Viata între două răsărituri de soare

 

Atunci când ajungi la vârsta de 50 de ani  ai tendința să faci următoarele trei lucruri:

1.      Să te uiți ”în spate”, la ce a fost, le ce ai fost, la ce ai trăit și cum ai trăit.

2.      Să te uiți ”în prezent”

3.      Să te te uiți în față, întrebător: Câte din cele ce au fost vor mai fi? Câte din cele ce sunt vor mai rămâne? Cum va fi crucea mea, mai ușoară, sau mai grea? Câți prieteni voi mai pierde? Câți prieteni voi mai câștiga?...

 

Ei bine, pentru un copil al lui Dumnezeu, împlinirea vârstei de 50 de ani, e un moment binecuvântat. Mă uit cu drag în urmă și spun recunoscător lui Dumnezeu și tuturor semenilor mei de aproape sau de mai departe, că în toți acești ani trecuți, am învățat să apreciez mai mult timpul petrecut împreună cu ei și cu Dumnezeu. Am înțeles de ce Dumnezeu a scos în calea mea oameni deosebiți. Nu a fost la întâmplare nimic, nici plecarea mamei la vârsta de un an, nici prietenul X din gara Brașov, nici cei de mai târziu. Dumnezeu a trimis oameni cu mesaje clare în diferitele etape ale vieții mele care într-un fel sau altul au întărit cuvintele Sf. Ap. Pavel: ”Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi” (Efeseni 5, 15)

 

În prezent, datorită acestor oameni, pe primul loc în viața mea, vreau să cred că este Dumnezeu, după care urmează familia trupească și apoi cea sufletească la fel de importantă. În virtutea acestor prime priorități, după care evident urmează și altele, mă străduiesc să răscumpăr vremea căci zilele sunt rele și să nu fiu ca cei fără de minte, ci înţelegând care este voia Domnului ( Efeseni 5,16-17).

 

Sunt conștient că trecutul și prezentul modelează viitorul, deaceea voi pune la temeila viitorilor ani același îndemn după care mi-am călăuzit pașii până astăzi: ”Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre” ( Efeseni 5,19), conștient că numai așa voi putea împlini pe mai departe următorul îndemn ce urmează celui de mai sus: ”Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.” (Efeseni 5,20)

 

Frații mei dragi, rugați-vă pentru mine să trăisc o viață cu Domnul! Așa cum Dumnezeu mă așteaptă ca un tată iubitor cu brațele deschise, așa vă aștept  și eu, ca un fiu și ca un frate, cu inima largă (2 Cor. 6, 13). Vă aștept, plâng şi mă rog Domnului prin versurile fratelui Traian:

 

”Vreau să iubesc, Iisuse, pe toţi pân’ la sfârşit…

Chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit

Călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit

Vreau să-i iubesc , Iisuse, vreau până la sfârşit!!!

 

Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot

Din inima întreagă şi sufletul meu tot!..

Chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,

Vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i socot!...” ( Traian Dorz)

 

Astăzi când auzim peste tot colinda "Cerul şi pământul", frații mei dragi, prieteni și semeni, haideți să mergem uniți și împreună spre raiul cel de sus. Doar împreună putem vedea dincolo de colind pe Dumnezeu, cel ce s-a urcat pe cruce.

 

Slăvit să fie Domnul și iertare tuturor!

 

 

Sorin Micuțiu / 23.11.2023

Cel ce voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet

 

Sufletul creștinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în mărețiile lui Dumnezeu, în tăcere.

Cel ce voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să te doară. Să iubești și să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubești. Iubirea se ostenește pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, își însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfește, nu ia nimic în seamă, nici amenințări, nici greutăți, din pricina iubirii. Iubirea pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.

Și când zicem iubire, nu este vorba de virtuțile pe care le vom dobândi, ci de inima iubitoare către Hristos și către ceilalți. Toate să le întoarcem către aceasta. Vedem o mamă cu copilașul în brațe, sărutându-l și răsfățându-l? Îi vedem chipul luminos atunci când își ține în brațe îngerașul? Omul lui Dumnezeu vede toate acestea, îl impresionează și, însetat, zice: „Să fi avut și eu această dragoste fierbinte pentru Dumnezeul meu, pentru Hristosul meu, pentru Maica Preacurată, pentru sfinții noștri!". Da, așa trebuie să-L iubim pe Hristos, pe Dumnezeu. O dorești, o vrei și o dobândești prin harul lui Dumnezeu.

Adevărul nu este greu de aflat pentru sufletul care se smereşte

 

"Fiul meu, alege numai binele adevărat,

tot ce numai pare bine, este-adeseori păcat
ce e bine-ntreg, se simte şi-l cunoaşte duhul tău,
ce doar pare, e-amăgire: crezi că-i bine, dar e rău"
(Traian Dorz)

„Toţi cunoaştem oameni care ne-au minţit. Dar prima oară, cu toţii ne întrebăm: "În legătură cu altceva m-ai mai minţit ?" Credibilitatea se construieşte ca un turn, cărămidă cu cărămidă. Minciuna scoate o cărămidă de la baza turnului. Asta e miza: credibilitatea.” (Michael Josephson)

Se întâmplă uneori să dăm crezare oricăror vorbe şi porniri, fără a cumpăni temeinic în faţa lui Dumnezeu ceea ce auzim sau vedem. Şi vai, de multe ori, cădem în cursa vrăjmaşului îmbrăţişând minciuna ca pe un adevăr. Iar după aceea ţinem cu înverşunare la părerea formată, fără a mai lua în seamă şi părerea altora.

Nu vă vindeți moşiile, de dragul de a veni la oraș!

 

Ce ne e dat să vedem! Din multe părţi vin veşti că poporul nostru şi-a pierdut dragostea faţă de moşie şi faţă de lucrul câmpului. În această schimbare sufletească se ascunde o mare primejdie: primejdia de a ajunge iară slugile altora.

Până acum poporul spunea: bagă banii în moşie, că pământul ne hrăneşte, măcar că el nu cere de mâncare; şi orice primejdie a trece el rămâne tot întreg. De când s-au împărţit moşiile, vedem lucru curios: oamenii, îşi vând moşia pe nimic, părăsesc satul, şi din stăpân vine să se bage slugă la fabricile streinilor. După ce vin la oraş văd, că ce capătă de la fabrică, deşi lui îi păreau grozav de mulţi bani, n-ajunge să plătească chirie, să mânânce şi să se îmbrace. Că la oraș primeşti bani mulți, dar n-ai nimic în curte, în pod şi în pivniţă şi trebuie să le cumperi pe toate, până şi frunza de pătrânjel.

Unde mai pui, că tot din câțiva în câţiva ani, lucrările nu merg, şi atunci flămânzesc în adevăr mii de oameni.