Cum se poate demonstra că păcatul este un chin?

Ce adevăr înspăimântător! Păcătoşii care nu se căiesc pierd după moarte orice posibilitate de a se achimba în bine, adică rămân me­reu pradă chinurilor veşnice. Păcatul înseamnă chin. Cum s-ar putea demon­stra aceasta? în modul cel mai distinct prin starea în care se află unii păcătoşi şi prin caracteristicile păcatului însuşi: de a-l ţine pe om în prinsoare şi de a-i bloca toate căile de ieşire din el.

Cine nu ştie oare cât de greu îi vine păcăto­sului, atunci când este lipsit de un anume dar de la Dumnezeu, să părăsească calea păcatului pe care a îndrăgit-o atât şi să aleagă calea virtuţii?! Cât de adânc îşi slobozeşte păcatul rădăcinile în inima păcătosului şi în toată făptura lui, cum îi impune acestuia propria sa viziune, denaturată, asupra lucrurilor, înfăţişându-le pe cele mai rele dintre ele într-o lumină ispititoare.

Ruga Sfântului Ioan Gură de Aur

„Aceasta să fie treaba voastră, zice, ca în rugăciuni să mulţumiţi lui Dumnezeu, şi pentru cele văzute şi pentru cele nevăzute, şi pentru cele ce am făcut, fie de voie, fie de nevoie, şi pentru împărăţia cerurilor, şi pentru gheena şi pentru necazuri, şi pentru liniştea ce o avem. Căci acesta este obiceiul sfinţilor de a se ruga şi a mulţimi pentru binefacerile comune».

Eu cunosc un bărbat sfânt care se ruga în aşa fel. Nimic nu zicea decât aceasta:

„Mulţumim ţie Doamne, pentru toate binefacerile Tale, care din ziua dintâi şi până în ceasul acesta ai făcut cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru cele care le ştim şi care nu le ştim, pentru cele arătate şi cele nearătate, pentru cele cu fapta şi cu cuvântul, pentru cele de voie şi fără de voie, şi pentru toate cele făcute cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru necazuri şi pentru linişte, pentru gheena şi pentru pedeapsa de acolo, pentru Împărăţia cerurilor.

“Dacã Mã iubești, paște mielușeii, oițele și oile Mele!”

17 - S-a mai spus cã în Lucrarea Domnului, sufletele sunt numai în cele trei stãri:

începãtorii - mielușeii, crescuții - oițele - ți înaintații - oile. Ucenici, lucrãtori și meșteri.

Copii, maturi și bãtrâni.

Un adevãrat îndrumãtor duhovnicesc, trebuie sã fie trecut prin fiecare din aceste trei stãri.

Sã le cunoascã și sã le înțeleagã, așa cum un pãstor adevãrat își cunoaște turma sa, cu vârsta și cu puterea fiecãrei oi aparte.

18 - Pãstorul cel bun cunoaște nu numai folosul pe care îl capãtã de la fiecare miel sau oaie, - ci mai ales cunoaște datoria pe care o are el fațã de fiecare, - dupã trebuințele sale.

De aceea lucrarea de pãrtãșie va trebui neapãrat sã cuprindã preocupãri deosebite pentru fiecare categorie de suflete din turma sa duhovniceascã.

Pocăința este schimbarea vieții – starețul Tadei

Pace și bucurie vouă de la Domnul, căci pacea și bucuria sunt cele mai de seamă bogății ale lumii acesteia și ale lumii celeilalte. După aceasta tânjim toți. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, dar să nu avem pace și bucurie. Iar pacea vine din izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul S-a întors la ucenicii Săi, când aceștia au închis ușile de teama iudeilor, primul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!”.

Domnul vă va dărui pace dacă vă împăcați și vă întoarceți către binele absolut, iar binele absolut este Dumnezeu. El vrea să avem o calitate dumnezeiască, smerenia.
Oriunde domnește smerenia: în familie, în societate, acolo se sălășluiește pacea și bucuria.

Egoismul şi irascibilitatea

Egoismul şi trufia ni se descoperă mai cu seamă în nerăbdare şi irascibilitate, atunci când nu suportăm nici cea mai neînsemnată supărare de la alţii, cu sau fără intenţie, sau când ne izbim de vreo piedică, pe drept sau pe nedrept pusă, cu sau fără intenţie, de către oameni sau de către obiectele din jurul nostru.

Egoismul şi trufia din noi ar vrea ca totul să le aparţină, să se înconjoare de toate onorurile, comodităţile vieţii acesteia trecătoare; ar vrea ca toţi oamenii – şi imaginaţi-vă până unde merge trufia! - toată natura să se supună voinţei noastre, fără crâcnire şi cât mai repede cu putinţă.