sâmbătă, 8 iunie 2019

Trei decenii de la plecarea dintre noi a fratelui Traian Dorz, poetul Cântărilor Nemuritoare.


Pe 20 iunie 2019 se împlinesc 30 de ani de la plecarea dintre noi a fratelui Traian Dorz, poetul Cântărilor Nemuritoare.
Iată mai jos un memoriu despre activitatea publicistică şi scriitoricească dintre anii 1932-1977, scris de însuși Poetul:

”În timpul lunii decembrie 1977, la unul dintre controalele care mi se făceau destul de des, cei doi ofiţeri care mi-au făcut percheziţia mi-au cerut să le prezint şi un memoriu în care să arăt pe scurt toată activitatea mea publicistică şi scriitoricească. De asemenea, să răspund din ce motiv nu scriu şi nu trimit la publicaţiile şi editurile din ţară. La câteva zile după acestea, le-am prezentat următorul

MEMORIU
cu privire la activitatea mea publicistică şi scriitoricească dintre anii 1932-1977

Sunt născut în 25 decembrie 1914, în localitatea Mizieş, jud. Bihor. În 8 iunie 1930 am trecut printr-o totală transformare sufletească în urma lecturii unei scrieri a părintelui Iosif Trifa din Sibiu, care iniţiase şi conducea atunci asociaţia religioasă ortodoxă Oastea Domnului.

În Sibiu, preotul Iosif Trifa redacta atunci gazeta oficială a asociaţiei, numită «Lumina Satelor», având ca supliment săptămânal «Oastea Domnului», la care m-am abonat o dată cu intrarea mea în rândurile acestei mişcări duhovniceşti, în data de 8 iunie 1930.

Am cumpărat apoi şi am citit toate cărţile editate de preotul I. Trifa, întă-rindu-mi tot mai mult sentimentele şi convingerile mele sufleteşti.

Sub influenţa puternică a acestor scrieri, încă din 1930, abia trecut de cincisprezece ani, am început să compun primele mele încercări literare, versuri religioase şi mici povestiri pe care le-am trimis spre publicare gazetelor preotului I. Trifa de la Sibiu. Aceste încercări au plăcut redacţiei şi astfel, începând din 1932, mi-au apărut primele lucrări tipărite. După acestea, în curând am fost prezentat elogios şi încurajator prin gazetă ca un element promiţător. Astfel am fost îndemnat să scriu.
Şi am scris.

După un an, în 1933, primeam un încurajator premiu literar de la Sibiu, din partea redacţiei «Oastea Domnului», constând din bani, cărţi, o medalie-cruciuliţă (semnul distinctiv al Asociaţiei Oastea Domnului) şi diferite ilustrate şi tablouri religioase.

În anul 1934, primeam un alt premiu în bani şi obiecte din partea conducerii Oastei Domnului, secţia Oradea, pe atunci foarte numeroasă şi bine organizată sub conducerea Episcopiei Ortodoxe Oradea.

La sfârşitul anului 1934, solicitat în scris din partea conducerii Oastei Domnului din Sibiu (preotul Iosif Trifa, personal), m-am angajat permanent la redacţia gazetelor şi editurii asociaţiei.

Din noiembrie 1934, am început să lucrez efectiv ca redactor la aceste gazete, alături de preotul Iosif Trifa şi alţi colaboratori ai acestuia, contribuind cu o parte substanţială la tot materialul publicat. Gazeta apărea atunci în tiraj de 15-20 mii exemplare săptămânal şi avea mulţi abonaţi şi în alte ţări şi continente.
În anul 1935, mi-a apărut în editura «Oastea Domnului» din Sibiu primul volum de poezii religioase, „La Golgota”, într-un tiraj de 5 mii exemplare.

La începutul anului 1935, în urma unei neînţelegeri pe motive administrative şi organizatorice dintre mitropolitul Bălan şi preotul Iosif Trifa, Asociaţia «Oastea Domnului», atât din Sibiu, cât şi din ţară, s-a scindat în două părţi. Preotul Trifa a scos în continuare o nouă gazetă pentru abonaţii săi, sub titlul «Isus Biruitorul».

Eu am rămas alături, în continuare, de preotul I. Trifa.

Noua gazetă s-a stabilit la un tiraj între 9-10 mii exemplare săptămânal, păstrându-şi pe cei mai devotaţi cititori, atât în ţară, cât şi în străinătate. Aveam mulţi abonaţi nu numai în multe ţări ale Europei, ci şi în America de Nord şi de Sud, în Africa şi în Australia – printre toţi românii împrăştiaţi dinainte şi din Primul Război Mondial prin toate acele ţări.

În anul 1937, mi-a apărut al doilea volum de poezii religioase, tot la Sibiu, „Pe drumul Crucii”, în 5 mii exemplare.

În anul 1937, gazeta «Isus Biruitorul» a fost suspendată de către Autoritatea de Stat, la presiunea mitropolitului Bălan din Sibiu. Tot în acel an a apărut, în continuare, gazeta «Ecoul» – la Făgăraş, dar după câteva numere ne-a fost suspendată şi aceasta.

În urma suspendării gazetei «Ecoul», am scos din nou, în Sibiu, o altă gazetă, anume «Glasul Dreptăţii», care a continuat să apară până după moartea preotului I. Trifa, survenită în 12 februarie 1938.

După moartea preotului I. Trifa, în aprilie 1938, gazeta «Glasul Dreptăţii» a fost suspendată definitiv. Tipografia «Oastea Domnului» a fost confiscată de Mitropolia din Sibiu, iar noi, cei din redacţie, am fost împrăştiaţi.

Solicitaţi insistent de către miile de cititori şi abonaţi ai noştri, dar urmăriţi permanent de către autorităţile clericale şi politice, am căutat mereu să putem apărea cu alte publicaţii şi chiar sub alte nume, prin alte părţi ale ţării.

Astfel, prin luna septembrie 1938, am convenit la Oradea cu George A. Petre să scoatem un supliment religios duminical la ziarul «Noua Gazetă de Vest», atât pentru cititorii noştri, cât şi pentru ai ziarului său. Suplimentul a fost denumit «Ogorul Domnului»...

Am redactat şi am tipărit astfel câteva numere din acest supliment până când Mitropolia din Sibiu, care ne urmărea făcând presiuni asupra Episcopiei din Oradea şi, prin aceasta, asupra lui George A. Petre, suplimentul «Ogorul Domnului» a fost suspendat definitiv.

În anul 1939, mi-a apărut, la Tipografia Diecezană Oradea, al treilea volum de poezii religioase, „Doina Golgotei”, în 4 mii exemplare.

În anul 1939, la începutul anului, împreună cu vechiul meu coleg de redacţie de la Sibiu, învăţătorul Ioan Marini, am convenit cu preotul V. Chindriş din Cluj să edităm acolo gazeta săptămânală «Viaţa Creştină», ulterior «Misionarul Vieţii Creştine», în tiraj de 6-7 mii exemplare. Aceste gazete au apărut până în septembrie 1940, la cedarea Ardealului de Nord.

În anul 1939, mi-a apărut la Cluj al patrulea volum de poezii religioase, „Darul Lacrimilor”, în 4 mii exemplare.
În 1940, mi-a apărut tot la Cluj al cincilea volum de poezii religioase, „Cântări de Pace”, tot în 4 mii exemplare.

Tot în anii 1939-1940, am tipărit şi la Oradea, în tipografia „Grafica”, o serie de cărţi religioase, atât personale, cât şi de alţi autori, în diferite tiraje, variind între 2-5 mii exemplare.
Din cele personale, am tipărit:
– Cântări religioase, pe note – 5 mii exemplare;
– Cântări religioase, fără note – 5 mii exemplare;
– Al 6-lea volum de poezii, „Din lupta Domnului”, vol. 1, în 3 mii exemplare;
– Al 7-lea volum de poezii, „Sfaturi bune” (proverbe versificate), în 3 mii exemplare;
– Al 8-lea volum de poezii, „Din lupta Domnului”, vol. 2, în 3 mii exemplare.

Din anul 1941 până în anul 1943, am scos la Beiuş revista lunară «Familia Creştină», în tiraj de 5 mii exemplare, pentru abonaţii noştri din ţară şi din străinătate.

În anul 1943, am tipărit la Beiuş, în tipografia „Doina”, al 9-lea volum de poezii religioase, „În aşteptarea Mirelui”, sub pseudonimul Cristian Dor, din pricina cenzurii. Cartea a apărut în 3 mii exemplare.

În anul 1945, am tipărit la Sibiu al 10-lea volum de poezii, „Cântările Apocalipsei”, în editura «Cartea de Aur» – tiraj 5 mii exemplare.

În anul 1946, în colaborare cu Ioan Marini şi Tit Trifa (fiul preotului Trifa), am scos la Sibiu seria nouă din gazeta «Isus Biruitorul». La această gazetă am fost redactor până la 1 ianuarie 1948, când gazeta a fost suspendată definitiv, iar eu, arestat.

În anul 1946 am tipărit la Beiuş al 11-lea volum de poezii religioase, „Un cântec de iubire”, în 3 mii exemplare.
Tot în 1946, am tipărit la Sibiu Cartea de Cântări, o ediţie în 10 mii exemplare, altă ediţie în 10 mii exemplare. În total, 20 mii exemplare.

În anul 1947, am tipărit la Beiuş al 12-lea volum de poezii, „Spre Ţara Dragostei”, în 3 mii exemplare.
Tot în anul 1947 şi tot la Beiuş, am tipărit al 13-lea volum, „Pe genunchii lui Isus” – poezii pentru copii, în 3 mii exemplare.
De asemenea, un „Calendar pentru Tineret”, al 14-lea volum, în 3 mii exemplare.

Din anul 1924, preotul I. Trifa a scos anual câte un calendar-carte pentru abonaţii gazetelor sale, cât şi pentru toţi cititorii din popor. Fiind bine alcătuit, cu material felurit şi scos cu mult gust şi talent, acest calendar era unul dintre cele mai potrivite pentru popor, ce se scriau pe vremea aceea. Aşa că de la început şi-a făcut foarte mulţi cititori, chiar şi dintre cei care nu erau nici membri ai Oastei Domnului şi nici abonaţi ai gazetei ei.

Acest calendar a fost întocmit de către preotul I. Trifa până în 1938. Iar după aceea, timp de zece ani – până în 1948 – a fost întocmit de către mine, în colaborare, uneori, cu Ioan Marini, alteori cu Tit Trifa.

Tirajul acestui calendar varia anual între 15-30 mii exemplare.
Din cauza evenimentelor din lume şi a ostilităţilor împotriva noastră, după 1938 acest calendar n-a mai apărut la Sibiu, ci la Oradea, Cluj, Arad, Bucureşti, Beiuş...

În aceşti 15 ani – din 1932 până în 1947 – am mai colaborat cu material religios şi la alte gazete şi reviste din ţară, printre care:
– „Revista Funcţionarilor Publici” – Bucureşti;
– „Prietenul copiilor”– Iaşi;
– „Satul” – Bucureşti;
– „Revista Penitenciarelor” – Bucureşti;
– „Farul Creştin” – Arad;
– „Vestitorul Evangheliei” – Bucureşti;
– „Beiuşul” – Beiuş;
– „Glasul Bihorului” – Beiuş;
– „Noua Gazetă de Vest” – Oradea;
– „Ostaşul Domnului” – Bucureşti etc.

În cei 15 ani cât am activat liber, tipărind gazete, cărţi, reviste, calendare, am avut de înfruntat enorme greutăţi, fiindcă toţi aceşti ani au fost bântuiţi de tot felul de crize şi frământări politice, economice, financiare, sociale... Dar am luptat neobosit, împreună cu tovarăşii mei de lucru şi de ideal pentru răspândirea luminii, culturii, moralei şi frumosului în acele vremuri când nu era iniţiativă de stat în privinţa asta, ci totul era lăsat în seama câtorva entuziaşti iubitori de credinţă şi de popor.

Cu slabele noastre puteri, cu puţinul nostru talent şi modestele noastre mijloace, am căutat din răsputeri să ajutăm la trezirea conştiinţei şi a unităţii noastre de neam şi de credinţă în mijlocul tuturor marilor frământări şi primejdii prin care a trecut istoria Naţiunii şi a Bisericii noastre de la terminarea Primului Război Mondial.

Răspândirea tirajelor noastre de sute de mii de cărţi, reviste, calendare a împlinit la vremea lor o mare şi necesară operă de culturalizare, moralizare şi chiar alfabetizare a poporului, mulţi învăţând carte din dorinţa de a citi singuri aceste lucrări atât de mult căutate şi iubite atunci de popor. Din dorinţa de a pune cartea bună cât mai la îndemâna tuturor, am fixat lucrărilor noastre preţul cel mai scăzut, mai ales că ţara trecea prin tot felul de crize, iar oamenii, în marea lor majoritate, n-ar fi putut să-şi procure o carte la un preţ mai ridicat.

Pe urmă au fost foarte mulţi cititori care, luând cărţile şi gazetele noastre pe datorie, nu ni le-au mai achitat niciodată. Aşa că, deşi din drepturile de autor care mi s-ar fi cuvenit ar fi trebuit să-mi realizez măcar o existenţă onorabilă pentru mine şi familia mea – totuşi, la sfârşit, am ajuns şi mai sărac decât fusesem la început. Ba am făcut şi împrumuturi pentru care am pus garanţie până şi averea părinţilor mei, din care, până la urmă, a trebuit să vândă o parte pentru a le plăti.

*
* *

După anul 1964, când am fost eliberat definitiv din închisori, am început să scriu din nou, fără însă a publica nimic.

Foarte mulţi dintre vechii mei cititori mi-au solicitat mereu cântări, poezii, meditaţii, astfel că a trebuit să scriu aproape tot timpul meu când eram liber de la obligaţiile mele de muncă în C.A.P., unde lucram cu familia mea, până în 1974, când m-am angajat funcţionar la Protopopiatul Ortodox Beiuş.

Din anul 1964 şi până în anul 1976, am compus şi scris de mână şi la maşină alte peste optzeci de lucrări originale: poezii, povestiri, meditaţii religioase, precum şi trei volume memorii.
Din aceste lucrări, pe unele pe care le credeam mai potrivite le-am trimis spre publicare la diferite reviste, dar fără nici un rezultat. Dintre acestea amintesc:
– Revista «Albina» – Bucureşti (lui Eugen Frunză);
– Revista «Familia» – Oradea (lui Ion Isaiu);
– Ziarul «Crişana» – Oradea (lui Ion Isaiu);
De asemenea, cu lucrarea mea „Comori Universale”, (o culegere şi versificare a unui număr de 2 mii proverbe de la 27 naţiuni) am fost personal la editurile «Albatros», «Litera» şi la altele din Bucureşti – dar peste tot am fost refuzat sub diferite motive.

La Oradea am încercat la fel, prin Ion Brad, cât şi prin alţii, la revista «Familia» şi la diferite alte instituţii de resort – dar cu acelaşi rezultat negativ.

În astfel de condiţii, se înţelege că am renunţat la orice speranţă de a reuşi pe această cale să public ceva.

În ultimul timp al anului 1977 lucram la gruparea pe volume mai mari a tuturor lucrărilor mele, precum şi la revizuirea şi completarea lor, intenţionând să trimit câte o serie următoarelor instituţii de stat:
1. Uniunea Scriitorilor – Bucureşti (căreia îi şi trimisesem, de altfel, încă din luna august 1977, o notă completă cu toate lucrările mele, prin scriitorul Ion Dumitru-Snagov, împreună cu zece volume din lucrările mele);
2. Academia Republicii Socialiste România – Bucureşti;
3. Departamentul Cultelor – Bucureşti;
4. Institutul Biblic al Bisericii Ortodoxe Române – Bucureşti, pentru fondul documentar al acestor instituţii şi eventuală tipărire, convins fiind de o reală valoare a lor literară, istorică, religioasă, educativă.

În ziua de 16 decembrie 1977 mi-a fost ridicat de către Organele de Stat tot ce aveam asupra mea din aceste lucrări ale mele, până şi notiţele şi caietele mai vechi pe care le mai aveam...

Dacă nu mi se vor înapoia, nu voi mai avea niciodată posibilitatea să finisez acele lucrări şi nici să le mai trimit instituţiilor de mai sus.

În speranţa că totuşi Autoritatea de Stat va aprecia pozitiv aportul moral, cultural şi educativ adus în poporul nostru de toate aceste lucrări ale mele, atât vechi, cât şi noi, doresc să-mi exprim şi cu acest prilej devotamentul meu rămas întreg pentru acest nobil ideal.

Livada Beiuşului, jud. Bihor,
la 1 ianuarie 1978
Traian Dorz


În urma acestui memoriu, am fost solicitat de episcopul Oradiei personal, ca să-i predau un volum din lucrările mele, întrucât a primit dispoziţie să-l pu-blice. Mi s-a recomandat să aleg ceea ce s-ar putea publica în condiţiile de azi.

Am selecţionat un număr de două mii cinci sute proverbe, le-am transcris sub titlul „La izvoarele Luminii” şi le-am predat, personal, episcopului Oradiei, care l-a înaintat Departamentului Cultelor spre a dispune.

După şapte luni, am primit înapoi, prin poştă, acasă, volumul trimis, îm-preună cu adresa în original a Departamentului Cultelor, Direcţia Relaţii Culte, nr. 11.279, din 13 VII 1978, către Episcopia Oradiei, cabinetul P. S. Episcop Dr. Vasile Coman:

„Ca urmare a adresei Dv., nr. 3.322/1978, Vă restituim alăturat lucrarea „La izvoarele Luminii”, de Traian Dorz, cu rugămintea de a se recomanda autorului să se adreseze unei alte edituri, din afara sistemului cultelor.

Semnat, Director ss Eugen Munteanu”

Am trimis lucrarea, cu acest memoriu şi cu adresa în original a Departamentului Cultelor, la redactorul revistei «Flacăra» din Bucureşti, Adrian Păunescu, solicitându-i ajutorul şi recomandarea sa către vreo editură pentru tipărirea lucrării. Dar după un timp şi acesta mi-a returnat pachetul nedesfăcut.
Când am spus acestea celor care-mi reproşaseră că nu scriu şi nu trimit la reviste şi edituri din ţară, unul dintre ei mi-a răspuns:
– De, fiecare îşi teme pâinea lui...

Şi nici un alt răspuns n-am mai primit din nici o parte la acest memoriu, până astăzi.

Slăvit să fie Domnul!”

din Hristos – mărturia mea / Traian Dorz. - Ed. a 4-a, rev. - Sibiu : Oastea Domnului, 2016

Niciun comentariu: