Fragment din volumul “O bârfă nespovedită” de pr. Bogdan Taifas, Editura Agnos, Sibiu, 2011
În spaţiul public, bârfa propriu-zisă apare doar dacă sunt îndeplinite nişte condiţii cadru: să fie în lipsa celui bârfit. În grădina Edenului, aşa s-a întâmplat. Cei trei au crezut că, dacă Dumnezeu nu Se vede, nici nu există, fireşte, în discuţia lor. Astfel, lipsa fizică a Creatorului a dus la bârfirea Lui. Dar fariseul? L-a bârfit pe vameş în prezenţa aceluia. Cu o precizare importantă: pentru fariseu, vameşul nu mai exista. Aşa că zicem: într-o parte există, dar nu este prezent, în cealaltă este prezent, dar nu există. Rămâne doar Maria Magdalena, cu Hristos în faţă, iar cu evreii înarmaţi la spate. Precum duşmanii proorocului Ieremia, cei de la spatele ei au realizat că, odată ucisă cu vorba, mai rămâne să fie ucisă şi cu piatra! Dar ucisă fiind deja ideologic, după legea lui Moise, Maria din Magdala este readusă la viaţă de Însăşi Viaţa lumii, în legea harului. Îi dă şansa de a se apăra. De altfel, orizontala trasată pe nisip de Hristos departajează clar cele două Testamente, arătând totodată un nou început.
Trecând însă mai departe, pentru ca bârfa să fie bârfă, trebuie să mai îndeplinească un alt criteriu: al afirmaţiei certe travestite în informaţie. Bârfitorul vrea să fie omul zilei, în centrul atenţiei, pentru că uimirea celorlalţi este unul din scopurile sale nedeclarate.
Cum limba nu are nicio măsură în solfegierea celuilalt, cu cât bârfeşti, cu atât te aprinzi mai mult. Bârfa pleacă dintr-o răutate ascunsă.
Dar însuşi faptul de a-l asculta pe bârfitor poate aduce pagube de tot felul. Există o stare de complicitate în reţeaua de distribuitori ai vorbelor, chiar şi când e vorba de cel care ascultă bârfa, ca parte pasivă a acesteia. Mai devreme sau mai târziu, cel din urmă va fi şi el un vehicul al celor auzite, va deveni poziţie activă. Cert este faptul că ascultarea poruncilor dumnezeieşti, în ansamblul lor, nu-ţi mai permite să pleci urechea la sfaturile necredincioşilor: Feriţi-vă să nu defăimaţi (Matei XVIII,10).
Există însă încă un criteriu al bârfei care trebuie menţionat. Nimic nu-i mai frumos decât să ştii apetitul ascultătorilor de a lua de bun tot ce e rău. Puzzle-ul de cuvinte întocmit de inşi care bârfesc apare uneori ca inteligenţă rafinată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu