E mai mult decât un îndemn. Cei care conduceau oștiri strigau: Înainte! și, nu de puține ori, ședeau la cald, în zone protejate. Prin Hristos, Cel Care a biruit lumea, cei care vor să conducă se pun dinaintea oștirii, cheamă oștirea după ei, iar, de e voia lui Dumnezeu, ei sunt cei dintâi căzuți. Așa se naște chemarea la Hristos, asemeni unei chemări la Nuntă cerească, la martiriu și mărturisire. De aceea este nevoie de prezența Duhului Sfânt, pentru a întări inima mărturisitoare a creștinului, pentru a nu o lăsa cuprinsă de lâncezeală și formalism. Chemarea Mântuitorului, adresată Apostolilor (Matei 4, 18-22) este urmată, îndată, de lăsarea tuturor celorlalte îndeletniciri și a oricăror griji pentru ziua de mâine. Sunt gesturi de o naivitate incredibilă pentru lumea de astăzi, în care job-ul, cariera, intresele de familie sau de grup sunt puse dinaintea interesului pentru Împărăția cerurilor. Apostolii n-au inima omului modern, decât în conformația ei anatomică. Duhovnicește ard altfel, încă înainte de a-i chema Domnul. Văzând adâncul lor de oameni inimoși, Hristos îi face părtași chemării.
De aceea credința este, fără îndoială, o chestiune de chemare, de dar, dar și de conformație a inimii; desigur, nu în cele ale fiziologiei sale. A te lăsa privit în inimă de Dumnezeu înseamnă a-I propune să te cheme, prin Duhul Sfânt, la credință. A te arăta disponibil doar în cuvintele tale și formele tale de evlavie, în cele exterioare, nu te face decât formalist, frântură de fariseu, căci acela chiar cunoștea Legea. A te împopoțona cu credința, când ea este darul lui Dumnezeu, te face simplu bufon într-ale trăirii, atent mai ales la aplauzele din jur și prea puțin la judeacata lui Dumnezeu. Pentru aceasta este rânduită Duminica aceasta în calendar, provocându-ne la a citi chemarea Domnului către Apostoli. Pentru a ne dovedi că și Neamul nostru a avut inimi ce au răspuns Domnului, lăsând tot și îmbrăcând când haina de lumină a slujirii, când zăbravnicul morții celei dătătoare de Viață. Multe dintre ele au rămas anonime ori necunoscute cu totul cunoașterii noastre, necuprinse în niciun calendar. Dar ele alcătuiesc osatura de transparențe care ține, încă, Neamul viu. Căci este un adevăr dur, dar profund, în lecția sa: suntem mai vii prin sfinții noștri adormiți în Taina Învierii, decât prin cei vii, care trăiesc după valorile morții! Nouă, prin dragostea Sfinților, cerul ni se face rouă de milă pe viețile noastre. Pentru un singur Veniți după Mine…, inimile noastre pregustă Viața!
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu