Toţi eroii noştri

28 Februarie, aniversarea a 229 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan

Toţi eroii noştri
şi martirii sfinţi
i-a vândut vreun Iuda
pe murdari arginţi.

Pe-orice suflet mare
care l-am avut
s-a aflat vreun Iuda
care l-a vândut.

Pe Mihai, la Turda,
pe Tudor, ca el,
Horea
şi Iancu
au pierit la fel.

Căci a fost un Iuda
şarpe odios
care-a mers
să-i vândă
ca şi pe Hristos.

de Traian Dorz

Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.

Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.

Vă rog din suflet citiţi Biblia

Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară, înainte de a vă culca, în jurul mamei, strângeţi-vă voi, copile scumpe ale inimii mele, şi, cu seninătate, reculegeţi-vă câteva momente şi citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. Cu multă evlavie apoi, faceţi-vă rugăciunea de seară. E mult mai bine primită de Dumnezeu rugăciunea în comun, pentru că sufletele toate se întâlnesc în acelaşi duh şi se înalţă spre cer cu multă cucernicie şi tărie. Cântaţi "Tatăl nostru". Apoi culcaţi-vă liniştite, după ce, mai întâi, v-aţi închinat perniţele.

Spre Tine strig

Doamne,
cât de multe toamne
şi câţi ani amari trecură
şi-un copil pe căi străine
rătăceşte fără Tine.
Îl tot chemi, dar el nu vine,
l-am văzut pe căi de ură
prea amare toamne,
Doamne.

Demult,
am stat odată să Te-ascult
şi-am auzit o clipă
un glas duios, un glas durut:
– Întoarce-te, copil pierdut!

Fiul cel pierdut este pus în faţa noastră ca o pildă despre adevărata întoarcere la Dumnezeu.

Fiul cel întors a fost primit cu toată dragostea şi ier­tarea tatălui său. A fost primit cu zgomot mare de ospăţ şi bucurie. Dar, după această primire zgomotoasă, fiul putea cu tot dreptul să se întrebe îngândurat: „Oare nu cumva această bucurie este numai un foc trecător?… Oare ce va zice tata după ce i se va potoli bucuria?… Poate mă va mustra… Ba, poate mă va şi pedepsi…”

– Tată dragă, spune-mi ce va fi cu mine?… Ce va fi cu trecutul meu?… Ce va fi cu viitorul meu?…

– Scumpul meu copil, va fi răspuns tatăl, ce a fost cu tine, tata a uitat… Tata a tras dungă peste toate… Tu eşti iarăşi copilul meu cel scump, tu ai dragostea şi iertarea mea statornică… Tata te-a îmbrăcat cu haina uitării trecutului tău, ţi-a dat în picioare încălţăminte de fiu, iar în deget ţi-a dat inel ce întăreşte din nou legătura dintre mine şi tine.

Fiul cel întors avea, aşadar, o siguranţă deplină despre iertarea şi înfierea sa.

De ce nu eşti cinstit?

De ce nu eşti cinstit, – de ce
n-ai da cu da şi nu cu nu,
de ce spui tu, când altul e,
de ce spui altul, când eşti tu!

De ce nu zici cum şi gândești
sau, dacă zici, gândeşte-aşa,
de ce faci da, când nu – grăieşti,
de ce faci nu, când tu spui da!

Nelegiuit e-n veci acel
ce face da, când zice nu,
acesta-i un satanic fel
– vezi, nu cumva să-l ai şi tu!

Masca, fard si falsitate - Mitropolit Bartolomeu Anania

Apa cuvantului biblic

"Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape.

Veniţi şi cumpăraţi fără bani şi fără plată."(Isaia 55, 1)

"În şcoala Bibliei am vorbit mai înainte despre pâinea cuvântului biblic. Dăm acum o altă minunată asemănare cu care se recomandă Cuvântul lui Dumnezeu: asemănarea cu apa.
Cuvântul lui Dumnezeu se recomandă şi ca o apă; ca o apă ce satură setea sufletului.
"Nu numai cu pâine va trăi omul" - a zis Mântuitorul. Dar tot aşa s-ar putea zice: Nu numai cu apă se va sătura omul. Şi sufletul îşi are setea lui, însetoşarea lui. Aceasta e setea de care vorbea proorocul Amos: setea de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11); setea de a bea şi de a te adăpa din Cuvântul lui Dumnezeu.

Lacrimi - stropi de-amar...

( 9 iunie - 2008...când prea-marile dureri ale celor din jur ni le împropriem şi când ne copleşeşte neputinţa de a oferi ceva alinător...)

Am strâns, în palmele căuş, strop cu strop de-amar,
Chircindu-mi neputinţa în taina unei şoapte...
Şi-am vrut să-mprăştii-amarul dincolo de hotar,
Să nu mai fie lacrimi, să nu mai fie noapte.

Dar, Doamne, stropii-aceştia au îngheţat în vers,
Şi vin 'naintea Ta cu sloiuri de durere...
Mi-ngreunează ruga şi paşii-îngheaţă-n mers,
Şi tot lăuntrul meu se-nchide în tăcere...

O, Tată!...mi-e mult prea frig...mi-ngheaţă şi iubirea...
Dă-mi Haina Ta pe umeri să-mi încălzesc poemul.
Dezgheaţă-mi cu iubire şi versul şi simţirea,
Şi pune miere-n ele ca să-ndulcesc pelinul...

O, Doamne sfinte, te mai rog cu ruga mea de ger,
Să nu mai fie nimeni ce-amarul greu să-l guste!...
Mi-e teamă, Tată, să mă rog...doar asta-aş vrea să-Ţi cer,
Să nu mai fie-amarul!... Nici versurile triste!...

Mă iartă, Domnul meu... sau bine-mă-cuvântă,
C-am strâns în palme plânsul semenului meu,
Şi l-am turnat în suflet ca pe-o comoară sfântă,
Scăldându-l în nectarul din Tine, Dumnezeu!

de Leonte Mariana

Despre credinţa femeii cananeence

„Şi ieşind Iisus de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeancă, ieşind din hotarele acelea, a strigat către El, zicând: «Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rău se îndrăceşte»“.

Evanghelistul Marcu spune că Iisus a intrat într-o casă, dar n-a putut să rămână tăinuit.

– Dar pentru ce S-a dus Iisus în părţile acelea?

– După ce Hristos a desfiinţat porunca Vechiului Testament cu privire la mâncăruri, mergând pe aceeaşi cale, a deschis şi neamurilor uşa. Aşa şi Petru a fost trimis la Corneliu sutaşul, după ce mai întâi primise porunca de a desfiinţa legea cu privire la mâncăruri.