Mesterul orb

de Costache Negruzzi

In targul Harlaul din tinutul Botosani era un orb cu numele Dorofti, care era minunea targului pentru vrednicia sa cea ciudata. El fabrica tot felul de telince, fluere, jucarei, rogojini, mindire, biciuste si alte maruntisuri. Se mirau toti cum un om lipsit de vedere, poate face atate lururi, si cand lucra in dughenita lui, se gasea totdeauna cate un lenes care-l privea lucrand. Intre aceia se afla prea des Dediul Frunza, copilul vecinului lui Dorofti, care era 15 ani si inca nu se apucase de vreo mesterie. Dediul nu o facea aceasta doara ca era plecat, la vreun rau, ci lui ii placea sa priveasca suerand si cu mainile in san, cum lucreaza altii, si sa-si cheltuiasca astfel zilele, dormind si cascand gura. Tatal sau adese se jaluia lui Dorofti de trandavia fiului sau, care s-au fagaduit ca-i va da bune sfaturi si ca se va silia-l desbara de lene.

Are cuvantul rol de confirmare a iubirii?

Care este rolul comunicarii in toata aceasta frumusete a slujirii in familie, a iubirii sub diferite forme practice?
Are cuvantul rol de confirmare a iubirii?Mă tot învârt în jurul acestui verset:
"De Mă iubeşte cineva, el va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi şi Noi vom veni la el şi ne vom face locaş la el." (In. 14, 23)


Ştiu că în aceste cuvinte se găseşte şi răspunsul la întrebarile de mai sus....dar nu-mi găsesc cuvintele.....Iubirea este libertate..... este necondiţionată... este ceva neasemuit...este cel mai minunat sentiment... Iubirea lasă urme.
Cum văd eu rolul cuvântului în confirmarea iubirii?!...
O, dacă am putea să răspândim iubirea aşa cum răspândesc florile parfumul lor necondiţionat, fiindcă aşa sunt ele, asta e menirea lor.... iubirea, este floarea, iar parfumul, este cuvântul.

Despre bunătatea sufletească

 “Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună cuviinţă.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiţiei date de Aristotel omului: fiinţă socială.