun. Să ne gândim câtă stăruinţă pune diavolul pentru a caştiga un suflet de om. Cât aleargă, cât se vicleneşte, câte şopteşte şi câte iscoade pentru a caştiga un suflet de om. Să ne gândim că stăruinţa aceasta e un semn că diavolul ştie preţul sufletului, ştie ce comoară nepreţuită e un suflet de om, de aceea aleargă, lucră, asudă, să-l poată câştiga. Măcar şi de la diavolul să învăţăm a ne preţui sufletul, comoara cea nepreţuită pe care ne-a dat-o Dumnezeu."

(din Evanghelia Duminicii a 10-a după Rusalii (Vindecarea lunaticului) )

"Cu lucrurile mântuirii nu-i de glumit.

Cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu fiecare din noi trebuie să ştim să umblăm cu toată teama, evlavia şi seriozitatea.

Dacă Dumnezeu S-a îndurat faţă de noi ca să ne aleagă pentru mântuire, acest hareste nespus de mare şi cutremurător. O dată ce am devenit părtaşi ai harului acestuia, noi trebuie să o rupem cu păcatul, în chip cu totul hotărât, apoi să trăim cu toată frica de Dumnezeu în dreptate, cumpătare şi evlavie, lucrând neîncetat şi aşteptând fericita noastră nădejde, arătarea Slavei Marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos (Tit 2, 11-13)."

Părintele Iosif Trifa

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXXI)

“Trebuie să ne plecăm înţelepciunii atotştiutoare a lui Dumnezeu, care, în tot ce face, urmăreşte înţelepciunea noastră, ori pricepem ori nu pricepem aceasta. Când ne plecăm capul şi vrem şi noi ce-a vrut Dumnezeu, în clipa aceea căpătăm liniştea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre. Căci El e Stăpânul vieţii şi al morţii, de El ascultă zidirea şi de El se teme iadul, şi din porunca Lui ascultă dracii de Satana al lor. "Toţi locuitorii pământului sunt nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerului şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-i zică: Ce faci?" (Daniil 4, 32).” 

“De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci "mergi şi te împacă cu fratele tău" şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune stăruitoare, darul dragostei. …Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia. Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.” 

“De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi nici pe fratele tău să se culce întristat împotriva ta, nici tu să nu te culci scârbit împotriva lui, ci "mergi şi te împacă cu fratele tău" şi venind adu lui Hristos, cunoştinţă curată prin rugăciune stăruitoare, darul dragostei. …Să nu suferi bănuieli, sau măcar oameni care îţi aduc sminteli împotriva altuia. Căci cei ce primesc smintelile în orice chip, faţă de cele ce se întâmplă cu voie sau fără de voie, nu cunosc calea păcii, care duce prin dragoste la cunoştinţa lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.”

( Parintele Arsenie Boca – “Cararea Imparatiei” - Capitolul 3: Neajunsurile duhovniceşti ale începătorilor)

“De seamă lucru este să trăieşti în ascultare, să ai un mai mare şi să nu atârni de tine însuţi. Eşti mai bine apărat ascultând decât poruncind. Nu este bine să asculţi numai de nevoie ci şi din dragoste pentru Dumnezeu. Nu te încrede aşadar prea mult în părerea ta, ci aşează-te de bună voie ascultării de a altora. Chiar dacă părerea ta este dreaptă, dacă din dragostea pentru Dumnezeu o părăseşti ca să urmezi pe a altuia, mult folos vei trage din aceasta. De te-ar trimite să furi, nu te îndoi că ar fi poruncă greşită. Tu iei plata ascultării. Iar cine te-a trimis îl va socoti Dumnezeu.” 

“Fereşte-te cât poţi de vălmăşagul oamenilor căci primejdie este să stai de vorbă despre lucrurile lumii, chiar dacă faci aceasta cu gând curat. Dacă se cade totuşi să vorbeşti, vorbeşte atunci despre lucrurile care pot zidi. Evlavioasele convorbiri asupra lucrurilor duhovniceşti ajută mult la propăşirea sufletului, mai osebit între cei uniţi în Dumnezeu prin aceleaşi simţăminte şi prin aceleaşi năzuinţe. Scris este că vom da socoteală, la ziua judecăţii, de orice vorbă zadarnică. “ 

 “Dă-ţi osteneala să suferi cu răbdare lipsurile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că şi tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alţii. Că Dumnezeu a rânduit astfel, ca să ne învăţăm a ne purta sarcina unii altora - căci fiecare are sarcina sa - nimeni nu-i fără lipsuri, nimeni nu-şi este îndestulător sieşi, nimeni nu-i atât de înţelept să se poată îndruma singur, dar se cade să ne suferim, să ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm şi să ne îndrumăm unii pe alţii. Ceea ce te face atât de supărăcios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, năzuroasă, arţăgoasă, posomorâtă. Pietatea cea adevărată e blajină şi răbdătoare, fiindcă ea te arată cine eşti...” 

“De seamă lucru este să trăieşti în ascultare, să ai un mai mare şi să nu atârni de tine însuţi. Eşti mai bine apărat ascultând decât poruncind. Nu este bine să asculţi numai de nevoie ci şi din dragoste pentru Dumnezeu. Nu te încrede aşadar prea mult în părerea ta, ci aşează-te de bună voie ascultării de a altora. Chiar dacă părerea ta este dreaptă, dacă din dragostea pentru Dumnezeu o părăseşti ca să urmezi pe a altuia, mult folos vei trage din aceasta. De te-ar trimite să furi, nu te îndoi că ar fi poruncă greşită. Tu iei plata ascultării. Iar cine te-a trimis îl va socoti Dumnezeu.” 

“Fereşte-te cât poţi de vălmăşagul oamenilor căci primejdie este să stai de vorbă despre lucrurile lumii, chiar dacă faci aceasta cu gând curat. Dacă se cade totuşi să vorbeşti, vorbeşte atunci despre lucrurile care pot zidi. Evlavioasele convorbiri asupra lucrurilor duhovniceşti ajută mult la propăşirea sufletului, mai osebit între cei uniţi în Dumnezeu prin aceleaşi simţăminte şi prin aceleaşi năzuinţe. Scris este că vom da socoteală, la ziua judecăţii, de orice vorbă zadarnică. “  

 “Dă-ţi osteneala să suferi cu răbdare lipsurile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că şi tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alţii. Că Dumnezeu a rânduit astfel, ca să ne învăţăm a ne purta sarcina unii altora - căci fiecare are sarcina sa - nimeni nu-i fără lipsuri, nimeni nu-şi este îndestulător sieşi, nimeni nu-i atât de înţelept să se poată îndruma singur, dar se cade să ne suferim, să ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm şi să ne îndrumăm unii pe alţii. Ceea ce te face atât de supărăcios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, năzuroasă, arţăgoasă, posomorâtă. Pietatea cea adevărată e blajină şi răbdătoare, fiindcă ea te arată cine eşti...” 

“Nu te ruşina câtuşi de puţin să slujeşti altora şi să apari sărac în lumea aceasta din dragoste pentru Iisus Hristos. Nu te sprijini pe tine însuţi ci pune-ţi toată nădejdea în Dumnezeu. Nu te crede de fel în ştiinţa ta şi nici în îndemânarea cuiva, ci mai degrabă în harul lui Dumnezeu care ajută pe cei smeriţi şi umileşte pe cei mândri Nu te slăvi cu avuţiile tale, dacă le ai, nici cu prietenii tăi fiindcă sunt puternici, ci în Dumnezeu care dăruieşte totul şi care peste toate, încă şi peste Sine Însuşi, doreşte să ţi se dăruiască. Nu te socoti mai bun ca alţii ca nu cumva să fii socotit mai rău inaintea lui Dumnezeu care ştie ce este în fiecare din noi. Nu te mândri cu bunele tale fapte, căci judecăţile lui Dumnezeu altele sunt decât ale oamenilor şi ceea ce-i pe placul oamenilor, adesea nu-i pe placul lui Dumnezeu. “
  

“Mai drept ar fi să te învinuieşti pe tine însuţi şi să acoperi pe fratele tău. Dacă voieşti să fi suferit de alţii, suferă-i tu pe ei mai întâi. Nu-i mare lucru să trăieşti bine cu oamenii blajini şi buni, căci aceasta place din fire tuturora, dar să trăieşti în pace cu oamenii asprii, stricaţi, destrăbălaţi, sau care ţi se împotrivesc, aceasta-i un mare har, o virtute plină de curaj şi vrednică de laudă… Dacă iubeşti curăţia, întru care poţi vedea pe Stăpânul tuturor, să nu cleveteşti pe nimeni şi nici să nu asculţi pe cineva clevetindu-l pe fratele tău “

  (Parintele Arsenie Boca – “Cararea Imparatiei” - Capitolul 2: Războiul nevăzut )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXX)

"Uitaţi-vă, am întrebat odată un băieţel de 8 ani ce face când se scoală dimineaţa. "Păi... ce să fac? Mă duc la calculator şi mă joc." E un caz. Ei bine, acest copil, peste 15-20 de ani, nu va mai avea nici o urmă de meditaţie, nu va mai şti să citească o carte, va fi gol, risipit. Se configurează încă de pe acum o deformare a lumii, o moarte spirituală a omului. Moartea lui Dumnezeu! Sinuciderea noastra voită! Omul acesta nu mai are nici un sentiment. Nu mai ştie să privească o floare, să se bucure de natură, de creaţia lui Dumnezeu. Rădăcinile lui sunt tăiate. Poate fi purtat oriunde de vânt.

Dacă s-ar mai reduce, dragii mei, din toata falsa educaţie a calculatorului, din civilizaţia sălbatica a televiziunii şi Internetului, ar fi bine, căci toate acestea nasc în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai exista nimic. Ei bine, astăzi această mândrie se naşte o dată cu bietul elev, cu bietul ţăran. Acum îţi ştie şi copilul din leagăn ce firma de motor se aude pe stradă, ce maşina trece pe uliţa satului.

Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l foloseşti şi când - asta mă îngrijorează."

(interviu Formula As, nr. 446)

" Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când eşti într-o poziţie defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrăzneală să mărturiseşti, te avanţi fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos şi pe sfinşii săi şi tot adevarul la care ne-am angajat? Credinţa noastră nu-i puţin lucru, este mărturisită de sfinţii Părinţi prin viaţa, cu cuvântul şi chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalţi nu-l au. Biserica noastră creştină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veşnicie, nu-i o instituţie pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstrăm linia Sfinţilor; ei nu treceau uşor cu vederea, povăţuiau, mustrau şi săreau când era vorba de erezie."

"- să iubeşti fărăa să fii iubit…

- să slujeşti fără să fii preţuit…

- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…

- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…

- să ierţi fără să fii iertat…

- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…

- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…

- să crezi deşi nu vezi faţa iî faţă…

- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…

- să investeşti clădind fără speranţe…

- să taci pentru a nu face rău aproapelui…

- să vorbeşti de dragul adevărului…

- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….

- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros să te lipseşti…

Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!

( articol cules de Silvia - utilizator Orthoblog)

"Ca să fie unitate, trebuie să fie dragoste. Iar ca să fie dragoste, trebuie să ne rugăm mai mult. Deci Rugăciune, Dragoste şi Unitate ca să putem ajunge astfel la adevăata Credinţă. Dacă nu vom avea acestea vom avea boală, dihonie, sminteală şi dizarmonie. Trebuie deci să revenim la starea în care vom putea valorifica şi învăţa care sunt valorile noastre, ce anume ne ajută în personalitatea şi prestigiul nostru. Iar asta se poate face numai prin Unitate, prin legătura desăvârşită între fraţii lui Hristos"

"Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare."

(Nr. 2/2008 al revistei ATITUDINI)

"Nimic nu i-a deranjat pe occidentali mai mult decat ortodoxia. De aceea trebuie sa fim consecventi, sa fim putin mai curajosi, sa avem oleaca de intentie buna si Dumnezeu ne va dezbraca de duhul acesta al temerii, al fricii, ca sa putem duce mai departe carul acesta al Ortodoxiei care merge asa de greu, pentru ca toti se opun acestui ideal crestin-ortodox. Dumnezeu sa-i ierte pe toti ai nostri si ma rog ca sa le lumineze bunul Dumnezeu mintile, ca sa fie cat mai aproape de adevarul acesta ortodox. Pentru ca daca nu vor fi atenti si vor lua numai partea acesta a veniturilor si a afacerilor, atunci noi ne vom prabusi. Dar sigur, ca intotdeauna, va ramane totusi si o elita de oameni, care vor lua asupra destinul tarii. Intotdeauna au fost si tradatori, au fost si eroi in cadrul neamului si Bisericii. Asa ca nu deznadajduim, ci ducem mai departe greutatea si povara acestor vremuri in care ne aflam. Pentru ca, sa nu uitam, Hristos ne-a fagaduit : "Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Amin."

( citat din interviul realizat de Victor Roncea.)

 Parintele Iustin Pârvu,

stareţul Mănăstirii "Petru Vodă" - Neamţ

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXIX)

Un cioban pus pe şotii obişnuia să strige:
-Săriţi, săriţi! A venit lupul la oi!
Ceilalţi ciobani veneau fuga să-l ajute şi atunci el se prăpadea de râs. Într-o bună zi, lupul veni cu-adevărăt la stână. Ciobanul strigă după ajutor, dar nu mai veni nimeni şi lupul îi mâncă liniştit toate oile.

• Morala şi sfatul acestei fabule: Nu iubii minciuna, mincinosul nu e crezut nici când spune adevărul.

Au fost odată trei boi care păşteau mereu împreună. Un leu îi pândea de mult ca să-i mănânce dar ştia că nu putea lupta cu toţi trei deodată. Se gândi atunci la un şiretlic. Le spuse că vrea să ştie care e cel mai puternic dintre ei. Învrăjbiţi, boii s-au certat şi nu au mai mers la păscut împreună. Leul i-a găsit singuri şi i-a mâncat unul câte unul.

• Morala şi sfatul acestei fabule: Nu lăsa pe nimeni să te despartă de fraţii tăi. Altfel, vei fi învins mai uşor de duşmani.

- Sunt un doctor iscusit şi cunosc leacuri pentru toate bolile - se lăuda odată o broască.
- Dacă eşti aşa de pricepută, de ce nu reuşeşti să te vindeci mai întâi pe tine? Că, uite, ai un picior bolnav! îi spuse o vulpe glumeaţă.

• Morala şi sfatul acestei fabule: Nu te lăuda cu lucruri pe care nu le poţi dovedi prin fapte.

O căprioară urmărită de vânători se ascunse într-o vie. Cu inima cât un purice, îi aştepta să se depărteze şi apoi, liniştindu-se, începu să mănânce frunze de pe butucii viţei. Unul dintre vânători văzu crengile mişcându-se şi descoperi ascunzătoarea căprioarei. Duse arma la ochi şi o împuşcă, în timp ce se prăbuşea, căprioara îşi spuse: „Merit asta, nu trebuia să fac rău viei care mă salvase!"

• Morala şi sfatul acestei fabule: Fii recunoscător celui care te-a ajutat la nevoie

"Se povesteşte că o cioară bătrână , văzând un piţigoi cum se chinuie să prindă un viermuşor, i-a propus acestuia un târg: să-i oafere piţigoiului în fiecare zi câte un viermuşor, în schimbul unei pene. Piţigoiul, bucuros, s-a gândit: “Ce e o pană ? Am sute de pene pe mine !”
Şi târgul a început. Zi de zi, cioara îi aducea piţigoiului câte un viermuşor, iar acesta îi dădea câte o pană. Una singură. Până într-o zi, când cioara nu a mai venit cu viermuşorul. Flămând, piţigoiul a încercat să-şi ia zborul spre a-şi căuta de mâncare, dar… era gol-goluţ. Nu mai avea nicio pană pe el şi nu mai putea zbura. Finalul îl bănuiţi, desigur. "

• Morala şi sfatul acestei fabule: Nu neglijaţi lucrurile mici ! Satana nu e un negustor prost. Atunci când ne ispiteşte cu bucuriile de o clipă ale păcatului, el nu ne cere toate “penele” deodată, ci numai câte una. El ştie că dacă obţine de la noi doar câte un mic compromis, într-o zi zborul nostru spre cer nu va mai avea loc. Şi încă ceva: Satana nu e filantrop. Niciodată nu ne va oferi ceva atrăgător, fără să ne smulgă câte o “pană” !

,,Intr-o zi, niste muste lacome se napustira asupra unui fagure, dar ramasera cu picioarele intepenite in mierea lipicioasa.
Altele, infulecand dintr-o placinta, mancara pana cazura late.
Tot asa si oamenii sunt prizonierii poftelor care ii stapanesc."

• Morala şi sfatul acestei fabule: Tot ce e prea mult strică. Postul ne va ajuta în înfrânarea poftelor.

,Leul si mistretul venira la izvor ca sa se adape.
Acolo nu se puteau hotari cine sa bea mai intai. Se luara la cearta si incet-incet ajunsera sa se bata.
Vazura atunci un stol de pasari rapitoare care asteptau ca unul dintre ei sa moara, ca sa se infrupte din lesul lui. Isi venira in fire si facura pace, zicand:
- Mai bine sa fim prieteni decat sa ajungem hrana corbilor si vulturilor."

• Morala şi sfatul acestei fabule: Luptele fără rost ajută numai duşmanii.

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXVIII)

“Fiul meu, când vii acasă sau de-acasă la plecare,
de pe faţă todeauna şterge-ţi orice frământare,
ca să nu stingi bucuria celor ce privesc la tine –
dacă faţa ta-i senină, faci şi pe-ale lor senine, “

„Fii mei, când vreţi vreodată cuiva să îi daţi ceva,
nu mai întrebaţi flămândul să vă spună dacă vrea;
unii nu şi-ar spune foamea nici când se târăsc pe jos,
iar acela care-ntreabă nu dă tocmai bucuros”

“Fiul meu, ascultă pe-alţii despre ei când vor vorbii,
asta are să le placă şi-i va face-a te iubii.
Atunci vor putea s-asculte şi ei vorba ce le-o spui –
tot ce-aştepţi tu de la altul, mai întâi, îi fă tu lui.”

“Fiul meu, tu la oricine adu-i numai bucurie,
poartă-te cu toţi ca Domnul: delicat, cu gingăşie;
ce frumos să duci cu tine todeauna-nviorare
când e plină lumea asta de tristeţe şi-apăsare!...”

„Fii mei, luaţi aminte la-nţeleapta mea povaţă:
adevărul, todeauna, oricui spuneţi-l pe faţă,
nu-l ascundeţi niciodată nici de frică, nici de plată
nici nu-l spuneţi pe la spate ori c-o vorbă supărată –
că numai spunândul bine va fi inima-mpăcată”

“Fii mei, trăiţi Cuvântul, nu numai să-l predicaţi,
altfel, ce zidiţi cu-o mână cu cealaltă dărâmaţi;
cei care trăiesc cu fapta ceea ce cu gura spun
vor zidi cu amândouă şi vor face lucru bun”

“Fiul meu, să şti că-n suflet dragostea pe care-o ai
este-un bun ceresc, talantul cel primit direct din Rai.
Tu o ai nu pentru tine, ca-n plăceri s-o cheltuieşti,
ci prin calde binefaceri s-o împarţi şi s-o-nmulţeşti.”

Traian Dorz,
din cartea:"La izvoarele luminii"

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXVII)

"Iubitul meu frate, pune-ţi întrebarea în modul cel mai serios şi fără părtinire: în care din cele două stări te afli?
Te afli, oare, în starea cea înaltă a "nebunilor" pentru Hristos?
Sau în starea cea joasă a "înţelepţilor" în Hristos?
Pune-te singur în faţa problemei duhovniceşti de la 1 Corinteni 4, 10.
"Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! "
Cercetează-te cu multă băgare de seamă în faţa acestei oglinzi cereşti şi dă-ţi singur seama:
* Un vrăjmaş ţi-a pricinuit o pagubă. Datoria de creştin îţi cere să jertfeşti din al tău.
Ai fost îndată gata pentru pace, jertfind dreptul tău? Sau ai chibzuit să nu sacrifici nimic?
* Undeva, poate nu prea departe, un bolnav avea nevoie de mângâiere şi ajutor.
Ai fost gata să rupi din timpul tău şi să-l cercetezi?
Ai dat din pâinea ta, ca să-l hrăneşti?
Sau au chibzuit că eşti prea ocupat sau că nu ai nici tu de-ajuns şi nu poţi da?..."

"* Domnul ne porunceşte să cercetăm cu regularitate Biserica şi adunările frăţeşti.
Faci tu aceasta cu dragă inimă? Sau chibzuieşti să nu fi stingherit în comidităţile vieţii pământeşti?
* Poate ai un rang mai mare şi eşti recunoscut în lumea modernă, intelectuală sau funcţionărească. Ai ajuns în stare să te cobori, ca Domnul tău, în tovărăşia celor umili şi sărmani? Sau ţi-e ruşine să fii observat de vreun cunoscut în părtăşia acestora?...
Cercetează-te, dragul meu, şi răspunde la multe alte întrebări ca acestea! Iar de te afli în clasa celor "înţelepţi în Hristos", aduţi aminte că starea asta nu-i departe de cea a "căldiceilor" despre care Cuvântul ne spune că Domnul îi va vărsa din gura Lui (cf. Apoc. 3, 16)
Cine vrea să ajungă la adevărata înţelepciune trebuie să se facă întâi "nebun" pentru Hristos, ca să fie cu adevărat înţelept (cf. Iacov 3, 17-18; 1 Cor. 3,8 )"

"Fratele meu, nu grăi necuvincios la adresa lui Dumnezeu şi a fraţilor sau a semenului!
Nu ridica glas împotrivă, ci gândeşte-te că vine ziua când batjocura sau vorba necugetată îţi va îngheţa pe buze. Vine vremea când vei căuta pe Dumnezeu, când vei avea nevoie de El şi de iubirea Lui. Ce vei face atunci, de n-o vei afla?...
Vorbirea fiindu-ţi dreasă cu sare, în loc de pagube, îţi va aduce numai binecuvântare pe oriunde vei trece, umplând de lumină pe toţi cei printre care vei călătorii.
Harul lui Dumnezeu să te ajute să-L afli astăzi, pentru ca în Ziua acea să poţi avea răspunsul bun."

"O, suflete al meu, căruia îţi place laudele oamenilor!
Părerile lumii, prin duhul ei înşelător, te face să cazi în braţele "eului" tău, ale părerilor bune despre sine, ala mândriei. Depune jos, la picioarele Crucii Mântuitorului, această iluzie a ta! El te vrea smerit, ca să-ţi poată da harul şi mântuirea Sa. El Însuşi ne cheamă pe toţi: "...învăţaţi de la Mine, că eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre" (Matei 11,29). Pentru că "cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa" (Matei 23, 12).
Să ne smerim înaintea Domnului şi El ne va înălţa. Căci "Dumnezeu celor mândri le stă împotriva, iar celor smeriţi le dă har" (1 Petru 5, 5)"

"Să nu confundăm iubirea dumnezeiască niciodată cu iubrea firească.
Cea dintâi ne înalţă pe aripi ca de vultur spre cer, până la întâlnirea cu Cel ce este Izvorul Iubirii şi al tuturor darurilor cereşti.
Cea de-a doua însă ne conduce, de cele mai multe ori, la păcat, aruncându-ne în prăpastia iadului"

"A iubi pe aproapele înseamnă să renunţi la tine însuţi; ori aceasta este cu neputinţă omului firesc şi nenăscut de Sus (cf. Ioan 3, 3). Numai avându-L pe Hristos-Domnul şi trăind cu El şi în El îi vom vedea pe oameni aşa cum i-a văzut El. Numai în starea de înoire duhovnicească duhul ne îndreaptă spre oameni, ca, prin viaţă înduhovnicită, să-i atragem la Hristos-Domnul"

"Să-L chemăm pe Domnul Iisus la zidirea casei sufletului nostru, înăuntrul ei, în afara ei, precum şi în toate ale noastre!
Să fim cu grijă la temelia pe care o clădim, cum clădim, ce clădim ( 1 Corinteni 3, 10-15), ca atunci când focul va veni să încerce lucrarea fiecăruia, ea să nu se mistuie.
Să ne hrănim cu "mana cerească", respingând idpitele ce vin, fie dinlăuntru, fie din afară, în ciuda "şarpelui" care vrea să ne răpească bucuria înaintării spre Canaanul cel ceresc şi a dobândirii vieţii veşnice din Împărăţia lui Dumnezeu."

Cornel Rusu
din cartea:"Casa sufletului meu",
Editura "oastea Domnului" - Sibiu, 1999

P.S. Vezi şi:

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( I )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( II )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( III )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( V )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( X)
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIV )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXIV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXV )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXV)

""Ia aminte de tine însuţi!". Fiecare animal are, prin fire, de la Dumnezeu, Creatorul lumii, instinctul conservării fiinţei sale. De cercetezi temeinic totul, vei vedea că cele mai multe animale se feresc instinctiv de tot ce le vatămă şi, iarăşi, printr-o pornire naturală, se îndreaptă să mănânce numai ce le este folositor. Nouă, însă, Dumnezeu, Învăţătorul nostru, ne-a dat această mare poruncă: să facem cu ajutorul raţiunii ceea ce animalele fac din instinct; ne-a poruncit ca pe cele săvârşite de animale instinctiv, pe acelea noi să le facem cu luare-aminte şi cu o continuă supraveghere a gândurilor, ca să putem păzi cu străşnicie darurile date nouă de Dumnezeu: să fugim de păcat, dupa cum animalele fug de ierburile otrăvitoare, să urmărim dreptatea, dupa cum ele caută iarba cea hrănitoare. "Ia aminte de tine însuţi", ca să poţi deosebi ce-i vătămator de ce-i mântuitor."

"Ia aminte de tine însuţi", adică: analizează-te pe tine însuţi în toate privinţele! Să ai neadormit ochiul sufletului pentru paza ta, pentru că "prin mijlocul lăturilor treci"; în multe locuri sunt înfipte de duşmanul tău curse ascunse; uită-te la toate cele din juru-ţi "ca să scapi din cursa ca o căprioară şi din laţ ca o pasăre". Căprioara nu cade în curse pentru că are vederea pătrunzătoare. De aceea şi numele ei, de căprioara, şi l-a căpătat de la vederea ei pătrunzătoare. Pasărea, la rândul ei, dacă e atentă, cu ajutorul aripilor ei uşoare zboară mai presus de vicleşugurile vânătorilor. Vezi, dar, să nu pari mai nepriceput decât animalele când e vorba de propria-ţi pază! Păzeşte-te să, nu cazi în curse şi să ajungi pradă diavolului, "vânat de el spre a face voia lui"." "Ia aminte de tine însuţi"

"Ia aminte de tine însuţi", adică: Nu lua seama nici la cele ale tale, nici la cele din jurul tău, ci numai la tine însuţi. Altceva suntem noi înşine, altceva cele ale noastre şi altceva cele din jurul nostru.
Sufletul şi raţiunea suntem noi înşine, întrucât am fost făcuţi după chipul Creatorului. Trupul şi simţurile Sale sunt cele ale noastre. Averile, artele şi meseriile sunt cele dimprejurul nostru.
- Ce spune deci această porunca?
- Nu lua aminte la trup, nici nu urmări cu orice chip binele trupului: sănatatea, frumuseţea, desfatarea cu plăceri, viaţă lungă; nu admira averile, slava şi puterea; nu socoti mare lucru pe cele ce sunt: în slujba acestei vieţi trecătoare, ca nu cumva prin râvna pentru ea să dispreţuieşti viaţa ta cea adevarăta, ci ia aminte de tine însuţi, adică de sufletul tău. Pe el împodobeşte-l, de el poartă de grijă, pentru ca prin luarea-aminte să fie îndepărtată, toată întinăciunea venită peste el din pricina răutăţii, să fie curăţit de toată ruşinea provenită de pe urma păcatului, să fie împodobit şi să strălucească prin toată frumuseţea virtuţii"

"Ia aminte de tine însuţi", că după mărimea păcatului să primeşti şi ajutorul tratamentului.
Ţi-e mare şi greu păcatul?
Ai nevoie de pocăinţă adâncă, de lacrimi amare, de privegheri îndelungate şi de post necontenit. Ţi-e usor şi mic păcatul?
Să-ţi fie şi căinţa la fel cu greşeala.
Numai "ia aminte de tine însuţi", ca să cunoşti când ţi-e sănătos şi când ţi-e bolnav sufletul. Că mulţi oameni, din pricina marii lor neluări aminte, suferă de boli grele, boli de nevindecat; şi nici ei nu ştiu că sunt bolnavi. De aceea, mare este folosul acestei porunci chiar pentru cei sănătoşi cu faptele. Deci aceeaşi poruncă tămăduieşte pe cei bolnavi, dar desăvârşeşte şi pe cei sănătoşi."

"Ia aminte de tine însuţi"! Nu-ţi imagina cele ce nu există, ci întrebuinţează spre folosul tău cele ce sunt!
Cred însă că Legiuitorul a dat acest îndemn şi ca să smulgă un alt cusur omenesc, în adevăr, fiecaruia îi place să se intereseze mai mult de treburile altuia decât de propriile lui griji. Şi, ca să scăpăm de acest cusur, porunca spune: încetează de a te interesa de pacatele altuia. Nu mai da răgaz gândurilor să se ocupe de cusururile altora, ci "Ia aminte de tine însuţi", adică: întoarce-ţi ochiul sufletului spre cercetarea propriilor tale cusururi.
Da, mulţi oameni, după cuvântul Domnului, văd paiul din ochiul fratelui, dar nu văd bârna din ochiul lor.
Nu înceta deci de a te cerceta pe tine însuţi, ca sa vezi dacă viaţa ta merge dupa poruncile Domnului; dar nici nu te uita în jur la ceilalţi oameni, ca să vezi dacă ai putea găsi vreo pata la cineva, aşa cum a făcut fariseul acela nesuferit şi îngâmfat, care statea şi-şi dădea dreptate, iar pe vameş îl defăima, ci cercetează-te necontenit pe tine însuţi să vezi dacă nu cumva ai păcătuit cu gandul, dacă nu cumva limba a alunecat, luand-o înaintea minţii, dacă nu cumva ai săvârşit cu mâinile ceva nesocotit. De vei găsi în viaţa ta multe pacate - şi vei găsi negreşit, că eşti om -, spune ca vameşul: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul". Aşadar, "Ia aminte de tine însuţi"!

"Ia aminte de tine însuţi", ca esti muritor! "Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce".
Priveşte la cei care înaintea ta s-au bucurat de aceeaşi viaţă strălucită!
Unde sunt cei investiţi cu înalte demnităţi politice?
Unde sunt retorii cei neântrecuţi?
Unde sunt cei care organizau şi subvenţionau serbările populare?
Unde sunt străluciţii crescători de cai de curse, generalii, satrapii, tiranii? Nu sunt toţi pulbere?
Nu sunt toţi basm?
Nu se reduce amintirea vieţii lor la câteva oase?
Uită-te în morminte şi deosebeşte, dacă poţi, cine şi cine e stăpânul, cine e săracul şi cine e bogatul!
Deosebeşte, de-ţi stă în putere, pe întemniţat de împărat, pe cel puternic de cel neputincios, pe cel frumos de ce urât.
Dar dacă ai să-ţi aminteşti de firea ta omenească, n-ai să te mândreşti nicicând, ci ai să-ţi aduci aminte de tine însuşi, dacă "iei aminte de tine însuţi"

"Ia aminte, dar, de tine însuţi"! Cunoaşte că o parte a sufletului tău este raţională şi cugetătoare, iar alta, iraţională şi pătimaşă. E firesc ca prima să conducă, iar cealaltă să asculte şi să se supună raţiunii. Deci, să nu laşi ca raţiunea, fiind robită, să ajungă sclava patimilor, dar iaraşi, nici să îngădui patimilor să se ridice împotriva raţiunii şi să pună stăpânire pe suflet.
Mai mult, luarea- aminte şi studierea atentă a propriei tale persoane te va conduce şi la cunoaşterea lui Dumnezeu.
Dacă iei aminte la tine însuţi, nu mai ai nevoie să descoperi pe Creator în celelalte creaturi; vei contempla în tine însuţi, ca într-un microcosmos, marea înţelepciune a Creatorului tău…. Admiră pe Meşter pentru chipul minunat prin care a legat sufletul tău cu trupul, încât sufletul să se întindă până la extremităţile trupului, făcând unitare mădularele cele mai deosebite ale trupului.
Gândeşte-te la puterea pe care sufletul o dă trupului, la dragostea trupului pentru suflet: trupul primeşte de la suflet viaţa, iar sufletul de la trup, durerile.
Gândeşte-te ce minunate cămaruţe are sufletul pentru păstrarea cunoştinţelor! Cunoştinţele noi dobândite nu întunecă pe cele de mai înainte, ci sunt păstrate neamestecate şi clare, săpate în partea conducătoare a sufletului, ca într-o coloană de aramă.
Gândeşte-te, apoi, că sufletul îşi pierde propria frumuseţe dacă alunecă spre patimile trupului; şi iaraşi, dacă se curaţă de urâţenia pricinuită de viciu, se înalţă prin virtute la asemănarea cu Creatorul. "

Sf. Vasile cel Mare,
Omilia a III-a, la cuvintele: "Ia aminte de tine însuţi"

P.S. Vezi şi:

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( I )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( II )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( III )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( V )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( X)
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIV )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXIV )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXIV)

„Dragă cititorule! Eu nu ştiu în ce stare te afli tu, în ce stare este inima ta faţă de Domnul şi mântuire. Priveşte însă chipul acestei inimi de mai sus. Şi apoi uită-te şi la cea din pieptul tău. Nu cumva este vreo asemănare între ele? Poate că porţi şi tu acest lăcat nenorocit la uşa inimii tale şi poate că începi a-l simţi, însă n-ai puterea să-l descui, să-l arunci, să scapi de el. Dar nu deznădăjdui, iubitul meu! Bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu te pot mântui şi pe tine, putând deschide şi descuia inima ta. Cheia mântuirii este în mâna Domnului”

"Dragă cititorule! Poate că de zece, douăzeci, treizeci, cincizeci de ani Domnul bate şi la uşa ta. Gânteşte-te, iubite, că poate bătaia pe care o auzi acum e ultima „ciocănitură” la uşa inimii tale. Nu mai sta nepăsător! Şi nu dispera! Harul lui Dumneăeu poate deschide orice uşă. Cel Care a sfărâmat porţile iadului poate sfărâma orice zăvor şi lacăt ce ar închide calea Sa spre o inimă care-L cheamă. Roagă-te şi tu cu căldură: „O Doamne, deschide-mi inima; sfărâmă Tu zăvorul păcatului şi stăpâneşte în totul lăuntrul inimii mele; fă-Te Stăpânul şi Conducătorul ei; eu să fiu rob, iar Tu, Domn; eu să fiu slugă, iar Tu, Stăpân”. „

„Dragă inimă sărmană şi necăjită, caută şi tu sprijin în Iisus! Linişteşte-te în încredinţarea deplină că Domnul te va izbăvi din toate necazurile prezente şi viitoare, că Dumnezeul nostru rămâne al nostru şi în fiecare zi este cu noi. Încrede-te în Cuvântul Lui care rămâne în veci şi în dragostea Lui care nu se schimbă! Încrede-te în domnul în orice vreme, oricând, todeauna, „ Nu te teme – zice Domnul - căci Eu te-am răscumpărat şi te-am chemat pe nume; al Meu eşti! Dacă tu vei trece prin ape, Eu sunt cu tine şi în valuri tu nu vei fi înecat. Dacă vei trece prin foc, nu vei fi ars şi flăcările nu te vor mistui! (Isaia 43, 1-2) „

„Vrei să fi al lui Iisus? Predă-te Lui!
Doreşti să locuiască la Tine? Deschide-I inima! ( Apoc. 3,20)
Duhul Sfânt va veni să-ţi pregătească locuinţa inimii, ca să intre într-însa Împăratul Măririi. El este aproape.”

„Dacă vrei ca mărturia ta să aibă putere, trebuie să „ieşi din lume”, să nu mai trăieşti în felul ei, să nu mai iei parte la lucrările neroditoare ale ei, ci să te deosebeşti, prin viaţa ta, de toate obiceiurile, întâlnirile şi deşertăciunile lumii, pentru ca tot ceea ce spui să se potrivească cu ceea ce faci. „

„O, voi toţi acei care pretindeţi că sunteţi creştini şi că Îl urmaţi pe Domnul Hristos! E timpul să înţelegeţi ceea ce El ne-a spus, ne-a poruncit şi S-a rugat pentru noi la Tatăl; să vă iubiţi şi voi unii pe alţii; „cum v-am iubit Eu”, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” ( Ioan 13, 34 – 35)”

Fr. Învăţător Ioan Marini,
din cartea „Gânduri creştine vol. I”

P.S. Vezi şi:

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( I )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( II )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( III )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( V )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( X)
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIV )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVII )

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XVIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXIII )