Fărâmituri de gând

De câte ori deschid Sfânta Scriptură, retrăiesc, cu gândul, calvarul Domnului nostru Iisus Hristos.... La iubirea lui Dumnezeu noi oamenii am răspuns cu răutate....Ce mă învaţă Cuvântul lui Dumnezeu azi?

Mă învaţă cum să rabd, cum să rămân calm şi cum să răspund cu iubire celor ce mă necăjesc.
Domnul Iisus a rămas senin în toată agitaţia aceeea.
Nu L-au tulburat sărutul lui Iuda, lepădarea lui Petru şi nici biciuirile, nici ruperea hainelor de pe El, nici cununa de spini.... Domnul Iisus a îndurat crucea, piroanele, batjocora şi moartea cu demnitate!

"...uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea şi veţi gasi odihnă pentru sufletele voastre!" ( Ieremia 6, 16)

Ca un sunet de clopot, în mijlocul tăcerii, aşa răsunp cuvintele acestea mângâindu-mă şi îmbărbătându-mă. Fiecare ceas trăit cu Domnul Iisus, este o pregustare a părtăşiei din veşnicie.
Dacă nu vom căuta cărările vechii, bătătorite de paşi sfinţilor noştri înaintaşi şi nu vom alerga pe ele cu simţul responsabilităţii, avem toate şansele să trecem din focul ispitelor de acum în focul nestis pregătit vrăjmaşului diavol şi slujitorilor lui.
Profetul Ieremia, ne cheamă să ne bucurăm şi aici şi acolo, în eternitate de iubirea lui Dumnezeu.

"... nu vă îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. ..."

Citind versetul acesta, mi-am zis......cât de departe suntem noi Doamne de starea aceasta, ajută-mă să mă pot smeri, ca Tu întradevăr să poţi lucra prin mine!
Cu ocazia aceasta mi-am adus aminte şi de o frumoasă istorioară a unui frate din Pateric care, deşi s-a rugat lui Dumnezeu timp de cinci săptămâni pentru ca Domnul să-i descopere înţelesul unui cuvânt din Scriptură pe care el nu-l pricepea, rugăciunea lui a rămas fără nici un răspuns. Dar când acest frate s-a hotărât să meargă la un călugăr bătrân ca să-i ceară o lămurire, atunci, chiar în clipa în care a pus mâna pe clanţa uşii, mintea i s-a luminat de sus şi fratele a înţeles textul. Mirat, fratele L-a întrebat pe Domnul, în timpul rugăciunii, de ce nu i-a descoperit acest adevăr timp de cinci săptămâni cât s-a rugat. „Pentru că, i-a răspuns Domnul, timp de cinci săptămâni cât te-ai rugat nu te-ai smerit, dar când te-ai smerit şi te-ai ridicat ca să-l întrebi pe părintele tău duhovnicesc, ţi-am descoperit locul pe care nu-l înţelegeai.

Tot cu această ocazie m-am dus cu gândul şi la versetele :
„Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său” (1 In. 4, 20-21).

Cât de legate sunt smerenia şi iubire, dacă nu vom reuşi să le dobândim....atunci cu adevărat va trebui să ne îngrijorăm şi să ne întrebăm: De unde vin vorbirile noastre?!

"...Şi acum te rog, Doamnă, nu ca şi cum ţi-aş scrie poruncă nouă, ci pe aceea pe care noi o avem de la început, ca să ne iubim unii pe alţii. Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire...." (2 Ioan)

Doamne, cât de departe suntem şi cât de mici în raport cu iubirea pe care ne-o ceri fiecăruia!
Noi ne învăţăm copii să spună: „eu sunt mic, tu fă-mă mare"....şi mulţi dintre noi credem că această rugăciune este doar a copiilor mici, că nu se mai potriveste la vârsta noastră, dar, Doamne, câtă nevoie avem de ia în ceea ce priveşte viaţa noastră duhovnicească.
Am înţeţes astăzi şi mai bine că trebuie să ne smerim mai mult, smerindu-ne...ne vedem mici şi văzându-ne mici, vom şti să cerem şi să aşteptăm ca Dumnezeu să ne facă mari ca să-i întelegem pe oamenii cu adevărat mari, scumpii noştrii înaintaşi, care au ştiut umbla întru iubire.

Cine suntem noi care judecăm pe aproapele?, ne întreabă Sfântul Iacob.(Iacob 4, 7-12)... Aproapele este oglinda noastră . Dacă vedem în el sfinţenie, dobândim sfinţenie, dacă vedem în el răutate primim răutate....
Am înţeles astăzi şi mai clar recitind epistola Sf. Iacob câtă dreptate au avut Sfinţii Părinţi atunci când au spus că omul bun vede bunătate şi în oameni răi, iar cel rău şi pe cei buni îi vede răi.
Doamne, împodobeşte sufletul nostru cu virtutea iertării!

"...Ce folos, fraţii mei, dacă zice cineva că are credinţă, iar fapte nu are? Oare credinţa poate să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana cea de toate zilele, şi cineva dintre voi le-ar zice: Mergeţi în pace! Încălziţi-vă şi vă săturaţi, dar nu le daţi cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă, iar eu am fapte; arată-mi credinţa ta fără fapte şi eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură...." (Iacov 2, 14-19)

Doamne, ajută-mă să rămân statornic şi să arăt cu adevărat că sunt sunt al Tău, prin faptele mele, nu doar prin vorbe....pentru că iată în epistola sa, Sfântul Apostol Iacov spune un adevăr cutremurător, şi anume faptul că şi diavolii cred, şi mai mult decât atât, se cutremură.
Ajută-mă să nu rămân doar la afirmarea teoretică a credinţei mele!