Am recitit de zeci de ori această rugăciune şi nu pot decât să confirm durerea acestui copliaş. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori. Televizorul limitează comunicarea în familie. Televizorul ne face să risipim timpul şi să devenim neorganizaţi. Televizorul strecoară multă indecenţă şi imoralitate. Televizorul afectează capacitatea omului de a gândi. Dumnezeu să ne dea gândul cel bun, pentru a şti să ne zidim cu înţelepciune
luni, 14 decembrie 2009
sâmbătă, 12 decembrie 2009
Acatist de multumire -Slava Lui Dumnezeu pentru toate
Partea a I-a
Partea a II-a
Partea a III - a
Partea a IV - a
Partea a V - a
joi, 10 decembrie 2009
Intrebari si raspunsuri (II)
- Ne-am gândit în dimineaţa aceasta la sfârşitul nostru?
- Dintre prietenii pe care îi ai, ţi-ai pus vreodată întrebarea câţi sunt cu adevărat prieteni?
- Unde se intalneste dragostea cu adevarul?
Cine-mi poate oare spune... unde totusi se intalneste dragostea cu adevarul?
miercuri, 9 decembrie 2009
Dar din dar...
Am primit astazi pe mail un dar de la Adriana. Un dar de suflet...
"Darul de astazi se ascunde in spatele acestui fluture...tot ce va rog,este ca dupa ce vedeti (un click pe imagine va va ajuta) ce se ascunde in spatele lui,sa nu il tineti captiv...e prietenos si ii place sa fie liber... doreste sa ii intalneasca si pe prietenii vostri."
Cu drag,
Adriana
marți, 8 decembrie 2009
Copilul din noi
Titlul nu reprezintă chiar o metaforă, el reprezintă acel ceva din noi ce ne ţine strâns legaţi de divinitate. Dacă vom descoperi în noi acest "copil", fericie de noi, dacă nu, atunci nu vom cunoaşte îmbrăţişarea şi sărutul Tatălui Ceresc şi nici nu-i vom putea înţelege cu adevărat pe semenii noştri.
Acest copil din noi, aşteaptă să fie luat în seamă, să fie ascultat, să i se acorde încredere, să fie consultat, să fie iubit, răsfăţat . Când toate acestea sunt negative, adică stilul nostru de viaţă dovedeşte că am amandonat undeva în uitare copilul din noi, acesta plânge cu suspine negrăite, ca toţi copii adevăraţi. toipidu-se încet ca o lumânare dar, nu moare, mai speră ca noi să ne aducem aminte de le şi împreună să reânviem omul cel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Dacă am înţeles ce reprezină copilul din noi, atunci se cuvine să ştim că el are nevoie ca şi noi de hrană. În ce consă această hrană?
În cunoaşterea învăţăturilor creştine, în rugăciune stăruitoare, în cuvintele Sfintei Scripturi, în înfrânarea poftelor păcătoase
Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii.....dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte.
"Iubesc copiii, spune Domnul, si vreau ca toti sa fie la fel ca ei.
Nu iubesc pe cei batrani, spune Domnul, daca nu au ramas copii in inima lor.
De aceea, am hotarat ca Imparatia mea sa fie locuita numai de copii!
Infirmi, ghebosi, zbarciti, numiti-i cum vreti, copii cu barba alba, copii de toate felurile si de toate soiurule, dar sunt totusi copii.
Aceasta este dorinta mea. Nu mai incape nici o indoiala. Nimeni altcineva nu are ce cauta acolo!...
Iubesc copiii, spune Domnul, caci in ei imaginea mea este neatinsa.
Nimic nu a diminuat chipul meu in ei: sunt curati, sunt neantinati, sunt neprihaniti si fara nici un cusur.
Astfel, cand cu drag ma aplec peste ei, ma recunosc in ei intocmai.
Iubesc copii, intrucat cresterea lor nu s-a sfarsit; ei se inalta din ce in ce mai mult.
Au pornit si umbla pe calea cea buna.
Pe cand cu cei mari, ce as putea sa fac, spune Domnul?
Ei nici nu mai cresc, nici nu se mai inalta.
Ei s-au oprit.
Este fatal pentru ei, caci considera ca au ajuns deja....
Iubesc copiii maturi, spune Domnul, pentru ca ei continua sa lupte chiar daca mai cad in pacate si in greseli...
Sa intelegi bine, spune Domnul, nu ii iubesc pentru ca pacatuiesc, ci pentru ca ei stiu ceea ce fac; ei chiar marturisesc aceasta, dar se straduiesc sa nu mai cada in pacat.
Nu-i iubesc insa pe cei mari, spune Domnul, care nu au gresit niciodata impotriva cuiva, carora nu le poti reprosa nicidata nimic.
Ce as putea sa le iert acestora, ca doar ei nu gasesc nimic de iertat intr-nsii.
E insa trist, spune Domnul. Foarte trist, caci nu e adevarat.
Cel mai mult insa iubesc copiii, spune Domnul. Ii iubesc pentru privirea lor. Numai acolo le pot vede si citi varsta.
Si apoi, Imparatia mea, e locuita numai de copii de cinci anisori, caci nu cunosc ochi mai frumosi decat ai acestor copii!
Dar nu e de mirare, spune Domnul, caci eu locuiesc in interiorul misterios al inimii lor, eu sunt cel care privesc prin fereastra sufletului lor.
Daca intalniti vreodata in drumul vietii o astfel de privire curata, sa stiti ca eu va surad prin ea.
Nu cunsosc insa ceva mai sumbru, ceva mai jalnic, decat imaginea unui copil in ochii caruia s-a stins raza seninatatii.
Ferestrele oricat de larg ar fi deschise, casa va fi totusi pustie.
Nu mai e lumina, ci doar doua vizuini intunecoase. Nu mai e privire, ci doua pupile oculare.
Stau trist in fata usii, tremur de frig....astept....bat...
Asa de mult as vrea sa intru.
caci el, copilul, a ramas singur...
Incet, incet se moleseste, devine scortos, se usuca: imbatraneste.
Sarmanul mosneag, spune Domnul....
Aleluia, aleluia, spune Domnul, deschideti usa voi, sarmani batranei.
Iata, Dumnezeul vostru ce Inviat vine sa reanvie copilul dinlauntru vostru!
Grabiti-va! Acum e momentul! Sunt gata sa va ofer un chip noi, frumos, de nou nascut, sa aveti toti priviri de copil.
Cacu eu iubesc copiii, spune Domnul, si vreau ca toti sa fiti ca ei..."
( citat din cartea "Iata-ma Doamne" de Michel Quoist )
Sunt zile mari...
Sunt zile mari, sunt ceasuri mari
şi vremuri mari pe lume,
- dar numai oamenii cei mari (bis)
rămân cu veşnic nume.
Sunt şi cuvinte mari ce trec
din neam în neam purtate,
ne-ntâmpină şi ne petrec
în veci adevărate.(bis)
Dar zile mari şi ceasuri mari
mereu sunt tot mai rare,
căci vremile cu oameni rari (bis)
sunt tot mai spre-nnoptare.
Lumina oamenilor drepţi
încet, încet apune,
că-s tot mai rari cei înţelepţi
prin duh şi rugăciune.(bis)
Cuvintele cu veşnic preţ
mereu sunt mai puţine
şi mare lucru-i să le-nveţi (bis)
cât încă-s lângă tine.
Din marii oameni luminaţi,
când unul lumea-l are,
mai mult ca aurul să-l caţi,
căci el e cât un soare.(bis)
de Traian Dorz
canta: Pr. Marian Marcus
langa mormantul autorului
P.S. Cel putin 4 persoane din aceste imagini ne privesc acum de sus din ceruri...
duminică, 6 decembrie 2009
sâmbătă, 5 decembrie 2009
MÃRTURIE DIN INIMA IADULUI
Pentru cine a citit volumul Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului, numele lui Klaus Kenneth e unul pe care nu îl poţi ignora, într-o radiografiere a convertirilor de excepţie. Elveţian de origine, Klaus intră, de mic copil, într-un infernal malaxor al satanei. Nedorit de părinţi, bătut mai mereu de mamă, până în pragul uciderii, părăsit de tată, Klaus pribegeşte, nopţi de-a rândul, prin cimitire, apoi baruri de noapte, locuri şi locuiri infame, perdante. Violat ani de zile de un preot catolic, printr-o capcană debordând de ocultism şi magie, când scapă din gheara acestui nenorocit, Klaus se refugiază în muzică, alcool, sex şi droguri. Câţiva ani mai târziu, ia drumul Indiei, Tibetului, Mexicului, Americii de Sud, Columbiei etc., în căutarea unui nedefinit Adevăr. Pribegeşte 12 ani în Tibet, dintre care trei ani şi jumătate îi petrece drept călugăr budist într-o mănăstire de gen, unde practică yoga, dobândind puteri cu totul miraculoase. Reuşeşte, prin meditaţie şi invocarea zeităţilor păgâne, să leviteze, să se refugieze în călătorii astrale, să se facă invizibil, uzitând, nu de puţine ori, de aceste puteri pentru a-i domina pe creştini.
Mai apoi se retrage în munţii Americii de Sud, pentru a se iniţia în tainele magiei. Vreme de 40 de ani, Klaus Kenneth face nu mai puţin de două milioane de kilometri, pentru a găsi Adevărul. La un moment dat se intersectează din nou cu creştinii, pe care îi ura din toată inima sa. Are câteva întrevederi cu Maica Tereza, apoi cu o mulţime de grupări religioase neoprotestante, vreo 30 la număr, în care zăboveşte pentru ceva vreme. În urmă cu 25 de ani, pe o trecere de pietoni… era să îl calce cu maşina pe Fericitul Sofronie de la Essex. E primul său contact cu Părintele Sofronie, unul din stâlpii de foc ai Ortodoxiei contemporane. Întâlnirea aceea l-a tulburat . Lumina din ochii Părintelui Sofronie şi căldura cu care l-a îmbrăţişat aveau să nu îi mai dea pace. În toată viaţa sa, Klaus Kenneth a fost privat de dragoste, de bucurie. Salvat de la moarte sigură de 25 de ori, Klaus nu ştie nici acum cine s-a pus chezăşie pentru el: Dumnezeu sau diavolul. Pentru că, spune el, amândoi, în aceeaşi măsură, aveau nevoie de el: Unul, pentru a-l salva din iad, celălalt, pentru a-i sluji în continuare. Întâlnirea aceea cu Părintele Sofronie a recidivat într-o relaţie cu totul de excepţie, Klaus Kenneth primind botezul ortodox. De 25 de ani, de când a cunoscut Ortodoxia, Klaus Îl mărturiseşte cu putere pe Hristos, cu vreme şi fără de vreme, oriunde i se cere mărturia.
Klaus Kenneth a fost, pentru trei săptămâni, în România. L-am însoţit, în mare parte, toată această perioadă, în locurile în care şi-a dus mărturisirea. Un om de-a dreptul fascinant! Ceea ce m-a frapat de-a dreptul, în toată această perioadă, a fost bucuria cu care îşi duce crucea, modul în care şi-a înţeles mărturisirea. O lumină şi seninătate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Şi, peste toate, o covârşitoare dragoste pentru toţi oamenii. L-am întrebat, la un moment dat, ce fel de oameni nu îi plac. Mi-a răspuns că nu există oameni care să nu îi placă. Diferenţa o face doar gradul de intensitate cu care îi iubeşte. Oricât de decăzută ar fi firea umană, el, Klaus, o ştie poate mai bine decât oricine altcineva, că această stare de decădere i se datorează doar diavolului, adică celui căruia îi slujise vreme de 40 de ani, cu cea mai mare fidelitate.
În toată această vreme, nu de puţine ori l-am surprins răpus de rugăciune, adumbrind a Cer. Şi, totodată, mereu bucuros, vioi, dinamic, de un vitalism exuberant. La cei 65 de ani ai săi, Kenneth e mereu neliniştit. Acea nelinişte ruptă din Dumnezeu, care nu te mai lasă în comoditatea ta, în indiferenţa ta, în conformismul tău.
Un convertit elveţian, plecat iniţial din inima catolicismului, trecut prin vămile groaznice ale hinduismului, islamismului, budhismului, ocultismului, ajuns în ţările ortodoxe pentru a mărturisi Ortodoxia. „Dumnezeul nostru nu e oricine…”, ne repeta adesea Klaus o vorbă de-a Părintelui Rafail Noica, la care zăbovise câteva zile, la venirea în România. Da, Dumnezeul nostru are căi de o gingăşie debordantă pentru a ne reactiva din zacerea noastră într-o Ortodoxie a certificatelor de botez, a inimilor depărtate de Hristos.
Iar astfel de mărturii sunt mai mult decât necesare, în vremuri de restrişte spirituală. Iar roadele unor asemenea lucrări nu încetează niciodată să apară. Şi vremea petrecută cu Klaus, între credincioşi şi necredincioşii acestei ţări, mi-a confirmat foarte bine aceasta…
Mai apoi se retrage în munţii Americii de Sud, pentru a se iniţia în tainele magiei. Vreme de 40 de ani, Klaus Kenneth face nu mai puţin de două milioane de kilometri, pentru a găsi Adevărul. La un moment dat se intersectează din nou cu creştinii, pe care îi ura din toată inima sa. Are câteva întrevederi cu Maica Tereza, apoi cu o mulţime de grupări religioase neoprotestante, vreo 30 la număr, în care zăboveşte pentru ceva vreme. În urmă cu 25 de ani, pe o trecere de pietoni… era să îl calce cu maşina pe Fericitul Sofronie de la Essex. E primul său contact cu Părintele Sofronie, unul din stâlpii de foc ai Ortodoxiei contemporane. Întâlnirea aceea l-a tulburat . Lumina din ochii Părintelui Sofronie şi căldura cu care l-a îmbrăţişat aveau să nu îi mai dea pace. În toată viaţa sa, Klaus Kenneth a fost privat de dragoste, de bucurie. Salvat de la moarte sigură de 25 de ori, Klaus nu ştie nici acum cine s-a pus chezăşie pentru el: Dumnezeu sau diavolul. Pentru că, spune el, amândoi, în aceeaşi măsură, aveau nevoie de el: Unul, pentru a-l salva din iad, celălalt, pentru a-i sluji în continuare. Întâlnirea aceea cu Părintele Sofronie a recidivat într-o relaţie cu totul de excepţie, Klaus Kenneth primind botezul ortodox. De 25 de ani, de când a cunoscut Ortodoxia, Klaus Îl mărturiseşte cu putere pe Hristos, cu vreme şi fără de vreme, oriunde i se cere mărturia.
Klaus Kenneth a fost, pentru trei săptămâni, în România. L-am însoţit, în mare parte, toată această perioadă, în locurile în care şi-a dus mărturisirea. Un om de-a dreptul fascinant! Ceea ce m-a frapat de-a dreptul, în toată această perioadă, a fost bucuria cu care îşi duce crucea, modul în care şi-a înţeles mărturisirea. O lumină şi seninătate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Şi, peste toate, o covârşitoare dragoste pentru toţi oamenii. L-am întrebat, la un moment dat, ce fel de oameni nu îi plac. Mi-a răspuns că nu există oameni care să nu îi placă. Diferenţa o face doar gradul de intensitate cu care îi iubeşte. Oricât de decăzută ar fi firea umană, el, Klaus, o ştie poate mai bine decât oricine altcineva, că această stare de decădere i se datorează doar diavolului, adică celui căruia îi slujise vreme de 40 de ani, cu cea mai mare fidelitate.
În toată această vreme, nu de puţine ori l-am surprins răpus de rugăciune, adumbrind a Cer. Şi, totodată, mereu bucuros, vioi, dinamic, de un vitalism exuberant. La cei 65 de ani ai săi, Kenneth e mereu neliniştit. Acea nelinişte ruptă din Dumnezeu, care nu te mai lasă în comoditatea ta, în indiferenţa ta, în conformismul tău.
Un convertit elveţian, plecat iniţial din inima catolicismului, trecut prin vămile groaznice ale hinduismului, islamismului, budhismului, ocultismului, ajuns în ţările ortodoxe pentru a mărturisi Ortodoxia. „Dumnezeul nostru nu e oricine…”, ne repeta adesea Klaus o vorbă de-a Părintelui Rafail Noica, la care zăbovise câteva zile, la venirea în România. Da, Dumnezeul nostru are căi de o gingăşie debordantă pentru a ne reactiva din zacerea noastră într-o Ortodoxie a certificatelor de botez, a inimilor depărtate de Hristos.
Iar astfel de mărturii sunt mai mult decât necesare, în vremuri de restrişte spirituală. Iar roadele unor asemenea lucrări nu încetează niciodată să apară. Şi vremea petrecută cu Klaus, între credincioşi şi necredincioşii acestei ţări, mi-a confirmat foarte bine aceasta…
Romeo PETRAŞCIUC
Sursa:
Saptamnalul duhovnicesc al Oastei Domnului - "Iisus Biruitorul"
Anul XX, nr. 48 (712) 23-29 NOIEMBRIE 2009
Apare cu binecuvantarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane
Saptamnalul duhovnicesc al Oastei Domnului - "Iisus Biruitorul"
Anul XX, nr. 48 (712) 23-29 NOIEMBRIE 2009
Apare cu binecuvantarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane
SFÂNTUL NICOLAE ŞI CRIZA IDENTITĂŢII
În uriaşul palat al memoriei sale, Biserica poartă discret, bogat şi liniştit comorile nepieritoare ale istoriei milenare pe care a străbătut-o. Hristos mângâie şi desfată pe cei chemaţi la Cină Sa, aducând din vistieria trecutului miresmele cereşti ale celor care şi-au închinat pentru totdeauna viaţa Lui. Fără zgomot, „cu ajutorul Duhului Sfânt”, străbătând cărările timpului, Biserica înscrie în memoria sa pentru etrnitate, tot ce este sfânt, curat şi frumos.
Şi Sf. Nicolae înfrumuseţează şi îmbogăţeşte acest univers prin viaţa sa minunată. El este unul dintre sfinţi cei mai cunoscuţi şi cu cea mai mare popularitate. El a devenit simbolul universal al dărniciei şi al bunătăţii, fără el chiar şi viaţa necredincioşilor ar fi mai săracă. La amintirea numelui său copiii surâd, iar bătrânii îşi descreţesc fruntea.
Atunci ca şi acum el este atât de universal în manifestarea bunătăţii sale. Cine şi-ar permite să pună limite confesionale sau de altă natură milostivirii sfântului?! Cum ai putea spune că sfântul este milostiv numai cu cei credincioşi şi că pe ceilaţi îi ignoră, când un ochi atent poate observa că sfântul nu ţine seama de asemenea criterii, ci dimpotrivă, parcă face tocmai invers!? El imită pe Dumnezeu „care face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mat 5, 45).
Am putea spune că Sfântul Nicolae nu este „al Bisericii”, el este un sfânt al lumii întregi, al celor buni şi al celor răi, al celor credincioşi şi al celor atei. Cine nu se bucură la rostirea numelui său? Sau cine şi-ar permite să priveze după socotinţe omeneşti pe unii oameni de această bucurie? Acestă atitudine a Sfântului prin care iese din pridvorul Bisericii şi-i întâmpină pe toţi fără deosebire, îi dă o aură proprie.
O priviere neatentă şi superficială l-ar exila pe Sfântul Nicolae într-un universalism fără identitate şi rădăcini. Această tendinţă bolnăvicioasă este aşa de modernă şi atrăgătoare şi s-ar vrea aplicată tuturor celor care nu vor să nu fie numiţi „fanatici”. Prin bunătatea sa Sfântul este universal, cuprinde pe toţi în sine şi totuşi este „ieşit” din lume şi se „se osebeşte” de ea (II Cor 6, 17).
El este o paradigma (modelul) universalismului care izvărăşte din identitatea clară pe care Sfântul şi-a afirmat-o în vremi de mare confuzie. Este reprezentativă atitudinea Sfântului Nicolae faţă de Arie care „a început a învăţa eresurile cele fără Dumnezeu” pe care Sfântul „ca pe o fiară cumplită l-a surpat”. Cu toată bunătatea sa, sfântul nu relativizează adevărul, ci îl afirmă cu o atitudine pe care unii de astăzi desigur că ar numi-o fundamentalistă, anacronică şi fanatică. Arie „cel orbit cu eresul”, rafinat în forţa precizării, elevat în puterea discursului, iscusit în manipularea silogismelor, făcea ca erezia să fie mai „raţională” decât adevărul. De acea Sfântul, străbătut de o dumnezeiască râvnă l-a izgonit „de la masa învăţăturii dumnezeieşti” şi toată nebunia lui a fost surpată şi denunţată (desigur că acest lucru nu s-a întâmplat aşa de uşor)
Sfântul este cel care a îndreptat pe cei păcătoşi prin pocăinţă, „a luminat turma sa ca un părinte şi învăţător”, iar prin rugăciunea şi sfinţenia vieţii sale „a stins mulţimea zeilor celor păgâni”.
Sărbătorind pe Sf. Sfântul Nicolae înţelegi că bunătatea şi universalismul nu dizolvă identitatea, ci dimpotrivă o conturează. Deşi există „un Dumnezeu şi Tată al tuturor” (Ef 4, 6), a Cărui împărăţie „ peste toţi stăpâneşte” (Ps 102, 19), mai ştim că este o singură cale ce duce spre El (Ioan 14, 6), este o singură „credinţă dată sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3), este „un dreptar al cuvintelor sănătoase” (II Tim 1, 13), este „o credinţă şi un botez” ( Efeseni 4, 5). Dumnezeu a descoperit lumii nu numai unicitate Sa , ci şi unicitatea acestor valori.
De la Sf Nicolae înţelegi că universalismul care cuprinde pe toţi nu se opune identităţii ce vine din „învăţătura cea după dreapta credinţă” (I Tim 6, 3) şi din sfinţenia vieţii; în mod paradoxal puterea universalismului izvorăşte din această identitate, iar afirmarea identităţii ţinteşte asumarea celuilalt şi nu separarea.
Astăzi, mai mult ca oricând este ştirbită această înţelegere. Creştinii de acum stau permanent sub presiunea acestor ispite: 1) Să se relativizeze adevărul sub premiza că fiecare religie pretinde că este bună, iar dacă facem şi noi acelaşi lucru „nu suntem mai grozavi decât alţii”. 2) Să accepte şoaptele insidioase ale vicleanului potrivit cărora, trebuie să fii „modern” şi să accepţi anumite compromisuri de natură etică. Lumea s-a schimbat şi dacă tot ţinem la credinţa noastră cu atâta stricteţe cine o să se mai apropie de Biserică? Modelul de viaţă al sfinţilor te ajută să denunţi aceaste ispite şi să eviţi atât fanatismul cât şi compromisul care stau ca două fiare apocaliptice gata să sfâşie „chiar şi pe cei aleşi”.
În ziua de şase decembrie înţelegi mai mult ca oricând că nu universalismul abstract ajută lumea, ci numai sfinţenia şi bunătatea întrupate în fiinţa omului. Lumea „piere sau se mântuieşte în fiecare om. Şi este mântuită ori de câte ori un om acceptă crucea şi propria răstignire pentru lume” (Alexander Schmemann, Din apă şi din Duh, Ed Sophia, Bucureşti, 2009, p. 136). Sfântul Nicolae ajută lumea pentru că „a ieşit” din lume şi s-a răstignit faţă de ea.
VASILICĂ NICA
vineri, 4 decembrie 2009
Nu-i iuda singur vinovat...
Dedic aceasta melodie acum la final de campanie electorala tuturor celor care asteapta votul nostru, dar si noua celor care vom merge Duminica la vot....
Canta: Pr. Marian Marcus,
Clape: Cristi Braic
Nu-i singur Iuda vinovat...
Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...
Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...
Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...
Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...
Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...
Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...
de Costache Ioanid
Clape: Cristi Braic
Nu-i singur Iuda vinovat...
Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu...
Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu...
Nu patru cuie L-au străpuns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu...
Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochi murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu...
Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu...
Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am acuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu...
Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă: "Da sau nu?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?"
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu? Dar tu?...
de Costache Ioanid
Îmi este sete şi dor
Mi-e dor, să ating cerul dintr-un zbor,
Să uit că-n lume-s călător...
Mi-e dor, de visele din copilărie,
Aş vrea şi azi, la fel să fie!
Mi-e dor, de seninul din privire,
Mi-e dor, de acel dor, numit IUBIRE!
joi, 3 decembrie 2009
miercuri, 2 decembrie 2009
„Mireasma Ta plăcută este mai presus de orice mir” (Cantarea Cantarilor 4, 10) (mirosul)
Prezenţa şi lucrările lui Dumnezeu se fac pentru sufletul care a trecut „prin baia naşterii celei de a doua şi înnoirea Duhului Sfânt”, o bună mireasmă duhovnicească pe care o simte până în străfundurile fiinţei. Hristos a adus oamenilor de la Dumnezeu mireasma cerului iar acest miros s-a răspândit pretutindeni.
Acest lucru l-a înfăţişat în chip profetic Maria care „luînd o litră de mir de nard curat, de mare preţ a uns picioarele lui Iisus... iar casa S-a umplut de mirosul mirului” (Ioan 12, 3). Iată cât de poetic şi sugestiv vorbeşte despre această mireasmă un mare scriitor bisericesc: „Asemena unui mir care împrăştie de jur împrejur mirosul său, este răspândit numele lui Hristos. Pe tot pământul se pomeneşte numele lui Iisus, pe tot pământul se vesteşte Mântuitorul meu...căci Iisus face să iasă din umbră Legea şi Profeţii şi, cu adevărat s-a împlinit acest cuvânt: „Mir vărsat este numele Tău (CC 1, 2)”1
Ce desfătare simţi când în inimă se prelinge mirul cuvintelor inspirate şi bogate, când sufletul este învăluit de mireasma acestui mir. „Mirosul de parfumuri cu toate că se răspândeşte cu delicateţe şi încântă pe mirositor, este în acelaşi timp şi de un gust plăcut. Este însă câte un lucru care este delicat şi pentru miros şi pentru gust care desfătează palatul prin delicateţea sa şi parfumează aerul pe care îl inspiri” şi această mireasmă este „....mireasma cuvântului....”2
Şi Maica Domnului a primit bogăţia miresmelor bune de la Fiul ei. Când priveşti în icoana sa, parcă respiri schimbul de miresme dintre ea şi Fiul ei purtat cu atâta măreţie şi dragoste pe braţele sale. Simţul acesta este aşa de prezent în rugăciunile pe care le adresăm ei! Şi de aceea spunem: „Bucură-te ceea ce eşti crin cu dulce miros, care umpli de bună mireasmă pe cei credincioşi, tămâia cea cu bun miros şi mirul cel de mult preţ”3
Pentru a înţelege ce este parfumul ce se revarsă de la Dumnezeu şi de la Maica Domnului, pentru a înţelege ce este „mireasma plăcut-a sfinţirii” putem apela la o asemănare pe care o poate experimenta oricine. Înţelepciunea, bunătatea, buna cuviinţă, bogăţia pe care le răspândeşte în jurul său cineva crează o atmosferă în care te simţi liber, te simţi bine, te simţi fericit, te simţi în siguranţă. Simţi că ai pe cineva care te susţine în viaţă, te susţine în bine şi în frumos. Dar cu cât mai mult răspândeşte Dumnezeu această bunătate înmiresmată când începi să-I trăieşti prezenţa Sa! O astfel de mireasmă răspândea printre credincioşi Sf. Ap. Pavel prin lucrarea sa de vestitor al Evangheliei. „Suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos, între cei ce se mântuiesc şi între cei care pier. Unora, mireasmă a morţii spre moarte, iar altoră mireasmă vieţii spre viaţă” (II Cor 2, 15-16).
Şi cât de strâmtorat, chinuit şi împovărat te simţi în mediul în care oamenii răspândesc miasma păcatului! Totdeauna „faptele cele bune au miros de bună mireasmă. Dimpotrivă, dacă păcătuieşti, păcatele vor împrăştia un miros dezgustător: „Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele, de la faţă nebuniei mele”4.
Se mai poate spune că acestă mireasmă plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor este „miresma sufletelor care se dăruiesc ca jerfă lui Dumnezeu”5
1) Origen, op. cit. p. 315. Nicolae Cabasila: „Mireasma mirului s-a revărsat şi a cuprins cu parfumul ei toată lumea. Nu ne mai rămâne decât să tragem în fundul plămânilor această bună mireasmă... Pentru că venind în lume Mântuitorul nu numai că a făcut să răsară lumina lumii, ci ne-a dat şi ochii ca să o vedem şi nu numai că a vărsat în lume mireasmă darurilor sale, ci ne-a dat şi puterea de a o simţi. (op. cit., p. 64).
2) Origen, op.cit. p. 330
3) Canonul Născătoarei de Dumnezeu, Cântarea I. Dar nu numai Fiul înmiresmează pe Maica Sa, ci şi Maica Domnului înmiresmează pe Fiul ei. În mod sigur Iisus Hristos se simte înmiresmat de dragostea Mamei Sale. Fiul primeşte în umanitatea Sa calităţile înmiresmate ale Fecioarei Maria din care S-a născut: „Bucură-te ceea ce ai născut mirosul cel bun al Împăratului tuturor” (Ibidem)
4) Origen, op.cit. p. 325. „Păcatul răspândeşte mirosul putreziciunii, virtutea răspândeşte parfumuri” (Ibidem, p. 312)
5) Părintele Stăniloae, nota 177 la Sf Grigorie de Nyssa, op.cit., p. 233
P.S. Vezi si:
CREDINŢA ŞI SIMŢIREA
Dă auzului meu agerime!” (auzul)Acest lucru l-a înfăţişat în chip profetic Maria care „luînd o litră de mir de nard curat, de mare preţ a uns picioarele lui Iisus... iar casa S-a umplut de mirosul mirului” (Ioan 12, 3). Iată cât de poetic şi sugestiv vorbeşte despre această mireasmă un mare scriitor bisericesc: „Asemena unui mir care împrăştie de jur împrejur mirosul său, este răspândit numele lui Hristos. Pe tot pământul se pomeneşte numele lui Iisus, pe tot pământul se vesteşte Mântuitorul meu...căci Iisus face să iasă din umbră Legea şi Profeţii şi, cu adevărat s-a împlinit acest cuvânt: „Mir vărsat este numele Tău (CC 1, 2)”1
Ce desfătare simţi când în inimă se prelinge mirul cuvintelor inspirate şi bogate, când sufletul este învăluit de mireasma acestui mir. „Mirosul de parfumuri cu toate că se răspândeşte cu delicateţe şi încântă pe mirositor, este în acelaşi timp şi de un gust plăcut. Este însă câte un lucru care este delicat şi pentru miros şi pentru gust care desfătează palatul prin delicateţea sa şi parfumează aerul pe care îl inspiri” şi această mireasmă este „....mireasma cuvântului....”2
Şi Maica Domnului a primit bogăţia miresmelor bune de la Fiul ei. Când priveşti în icoana sa, parcă respiri schimbul de miresme dintre ea şi Fiul ei purtat cu atâta măreţie şi dragoste pe braţele sale. Simţul acesta este aşa de prezent în rugăciunile pe care le adresăm ei! Şi de aceea spunem: „Bucură-te ceea ce eşti crin cu dulce miros, care umpli de bună mireasmă pe cei credincioşi, tămâia cea cu bun miros şi mirul cel de mult preţ”3
Pentru a înţelege ce este parfumul ce se revarsă de la Dumnezeu şi de la Maica Domnului, pentru a înţelege ce este „mireasma plăcut-a sfinţirii” putem apela la o asemănare pe care o poate experimenta oricine. Înţelepciunea, bunătatea, buna cuviinţă, bogăţia pe care le răspândeşte în jurul său cineva crează o atmosferă în care te simţi liber, te simţi bine, te simţi fericit, te simţi în siguranţă. Simţi că ai pe cineva care te susţine în viaţă, te susţine în bine şi în frumos. Dar cu cât mai mult răspândeşte Dumnezeu această bunătate înmiresmată când începi să-I trăieşti prezenţa Sa! O astfel de mireasmă răspândea printre credincioşi Sf. Ap. Pavel prin lucrarea sa de vestitor al Evangheliei. „Suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos, între cei ce se mântuiesc şi între cei care pier. Unora, mireasmă a morţii spre moarte, iar altoră mireasmă vieţii spre viaţă” (II Cor 2, 15-16).
Şi cât de strâmtorat, chinuit şi împovărat te simţi în mediul în care oamenii răspândesc miasma păcatului! Totdeauna „faptele cele bune au miros de bună mireasmă. Dimpotrivă, dacă păcătuieşti, păcatele vor împrăştia un miros dezgustător: „Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele, de la faţă nebuniei mele”4.
Se mai poate spune că acestă mireasmă plăcută lui Dumnezeu şi oamenilor este „miresma sufletelor care se dăruiesc ca jerfă lui Dumnezeu”5
Vasilica Nica
1) Origen, op. cit. p. 315. Nicolae Cabasila: „Mireasma mirului s-a revărsat şi a cuprins cu parfumul ei toată lumea. Nu ne mai rămâne decât să tragem în fundul plămânilor această bună mireasmă... Pentru că venind în lume Mântuitorul nu numai că a făcut să răsară lumina lumii, ci ne-a dat şi ochii ca să o vedem şi nu numai că a vărsat în lume mireasmă darurilor sale, ci ne-a dat şi puterea de a o simţi. (op. cit., p. 64).
2) Origen, op.cit. p. 330
3) Canonul Născătoarei de Dumnezeu, Cântarea I. Dar nu numai Fiul înmiresmează pe Maica Sa, ci şi Maica Domnului înmiresmează pe Fiul ei. În mod sigur Iisus Hristos se simte înmiresmat de dragostea Mamei Sale. Fiul primeşte în umanitatea Sa calităţile înmiresmate ale Fecioarei Maria din care S-a născut: „Bucură-te ceea ce ai născut mirosul cel bun al Împăratului tuturor” (Ibidem)
4) Origen, op.cit. p. 325. „Păcatul răspândeşte mirosul putreziciunii, virtutea răspândeşte parfumuri” (Ibidem, p. 312)
5) Părintele Stăniloae, nota 177 la Sf Grigorie de Nyssa, op.cit., p. 233
P.S. Vezi si:
CREDINŢA ŞI SIMŢIREA
"Ca cel care vede pe Cel nevăzut" (Evrei 11,27) (vederea)
„O, Duhule Sfinte, dulce eşti Tu inimii mele! (gustul)
Soapta inimii
Te-am cautat
până departe,
în toate orizonturile,
să-Ţi întâlnesc
privirea...
M-am ridicat pe
vârfurile degetelor
şi doru-mi fremăta
în clocot....
Am întrebat
florile,
soarele şi
fluturii
despre Tine,
dar nu mi-au dăruit
decât parfum....
lumină, culoare
şi adieri de zboruri…
Am întrebat
vântul,
ziua
şi noaptea,
dar au tăcut...
Atunci, mi-am întrebat
inima...
Ssssss!... spuse ea.
Ascultă paşii Lui,
L-ai căutat
şi te-a găsit.....
luni, 30 noiembrie 2009
LA MULTI ANI, ANDREI!
E ziua Sfantului Andrei astazi!...O zi in care ne amintim ca Dumnezeu a trimis catre tara noastra pe unul din apostoli pentru a ne vesti Evanghelia, vestea cea buna a mantuirii prin Iisus Hristos!
Sunt multi cei ce poarta numele Andrei sau Andreea...
Dar, unul foarte aproape tie , Sorin, si Adinei, este Andrei, fiul vostru, fiul mult dorit si care atunci, cand ti se parea ca totul se prabuseste, ti-a strans degetul cu manuta lui micuta, ca o incurajare venita din partea unui ingeras trimis de Dumnezeu...
Ii doresc lui Andrei sa creasca sanatos si credincios...Si fie ca Atunci, cand vom fi pe plaiul Cerului, sa ne vedem cu totii cu copiii nostri de mana, cu nepotii, cu toti cei dragi in mijlocul carora am fost pusi sa traim!
LA MULTI ANI, ANDREI!
Cu mult drag Mariana impreuna cu toata familia!
Un suflet bun să ai şi-un gând frumos,
în fapte şi în grai, pentru Hristos,
cu dragoste şi-avânt spre tot ce-i drept şi sfânt,
aşa-ţi dorim, aşa, de ziua ta!
Să fii, în tot ce spui, cinstit şi blând,
să nu fii nimănui dator, nicicând;
să mergi mereu curat, pe drumu-adevărat,
aşa-ţi dorim, aşa, de ziua ta!
Să fii un vas ales lui Dumnezeu,
să ai rod bun cules din orice greu,
în jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi,
aşa-ţi dorim, aşa, de ziua ta!
Mereu mai plin de-avânt, mai credincios,
mai bun, mai drept, mai sfânt, mai ca Hristos,
să-I poţi cu drag vedea în ceruri Faţa Sa,
aşa-ţi dorim, aşa, de ziua ta!
( Traian Dorz )
Cu mult drag Mariana impreuna cu toata familia!
Un suflet bun să ai şi-un gând frumos,
în fapte şi în grai, pentru Hristos,
cu dragoste şi-avânt spre tot ce-i drept şi sfânt,
aşa-ţi dorim, aşa, de ziua ta!
Să fii, în tot ce spui, cinstit şi blând,
să nu fii nimănui dator, nicicând;
să mergi mereu curat, pe drumu-adevărat,
aşa-ţi dorim, aşa, de ziua ta!
Să fii un vas ales lui Dumnezeu,
să ai rod bun cules din orice greu,
în jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi,
aşa-ţi dorim, aşa, de ziua ta!
Mereu mai plin de-avânt, mai credincios,
mai bun, mai drept, mai sfânt, mai ca Hristos,
să-I poţi cu drag vedea în ceruri Faţa Sa,
aşa-ţi dorim, aşa, de ziua ta!
( Traian Dorz )
duminică, 29 noiembrie 2009
De ziua Sf. Andrei, sa fim aproape de Andrei
De multe ori poate nu putem ajuta material, atunci cand ni se cere lucrul acesta, o vorba buna insa, un cuvant de mangaiere, nu ne costa nimic...
Va invit dragii mei cititori sa treceti pe aici: http://andreibucur.blogspot.com/ si sa-i uram acestui copilas de ziua lui, un LA MULTI ANI, ANDREI! Iar pe parintii lui sa-i imbarbatam mangaindu-i.
Va invit dragii mei cititori sa treceti pe aici: http://andreibucur.blogspot.com/ si sa-i uram acestui copilas de ziua lui, un LA MULTI ANI, ANDREI! Iar pe parintii lui sa-i imbarbatam mangaindu-i.
Iata ce ne spune ANDREI BUCUR despre el:
Sunt un baietel care s-a nascut cu sindrom Sturge Weber bilateral. Este o boala rara si evolutiva. In prezent fac kinetoterapie si iau doua medicamente anticonvulsivante ca sa tin convulsiile sub control. Convulsiile sunt foarte rele pentru mine pentru ca imi distrug neuronii si tot ceea ce invat despre lume. Parintii mei incearca sa gasesca ceva, un tratament, care sa imi imbunatateasca calitatea vietii, sa fiu cat mai aproape de normalitate.
DONATII
Parintii incearca sa ma duca la o clinica din Germania pentru o evaluare mai precisa si un tratament mai bun pentru a limita cat mai mult efectele bolii asupra dezvoltarii mele.
In acest scop au inceput sa stranga banii necesari pentru aceasta actiune.
Pentru cine ne poate ajuta in aceasta incercare cu donatii au deschis doua conturi la ING Bank N.V.Amsterdam, Sucursala Bucuresti: Sos. Kiseleff, nr.11-13, sector 1 Bucuresti, pe numele Bucur Mihaela RO96INGB0000999901563405 cont in RON RO74INGB0000999901563413 cont in EURO
Cod SWIFT al ING Bank N.V. Amsterdam, sucursala Bucuresti: INGBROBU BCR Bucuresti CONT LEI
IBAN RO04RNCB0318001264530001 deschis pe numele Bucur Mihaela
Se intampla acum:
De la 20:30 pe OasteaDomnului TV puteti revedea adunarea de comemorare a fr. Traian Dorz, de la Beius din anul 1996.
Auditie cu folos duhovnicesc!
Auditie cu folos duhovnicesc!
"Ce Ma numiti Bun?"
"Duminica aceasta avem la rand Evanghelia cu tanarul cel bogat care s-a apropiat de Iisus cu intrebarea: Invatatorule bune, ce voi face sa mostenesc viata de veci? Pazeste poruncile, ia zis Domnul. Le-am pazit, a raspuns tanarul. Si i-a zis Iisus lui: Inca una iti lipseste: imparte-ti averile la saraci si vino dupa Mine. Iar tanarul auzind acestea, s-a intristat, caci era bogat foarte. Si a zis Iisus: Cat de anevoie vor intra in Imparatia lui Dumnezeu cei avuti!
Sa cercetam intelesul acestei evanghelii. Intai sa ne intrebam: de ce a venit tanarul la Iisus? Ce l-a adus la Iisus, caci avea si avere si avea si paza Poruncilor? A venit la Iisus, pentru ca nici una, nici alta nu-i dadeau linistea si pacea sufleteasca. Sufletul nostru se doreste spre izvorul pacii si fericirii: spre Iisus Mantuitorul. Tanarul din evanghelie plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, vai, nu L-a aflat. El ii adreseaza Domnului cuvintele:"Invatatorule bune" ; el venise la Domnul ca la un mare carturar, ca la un rabin invatat; de aceea Mantuitorul ii raspunde: "Ce Ma numesti bun?"
Mantuitorul vede indata sufletul acestui tanar; il vede stapanit de patima iubirii de avutii,vede inlauntrul lui idolul iubirii de avutii."Inca una iti lipseste,ii zice Domnul: leapada-te de avutiile tale si vino dupa Mine". Adica Mantuitorul zicea: "Tu, tanarule, ti-ai facut un idol din bani si din averi...pana cand pe acest idol il iubesti mai mult decat pe Dumnezeu si pe sufletul tau, nu poti dobandi fericirea".
Mantuitorul l-a pus pe tanarul din evanghelie la hotarul, la raspantia mantuirii sufletesti, dar el n-a putut trece acest hotar."S-a intristat, caci era bogat foarte, tinea mai mult la avutie decat la Domnul".
Aici este cheia intelegerii evangheliei cu tanarul cel avut; Domnul cere de la noi o viata predata cu totul Lui, cere de la noi sa ne despartim de toate patimile si de toti idolii nostri si sa mergem dupa El. Intelesul acestei evanghelii nu este vinderea avutiilor, ci este porunca cea mare de a trai o viata predata cu totul Domnului. Vinderea averilor si impartirea lor la saraci inca nu inseamna nici pe departe mantuirea sufletului. Eu pot sa dau saracilor tot ce am, iar inima sa o las diavolului; am dobandit, oare, ceva? Pot sa ma lepad de averi, dar sa raman cu placerile; am dobandit ceva? Hotarat ca nu! "Si de as imparti saracilor toata avutia mea,iar dragoste nu am(pe Domnul nu Il am),nici un folos nu-mi este"(ICor.13,3).
Mantuitorul a cerut de la tanarul din evanghelie lepadarea de avutii, pentru ca stia ca era stapanit de patima asta. De la altii Domnul cere, tot asa, sa se lepede de pizme, manii, inselaciuni, minciuni si alte rautati."Cel ce vrea sa vina dupa Mine, a zis intr-un loc Iisus, trebuie sa se lepede de sine". Si lepadarea de sine este un lucru tot atat de insemnat ca si lepadarea de idolul iubirii de argint si de avutii.
Sa nu creada cineva ca evanghelia ne-ar invata ca trebuie sa uram avutiile si sa le dispretuim. O, nu! Dar cere evanghelia sa nu facem un idol din ele; sa nu le iubim mai mult decat pe cele sufletesti; sa nu ne innecam in spinii lor. "Tot cel ce iubeste pe tata sau pe mama, tot cel ce iubeste lumea, mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine"(Matei 10,37)."Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea(Ps.60,10),"caci unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra(Luca 12,34).
Dar greseala crestinilor de azi e tocmai aici. Comoara de care se lipeste inima noastra sunt averile si placerile. Iubim mai mult cele lumesti decat cele sufletesti; iubim mai mult lumea decat pe Domnul. Evanghelia ne pune si pe noi neincetat la hotarul mantuirii sufletesti, dar, vai, cat de putini pot trece acest hotar, pentru ca oamenii iubesc mai mult lumea decat pe Domnul si sufletul lor.
A fi un crestin adevarat inseamna a trai o viata predata cu totul Domnului.
A fi un crestin adevarat inseamna a merge pe urmele Domnului orice ar fi sa pierdem si orice ar fi sa se intample.
A fi un crestin adevarat inseamna ca toata comoara noastra,toata dragostea si bucuria noastra sa fie scumpul nostru Mantuitor.
A fi un crestin adevarat inseamna sa-L ai pe Domnul de Stapan si Poruncitor in casa ta si in viata ta.
Sa-I dai Lui cheile de la toate incaperile tale: de la casa, de la camara, de la pod, de la pivnita, de la inima, de la lada cu bani etc.
Tanarul din evanghelie Ii daduse Domnului toate cheile, dar cand a venit sa dea cheia de la bani si avutii,de asta nu s-a indurat. "S-a departat intristat,caci era bogat foarte"...
Desigur, tot asa s-ar intampla, tot asa se intampla, si azi cand Domnul cere cheile noastre. Unii dau bucuros o parte din chei, dar de altele nu se indura. N-ar da unii bucurosi si cheile de la anumite placeri.
Eu m-as inscrie in Oastea Domnului, zicea un om, daca mi-ati lasa pipa si femeile. O, in ce minciuna traiesc cei mai multi crestini de azi! Isi inchipuie oamenii ca pot dobandi mantuirea cu paza unor porunci si cu lasarea numai de unele rautati. Crestinismul de azi si crestinii de azi sunt reflectati clar in oglinda evangheliei din aceasta duminica. Pana e vorba de anumite datorii, "porunci" si "sfaturi" , totul merge bine, dar cand lucrul ajunge la predare, la o viata predata cu totul Domnului, oamenii se indeparteaza intristati, ca si bogatul din evanghelie.
Du-te intr-un sat si vorbeste poporului despre datoriile lor de crestini, despre tinerea Poruncilor si despre alte sfaturi morale. Totul merge bine...oamenii te asculta cu drag. Dar cand le spui ca trebuie sa o rupa cu carciumile, cu jocurile, cu petrecerile si cu alte rautati si placeri lumesti; cand ii chemi sa intre in Oastea Domnului, sa traiasca o viata cu Domnul, se intristeaza indata si te parasesc (ba inca te si batjocoresc). Totul merge bine pana le dai oamenilor "sfaturi morale" , dar indata ce-i chemi sa plece pe urmele Domnului, s-a gatat. Vai, ce lucru grozav este acesta!
Crestinii de azi cauta mantuirea in afara de Hristos, in afara de o viata traita cu El. Dar mantuirea se poate afla numai intr-o viata traita cu El si predata cu totul Lui.
Socrate si darurile
Despre filozoful Socrate se spune ca odata, de ziua numelui sau, invataceii si admiratorii lui i-au adus fel de fel de daruri scumpe. Pe urma, a venit un sarac si a zis:
- Invatatorule, eu n-am avut daruri sa-ti aduc; eu n-am avut altceva sa-ti aduc decat pe mine insumi! Dispune de mine cum voiesti.
- Acesta-i darul meu cel mai scump! a zis socrate.
Acesta este, fratele meu, darul cel mai scump pe care-L iubeste si-L asteapta Scumpul nostru Invatator si Mantuitor: o viata predata Lui, o viata traita cu El si predata cu totul in slujba Lui.
O predare
Oastea Domnului a reusit sa-I predea lui Dumnezeu multe suflete si vieti. In "Lumina Satelor" din anul 1927, s-a publicat urmatoarea preafrumoasa predare:
"Rog pe Bunul Dumnezeu sa-mi fie Tata, pe Iisus Il rog sa-mi fie Stapan si Mantuitor, pe Duhul Sfant, Carmuitor; Biblia si Biserica sa-mi fie calauza vietii mele, copiii lui Dumnezeu sa-mi fie prietenii mei...Ma predau cu totul Domnului sa Se foloseasca El de mine cum va afla de bine. Am facut aceasta fagaduinta din voie sloboda. Dumnezeu sa-mi dea har si ajutor sa o pot tine"...
Ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? a intrebat tanarul din evanghelie. Sa vii dupa Mine! i-a raspuns Domnul. Tot asa ne-ar raspunde si noua daca L-am intreba: Doamne ce trebuie sa facem ca sa mostenim viata de veci? Sa veniti dupa Mine...sa traiti o viata predata si inchinata Mie...
Parintele Iosif Trifa
Sa cercetam intelesul acestei evanghelii. Intai sa ne intrebam: de ce a venit tanarul la Iisus? Ce l-a adus la Iisus, caci avea si avere si avea si paza Poruncilor? A venit la Iisus, pentru ca nici una, nici alta nu-i dadeau linistea si pacea sufleteasca. Sufletul nostru se doreste spre izvorul pacii si fericirii: spre Iisus Mantuitorul. Tanarul din evanghelie plecase spre acest izvor pentru a veni la El, dar, vai, nu L-a aflat. El ii adreseaza Domnului cuvintele:"Invatatorule bune" ; el venise la Domnul ca la un mare carturar, ca la un rabin invatat; de aceea Mantuitorul ii raspunde: "Ce Ma numesti bun?"
Mantuitorul vede indata sufletul acestui tanar; il vede stapanit de patima iubirii de avutii,vede inlauntrul lui idolul iubirii de avutii."Inca una iti lipseste,ii zice Domnul: leapada-te de avutiile tale si vino dupa Mine". Adica Mantuitorul zicea: "Tu, tanarule, ti-ai facut un idol din bani si din averi...pana cand pe acest idol il iubesti mai mult decat pe Dumnezeu si pe sufletul tau, nu poti dobandi fericirea".
Mantuitorul l-a pus pe tanarul din evanghelie la hotarul, la raspantia mantuirii sufletesti, dar el n-a putut trece acest hotar."S-a intristat, caci era bogat foarte, tinea mai mult la avutie decat la Domnul".
Aici este cheia intelegerii evangheliei cu tanarul cel avut; Domnul cere de la noi o viata predata cu totul Lui, cere de la noi sa ne despartim de toate patimile si de toti idolii nostri si sa mergem dupa El. Intelesul acestei evanghelii nu este vinderea avutiilor, ci este porunca cea mare de a trai o viata predata cu totul Domnului. Vinderea averilor si impartirea lor la saraci inca nu inseamna nici pe departe mantuirea sufletului. Eu pot sa dau saracilor tot ce am, iar inima sa o las diavolului; am dobandit, oare, ceva? Pot sa ma lepad de averi, dar sa raman cu placerile; am dobandit ceva? Hotarat ca nu! "Si de as imparti saracilor toata avutia mea,iar dragoste nu am(pe Domnul nu Il am),nici un folos nu-mi este"(ICor.13,3).
Mantuitorul a cerut de la tanarul din evanghelie lepadarea de avutii, pentru ca stia ca era stapanit de patima asta. De la altii Domnul cere, tot asa, sa se lepede de pizme, manii, inselaciuni, minciuni si alte rautati."Cel ce vrea sa vina dupa Mine, a zis intr-un loc Iisus, trebuie sa se lepede de sine". Si lepadarea de sine este un lucru tot atat de insemnat ca si lepadarea de idolul iubirii de argint si de avutii.
Sa nu creada cineva ca evanghelia ne-ar invata ca trebuie sa uram avutiile si sa le dispretuim. O, nu! Dar cere evanghelia sa nu facem un idol din ele; sa nu le iubim mai mult decat pe cele sufletesti; sa nu ne innecam in spinii lor. "Tot cel ce iubeste pe tata sau pe mama, tot cel ce iubeste lumea, mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine"(Matei 10,37)."Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea(Ps.60,10),"caci unde este comoara voastra, acolo este si inima voastra(Luca 12,34).
Dar greseala crestinilor de azi e tocmai aici. Comoara de care se lipeste inima noastra sunt averile si placerile. Iubim mai mult cele lumesti decat cele sufletesti; iubim mai mult lumea decat pe Domnul. Evanghelia ne pune si pe noi neincetat la hotarul mantuirii sufletesti, dar, vai, cat de putini pot trece acest hotar, pentru ca oamenii iubesc mai mult lumea decat pe Domnul si sufletul lor.
A fi un crestin adevarat inseamna a trai o viata predata cu totul Domnului.
A fi un crestin adevarat inseamna a merge pe urmele Domnului orice ar fi sa pierdem si orice ar fi sa se intample.
A fi un crestin adevarat inseamna ca toata comoara noastra,toata dragostea si bucuria noastra sa fie scumpul nostru Mantuitor.
A fi un crestin adevarat inseamna sa-L ai pe Domnul de Stapan si Poruncitor in casa ta si in viata ta.
Sa-I dai Lui cheile de la toate incaperile tale: de la casa, de la camara, de la pod, de la pivnita, de la inima, de la lada cu bani etc.
Tanarul din evanghelie Ii daduse Domnului toate cheile, dar cand a venit sa dea cheia de la bani si avutii,de asta nu s-a indurat. "S-a departat intristat,caci era bogat foarte"...
Desigur, tot asa s-ar intampla, tot asa se intampla, si azi cand Domnul cere cheile noastre. Unii dau bucuros o parte din chei, dar de altele nu se indura. N-ar da unii bucurosi si cheile de la anumite placeri.
Eu m-as inscrie in Oastea Domnului, zicea un om, daca mi-ati lasa pipa si femeile. O, in ce minciuna traiesc cei mai multi crestini de azi! Isi inchipuie oamenii ca pot dobandi mantuirea cu paza unor porunci si cu lasarea numai de unele rautati. Crestinismul de azi si crestinii de azi sunt reflectati clar in oglinda evangheliei din aceasta duminica. Pana e vorba de anumite datorii, "porunci" si "sfaturi" , totul merge bine, dar cand lucrul ajunge la predare, la o viata predata cu totul Domnului, oamenii se indeparteaza intristati, ca si bogatul din evanghelie.
Du-te intr-un sat si vorbeste poporului despre datoriile lor de crestini, despre tinerea Poruncilor si despre alte sfaturi morale. Totul merge bine...oamenii te asculta cu drag. Dar cand le spui ca trebuie sa o rupa cu carciumile, cu jocurile, cu petrecerile si cu alte rautati si placeri lumesti; cand ii chemi sa intre in Oastea Domnului, sa traiasca o viata cu Domnul, se intristeaza indata si te parasesc (ba inca te si batjocoresc). Totul merge bine pana le dai oamenilor "sfaturi morale" , dar indata ce-i chemi sa plece pe urmele Domnului, s-a gatat. Vai, ce lucru grozav este acesta!
Crestinii de azi cauta mantuirea in afara de Hristos, in afara de o viata traita cu El. Dar mantuirea se poate afla numai intr-o viata traita cu El si predata cu totul Lui.
Socrate si darurile
Despre filozoful Socrate se spune ca odata, de ziua numelui sau, invataceii si admiratorii lui i-au adus fel de fel de daruri scumpe. Pe urma, a venit un sarac si a zis:
- Invatatorule, eu n-am avut daruri sa-ti aduc; eu n-am avut altceva sa-ti aduc decat pe mine insumi! Dispune de mine cum voiesti.
- Acesta-i darul meu cel mai scump! a zis socrate.
Acesta este, fratele meu, darul cel mai scump pe care-L iubeste si-L asteapta Scumpul nostru Invatator si Mantuitor: o viata predata Lui, o viata traita cu El si predata cu totul in slujba Lui.
O predare
Oastea Domnului a reusit sa-I predea lui Dumnezeu multe suflete si vieti. In "Lumina Satelor" din anul 1927, s-a publicat urmatoarea preafrumoasa predare:
"Rog pe Bunul Dumnezeu sa-mi fie Tata, pe Iisus Il rog sa-mi fie Stapan si Mantuitor, pe Duhul Sfant, Carmuitor; Biblia si Biserica sa-mi fie calauza vietii mele, copiii lui Dumnezeu sa-mi fie prietenii mei...Ma predau cu totul Domnului sa Se foloseasca El de mine cum va afla de bine. Am facut aceasta fagaduinta din voie sloboda. Dumnezeu sa-mi dea har si ajutor sa o pot tine"...
Ce trebuie sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? a intrebat tanarul din evanghelie. Sa vii dupa Mine! i-a raspuns Domnul. Tot asa ne-ar raspunde si noua daca L-am intreba: Doamne ce trebuie sa facem ca sa mostenim viata de veci? Sa veniti dupa Mine...sa traiti o viata predata si inchinata Mie...
Parintele Iosif Trifa
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
SPOVEDANIE
Am omorât vreodată
vis de om?
Am risipit speranţă
şi am făcut să sece roua?
Am lăsat dorul
dezbrăcat şi singur
să bată pe la porţi străine?
Am lăsat în ger lumina
şi am primit deşertăciunea
în casă?
Am condamnat cuvintele
să tacă
sau am sugrumat
vreun vers ce mi-a bătut
la uşa sufletului?
Am călcat în picioare
o inimă ce bătea pentru mine,
dar în pieptul altui muritor?
Am vorbit
de am speriat tăcerea?
Câte întrebări
De a căror răspuns mă tem...
Câte întrebări
Pentru care plătesc...
Scrisa de LUMINIŢA ALDEA, autoarea romanelor "NISIPURI MIŞCĂTOARE" si "ACASĂ", si a volumului de versuri "SUFLETUL MEU: UN MORMÂNT DE VISE" publicate pe site-ul GLOBUSZ PUBLISHING,
Abonați-vă la:
Postări (Atom)