Ieri și astăzi, orașul Sibiu a fost martorul unor întâlniri emoționante, sufletești, dedicate comemorării Părintelui Iosif Trifa, un om trimis de Dumnezeu pentru a călăuzi și inspira poporul roman și nu numai. Se împlinesc la 12 februarie, 87 de ani de când Părintele Iosif – „soţ cu-altarul”, „stins frumos” şi „uns cu harul de rob şi-apostol lui Hristos” – a păşit biruitor în Împărăţia Luminii, în Împărăţia Dragostei Domnului nostru Iisus Hristos.
Deși cu puțin efort aș fi putut fi prezent, din diverse motive am lipsit. Neputința de a fi acolo fizic a lăsat în mine un gol profund, o frământare care mă macină. Mi-am imaginat tinerii strânși în aula sediului Oastei Domnului, Sibiu, Str. Charles Darwin, nr. 11, la părtășia tinereții în Hristos, cu nostalgia tinereții mele...
În mintea mea, am călătorit alături de ei în marș, cântând spre catedrală pentru bucuria vecerniei și a cuvântului din belșug semănat până târziu în noapte. Mă imaginam alături de ei, simțind acea comuniune sfântă, acea căldură a credinței împărtășite.
Zorii m-au prins din nou în coloană, tot doar cu duhul, alături de scumpii mei, tineri și bătrâni, mușcați de frigul ce le biciuia obrajii, îndreptându-ne spre Dumbrava, unde Părintele Iosif așteaptă învierea. Liturghia chema îngerii și toată Biserica Biruitoare la împărtășirea din același sfânt potir al credinței.
Această neputință de a fi prezent cu trupul a generat în mine frământări adânci. Cum poate duhul să fie atât de prezent, să se simtă atât de viu în fiecare moment, când trupul este departe? Este o ironie a vieții moderne, o dilemă a existenței noastre fragmentate. Mi-am imaginat în detalii fiecare moment, fiecare gest, fiecare emoție împărtășită de cei prezenți acolo. Am simțit bucuria lor, durerea lor, credința și dragostea lor arzătoare.
Totuși, în adâncul inimii mele, am găsit o oarecare consolare. Deși nu am fost acolo fizic, duhul meu a fost prezent. Prin rugăciuni, cântări și meditații, am reușit să mă conectez la esența acestei comemorări. Părintele Iosif, în viața lui pământească și în veșnicia lui duhovnicească, ne îndeamnă să fim prezenți nu doar cu trupul, ci și cu inima și sufletul.
Un gând de recunoștință se îndreaptă către cei care, prin jertfa lor, au reușit să transmită live pe canalul OasteaDomnuluiTv, fiecare bucurie de la Sibiu. Prin ei, prezența mea în duh a fost posibilă pe deplin. Frământările mele vor rămâne, dar voi continua să găsesc modalități de a fi prezent, chiar și atunci când circumstanțele îmi sunt potrivnice.
În încheiere, gândurile mele se îndreaptă către toți cei care, la fel ca mine, au fost nevoiți să trăiască acest eveniment de la distanță. Să nu uităm niciodată că, indiferent unde ne aflăm, credința și dragostea ne pot ține mereu împreună.
Slăvit să fie Domnul!
09.02.2025
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu