Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci
ce sângerează lumină.
Se spune că un copil l-a întrebat pe Domnul Iisus:"Cât de mult mă iubesti?" Domnul Iisus i-a răspuns: "Atât de mult" şi şi-a răstignit braţele pe cruce şi a murit pentru noi.
Uitaţi-vă la frumuseţea naturii! Gândiţi-vă, cât de înţelept sunt aşezate toate lucrurile ce ne înconjoară! Toate acestea, împreună cu Sfântul Cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, dau mărturie despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, oamenii. În mijlocul acestei lumi în care călcarea Legii iubirii a Cuvântului lui Dumnezeu, a adus durerea şi moartea, în mijlocul suferinţelor de pe urma păcatului, iubirea lui Dumnezeu poate fi văzută pretutindeni. Aceasta, pentru că Dumnezeu doreşte să ridice omenirea din stare de ruină în care a adus-o păcatul. Speranţa noastră trebuie să se lege de această dorinţă a Lui.
Priviţi rugul ghimpos. Vine o vreme când chiar şi el este acoperit de trandafiri, când chiar şi pe spinii cei mai ascuţiţi cresc flori! Pe aceste flori gingaşe, şi nu numai, stă scris "Speranţă", dar mai presus de toate stă scris: "Dumnezeu este iubire".
Dumnezeu Îşi mărturiseşte iubirea faţă de noi în fiecare zi, şi această iubire este o iubire părintească, plină de dorinţa de a ne face fericiţi pe noi, copii Săi. Pentru aceasta, El a căutat şi caută să ni Se descopere mereu, aşa cum S-a descoperit lui Moise şi lui Ilie, în toată bunătatea Lui. Dar noi, cu toate că avem în jurul nostru atâtea dovezi vădite ale iubirii lui Dumnezeu, rămânem adesea reci şi nepăsători faţă de El.
Fiul lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos, a venit din cer ca să ni-L decopere pe Tatăl zicând: "Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl" (cf. Ioan 14, 8). Priviţi-L în pustie, în mijlocul oamenilor, în Gheţismani, pe Cruce!... Priviţi inima frântă de durere a Fiului: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?" (Matei 27, 36) Imaginaţi-vădurerea Tatălui care era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (cf. 2 Corinteni 5, 19) şi care suferea împreună cu Fiul Său!
Nu este aceasta cea mai elocventă mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamneii?
Domnul Iisus nu S-a jertfit pentru a face pe Tatăl să ne iubescă, sau să-L înduplece să ne mântuiască, pentru că Dumnezeu ne iubea şi tocmai de aceea ne dorea mântuirea: "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Fiul Său Unul Născut..." (cf. Ioan 3, 16)
O astfel de iubire este fără seamăn, de aceea să răspundem acestei iubiri printr-o adîncă smerenie, ascultare şi iubire faţă de Dumnezeu.
"Doamne,te iubesc şi am nevoie de Tine, vino in inima mea şi binecuvântează-mă pe mine, soţia mea, copilul meu, familia mea, casa mea, prietenii mei, în numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin."
Chiar dacă vederea este simţul cel mai fidel al omului, Sfântul Ap Pavel leagă infiriparea şi dezvoltarea credinţei nu de vedere, ci de auzire. Citând cuvintele din cartea profetului Ioil: „Oricine cheamă numele Domnului se va mântui” (Ioil 3,5), adaugă: „Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor crede fără propovăduitor?...Prin urmare credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Rom. 10, 14, 17) Cuvântul se împlineşte în viaţa unei persoane atunci când depăşeşte perceperea exclusiv acustică, atunci când înţelepciunea, frumuseţea, adevărul şi viaţa din el sunt interiorizate. Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns la capătul lucrării sale când răsună în inimă după cum spune psalmistul: „Auzi-voi ce va grăi în mine Dumnezeu” (Ps. 84, 8).(1) Despre cei în a căror inimi nu ajung unduirile Evangheliei, ci au numai o percepere acustică a ei, Domnul constată cu tristeţe: „urechi au şi nu aud”. Dacă „cuvântul cel bun a lui Dumnezeu” depăşeşte hotarul dintre urechi şi minte, dintre minte şi inimă, atunci el devine bucurie, lumină şi desfătare pentru sufletul doritor. Iată ce spune Sfântul Grigorie de Nyssa despre aceasta: „Cuvântul credinţei, când ajunge în cei ce-l primesc, se face rai, sădindu-se prin auzire în inimă”(2) Iar această bucurie este dată de prezenţa persoanei care se sălăşluieşte în inimă odată cu cuvântul rostit. În cuvântul primit de la cineva „primim oarecum pe cuvântătorul însuşi...Când primim cuvântul direct de la Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, primim ceva din simţirea şi puterea Lui, îndreptate spre noi...Întruparea Lui, Jertfa Lui, Învierea Lui se extind până la noi. Îl simţim pe El însuşi nu numai ca cuvânt rostit, ci ca Cuvânt cuvântător în noi”(3). Între glasul pe care omul îl aude în urechi şi cel pe care sufletul îl aude în inimă este o mare legătură, cel de al doilea este legat de cel dintâi. În ziua Cincizecimii numai după ce „au ascultat” cuvintele Sf. Petru, oamenii „au rămas străpunşi la inimă” de Duhul Sfânt. (Fapte 2, 37)
Vasilica Nica
(1) Chemarea ascultarea glasului dumnezeiesc în inimă este rugăciune şi meşteşug: „Dumnezeul meu...dă auzului meu agerime ca să aud în toate clipele vieţii mele glasul Tău cel tainic...” (Acatist de mulţumire, Slavă lui Dumnezeu pentru toate, Icos 10) (2) Sf Grigorie de Nyssa, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, PSB 29, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 241 ( 3) Părintele Stăniloae, nota 126, la Sf Grigorie de Nyssa, op. cit. p. 194
Pe data de 29 Septembrie lansam un concurs aici. Concursul a ajuns la final pe data de 29 Octombrie, iar povestirile au fost trimise spre Fabian. Astazi am primit urmatorul mesaj in care au fost desemnati si castigatorii:
"Sorin, unchiul adoptiv al lui Fabian, a lansat un concurs de povesti, plecand de la mai multe imagini...pe blogul lui au inceput sa curga povestile, fie compozitii proprii ale cititorilor, fie copy-paste de prin alte parti...am ramas impresionata de numarul mare de povesti scrise de Mariana...10 povesti pentru Fabian...mie mi-a revenit sarcina sa desemnez 3 castigatori...cand a demarat concursul, aveam intentia sa ii citesc toate povestile lui Fabian si sa decida el...carantina a schimbat planul si pentru ca nu stiam daca reusesc sa intru la copii, am decis sa castige povestile cu cele mai multe comentarii...la final pot sa va spun ca cititorii au ales la fel ca si Fabian (pana la urma am reusit sa ii citesc doua povesti...i-a placut foarte mult cea intitulata Cutia cu minuni).
In urma numarului de comentarii primite, castigatorii sunt: Premiul I : MARIANA (13 comentarii) Premiul II : IONEL (9 comentarii) Premiul III: MONICA DANIELA (5 comentarii) iar povestile castigatoare le puteti citi accesand linkurile de mai jos:
Acum nu ramane decat ca Sorin sa isi premieze concurentii, eu sa listez toate povestile si plansele desenate (Sorin mi-a trimis pe mail si desene tocmai bune de colorat) si sa i le dau lui FABIAN...ma gandesc la o carticica doar a lui.
Am scris acolo, dar nu strica sa scriu si aici...daca doriti sa il ajutati (Fabian are 5 ani, este bolnav de cancer, periodic vine in Bucuresti la tratament la Budimex insotit de mamica lui, tatal lucreaza cu ziua si probabil nu gaseste de lucru zilnic...acasa mai sunt inca doi frati...nu au lemne...nu ajung banii pentru mancare...si lista ar putea continua)...daca doriti sa il ajutati aveti la dispozitie urmatoarele date (pana sa le scriu, sa va mai spun ceva...MAINE FABIAN REVINE LA SPITAL...DACA NU ARE TRENUL INTARZIERE, AJUNGE LA GARA DE NORD LA ORA 16.30...DACA AVETI DRUM PE ACOLO SI PUTETI SA IL ADUCETI LA SPITAL, AVAND IN VEDERE CA E PERIOADA DE GRIPA SI NU E INDICAT SA MEARGA IN AGLOMERATIE IAR UN TAXI E DESTUL DE SCUMP, AR FI NEMAIPOMENIT PENTRU EL...SI PENTRU DVS. PENTRU CA VETI CASTIGA UN PRIETEN
P.S. Multumesc, Adriana, multumesc, stiu ca unui barbat nu-i sade bine sa planga...dar nu-mi pot stapani lacrimile. Nu stiu cat de fericit este Fabian, dar mie mi-ai facut o mare bucurie cand ai spus ca ai sa listezi povestirile facand o carticica numai pentru Fabian...Te imbratisaz in dragostea mea rugand pe Dumnezeu sa-ti dea putere sa duci la capat toate actiunile tale bineplacute Lui.
MARIANA, IONEL si MONICA DANIELA, astept sa-mi spuneti cum sau pe ce adresa sa va trimit cartile. Fiti binecuvantati!
Doamne, Tu ai vrut aşa: stau în faţa calculatorului,
nu am curajul să mă ridic şi nici măcar să Te privesc. Sunt nimic. Nimic, abia acum îmi dau seama....
Nu-i uşor să iubeşti, dacă adesea dăm greş cu dragostea noastra, cauza acestor eşecuri nu trebuie căutata, oare, în greşelile şi defectele noastre? Oare iubirea nu a fost numai ciocnirea a două egoisme? În realitate, am depăşit, oare, întodeauna zidul de piatră al egoismului nostru? Căci, dacă adevarăta iubire este izvorul Fericirii, adesea preţul ei este suferinţa. Ce înseamnă să iubeşti?... înseamnă pornirea în întâmpinarea celuilalt. Ce înseamnă să iubeşti?... înseamnă să te uneşti. Dar, pentru această unire, trebuie să uiţi de tine, să dispari, să mori înaintea celuilalt. Ce înseamnă să iubeşti?... A iubi înseamnă să fi răstignit pentru altul....
Sunt Nimic, Nimic. Acum ştiu bine: nu sunt în stare să fac nimic.... Doamne, mă arunc aşa cum sunt la picioarele Tale. Eu, păcatul întrupat, îţi cer, în felul acesta, iertare. Fă din mine o picătură de rouă, să bucur dimineţile semenilor mei.... ... Învaţă-ne să iubim, ...pentru că ştim că nu e uşor să iubeşti, Doamne!...
Multumesc, Doamne, pentru Lumina Ta, fără de care n-aş fi ajuns să cunosc aceasta niciodata. Dar, de acum, Doamne, să fie deajuns. În sfârşit am înţeles: Eu sunt NIMIC. Pentru ca Tu eti TOTUL.
- Suntem sau nu suntem liberi? Adică suntem liberi a păcătui? Suntem liberi să nu păcătuim? Sunt două opţiuni care se exclud reciproc, nu? ( Danion Vasile)
- "De ce sa ne multumim cu cateva raze, cand putem avea Soarele? De ce sa ne condamnam la tristete cand, putem avea Bucuria nesfarsita? De ce sa traim in intuneric, cand ne putem scalda intr-o lumina cristalina? De ce sa nu vrem sa devenim ceea ce am fost creati sa fim: fiinte de lumina, puritate si iubire, vesnic fericite?De ce?" ( Lucia )
- "Flămânzii s-au săturat de vorbe. Ei vor pâine. Lumea s-a săturat de predici. Ea are nevoie de Hristos. Oare numai noi nu ne-am săturat încă? De ce oare nu înţelegem odată noi înşine ceea ce ne tot luptăm să-i facem pe alţii să înţeleagă? Părintele Iosif ne-a spus nouă că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus Hristos cel Răstignit. Dar ce înseamnă asta? (Traian Dorz - Eterna iubire, pag. 90-91)
- "Gândiţi-vă, prieteni , fraţi, surori, părinţi şi prieteni şi copii, toţi: ce minunat Mântuitor avem noi, ce Patrie strălucită, fericită şi eternă şi ce Slavă sărbătorească, iubitoare şi dulce şi spuneţi dacă ştiţi, dacă cunoaşteţi, dacă puteţi: mai este ceva asemeni acestor comori veşnice, mai este ceva preţios ca Mărgăritarul nostru Ascuns şi mai este cineva atât de bogat ca noi, care le avem pe toate acestea chiar de pe acum, prin iubire?" (,,Mărgăritarul ascuns" de fr. Traian Dorz)
- Dar de ce oare Te-am făcut eu de atâtea ori să plângi Tu, Unicul meu binefăcător?... De ce oare n-am putut să-mi ascund umbra şi norul meu de Tine? Ca să nu îndurereze tocmai inima care, singura, nu m-a judecat niciodată când am zdrobit-o? Nu ştiam eu oare câtă bunătate este în ea? Atunci de ce n-am ştiut să fericesc pe Acela care, singurul, a avut milă de nefericirea mea? Nu ştiam eu oare cât de mult au plâns aceşti ochi preaiubiţi, pentru mine, în depărtarea mea? Am uitat eu oare cât i-am dorit de mult?... N-a sosit oare primăvara mea? De ce nu-mi scot atunci la soare florile din umbra unde mi-au stat îngheţate atâta vreme? (Prieten tinereţii mele" de Traian Dorz)
- " Frate, dacă eşti încredinţat că familia ta duhovnicească îşi trage numele din Hristos (Efeseni 3,15) ,dacă ai intrat prin ea din naşterea din nou, şi dacă ai primit în ea pacea inimii, iertarea păcatelor şi părtăşia cu Hristos, atunci cum să-ţi mai poţi călca legământul aici pus? Cum să-ţi mai poţi părăsi locul în care te-a chemat aici Hristos? Şi cum să fii necredincios în lucrul aici încredinţat ţie? ( 1Corinteni 4,2)." ( Traian Dorz )
- "Ce voi face? Îmi era aşa de bine cu Tine. Vreau să-Ţi mai spun ceva: Tu ştii că lupta va fi grea. Poate că în noaptea asta voi bate la uşa Ta. Cu toate că nu Ţi-am fost niciodată prieten, îmi vei da voie să intru când voi sosi?" (din rugăciune ce a fost găsită în buzunarul unui soldat rus necunoscut căzut în timpul celui de-al doilea război mondial)
- Dragostea nu presupune sprijin reciproc, nu ar trebui dragostea sa fie cea care uneste si implineste sufletele? De ce sa te ce oare de multe ori in loc de multumire si iubire primim doar amaraciune doar schimb de orgolii? Ce ucide dragostea?
- Imaginează-ţi că eşti într-o vale între munţi. Tot ce strigăm ne vine înapoi - Legea ecoului. Dacă strigi "te iubesc", îţi vine inapoi "te iubesc, te iubesc, te....". dacă strigi "te urăsc" oare ce îţi vine înapoi ?
- De ce este important ca oamenii să fie sinceri? Dacă ar fi sa susţi un discurs care ar fi pledoaria ta pentru sinceritate?
- "Când îl vom putea sui noi oare şi când voi ajunge, în sfârşit, acolo unde ar trebui să fiu acum de mult? Iată, dacă dau, de ce mai cântăresc? Dacă lupt, de ce îmi mai număr rănile? Dacă iubesc cu adevărat, de ce îmi mai număr rănile? Dacă iubesc cu adevărat, de ce mai aştept să mi se răspundă la fel? De ce mai sunt încă şi acum atât de mult tot eu şi atât de puţin Tu?" ( Traian Dorz ,,Prieten tinereţii mele" )
- Cum pot avea încredere în ceea ce simt, mai mult decât în ceea ce a descoperit lumii Dumnezeu?
- Sunt cazuri, destul de multe, când Dumnezeu nu primeşte rugaciunile noastre. Pentru ce?
Am preluat ca si anul trecut de pe blogul "Daruind vei dobandi" aseasta minunata initiativa a d-nei Natalia:
"Am schiţat şi câteva principii orientative pentru această perioadă în care ne va uni în primul rând postul şi rugăciunea:
* - să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul
Pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, puteţi renunţa de exemplu în această perioadă la ceva care vă place foarte mult. Există multe alte feluri de a posti, vorbiţi cu duhovnicul şi stabiliţi împreună un canon.
* - să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (detalii găsiţi pe coloana din dreapta, sus. În varianta de printat o găsiţi aici), iar la pomelnicul personal să adăugăm pe cei care ne-am hotărât să postim împreună. Numele vor fi afişate pe coloana din stânga.
* - să reducem navigatul pe internet
Să nu cădem în „ispita lucrului folositor” risipindu-ne pe site-uri care ni se par (şi sunt) folositoare, dar care oferind atât de multă informaţie într-un timp scurt nu prea ne lasă nimic consistent în suflet. Măcar pe perioada postului, să citim mai mult din cărţi, se aşează mai bine în suflet…
* - să zâmbim mult, să dăruim bucurie, să iertăm.
* - să ne rugăm pentru „tot sufletul necăjit şi întristat” şi să ieşim în întâmpinarea lui cu ce putem. Un lucru, ceva de mâncare, sau măcar un zâmbet, o rugăciune şi o vorbă bună – asta putem face indiferent cât de săraci am fi.
* - să nu răspundem la rău cu rău, ci cu tăcere şi binecuvântare a persoanei respective.
* - să îi binecuvântăm mai des pe cei pe care îi întâlnim în fiecare zi, să mulţumim Domnului pentru toate lucrurile bune din viaţa noastră.
* - Să ne curăţăm sufletul prin Spovedanie şi să îl împodobim cu gânduri bune, pentru a oferi căldură Celui Care va bate la uşa lui, pentru a Se naşte.
Pe lângă aceste principii, aş mai vrea să adaug ceva… Rugăciunea făcută împreună, în acelaşi timp, este mai puternică. De aceea cred că e important să nu ne rugăm doar unii pentru alţii şi pentru binele personal, ci şi pentru Biserică. Iată o scurtă rugăciune:
Adu-Ţi aminte, Doamne, de soborniceasca şi apostolica Ta Biserică, pe care ai agonisit-o cu scump sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei le potoleşte. Pomeneşte Doamne, pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi de pretutindeni, în pace, întregi, cinstiţi, sănătoşi, îndelungaţi în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău."
În primul rând îmi cer iertare pentru întârziere, dar vă asigur că e spre bucuria noastră. La împreună călătoria noastră s-au adăugat mai mulţi părinţi, printre care şi Părintele Matei cu obştea, cu ale căror rugăciuni folosul ne va fi mai mare. Iată şi pomelnicul (la cei care s-au înscris altfel decât prin intermediul internetului am pus link la blogul meu):
Cei care vreţi să îl scoateţi la imprimantă, am făcut un document unde l-am încadrat exact în rugăciunea pe care ne-am propus-o:
Rugăciunea împreună-călătorilor spre Betleem în Postul Naşterii Domnului 2009 Rugăciunile începătoare: Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate leîmplineşti; Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi necurăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte miluieşte-ne pe noi (de trei ori) Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.Preasfântă Treime miluieşte-ne pe noi, Doamne, curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne, iartăfărădelegile noastre, Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; Vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi pe toatălumea ta! (de 10 ori) Adu-Ţi aminte, Doamne, de soborniceasca şi apostolica Ta Biserică, pe care ai agonisit-o cu scump sângele Tău. Înnoieşte-o, întăreşte-o, răspândeşte-o, înmulţeşte-o, împac-o şi o păzeşte nebiruită de porţile iadului în veci, iar dezbinările ei le potoleşte. Pomeneşte Doamne, pe toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi de pretutindeni, în pace, întregi, cinstiţi, sănătoşi, îndelungaţi în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi şi pe cei ce seroagă împreună cu noi.Pomeneşte Doamne, pe ……………. (pomelnicul personal al fiecăruia) Pomeneşte, Doamne, şi pe toţi cei ce călătoresc împreună cu noi în acest post:.................. (pomelnicul de mai sus) Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cuvederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Pentru rugăciunile SfinţilorPărinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Multumesc d-nei Natalia pentru aceasta initiativa si pentru tot ce se straduieste sa faca pentru noi.
P.S. Cei care doriti sa va alaturati acestei calatori lasati un mesaj pe blogul "Daruind vei dobandi" si d-na Natalia va va adauga la pomelnic.
Pace si liniste sufleteasc va doresc tuturor celor care iata-ne porniti in aceasta calatorie. Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa ajungem cu bine la marea sarbataore!
"Sfântul Ioan din Kronstadt, spunea despre soţia sa, Elisabeta Konstantinova: „Soţia mea este un înger”. Aceste cuvinte nu erau simple alintări convenţionale. Aceste cuvinte erau spuse cu seriozitate: mergând pe calea smerită a slujirii soţului ei, preoteasa Elisabeta câştiga raiul.
Când părintele Dumitru Stăniloae a fost întrebat dacă a cunoscut vreun sfânt în viaţă, el a răspuns: „Da, pe soţia mea”. Răspunsul părintelui i-a mirat pe mulţi, mai ales pe cei care se aşteptau să audă din gura părintelui vreun nume de ieromonah din vremurile noastre.
El nu a apreciat-o în mod egoist numai pe soţia sa. Cuvintele sale sunt de fapt cuvinte de apreciere pentru oricare dintre preotesele care merg pe acelaşi drum pe care a mers şi Maria Stăniloae."
Cuvintele aceste m-au mişcat profund şi m-au făcut să mă întreb, eu, de ce nu am putut răspunde la fel? Pentru că nu am înţeles pe deplin faptul că dragostea dintre soţ şi soţie, dragostea în general, trebuie curăţită de toate rezidurile, de toate mişcările egoiste şi pătimaşe.
În Geneza, cap 2, vedem că Adam a căutat “ajutor pe potriva lui” dar “nu s'a găsit ajutor pe potriva lui”. Atunci Dumnezeu care ştie gândurile omului, citindu-l pe Adam şi văzând ce-şi doreşte el “a adus asupra lui Adam un somn adânc, şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne. Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a prefăcut-o n în femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: „De data aceasta iată os din oasele mele şi carne din carnea mea!; ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbatul ei“
Ce minunat a lucrat Dumnezeu şi ce minunat recunoaşte Adam în Eva, ajutorul potrivit pentru el!
“Ajutorul potrivit” trebuie cerut de la Dumnezeu prin rugăciune cu mult înainte de a face pasul spre căsnicie, cu mult înainte deci de a deveni soţ sau soţie. Bărbatul sau femeia trebuie să se gândească foarte serios dacă face faţă exigenţelor care se impun, dacă sunt “ajutorul potrivit” unul altuia. După ce s-a făcut pasul, nu mai poate spune niciunul că nu a avut timp să conştientizeze responsabilităţile care-i aşteaptă şi conform Sfintei Scripturi, nu mai pot da înapoi.
Bărbatul şi femeia, în cazul nostru, soţul şi soţia, dacă au ajuns la concluzia că sunt “ajutorul potrivit” unul altuia, trebuie să trăiască nu în umbra unuia sau a altuia, ci în lumina pe care o răspândeşte dragostea lor unul faţă de altul şi a amândorora faţă de Dumnezeu.
Să ne uităm şi peste câteva citate ale lui Victor Hugo, despre bărbat şi femeie:
- Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
- Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
- Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
- Bărbatul este un vultur care zboară, femeia - o privighetoare ce cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai învăţat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci aşa vom împlini legea Ta şi ne vom arăta vrednici de mila Ta , caută cu îndurare şi păzeşte pe soţia mea, pe care mi-ai daruit-o şi a petrece împreună până la moarte. Dăruieşte-i sănătate şi deplină înţelepciune, să-şi poată împlini datoririle sale dupa voia şi poruncile Tale. Fereşte-o de ispitele pe care n'ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-o de ispitele pe care n'ar fi în stare să le poarte. Întăreşte-o în dreapta credinţă şi în dragoste desăvârşită, ca să lucrăm împreună faptele bune şi să tocmim viaţa noastră după sfintele Tale aşezări şi porunci. Că a Ta este stăpânirea şi puterea în veci. Amin!
"Toată Scriptura de Dumnezeu este insuflată" (II Tim 3, 16)
"Autorul Sfintei Scripturi este Dumnezeu Însuşi. Dumnezeirea a scris această Carte prin insuflare, prin inspiraţie; Duhul Sfânt a inspirat pe scriitorii Bibliei, adică i-a însufleţit şi le-a dat în gând să scrie adevărul cel veşnic şi descoperirea lui Dumnezeu.
Toate cele Trei Persoane din Sfânta Treime au lucrat la scrierea Sfintei Scripturi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Tatăl şi Duhul Sfânt au lucrat prin inspiraţie, iar Fiul "a lămurit Scripturile", cobo-rându-Se în chip văzut pe pământ. Scripturile sunt pline de dovezi despre inspiraţia lor divină. În atâtea şi atâtea locuri se spune prin Vechiul Testament că Dumnezeu a dat ordin să se scrie cuvintele şi poruncile Lui.
"Şi a zis Domnul către Moise: Scrie lucrul acesta în Carte, ca să se păstreze aducerea-aminte; scrie cuvintele acestea, căci pe temeiul lor închei legământ cu tine şi Israel" (Ieşire 17, 14 şi 34, 27). "Du-te acum - a zis Domnul către Isaia pro-orocul - şi scrie aceste lucruri şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi ca o mărturie în veci de veci" (Isaia 30, 8).
"Ia-ţi hârtie de carte - a zis Dumnezeu către proorocul - şi scrie pe ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus ţie cu privire la Israel şi cu privire la toate neamurile din ziua în care ţi-am vorbit, până astăzi (Ieremia 36, 2).
În Apocalipsa, Dum-nezeu a strigat de 14 ori pe Ioan evanghelistul, zicându-i: "Scrie cele ce vezi!"; "scrie în carte cele ce vezi!" (Apocalipsa cap. 1, 11).
Tot atât de mult se poate adeveri cu citate din Biblie şi lucrarea Duhului Sfânt: "Duhul Domnului vorbeşte prin mine - zicea David proorocul - şi Cuvântul Lui este pe buza mea" (II Samuel 23, 2). "Căci nici o proorocie - zice Ap. Pavel - n-a fost făcută prin voia oamenilor, ci purtaţi fiind de Duhul Sfânt au grăit oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu" (II Petru 1, 21). "Toată Scriptura este de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelep-ţirea cea spre dreptate, ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun şi desăvârşit" (II Timotei 3, 16-17).
Iată tot atâtea dovezi care spun răspicat că Biblia este o Carte a lui Dumnezeu; o Carte pe care a scris-o Însuşi Dumnezeu. Ce lucru măreţ este acesta! Ce veste minunată este aceasta, să ai o Carte în care Dumnezeirea a scris tainele cerului şi tainele sufletului! Să ai o Carte pe care Dumnezeu ţi-a scris-o ţie, dragă cititorule, ca să afli răspuns la toate întrebările şi suspinările sufletului tău; să afli în ea tocmai ceea ce caută sufletul tău.
Voi spune şi aici: vai, ce lucru dureros este un creştin ştiutor de carte care n-are această Carte a lui Dumnezeu şi nu citeşte în ea!
Biblia este o Carte insuflată de Dumnezeu; o Carte a Dumnezeirii. Biblia - spune un învăţat creştin - este un deget al Dumnezeirii, care s-a plecat din cer şi a scris pe pământ; a scris o Carte minunată care va rămâne până la sfârşitul veacurilor. De aici, puterea ei, trăinicia ei, veşnicia ei.
Nimic nu se poate asemăna cu Scriptura. Luaţi, spre pildă, o scrisoare omenească de aceeaşi dată cu Biblia. Ce mai găseşti într-o carte scrisă acum trei mii de ani? O rămăşiţă ciudată din vechime, un document mucegăit, bun de păstrat în muzeu, neavând nici o legătură cu noi, cu lumea de azi şi cu starea de lucruri de azi.
Biblia, dimpotrivă, este Cartea zilei de azi. Este Cartea lui Dumnezeu, descoperirea Lui desăvârşită. Este glasul Lui vorbind fiecăruia dintre noi. Este Cartea pentru fiecare veac, pentru fiecare vârstă, pentru fiecare climă, pentru fiecare om, pentru fiecare stare socială: de sus, de jos, bogat, sărac, învăţat, neînvăţat, bătrân, tânăr; cu un cuvânt, pentru oricine. Vorbeşte într-o limbă aşa de simplă, că şi un copil o poate pricepe; şi totuşi aşa de adânc, încât şi mintea cea mai uriaşă n-o poate pătrunde.
Mai mult, ea vorbeşte de-a dreptul inimii; atinge cele mai sensibile corzi ale ei şi ale fiinţei noastre sufleteşti. Se coboară până la cele mai ascunse rădăcini de cugetare şi simţire ale sufletului; ne judecă în totul-totului. Ea se potriveşte tot aşa de bine cu viaţa şi deprinderile veacului nostru, ca şi atunci când s-a scris. Viaţa marilor oraşe de astăzi se oglindeşte tot aşa de bine în paginile ei sfinte, ca odinioară Tirul şi Babilonul.
Cerul şi pământul vor trece, dar Biblia nu, pentru că în ea este Cuvântul lui Dumnezeu."
Părintele Iosif Trifa
"În legătură cu instituirea şi serbarea Zilei Bibliei în fiecare an la 13 noiembrie de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, ne-a declarat că la data de 19 mai 1992 a avut loc, la Facultatea de Teologie din Bucureşti, Adunarea Generală de înfiinţare şi constituire a Societăţii Biblice Interconfesionale din România. La Adunare au participat 10 Biserici şi culte din România, între care şi Biserica Ortodoxă Română. Cu această ocazie, a fost ales şi Comitetul de conducere al SBIR, vicepreşedinte fiind ales vrednicul de pomenire episcop Damaschin Severineanul. În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 14-15 noiembrie 2006, acesta a hotărât, la propunerea PS Damaschin Coravu, instituirea unei zile din cursul anului dedicată Bibliei, cartea ce cuprinde cuvântul lui Dumnezeu, comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire pe care El a dat-o oamenilor. O asemenea zi are drept scop să reamintească fiecăruia datoria morală şi de conştiinţă ca fiecare credincios să aibă o Biblie şi să citească din ea, având în vedere rolul Sfintei Scripturi în viaţa liturgică şi formarea duhovnicească a credincioşilor. Luând în considerare aceste lucruri şi faptul că este necesară o conştientizare mai profundă a rolului pe care Sfânta Scriptură îl are în viaţa creştinilor ca bază a Revelaţiei creştine şi a misiunii Bisericii, Sfântul Sinod a hotărât instituirea Zilei Bibliei în data de 13 noiembrie, ziua pomenirii Sfântului Ioan Gură de Aur."( Sursa )
