duminică, 15 decembrie 2024

Recunoștință și apreciere pentru poeziile acrostih ale d-lui Vasile Bele


Îi mulțumesc din suflet d-lui Aurel Bele, cunoscut sub pseudonimul Vasile Bele, pentru frumoasele poezii acrostih pe care mi le-a dedicat. Gestul său m-a emoționat profund și m-a făcut să mă simt cu adevărat apreciat. Fiecare vers a fost o surpriză plăcută și o dovadă a talentului și sensibilității sale poetice.

Sunt recunoscător pentru timpul și efortul pe care le-a investit în aceste creații și pentru felul în care a reușit să surprindă esența numelui meu și a volumelor mele de poezii. Este o onoare să primesc o astfel de atenție din partea dumnealui.

Am fost mereu impresionat de dedicarea domniei sale față de promovarea culturii și tradițiilor noastre. Prin munca sa, reușește să aducă la lumină frumusețea și autenticitatea valorilor noastre tradiționale. Eforturile sale în cadrul revistei Din Vatra Satului și numeroasele sale volume de poezii și monografii sunt o mărturie a pasiunii și devotamentului său.

Premiile și recunoașterile pe care le-a primit de-a lungul anilor sunt pe deplin meritate și reflectă impactul pozitiv pe care l-a avut asupra comunității noastre culturale. Este un adevărat promotor al talentelor locale și un exemplu de implicare și dăruire. Un poet și etnolog român, cu studii la Universitatea de Nord, unde a obținut un masterat în etnoturism cultural și o specializare în română-etnologie.

Cu sinceritate și apreciere,
Sorin Micuțiu


SORIN MICUȚIU – acrostih
 
(portret literar)
Auror:  Vasile Bele

 
,,- Să se facă, ziuă!", poruncise Muza.
,, - Oare, cui să îi încredințez lumina gândului?", întreabă
Roua visului necălcat - ție, doar ție
Inimă de zâmbet și sărut
Netrist - în zi binecuvântată...
Mirul își așteaptă șoapta stelelor iar
Iubirea față de aproapele nostru
Cerne adevăr, tivit cu nuferi. Doar 
Umbra curcubeului aleargă spre
Ținutul tăcerii de smarald.
Iarăși, valul albastru cules din răsărit de vânt
Uimește visul zorilor care se plimbă prin cuvinte...
 
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)

 

PATRUZECI* - acrostih
 
(* numele unui volum de versuri, aparut în anul 2014, semnat de către Sorin Micuțiu)
Auror:  Vasile Bele

 
Printre cuvinte și gânduri, doar
Anotimpurile verdelui-miracol și
Tinerețea clipelor își cheamă
Rădăcina zâmbetului în rugăciune.
Urma zborului de catifea își vede în
Zarea albastră veacul răsărutului -
Erato încă își culege tăcerile din
Cuibul mirului - veșnicia adună culoare din
Iasomia pornită pe cărarea luminii din cuvânt...
 
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)

 

VINDECAT DE NEVISARE* - acrostih
 
(* numele unui volum de versuri, semnat de către Sorin Micuțiu)
Auror:  Vasile Bele

 
Viața își așteaptă șoaptele în
Izvorul de lacrimă albastră
Netulburată. Am închis clipele în
Dragostea zâmbetului prins cu
Euterpe într-un vals al
Cerului - amiaza își scrie libertatea
Altui sărut în cunună de
Tinerețe chemată în așteptări și gânduri...
Doar cărarea naște lumină și
Eleganță - rodul unui verde-miracol...
Numai cuvintele vindecă și
Eliberează taina sufletului -
Voi culege anotimpuri din
Inima unui gând de busuioc.
Sar peste timp și caut
Amprenta luminii din alt
Răsărit - toate mă întorc la tine în
Eternitatea altui veac ce își așteaptă zborul cuvintelor...

(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)
 


FEREASTRA DESCHISĂ* - acrostih
 
(* numele unui volum de versuri, semnat de către Sorin Micuțiu)
Auror:  Vasile Bele
 
FEREASTRA DESCHISĂ își culege tăcerile din
Efemerul șoaptelor regăsite în cenușă de
Rouă necălcată - timpul și cerul își
Eliberează cuvintele de smarald din
Alte dimineți țesute în lumină.
Se adună sărutul zorilor într-un
Tunel din care răsare curcubeul gândului
Rătăcit în zborul spre visarea
Albastră - clopotul își culege zidirea în rugăciune...
Dorul și-a trimis adierea vântului în
Eternitatea de catifea - pentru alte
Seri de zâmbet, din care curge
Credința tinereții. Mirul - aflat în
Hotarul netulburării își dăruie
Iubirea unui foșnet de vânt
Scris pe umbra curcubeului din
Ăst veac al luminii țesute în cuvânt...
 
(a se citi și pe verticală, prima literă din fiecare vers)

 

Niciun comentariu: