IISUS A ZIS: «STRÂNGEŢI FĂRMITURILE!»

„După ce s-au săturat, Iisus a zis ucenicilor Săi: «Strângeţi fărmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic!»“ (Ioan 6, 12)

Totdeauna e bine ca omul să fie econom. Totdeauna e bine ca omul să aibă grijă să nu risipească nimic. Cumpătarea este o virtute, iar economia este o datorie a fiecăruia din noi. Însă în vremuri grele sau în drumuri lungi şi prin locuri pustii este şi mai multă nevoie să strângi şi să păstrezi fiecare fărmitură spre a nu se pierde nimic. Drumul fiind lung, locul fiind pustiu sau necazul ţinând multă vreme, nu uşor găseşti hrana de care ai nevoie. Iar cei care nu ştiu să strângă sau nu ştiu să păstreze, adesea, mor de foame (Amos 8, 12).

Când eram copil, mergeam adesea cu tatăl meu la pădure cu carul după lemne. Pădurea fiind departe, ne sculam de pe la miezul nopţii şi tot mergeam până la prânz, iar înapoi ajungeam seara, pe la aprinsul lămpilor. Când m-am dus prima dată, după ce am încărcat în pădure lemnele în car, ne-am aşezat ca de obicei să mâncăm merindea din traistă. Cum eu am rămas la urmă cu mâncarea, tatăl meu mi-a zis: «Eu mă duc să prind boii la jug, tu să strângi cojile şi fărmiturile, să le pui în traistă şi vino!»

Eu mă săturasem bine şi am gândit: «Ce să mai strâng la coji şi fărmituri!»… Şi le-am aruncat cât am putut mai departe printre tufe. Pe drum însă, mergând pe jos şi prin căldură, am obosit curând şi a început să-mi fie cumplit de foame.

Când i-am spus lui tata că mi-e foame, el mi-a zis: «Caută în traistă şi ia ce ţi-ai strâns acolo!»

Eu am spus: «N-am strâns nimic de la mâncare!»

El a zâmbit şi mi-a zis: «Atunci rabdă, fiindcă n-ai ascultat. Altădată să ţii minte!»

Mergeam plângând, în urma carului, desculţ, prin praf, abia târându-mă de foame. În gândul meu vedeam numai cojile aruncate. Dar am făcut cele mai sfinte legăminte că, oricât voi mai trăi pe faţa pământului, nu voi mai arunca nici o coajă de pâine şi nici o fărmitură. Cred că nici n-am mai aruncat!…

Pe la unele adunări duhovniceşti am văzut mulţi tineri cu câte un carneţel în buzunar, în care îşi notau mereu şi cu grijă gândurile alese din vorbirile ascultate. Şi momentele plăcute din petrecerea frăţească în care se bucurau atunci.

Cred că acesta este un foarte bun obicei şi ar fi bine dacă toţi l-ar avea… Nu numai cei tineri, dar mai ales ei.

Pe coperta unui astfel de carneţel am văzut scris: «coşu-leţul cu fărmituri»… Peste mulţi ani, când, poate, vor veni vremuri de foamete duhovnicească sau când cei care erau atunci de faţă nu vor mai fi pe pământ, aceste fărmituri adunate cu grijă şi purtate cu dragoste vor fi totdeauna o hrană cu care sufletul se va întări şi se va înviora.

În orice caz „fărmiturile“ strânse atunci vor fi nişte plăcute şi scumpe amintiri, către care inima se va întoarce totdeauna cu duioşie şi cu drag, împrospătându-şi puterea şi hrănin-du-se din ele.

Aşa ni-l putem închipui pe Sfântul Ioan, tânărul ucenic al Domnului, totdeauna atent şi însemnându-şi bine lucrurile făcute de Mântuitorul şi cuvintele grăite de El. Astfel se face că lui i-au rămas până la adânci bătrâneţe atât de vii în amintire, pas de pas şi cuvânt cu cuvânt, aşa de limpede şi aşa de puternic cele făcute de Mântuitorul nostru. Preţuiţi vremea de har când aveţi mesele încărcate de hrană duhovnicească şi bucurii sufleteşti din belşug.

Gândiţi-vă atunci că pot să vină şi ani de foamete şi de secetă duhovnicească şi adunaţi-vă provizii din timp! (Fac. 41, 48). Mergeţi oriunde puteţi auzi Cuvântul lui Hristos! Ascultaţi cu atenţie şi cu interes fiecare cuvânt! Luaţi bine seama la toţi cei care vor fi acolo şi la tot ce vă vor spune trimişii lui Hristos! Strângeţi-vă bine în gând şi în inimă tot ceea ce este ales şi deosebit! Nu vă mai gândiţi la nimic decât la asta: să strân-geţi fărmiturile!

Deschideţi-vă toate magaziile ca să vi le umpleţi cu lu-mină, cu descoperiri, cu impresii neuitate!

Aveţi grijă să nu pierdeţi nimic din cuvintele auzite de la Domnul!

Lăsaţi în timpul acela şi somn, şi mâncare, şi orice treburi, ca să puteţi fi mereu cu grija şi cu gândul acolo la tot ce vă va spune Hristos!

Mai târziu, când toate acestea vor fi trecute de mult, iar din cei de atunci vor mai fi numai câţiva sau poate nimeni, pentru tine şi pentru alţii, tot ce ai adunat atunci vor fi ca nişte mărgăritare de mare preţ şi ca o hrană de mare folos.

Pentru că nu multă vreme va fi aşa de uşor de găsit hrană pentru suflet în lumea asta. Pustia e tot mai uscată, iar drumul nostru poate fi încă lung.

O, Domnul şi Mântuitorul nostru, Care ne-ai învăţat şi ne-ai poruncit să nu uităm nimic din ce ne-ai spus şi să nu pierdem nimic din ce ne-ai dat, Te rugăm să ne dăruieşti o minte trează şi atentă la tot Cuvântul Tău şi o inimă primitoare la tot harul pe care ni-l dăruieşti în locurile şi în vremile de har, prin slujitorii ha-rului Tău. Ca să nu pierdem nimic, ci să adunăm mereu tot ceea ce ne va fi de folos şi de lipsă, nouă şi altora, pe drumul vieţii, până vom ajunge Acasă la Tine. Amin.

Traian Dorz, din «HRISTOS – PÂINEA NOASTRĂ»