Catedrala Copiilor din Buzău - „Sfântul Sava”

 

Biserica este închinată Sfântului Sava, acest tânăr buzoian, ortodox, care a avut mare curaj să se lupte cu păgânii din acea vreme; pe unii chiar i-a convertit la Ortodoxie. Toată admiraţia pentru Sfântul mucenic Sava!

Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, străromân care a pătimit în părțile Buzăului de astăzi, este legat cu numele de şase „Scrisori creştine, adevărate pagini patristice”, care au circulat la nord de Dunăre în perioada 372-374. Despre el vorbeşte Sfântul Vasile cel Mare într-o amplă corespondenţă cu guvernatorul provinciei Sciţia Mică, Iunius Soranus. Martiriul Sfântului Mucenic Sava este certificat istoric în unele dintre cele mai apreciate consemnări hagiografice din perioada Bisericii primare.

O primă însemnare despre viaţa sfântului mucenic se regăsește în scrisoarea guvernatorului Iunius Soranus către Sfântul Vasile cel Mare. Contextul despre care pomeneşte guvernatorul este legat de persecuţiile creştinilor din părţile dunărene, din pricina popoarelor migratoare, în special a goţilor lui Athanaric. Răspunsul Sfântului Vasile cel Mare ajunge în Sciţia Mică în anul 373. Printre elementele familiare şi menţiunea rudeniei în care se afla cu guvernatorul, Sfântul Părinte îl roagă pe acesta să-i întărească pe mucenicii care sufereau cumplit pentru numele lui Hristos. Îl asigură, totodată, că prin fapta lui bună va câştiga „o comoară de mare preţ” înaintea lui Dumnezeu. Rugămintea sfântului către Iunius merge mai departe, sfătuindu-l „să trimită în patrie osemintele – cinstitele moaşte – ale martirilor” ucişi de prigonitorii păgâni. „Cu această mare dorinţă, rugăminte, termină Sfântul Vasile cel Mare Epistola sa în 373 către compatriotul său, guvernatorul Iunius Soranus de la Tomis. Se înţelege că rugămintea era pentru a-i trimite cinstitele moaşte ale dreptcredinciosului şi de Hristos mult iubitorul, fost citeţ de biserică, cântăreţ sau dascăl, cum se mai numeşte uneori Sfântul Sava, cel care suferise moarte martirică în părţile Buzăului de astăzi, la 12 aprilie 372” (Nestor Vornicescu, Despre Pătimirea Sfântului Sava Gotul din Părţile Buzăului şi Scrisorile din anii 372-374 în legătură cu cinstitele sale moaşte, Buzău, 2000, p. 8).

Dimpreună cu Sfântul Sava a suferit moarte mucenicească şi Sfântul Nichita Gotul, ale cărui sfinte moaşte au ajuns ulterior în Cilicia, fiind aşezate spre închinare într-o biserică din oraşul Mopsuestia. De asemenea, tot în decursul persecuţiei lui Athanaric (369-372) au fost uciși şi goţii ortodocşi In, Pin şi Rim, ale căror moaşte au fost trimise creştinilor din sudul Dunării.

Darul Bisericii din Sciţia Mică pentru Cetatea Capadociei

La rugămintea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul Iunius a trimis, aşadar, moaştele Sfântului Sava în Cetatea Capadociei, după cum se găseşte menţionat în sinaxarul sfântului: „Iar Iunius Soranus, prea strălucitul conducător al Scythiei, trimiţând bărbaţi vrednici de încredere, l-a adus pe acesta din ţara barbară în România (în Imperiul Roman de Răsărit). Şi, dând patriei sale un dar preţios şi slăvit al credinţei, l-au trimis în Capadocia la preacucernicia voastră, din voinţa presbiterului (din Goţia), Domnul rânduind cele spre bucuria fraţilor celor ce sufăr şi se tem de El. Întrunindu-vă, deci, în adunare duhovnicească, în ziua în care luptătorul a primit cununa (mucenicia), să vestiţi şi fraţilor de dincolo (din Imperiul Roman), că în toată Biserica Universală şi Apostolească să se facă bucurie mare, slăvind pe Domnul cel ce face alegerea servilor Săi” (Martiriul Sfântului Sava Gotul, în PSB 11, 1982, p. 328). Acest mare dar s-a făcut cu binecuvântarea Sfântului Bretanion, Episcopul Tomisului din vremea aceea. Se ştie, de asemenea, că cinstitele moaşte ale Sfântului Sava „au fost strămutate din Dacia carpatică, numită pe atunci Goţia, în anul 373 sau 374, prin Tomis, în Cesareea Capadociei”.

La scurt timp după ce moaştele Sfântului Sava au plecat spre Cetatea Cezareei, Sfântul Vasile cel Mare a primit o altă epistolă, de data aceasta din partea Sfântului Ambrozie al Mediolanului, prin care îi solicita trimiterea din Capadocia a osemintelor Episcopului Dionisie al Milanului, mort în 355 în exil. Răspunsul părintelui capadocian a fost afirmativ, cuprinzând, totodată, un argument de certă valoare doctrinară pentru cultul şi cinstirea sfintelor moaşte: „Atenţia şi râvna ta (Sfântului Ambrozie) faţă de fericitul episcop Dionisie mărturisesc întreaga ta dragoste faţă de Domnul, cinstire faţă de îna­intaşi şi adorare faţă de credinţă. Atitudinea binevoitoare faţă de împreună-slujitori se referă la Stăpânul Căruia i-au slujit. Cel ce cinsteşte pe cei ce au luptat pentru credinţă manifestă acelaşi zel în credinţă, încât una şi aceeaşi acţiune dă mărturie de multă virtute” (Epistola XXII, 2-3 şi 12-13).

Pătimirea

În Epistola pe care Biserica din Goţia a îna­intat-o ca document însoţitor în trimiterea moaştelor Sfântului Sava către arhiereasca Cetate a Capadociei găsim rânduită şi „Pătimirea” acestuia. Însemnarea constituie, în fapt, „prima scrisoare hagiografică – care se păstrează până astăzi – apărută pe pământul ţării noastre” (Nestor Vornicescu, Despre Pătimirea Sfântului Sava, p. 11). Pentru început găsim menționat aici faptul că sfântul era de neam grec, originar din Asia Mică. Numele de „Gotul” îl preluase odată cu noua sa obârşie. În viaţa obişnuită împlinea slujirea de cântăreţ în biserică, arătându-se de fiecare dată „cumpătat, în toate înfrânat, trăind în feciorie, retras, stăruind în rugăciuni, având o credinţă cu totul curată, care lucrează prin dragoste” (Actele martirice, pp. 319-324).

La vremea persecuţiei, Sfântul Sava a mărturisit deschis că este creştin, cu toate că toți ceilalţi se temeau, lepădând numele lui Hristos. Întărâtaţi de cuvintele mărturisitorului, păgânii au dat năvală în biserica în care slujea, chiar în noaptea Sfintelor Paşti. Împreună cu preotul Sansalas, sfântul a trecut prin nemiloase chinuri până a doua zi, când l-au înecat în râul Mousaios (Buzău). Lăsat mai multe zile neîngropat, neatins însă de fiarele sălbatice, trupul Sfântului Sava a fost aşezat în pământ cu mare cinste de credincioşi. Cultul său a început să crească chiar din anul 372, fiind menţionat în primele calendare cu zilele de cinstire de 12, 15 şi 17 aprilie.

În limba română, viaţa şi pătimirile Sfântului Sava au fost traduse pentru prima dată de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei, în Proloage sau Viaţa şi petrecerea sfinţilor (Iaşi, 1683, p. 411). De asemenea, „versiunea Pătimirii Sfântului Sava, pe larg, s-a făcut în şcoala paisiană de la Mănăstirea Neamţu, de ierodiaconul Ştefan Dascălul, şi s-a tipărit în volumul Vieţile Sfinţilor pe aprilie, dat la lumină în aceeaşi chinovie de Mitropolitul Moldoviei, Veniamin Costachi, la 15 aprilie” (Nestor Vornicescu, Despre Pătimirea Sfântului Sava, p. 17).

În consecinţă, pentru iubitorii de hagiografie, Mitropolitul Nestor Vornicescu consemnează faptul că „Părimirea Sfântului Sava este remarcabilă prin realismul descrierii, o descriere care nu se conformează stilului clasic hagiografic, unde predomină elementele miracolului; aici, faptele se narează într-un mod original, parcă manifestând o grijă anume pentru autenticitatea istorisirii unui martor ocular” (p. 23).

Povestea Sfântului Sava Gotul. Unul dintre cei mai mari martiri creştini din spaţiul românesc, ucis prin înecare

Potrivit surselor istorice, Sava de la Buzău s-a născut în anul 334, în Dacia, în zona deluroasă a Subcarpaţilor de Curbură, în apropiere de râul Mousaios, Buzăul de azi. El ar fi fost cantor sau dascăl în interiorul comunităţilor religioase ale eparhiei episcopului got Ulfila, fiind ucenic şi ajutor al preotului got Sansala, din Dacia. Sursele religioase, precum actul de martirizare, menţionează faptul că era un om drept în credinţă, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniştit şi negrabnic la cuvânt. 

”Încă din copilarie s-a arătat râvnitor în evlavie faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după cum ne spune actul său martiric.” (Pr.Prof.Univ. Ioan Rămureanu, Acte martirice, Bucuresti, 1982, Colecţia PSB)

Sava a crescut sub îndrumarea creştinească a preotului Sansala, din satul său natal, şi ascultând sfaturile unui alt îndrumător duhovnicesc, părintele Gutticas, păstor spiritual al unei cetăţi din apropiere. O altă variantă îl arată pe tânărul Sava ca fiind călugăr într-unul dintre multele schituri din Munţii Buzăului, unde se refugiaseră mulţi creştini din calea populaţiilor migratoare care străbăteau ţara noastră în drumul lor spre alte meleaguri. 

Potrivit surselor istorice, Sava de la Buzău s-a născut în anul 334, în Dacia, în zona deluroasă a Subcarpaţilor de Curbură, în apropiere de râul Mousaios, Buzăul de azi. El ar fi fost cantor sau dascăl în interiorul comunităţilor religioase ale eparhiei episcopului got Ulfila, fiind ucenic şi ajutor al preotului got Sansala, din Dacia. Sursele religioase, precum actul de martirizare, menţionează faptul că era un om drept în credinţă, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniştit şi negrabnic la cuvânt. 

”Încă din copilarie s-a arătat râvnitor în evlavie faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după cum ne spune actul său martiric.” (Pr.Prof.Univ. Ioan Rămureanu, Acte martirice, Bucuresti, 1982, Colecţia PSB)

Sava a crescut sub îndrumarea creştinească a preotului Sansala, din satul său natal, şi ascultând sfaturile unui alt îndrumător duhovnicesc, părintele Gutticas, păstor spiritual al unei cetăţi din apropiere. O altă variantă îl arată pe tânărul Sava ca fiind călugăr într-unul dintre multele schituri din Munţii Buzăului, unde se refugiaseră mulţi creştini din calea populaţiilor migratoare care străbăteau ţara noastră în drumul lor spre alte meleaguri. 

Înainte să fie capturat de goţii lui Atharid, Sava primise un avertisment divin. Se întâmpla în apropierea sărbătorii Învierii Domnului. Pentru că preotul lui duhovnic era plecat din localitate, Sava a pornit spre biserica unde slujea preotul Gutticas. ”Pe drum însă, un bărbat i se arătă în vis, povăţuindu-l să se întoarcă în satul natal, la preotul Sansala, care între timp se întorsese. La început, Sava a încercat să-şi continue drumul către parohia părintelui Gutticas, dar se pare că un puternic viscol, iscat din senin, l-a silit să se întoarcă acasă.” ("Sansala, un preot înţelept", autor preot. Mihail Milea)

În a treia noapte a Sfintelor Paşti, în sat a năvălit Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, care i-au răpit pe Sansala şi pe Sava, târându-i pe pământ, lovindu-i şi batjocorindu-i. Dimineaţă însă, prigonitorii au observat că pe trupul lui Sava nu exista nici cea mai mică rană, aşa că l-au răstignit pe două osii, lăsându-l să sufere întreaga zi şi întreaga noapte. Dimineaţa, o femeie care trecea pe acolo l-a dezlegat pe Sava, dar acesta a rămas, fără frică, pe loc.

Fiind speriaţi de minunile văzute, slujitorii păgânului Atharid au vrut să-l elibereze pe Sfântul Sava, însă acesta i-a obligat să îndeplinească ce li s-a cerut. A poruncit ca preotul Sansalas să rămână legat, iar tânărul Sava să fie aruncat în râul Mousaios.

”Înfuriat, Atharid a poruncit ca Sava să fie legat cu mâinile de o grindă şi obligat să mănânce mâncăruri jertfite idolilor. Sava însă a refuzat, afirmându-şi încă o dată credinţa în Iisus Hristos. A fost apoi lovit în piept cu un drug ascuţit de fier, dar a rămas nevătămat. Atunci, oştenii l-au legat de un lemn şi l-au aruncat în râul Buzău. Astfel, Sava s-a stins din viaţă la numai 38 de ani.” ("Sansala, un preot înţelept", autor preot. Mihail Milea)

După ce s-a înecat, trupul i-a fost scos din apă şi lăsat pe mal. După plecarea ucigaşilor, creştinii au luat trupul şi l-au îngropat. Mai târziu, moaştele sfântului au fost duse în Capadocia, fapt confirmat într-o epistolă din anul 374 de către Sfântul Vasile cel Mare

Vestea despre noul martir s-a răspândit în toată lumea creştină de atunci 

Moaştele Sfântului Sava de la Buzău au fost luate în cele din urmă de preotul Sansala şi trimise la sud de Dunăre. La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia, Iunius Soranus, capadocian ca şi Sfântul Vasile, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentru a ridica moaştele Sfântului Sava şi a le duce în Cezareea Capadociei. 

Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirma primirea nepreţiosului dar, mulţumind totodată pentru ajutorul acordat. Aceste sfinte moaşte au fost însoţite şi de o scrisoare a episcopului Bretanion al Tomisului de la acea dată, în care se relata martiriul Sfântului Sava.

În această scrisoare, autorul făcea precizarea că moaştele Sfântului Sava au fost aduse mai întâi în „Romania„, adică în Dobrogea, desigur în capitala provinciei, la Tomis (Constanţa), păstorită în acele timpuri de Episcopul Bretanion. 

Aceasta se intitula “Epistolă a Bisericii lui Dumnezeu ce se găseşte în Capadocia către cea a Bisericii lui Dumnezeu din Goţia, către Bisericile locale ale Sfintei Biserici Universale”, şi era scrisă în limba greacă, demonstrând cultura deosebită a autorului ei, Episcopul Bretanion, fiind prima scriere ce se păstrează şi care a fost redactată pe teritoriul ţării noastre şi care se găseşte în colecţia Patrologia Greacă, Colecţia Migne, vol. XXXII, scrisoarea 55. 

După primirea moaştelor noului martir, Sfântul Vasile a răspuns prin două scrisori adresate Episcopului Bretanion al Tomisului şi în care îl numeşte pe Sfântul Sava „atlet a lui Hristos”, „martir al adevărului care a luat cununa dreptăţii”.

”Această corespondenţă între unul dintre cei mai mari Părinţi ai Bisericii, Sf. Vasile cel Mare, şi unul din străluciţii ierarhi de la Tomis, este de o importanţă covârşitoare pentru istoria creştinismului românesc, pentru că ne arată că în nordul Dunării pulsa în secolul al IV-lea o viaţă creştină intensă, fiind aici o organizare bisericească cu preoţi, cântăreţi, biserici şi comunităţi creştine care prăznuiau anumite sărbători (Învierea Domnului). Creştinismul era răspândit şi la sate. Populatia daco-romană a continuat să existe şi sub goţi, ca şi sub ceilalţi migratori de mai târziu, păstrând legături neîntrerupte cu populaţia de limbă latină de pe celalalt mal al Dunării (Dobrogea). De asemenea, este prima menţionare a numelui de Romania! Învăţătura creştină era atât de puternică pe teritoriul de azi al patriei noastre în secolul al IV-lea, încât din rândul credincioşilor de aici unii şi-au dat viaţa pentru Hristos ca martiri, ca de exemplu Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”. (, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. I, Bucuresti, 1980, Pr.Prof. Univ.Dr. Mircea Păcurariu).

Totodată, o altă epistolă a Sfântului Vasile cel Mare sugerează faptul că Bretanion este cel care ar fi redactat actul martiric al Sfântului Sava de la Buzău. Numindu-l pe destinatarul acestei epistole theosevis (pios în greceşte, termen rezervat clerului, mai ales episcopilor), Sf. Vasile îi scrie: ”Tu ai cinstit pământul patriei tale (Capadocia) cu moaştele unui martir care a înflorit de curând pe un pământ barbar (Goţia) care este învecinat cu al vostru (Dobrogea).” (Courtonne, Y., - Saint Basil, Lettres II, Paris, 1961)

Exact de ziua Sfântului Sava, la 12 aprilie 1993, părintele Mihail Milea a pus bazele Fundaţiei "Sfântul Sava", care funcţionează în cadrul Catedralei Sf. Sava din Buzău. De altfel, visul părintelui Milea este acela de găsi moaştele Mucenicului şi de a le aduce la Buzău, unde consideră că le este şi locul.

"Fundaţia are marele merit de a promova cultul Sfântului Sava, de a-l face cunoscut în ţară şi peste hotare pe acest mare mucenic. Succesul realizărilor fundaţiei stă în credinţa vie în Dumnezeu, în dăruirea de sine pentru ajutorarea celorlalţi, în munca în echipă, deoarece niciodată nu poţi face un proiect social de unul singur, ci în legătura strânsă cu Biserica", a declarat părintele Mihail Milea, preşedintele Fundaţiei Sf. Sava. 

La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a făcut cea de a treia canonizare din istoria sa, după cele făcute în 1517 şi în 1955-56. Alături de sfinţii români a trecut în calendar şi sfinţi din alte neamuri care au predicat şi au fost martirizaţi în părţile noastre, între care şi Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, zis Gotul, prăznuit în fiecare an la 12 aprilie.