Hărnicia şi chibzuinţa în muncă le-am cunoscut încă din copilăria mea, nu numai în casa părinţiilor mei, ci şi în viaţa şi în casele tuturor vecinilor şi con-sătenilor între care am crescut.
Nu era în nici o casă şi în nici o familie nimeni care să nu facă nimic. Fie-care muncea la de toate în gospodăria sa, – pentru care avea putere şi pri-cepere.
Părinţii şi vecinii mei erau plugari şi păstori din moşi-strămoşi. Aceste două clase străvechi trăiau şi munceau tot timpul privind în sus, cerând ajutorul Domnului şi apoi mulţumindu-I pentru primirea acestui ajutor.
Erau plugari înstăriţi, pentru că erau harnici şi chibzuiţi. N-am avut de când ştiu între toţi înaintaşii mei pe nici unul care să se mai fi ocupat cu altceva decât cu plugăria şi cu păstoritul. Şi n-au fost nici unul nici leneş, nici beţiv, nici hoţ, nici risipitor. Numele nu ştiu de unde ni se trage, căci un alt nume la fel cu al nostru n-am mai aflat nicăieri.
Într-o singură carte – „Traco-dacii”, scrisă de I. I. Rusu, ediţia a II-a, revă-zută şi adăugită, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967 – am citit acum câţiva ani aceste însemnări:
„Dhor / Dorz – sunt două rădăcini lexicale străvechi care în limba traco-dacă au stat la baza formării diferitelor antroponime (nume de oameni) şi teonime (nume de zei).
Rădăcina «dhor», în alternanţă cu rădăcina «dorz», avea semnificaţia de a ţine strâns, a sprijini... Stăpânitor, drept, puternic, înţelept, demn, autoritar...” (pag. 67, 102 şi 133).
Dacă toate acestea au vreo legătură cu numele nostru sau nu – asta n-o mai ştiu. Cele mai vechi registre de botezaţi ai parohiei noastre ne pomenesc tot aici şi tot aşa, cu acest nume. Nici stăpânirea ungurească n-a avut cum să ni-l schimbe.
Gândind la aceste tainice lucruri – şi la altele – am scris atunci pe o margi-ne a acelei pagini următoarele versuri:
într-un nume se ascund,
câte căi sunt
şi ce umbre
unde gânduri nu pătrund!
Cum se-adună-ntr-o fiinţă
uneori strămoşi de-un veac
şi atâtea adevăruri
ce nu ştii cum se desfac.
Că descoperi dintr-o dată
câte-un mare adevăr,
dar nu-i nimeni să-ţi dezlege
cum e el, din fir-în-păr.
Afli-adesea-ntr-o clipită
printr-un fulgerat de gând
taine cu-nţeles pe care
nimeni nu-l va şti nicicând...
Dorz e de la Daci, desigur,
şi Traian de la Romani,
dar cum vin până la mine
cine-ar şti, – prin mii de ani!
...Ce gând le-a sortit unirea
şi ce taină-au în ascuns?
– Cine, Doamne, decât Tine
poate să mai dea răspuns?...
cartea poate fi cumpărată de pe carteadeaur.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu