Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci
ce sângerează lumină.
"S-a spus că astăzi, când fiinţe sfinte, contemporane nouă, precum părinţii noştri duhovniceşti Porfirie, Paisie, Iacob, Sofronie, Epifanie au adormit în Domnul, părăsind această viaţă, suntem mai săraci.
Cred că dimpotrivă, suntem mai bogaţi şi mai fericiţi, fiindcă aceşti sfinţi, eliberaţi de limitele trupeşti şi de dependenţa biologică, continuă a se afla printre noi, însoţindu-ne paşii în viaţă. Însă, aşa cum e şi firesc, noi suntem aceia care nu le putem simţi şi nu le putem trăi prezenţa duhovnicească, tocmai din pricina neputinţei simţurilor şi a percepţiilor noastre.
Odată când m-am dus la Părintele Porfirie i-am spus: „Părinte, să vă gândiţi mereu la noi şi să vă rugaţi pentru noi, căci avem mare nevoie. Îndeosebi să vă gândiţi la noi în ceasurile nopţii, când se stinge zgomotul vieţii şi când încercăm să comunicăm cu noi înşine şi cu Dumnezeu”. Auzind acestea, părintele mi-a răspuns: Între noi nu e nici o distanţă. Când voi pleca din această viaţă va fi mai bine, fiindcă voi fi mereu alături de voi când mă veţi chema”. Într-adevăr, în fiece clipă simt lângă mine prezenţa cuviosului părinte. Simt cum Părintele Porfirie se află lângă mine. El continuă a fi viu, uşurându-ne de greutăţile de zi cu zi. Ne vorbeşte prin cuvintele şi faptele semenilor noştri, în toate clipele de bucurie ca şi în ceasurile grele. Ne vorbeşte prin tăcerea sa.
„Între noi nu e nici o distanţă”! Acesta este cuvântul mângâietor pe care ni-l spun cetele sfinţilor contemporani nouă, celor „osteniţi şi împovăraţi”, oamenilor singuri, oamenilor ce suferă şi plâng, care nu au a le dărui decât lacrimile.
Sfinţii trăiesc! Ei sunt lângă noi, sunt prietenii noştri ce ne întind mâna. Vom şti oare să le răspundem?
Într-o seară, în aprilie 1996, după ce am vorbit la postul de radio al Bisericii din Piure despre viaţa şi lucrarea Părintelui Porfirie, am primit un telefon. Era o tânără din Nea Smirni, care de ani buni se află imobilizată într-un scaun cu rotile, fiind bolnavă de scleroză în plăci. Se numea Soula şi ţinea foarte mult la Părintele Porfirie. Ascultase emisiunea şi fusese mişcată de faptul că spusesem: „Sfinţii trăiesc! Sunt printre noi, fiindu-ne mereu aproape”. Din seara aceea Soula ţine mereu lângă pat un scaun gol pentru sfinţii de care vorbeam şi o ceartă pe mama sa ori de câte ori îşi pune acolo hainele.
Soula aşteaptă spunând: „Cu siguranţă Părintele Porfirie va veni într-o seară să se aşeze pe acest scaun”!
„Aceasta este puterea sfinţilor, a celor ce trăiesc şi a celor ce s-au săvârşit!”
„Cu adevărat foarte mari sunt mângâierea şi alinarea ce le dobândesc toţi oamenii ce aleargă la mormintele acestor sfinţi!”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)."
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Eu Te iubesc, dar simt că nu-s nicicând a' mele mâini în stare să se înalţe-atât de sus ca să-Ţi ajungă la picioare. (bis)
Eu Te iubesc, eu Te iubesc, eu Te iubesc.
Eu Te iubesc, dar ştiu că n-am să-Ţi pot aduce-aşa trăire, încât pe fiecare ram să-mi străluceasc-o dăruire. (bis) Eu Te iubesc, eu Te iubesc, eu Te iubesc.
Eu Te iubesc, dar vai, nu pot să mă înalţ cât simt că-mi cere lumina Ta ce-mi umple tot de înţeles şi de tăcere. (bis)
Eu Te iubesc, eu Te iubesc, eu Te iubesc.
Eu Te iubesc, dar n-am s-ajung să pot fi-atât de plin de Tine pe cât doresc de timp prelung, cu cele mai cereşti suspine. (bis)
Eu Te iubesc, eu Te iubesc, eu Te iubesc.
O, Te iubesc, dar cum pot eu să Te cuprind pe Tine oare, Atotputernic Dumnezeu, Nemărginire orbitoare? (bis)
Eu Te iubesc, eu Te iubesc, eu Te iubesc.
Dar Tu Te poţi apropia, sfinţind fiinţa mea cea nouă, micindu-Te să-ncapi în ea ca soarele-ntr-un strop de rouă. (bis)
"Trebuie să ne comportăm întotdeauna politicos, ca şi cum ar fi de faţă Domnul" ( Clement de Alexandria ) "Nu e destul om cine nu e destul de bine crescut!” ( Joubert ) „Politeţea este moneda care circulă în lumea întreagă!” ( Cervantes ) „Bunele maniere sunt făcute din sacrificii” ( Emerson ) “De cele mai multe ori,în comportarea lor e mai mult aparenţă de politeţe decât politeţe. Mulţi nu au nici măcar o idee exactă despre politeţe; gândesc că ea constă, în primul rând, în a fi în ton cu moda, o caută în gesturi exterioare, pe când, în realitate, adevărata politeţe trebuie să existe în sentiment, să se nască din inimă.”
Viaţa noastră se clădeşte cărămidă cu cărămidă, zi după zi; cu fiecare gest mărunt de atenţie creăm ceva de o importanţă covârşitoare – caracterul nostru, cât şi al altora. Micile gesturi de politeţe pot avea un rol major în părtăşia dinte noi.
Nu ajung gesturile exterioare; mai înainte de a exista în gesturi, politeţea trebuie să existe în suflet. Simplele aparenţe sunt măşti prea slabe pentru a putea acoperi prea multă vreme ceea ce este rău în inima şi în mintea unui om. Manierele, pe care le neglijăm ca pe nişte lucruri mărunte, fac adesea ca oamenii să ne judece în bine sau în rău.
Mă deranjează enorm forfota din biserică, şoaptele, îmbrăcămintea neduhovnicească şi nu mai vorbesc de comportamentul de zi cu zi, a multura dintre noi. Cu siguranţă că şi eu sunt corigent, în privinţa bunelor maniere, deaceea am gândit acestă postare, să ne modelăm unii pe alţi, să ne ajutăm unii pe alţii să fim şi în felul acesta o plida frumoasă.
Trebuie să recunosc şi faptul ideea acestei postari, mi-a venit şi după ce câteva ore, in tren, în drum spre Brasov, cineva mi-a dat să citesc o carte intitulată chiar aşa: „Codul creştin al bunelor maniere” , scrisă de pr. Claudiu Dumea, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi. În grabă mi-am notat câteva citate . Am înţeles atunci, câtă nevoie am de astfel de sfaturi, i-am cerut acelui tânăr, să-mi trimită şi mie prin poştă o astfe de carte, se pare însă că a uitat.
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )
Din păcate, „ Fata din Nalindamar “ a hotărât chiar ieri în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani să-şi încheie socotelile cu viaţa.
Pentru ea cuvintele ce vor urma sunt prea târzii... am iubit acest artist minunat..nu ştiu dacă iubire mai poate trece şi dincolo de sinucidere.
De ce ai ales să te desparţi aşa de cei dragi, de noi şi de Dumnezeu, Mădălina?
Oricare ar fi răspunsul Mădă, băieţelul tău nu-l va înţelege niciodată.
Plâng, pentru că nu mi-ai dat nici măcar posibilitatea să-ţi spun “Dumnezeu să te ierte!”
"Daca ai astfel de ganduri, sa sti fratele meu ca in mare ratacire te afli si diavolul sta ranjind langa tine asteptand cu mare nerabdare sa faci ceea ce ti-ai propus. In fata ta, sarmanul meu frate sta iadul deschis gata sa te primeasca, in cel mai de jos loc al sau, caci acesta este locul celor care se sinucid.
Sinuciderea este hula impotriva Duhului Sfant – Domnul de Viata Facatorul – si acest pacat dupa cuvantul Mantuitorului nu se va ierta in veac nimanui, iar toti cei ce fac aceasta fapta ingrozotioare ajung la un loc cu Iuda Iscarioteanul.
Adu-ti aminte frate ca despre Iuda a spus Hristos ca-i era mai de folos sa nu se nasca si adu-ti aminte ca spune Sfanta Scriptura ca era stapanit de diavol, al carui sfat l-a ascultat si atunci cand L-a vandut pe Iisus si atunci cand si-a luat viata, spanzurandu-se.
Orice lucru grozav ai fi facut, orice necaz ai, orice boala te chinuieste, orice persoana draga tie a murit, nu ai nici un drept sa te socotesti mai presus de Dumnezeu si stapan al vietii. Viata o ai ca dar de la Dumnezeu, El ti-a dat-o, El o va cere de la tine. Nu ai nici un drept sa-L iei de piept pe Dumnezeu si sa-i ceri socoteala.
Multi amagiti de diavol, cred ca daca se sinucid scapa de necazurile si mizeria acestei vieti. Cata inselaciune! Mai frate, sinuciderea te va arunca in chinuri si mizerii de neinchipuit, la care mintea ta nici macar nu poate sa cugete. Ce vei face atuncea? Caci nici lacrimile, nici rugaciunile nu te vor mai putea ajuta. Si sti de ce ? Pentru ca tu singur ai ales aceasta soarta.
Asculta o povestioara:
Era un om bolnav, care de multa vreme petrecea in suferinta pe pat, multi ani la rand. Si se ruga sarmanul om mereu : Doamne, de ce nu mai iei, ca nu mai rezist ! Intr-o noapte inaintea lui se iveste un inger care-i spune :
- Omule sa sti ca tu suferi acuma pentru pacatele tale si mai de folos iti este sa suferi aici decat dincolo !
-Sfinte ingere dar eu nu mai pot, iata de atatia ani stau pe pat. Atunci ingerul i-a zis
- Ce ai prefera ? Sa mai stai pe pat cativa ani de acum inainte, sau sa mergi in iad 3 minute ?
S-a gandit omul ca trei minute nu e prea mult si va rezista, asa ca a zis cu toata convingerea :
- Decat sa ma mai chinui pe pamant, mai multi ani, mai bine sa stau in iad trei minute. Atunci ingerul i-a luat sufletul si l-a coborat in iad, si l-a lasat acolo in chinuri. Dupa o vreme a venit ingerul la om si omul vazandu-l i-a zis plangand:
- Nu am putut sa ma gandesc ca si ingerii mint !
- De ce spui aceasta, mai omule ?
- Pentru ca mi-ai spus ca ma vei lasa numai trei minute in iad si apoi ma vei lua de aici, si iata ca de cand m-ai lasat tu aici au trecut 100 de ani ! a spus omul, tanguindu-se.
- Sarmane om, tie ti se pare ca au trecut 100 de ani, dar de fapt sa sti ca numai 1 minut a trecut de cand te-am adus si mai ai doua de stat.
- Sfinte ingere de este cu putinta, te rog du-ma inapoi in trup, si voi patimi cu bucurie acolo zeci de ani, sau oricat va vrea Dumnezeu, decat sa mai stau aici macar o singura clipa !
Si a gasit omul mila, si ingerul a intors in trup sarmanul lui suflet, unde a mai petrecut cativa ani, apoi s-a stins in pace mergand la Dumnezeu.
Vezi, mai frate ca nu e chiar cum cugeti dumneata, daca nu rezisti la incercarile care te lupta, cum vei rezista chinurile iadului care nu sunt de un minut, doua sau trei ci pentru vesnicie.
Cere de la Dumnezeu sa-ti lumineze mintea, sa-ti dea putere sa treci prin greutatile vietii acesteia, sa te ajute sa duci o viata bineplacuta Lui ca sa dobandesti Imparatia Lui Dumnezeu.
Noi preotii nu avem voie sa-i pomenim pe sinucigasi la Sfanta Liturghie, nu avem voie sa facem randuiala completa a mormantarii ci numai dupa un ritual foarte restrans si aceasta numai la cei iesiti din minte, nu avem voie sa-l ingropam pe sinucigas in cimitir cu ceilalti crestini nici sa-i ridicam parastas. Toate aceste randuieli le-au lasat Sfintii Parinti pentru noi, ca fiecare sa inteleaga gravitatea acestui pacat.
Daca te lupta astfel de ganduri sa alergi frate la duhovnicul tau, daca nu ai sa te rogi la Dumnezeu si sa iti cauti unul, marturisnd pacatele tale si gandurile care te bantuie si asa vei scapa de ele.
Nu te fa bucurie si batjocura pentru diavol ci fa-te bucurie lui Hristos care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu. Asa ca intoarce-te catre Dumnezeu, ca fiul cel ratacitor si Dumnezeu te va primii cu bucurie, caci mereu asteapta pe fiecare sa se intoarca acasa."
“Dragostea se naşte din rugăciune” , la fel precum rugăciunea se naşte din credinţă. Virtuţile sunt alcătuite dintr-o substanţă şi se nasc astfel una dintr-alta. Dragostea pentru Dumnezeu este un semn că noua realitate în care omul este condus prin credinţă şi rugăciune este mult mai mare decât cea care a fost mai înainte. Dragostea pentru Dumnezeu şi om este lucrarea rugăciunii şi a credinţei: o dragoste adevărată pentru om este, de fapt, imposibilă fără credinţă şi rugăciune. Prin credinţă, omul schimbă lucrurile: el se mişcă de la lumea cea mărginită la cea nemărginită, acolo unde el nu mai trăieşte după legile simţurilor, ci după legile rugăciunii şi iubirii. Sfântul Isaac pune un mare accent pe convingerea la care a ajuns în urma experienţei sale ascetice: faptul că dragostea pentru Dumnezeu vine prin rugăciune – “Dragostea este rodul rugăciunii” . Dragostea se poate dobândi de la Dumnezeu prin rugăciune şi în nici un alt mod nu se poate dobândi fără lupta rugăciunii. Întrucât omul ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu prin credinţă şi rugăciune, cu adevărat se poate spune că “dragostea se naşte din cunoaştere” . Prin credinţă, omul renunţă la legea egoismului; el renunţă la sufletul său păcătos. Deşi îşi iubeşte sufletul, el detestă păcatul care se află în el. Prin rugăciune, el se luptă să înlocuiască legea egoismului cu legea lui Dumnezeu, să înlocuiască patimile cu virtuţile, să înlocuiască viaţa omenească cu cea dumnezeiască şi astfel să-şi vindece sufletul de păcatul său. De aceea Sfântul Isaac arată că “dragostea de Dumnezeu se află în lepădarea de sine a sufletului” . Necurăţia şi boala sufletului sunt lucruri nefireşti; ele nu fac parte din natura sa creată fiindcă “curăţia şi sănătatea sunt împărăţia sufletului” . Un suflet slăbit de patimi este un teren pregătit pentru cultivarea urii, iar “dragostea e dobândită numai prin vindecarea sufletului” . Dragostea este a lui Dumnezeu “pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4, 8). “Cel ce dobândeşte dragostea Îl primeşte în sine pe Dumnezeu Însuşi” . Dumnezeu nu are limite, iar dragostea este, deci, nelimitată şi fără hotare , aşa încât “cel ce iubeşte prin şi întru Dumnezeu, iubeşte toate lucrurile în mod egal şi fără deosebire” Sfântul Isaac spune despre un astfel de om că a atins desăvârşirea . Drept pildă de dragoste desăvârşită, Sfântul Isaac citează dorinţa sfântului avvă Agathon: “Să afli un lepros şi să-ţi schimbi trupul cu acesta” . În împărăţia iubirii, antinomiile minţii dispar. Omul care se străduieşte întru cele ale dragostei cunoaşte o pregustare a armoniei raiului într-însul şi în lumea lui Dumnezeu dimprejurul său, fiindcă unul ca acesta a fost eliberat din iadul egoismului şi a intrat în raiul valorilor şi desăvârşirilor dumnezeieşti. Iată ce spune Sfântul Isaac: “Raiul este dragostea lui Dumnezeu, în care se află dulceaţa tuturor binecuvântărilor” . “Iadul este lipsa dragostei, iar cei aflaţi în chinuri sunt loviţi de biciul dragostei” . Atunci când un om dobândeşte desăvârşit dragostea de Dumnezeu, el dobândeşte desăvârşirea . Prin urmare, Sfântul Isaac recomandă: “Mai întâi câştigă dragostea, care este adevărata formă de contemplaţie umană a Sfintei Treimi” . Eliberându-se de patimi, omul se desprinde încetul cu încetul de egoismul caracteristic umanismului. El părăseşte sfera antropocentrismului şi intră în sfera Sfintei Treimi. Aici el primeşte în sufletul său pacea divină, unde opoziţiile şi contradicţiile care răsar din categoriile de timp şi spaţiu îşi pierd forţa lor mortală, şi unde el poate percepe limpede biruinţa asupra păcatului şi morţii.
Sfântul Iustin Popovici,
Credinţa ortodoxă şi viaţa în Hristos
Traducere: prof. Paul Bălan Editura BUNAVESTIRE, Galaţi, 2002
Comemorarea poetului Traian Dorz Solist: Pr. Marian Marcus, versuri: Traian Dorz - Beius 1999. ( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
"Sfântul Maxim Mărturisitorul a înfruntat prigoana imperiului şi a bisericii oficiale. Practic, toţi erau împotriva lui şi a puţinilor săi ucenici. Tot imperiul şi biserica se lepădaseră de Hristos. Acest bătrân duhovnicesc, deja trecut de şaptezeci de ani, cel mai luminat dascăl al Bisericii de atunci a fost luat la pumni, palme, înjurături şi acoperit, la propriu!, cu scuipat pe tot trupul şi pe toate veşmintele sale de către oamenii împăratului în faţa episcopului. “În numele lui Dumnezeu”, el a fost prigonit, bătut şi batjocorit. “În numele lui Dumnezeu”, a fost judecat, „anatemizat”, condamnat la tăierea limbii şi a mîinii drepte! Cel pe care noi astazi il pretuim ca pe unul din cei mai mari Filocalici, autor al unor scrieri teologice de o inaltime greu de ajuns si adesea greu de inteles pentru un crestin obisnuit a fost tratat ca un gunoi… si mult mai rau decat atat, a fost torturat cu bestialitate de catre reprezentantii de atunci ai institutiei ecleziale!" (Sursa: aici)
"Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc."
"Nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii."
"Un om se consideră cu adevărat liber atunci când acceptă să devină robul lui Dumnezeu."
,Întrucât este iubire, Dumnezeirea se mişcă; iar întrucât este iubită, mişcă spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste.”
“Nu există nimic mai silnic decât o conştiinţă care te acuză şi nimic mai îndrăzneţ decât o conştiinţă care te apără”
"Mulţi au spus multe despre dragoste. Dar numai căutând-o între ucenicii lui Hristos o vei afla. Căci numai ei au avut Dragostea adevărată, ca învăţător al dragostei."
"Iubeşte pe toţi oamenii cel ce nu iubeşte nimic omenesc. Şi are cunoştinţa lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti cel ce nu se sminteşte de cineva, fie că greşeşte, fie că nutreşte gânduri bănuitoare." (extrase din Filocalia II, “Capete despre dragoste“, în traducerea şi editarea pr. Dumitru Stăniloae)
"Nimic nu adună pe cei risipiţi ca iubirea."
"Mulţi suntem cei ce vorbim, dar puţini cei ce facem. Dar nimenea nu trebuie să strice cuvîntul lui Dumnezeu pentru ne-grija proprie, ci să-şi mărturisească neputinţa sa, nu să ascundă adevărul lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca nu cumva să ne facem vinovaţi, pe lîngă călcarea poruncilor, şi de răstălmăcirea cuvîntului lui Dumnezeu."
"Iubirea şi înfrînarea slobozesc sufletul de patimi; citirea şi contemplarea izbăvesc mintea de neştiinţă; iar starea de rugăciune o înfăţişează lui Dumnezeu însuşi."
„Necunoaşterea lui Dumnezeu duce la divinizarea creaţiei. În fapt, iubirea pe care fiinţa umană o are faţă de propriul său trup constituie o adoraţie manifesta a creaţiei divinizate”
"Iisus ne-a împacat, prin Sine, cu Tatal si între noi"
,,Cel ce a putut dobândi dragostea desăvărşită şi şi-a întocmit viaţa potrivit cu aceasta, acela zice “Doamne Iisuse…” în Duhul Sfânt "
,,Cel ce a dobândit dragostea, a dobândit pe Dumnezeu însuşi, întrucât, “Dumnezeu iubire este”
"Oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. “Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutrenurat”. Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti"
"Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei"
"Daca iti amintesti de raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare. Devenind iubitor de oameni vei sterge cu totul patima din suflet"
"Ia aminte la tine, de nu cumva rautatea care te desparte de fratele tau nu se afla in fratele ci in tine. Si grabeste de te impaca cu el, ca sa nu cazi din porunca dragostei"
"Sa nu dispretuiesti porunca dragostei, fiindca printrinsa vei fi fiul lui Dumnezeu, datatorul poruncilor"
"Roadele iubirii sunt: a face binele aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduinţă şi a folosi lucrurile cu dreaptă judecată"
"Încă nu a dobândit dragoste desăvârşită cel ce nu a disprţuit slava şi ocara, bogăţia şi sărăcia, plăcrea şi întristarea. Ba dragostea desăvârşită nu le dispreţuieşte numai pe acestea, ci însăşi viaţa vremelnică şi moartea"
"Cel ce bârfeşte activitatea celui de aceeaşi credinţă şi stăruie în defăimarea lui pe drept cuvânt e socotit clevetitor al fratelui său; iar cel ce ponegreşte, purtat de pizmă, pe cel împodobit cu înţelepciune, şi sminteşte pe toţi, cu adevărat unelteşte sminteală contra fiului maicii sale."
"Duhul Sfânt nu e absent din nici o faptura si, mai ales, din cele ce s-au învrednicit de ratiune."
"Prin linia verticala, Crucea Îl arata pe Dumnezeu, (...) iar prin linia orizontala se arata toata zidirea în atârnare desavârsita de Dumnezeu, neavând al suport al existentei sau alta baza afara de Dumnezeu."
"Iubirea duce la cunoastere. (...) Dupa cum amintirea focului nu-ti încalzeste trupul, tot astfel credinta fara dragoste nu-ti va încalzi sufletul. "
“ Prietenii lui Hristos iubesc din inimă pe toţi. Dar nu sunt iubiţi de toţi. Iar prietenii lumii nici nu iubesc pe toţi, nici nu sunt iubiţi de toţi. Prietenii lui Hristos păstrează dragostea neîntreruptă până la sfârşit; ai lumii, până ce se ciocnesc întreolaltă din pricina lucrurilor lumii."
,În toate acestea trebuie să luăm aminte cu grijă cum umblăm şi ce hotărâm despre noi,ştiind că mulţi martori nevăzuţi sunt de faţă şi privesc la cele ce le facem şi le cugetăm,uitându-se nu numai la ceea ce e arătat, ci şi la sufletele noastre şi dând pe faţă ascunsul inimii.''
"Mulţi sunt prietenii, dar la vreme bună. În vremea încercărilor însă abia de vei afla vreunul."
"Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor."
,,Cele ce desfac dragostea dintre prieteni sunt acestea: a pizmui sau a fi pizmuit; a păgubi sau a fi păgubit, a nu cinsti sau a nu fi cinstit; gândurile bănuitoare. Deci ia seama, nu cumva ai făcut sau ai pătimit vremea din acestea şi de aceea eşti despărţit de dragostea prietenului?"
,,Căci multe cu adevărat sunt cetele Puterilor îngereşti ce stau în jurul nostru scriind în cer cu toată amănunţimea cele făcute,spuse şi cugetate de noi până la cea mai simplă schiţare de gând spre a ne da pe faţă în ziua înfricoşătoare a judecăţii,când toată zidirea celor văzute,clătinată de o scuturare negrăită,va fi împinsă spre sfârşitul ei..”
"Când mintea se goleşte de patimi şi se luminează prin contemplarea făpturilor atunci poate să ajungă şi în Dumnezeu să se roage cum trebuie"
"Când patimile stăpânesc mintea, o leagă de lucrurile materiale şi, despărţind-o de Dumnezeu, o fac să se ocupe de acelea. Când însă o stăpâneşte iubirea de Dumnezeu, o dezleagă de toate legăturile lor, înduplecând-o să dispreţuiască nu numai lucrurile ce cad sub simţuri, ci însăşi viaţa noastră vremelnică"
,Pe fratele ce-l socoteai ieri duhovnicesc şi virtuos, nu-l socoti azi rău şi viclean, pentru ura care s-a ivit în tine din ispita celui rău, ci prin dragostea îndelung răbdătoare gândeşte-te la lucrurile bune de ieri şi alungă ura de astăzi din suflet."
"Cel care crede că ştie tot nu are dragoste"
"Cu cât se îngrijeşte omul mai mult de cunoştinţa celor văzute numai prin simţire, cu atât îşi strânge mai tare în jurul său neştiinţa de Dumnezeu"
"Cunoştinţa lui Hristos ne vine prin curăţia sufletească"
"Mărăcinii răutăţii şi neştiinţei împiedică cunoştinţa duhovnicească"
"Pe cel ce se mândreşte cu cunoştinţă, judecata cea dreaptă îl va părăsi"
"Calea spre cunoştinţă este smerenia "
"Creştin puternic este cel ce uneşte cunoştinţa cu făptuirea. Prin cea din urmă vestejeşte partea poftitoare şi domoleşte iuţimea, iar prin cea dintâi înaripează mintea şi călătoreşte spre Dumnezeu. "
“Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor – ferească Dumnezeu! – ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei risipiţi ai lui Dumnezeu? Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni – nu aş putea să fiu atât de sălbatic - ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte şi cu cercare multă şi făcându-vă tuturor toate, după cum are nevoie fiecare din voi. Numai un lucru îl voiesc de la voi: vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire“. (epistola 12: PG91, 465C)
Iată AICI un mod de a ajuta cu cei doi bănuţi...sau mai mulţi... Înafară de sursa de mai sus, avem confirmarea telefonică despre această campanie de la fr. Adrian Ciorna. El adresează rugămintea de a se face publicitate acestei campanii de ajutorare prin orice mijloc, şi chiar de a ajuta cu cei doi bănuţi...sau mai mulţi...
AICI alte informaţii despre reconstrucţia caselor afectate de inundaţiile din acest an.
În vestirea mântuirii sufleteşti, pildele şi istorioarele îşi au şi ele, însemnătatea lor. Se citesc cu plăcere şi rămân în sufletul şi inima cititorilor şi ascultătorilor. De multe ori o pildă poate face, cât o predică întreagă. Ţinând seama de acest lucru, am aflat de bine să strâng la un loc istorioarele mele, să le completez şi să le trimit prin ţară, ca pe nişte spice sufleteşti.
(Geoagiu, la 1 octombrie 1930IOSIF TRIFA, preot)
O fetita a facut de rusine pe invatati
O ceata de invatati s-a strans odata la o disputa despre Dumnezeire. Unii spuneau una; altii, alta si nu se puteau intelege asupra intrebarii lor daca este Dumnezeu si cum ar fi Dumnezeu? Unul dintre ei zicea:
- Nu este Dumnezeu; copilul cand se naste n-are credinta; numai parintii i-o apasa cu de-a sila in ceara inimii sale.
Atunci un altul zise:
- Sa aducem aici un copil si sa vedem cum i s-a tiparit credinta in ceara inimii.
Adusera o fetita si o intrebara ce stie ea despre Dumnezeu si cum si-L inchipuie ea pe Dumnezeu? Atunci fetita, desfacandu-si pieptul, astfel grai:
- Eu cred ca bunul Dumnezeu este atat de mare, incat nu-L pot cuprinde cerul si pamantul, dar, pe de alta parte, este atat de mic,incat incape aici, in inimioara mea...
Invatatii ramasera rusinati de acest minunat raspuns si pricepura si ei ca Dumnezeu nu se poate afla prin ocoseli omenesti,ci numai prin credinta.
Bogatul si calatorul
Un biet calator sarac ceru salas unui bogat zgarcit.
- Mergi de aici, se rasti bogatul, caci doar casa mea nu-i un han la drumul mare pentru calatori!
- Ingaduie-mi te rog, raspunse saracul, sa-ti pun trei intrebari si apoi voi pleca in drumul meu.
Cine a locuit aici inainte de dumneata?
- Tata.
- Dar inainte de dansul?
- Bunicul.
- Si, dupa dumneata, cine va locui?
- Fiul meu.
- Precum se vede, zise saracul, aici in casa asta nu sta nimeni de statornicie. Se duc unii si vin altii. Niste calatori sunteti si dumneavoastra, iar casa asta e un han in care ar trebui sa primiti si pe cei saraci.
Cuvintele saracului strapunsera inima bogatului zgarcit. Din acea clipa, n-a mai respins pe saraci, ci s-a facut un izvor de mila si milostivire pt. ei."
„Într-o zi săpam în grădină, să plantez nişte răsaduri de roşii. în acel timp a venit cineva la mine şi m-a întrebat: „Ce faceţi Părinte?". „Ce să fac?" îi spun. „Îmi spovedesc grădina". „Bine Părinte, dar şi grădina are nevoie de spovedanie?". „Desigur că are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot pietrele, pirul, spinii, buruienile..., face legume alese, iar dacă nu fac acest lucru, roşiile sunt palide şi slabe".
- Adunarea de tineret a Oastei Domnului - Comanesti 2009 - ( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
"Iisuse, preadulcele nostru Mântuitor! Odinioară, Apostolii Tăi s-au apropiat de Tine, rugându-Te: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm! Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm! Învaţă-ne să ne rugăm prin Tine şi Jertfa Ta cea sfântă. Învaţă-ne să cerem totul prin Sângele Tău şi Jertfa Ta cea sfântă. Învaţă-ne să ne aplecăm cu toate rugăciunile noastre şi cu toate cererile noastre la picioarele Crucii Tale. O, Doamne Iisuse, noi suntem nişte copii nepricepuţi! Învaţă ne Tu, Doamne, cum să vorbim cu Tatăl Ceresc şi ce să cerem de la El. În rugăciunile noastre, Iisuse Doamne, noi cerem un singur lucru: Te cerem pe Tine, Doamne! Te cerem să fii al nostru şi noi să fim ai Tăi. Te cerem numai pe Tine, Doamne, căci, dacă Te avem pe Tine, avem totul; şi dacă nu Te avem pe Tine nu avem nimic. Fă ce vrei cu noi şi cu rugăciunile noastre, Doamne. Miluieşte-ne cu îndurările Tale când vei afla de bine, loveşte-ne cu nuiaua când nu se va putea altcum. Dă-ne şi hrană dulce şi dă-ne şi medicamente amare. Învaţă-ne, Iisuse Doamne, prin rugăciunile noastre, să ne încredinţăm cu totul Ţie. Duhule Sfinte şi de viaţă Făcătorule! Tu eşti Învăţătorul nostru cel mare pe Care ni L-a lăsat Mântuitorul să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm. Pune, Duhule Sfinte, căldură şi foc ceresc în rugăciunile noastre! Trezeşte-ne neîncetat la rugăciune şi priveghere, până va sosi clipa cea sfântă să trecem în lumea unde răsună neîncetat cântările şi rugăciunile cele cereşti. Amin.
Părintele Iosif Trifa din predica la Eanghelia Duminicii a IV-a din postul mare
Trăia în Hristos şi cu Hristos prin slujirea dumnezeieştii Liturghii. Din ea îşi trăgea puterea de a continua marea sa lucrare pastorală. Jumatate de veac din 1885 şi până în 1908, a slujit aproape zilnic şi n-a încetat până în ultima clipă să sfătuiască, să mângaie şi să călăuzească.
Poporul a găsit în el un părinte plin de dragoste, au recunoscut în el pe adevăratul îndrumator, pe păstorul cel bun şi pe următorul lui Hristos. Dumnezeiasca Liturghie era pentru părintele Ioan tot ceea ce omul poate avea pe pământ mai înalt şi mai sfânt. Liturghiile săvârşite de el erau cutremuratoare, era un om de taină al inimii dăruit rugăciunii cu o mare căldura, ocrotitor al tuturor neputincioşilor şi al oamenilor marginalizaţi - mulţi dintre aceştia au fost însufleţiţi de el şi călăuziţi către Biserica lui Hristos. Toate acestea alături de darul facerii de minuni cu care atât de bogat l-a împodobit Dumnezeu. Mai multe despre viaţa Sfântul Ioan de Kronstadt aici
"Domnul îşi arată îndelunga răbdare faţă de lume, se arată milostiv tocmai pentru că încă se mai săvârşeşte Sfânta Liturghie. Dacă lumea nu ar fi avut preacuratul Trup şi preacuratul sânge al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevărata viaţă şi de darul sfinţirii. Liturghia este adevăratul ferment al vieţii duhovniceşti, cereşti şi sfinte care lucreză în omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nădejdea şi tăria noastră"
"Dacă acea muzică îţi aduce în suflet o stare de linişte, de înţelepciune, de sfinţenie, ascult-o, nutreşte-ţi sufletul cu ea. Iar dacă prin ea îţi pătrund în suflet patimi, nu o mai asculta, ţine-te deoparte de trupul şi de spiritul acelei muzici...
Îţi urăşti vrăjmaşul? Eşti un prost! De ce? Fiindcă atunci când te prigoneşte vrăjmaşul, tu însuţi te prigoneşti în suflet. Fiindcă, spune-mi: nu este, oare, o prigoană asupra ta însuţi, o cumplită prigoană, să te chinuie ura pe care i-o porţi vrăjmaşului? Iubeşte-ţi vrăjmaşul şi vei fi înţelept. O, dacă ai şti ce triumf este şi ce fericire aduce iubirea şi facerea de bine faţă de vrăjmaşi!...
Omul bun este împăcat cu sine, este prietenul lui Dumnezeu, este şi altora plăcut. Cel ce face binele atrage fără să vrea asupra-i toate privirile. De ce? Fiindcă, atunci când simţi o mireasmă plăcută, te opreşti fără să vrei să o miroşi...
Dacă nu vei cunoaşte din proprie experienţă cum lucrează asupra ta relele uneltiri ale duhurilor răului, nu vei cunoaşte şi nu vei preţui după cuviinţă binefacerile care îţi vin de la Duhul cel bun. De nu cunoşti duhul cel ucigător, nu vei cunoaşte nici Duhul cel dătător de viaţă. Numai în măsura în care ne dăm seama de contrastul dintre bine şi rău, dintre viaţă şi moarte, putem cunoaşte desluşit binele şi răul; dacă n-ai fost supus necazurilor, primejdiei de moarte trupească şi sufletească, inima ta nu-L va cunoaşte pe Mântuitorul, dătătorul-de-viaţă, Cel ce ne poate izbăvi de necazuri şi de moartea sufletului...
Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lumina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din puterea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii."
(din “ Viaţa mea în Hristos”)
,,Nu poate exista Biserica în afara iubirii."
„O, ce înălţime, ce măreţie, ce frumuseţe şi ce dulceaţă în dumnezeiasca Liturghie; ce bogăţie a duhului şi ce fericire pentru noi! În timpul Liturghiei cerul şi pământul se fac una; Dumnezeu e împreună cu oamenii, îngerii cerului cu oamenii pământului, toate chipurile sfinţilor, protopărinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, evanghelişti, ierarhi, mucenici, cuvioşi şi toţi sfinţii! Ce luminoasă, preasfântă, prisositor iubitoare, cereacă, frumoasă şi fericită comuniune!”
( Liturghia cerul pe pământ, p. 187)
"Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelaşi timp, cel mai dificil."
"Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă."
"Rugăciunea este înălţarea gândului şi a inimii către Dumnezeu. Este contemplarea lui Dumnezeu, vorbirea temerară a creaturii cu Creatorul, cucernica înfăţişare a sufletului nostru în faţa lui Dumnezeu, ca înaintea unui Împărat şi a Celui ce dă viaţă tuturor. Ea ne face să uităm, în faţa lui Dumnezeu, de tot ce ne înconjoară, înseamnă hrana sufletului, aerul, lumina, căldura sa dătătoare de viaţă, curăţirea de păcate, jugul cel bun al lui Hristos, povara Sa uşoară."
"Rugăciunea înseamnă acceptarea statornicului nostru sentiment de neputinţă sau de sărăcie spirituală, sfinţirea sufletului, pregustarea fericirii ce va să vină, fericire îngerească, ploaie cerească, răcoritoare, care stropeşte din belşug şi fertilizează solul sufletului, putere şi tărie sufletului şi trupului, care purifică şi împrospătează văzduhul spiritual, luminează feţele oamenilor, le înveseleşte duhovniceşte."
,,Dragostea este o forţă uriaşă; ea îl face tare pe cel slab şi mare pe cel mic. Aceasta e însuşirea dragostei curate, a dragostei Evangheliilor. Dumnezeul meu, care este cu totul dragoste, îmi dă o putere din dragostea aceasta şi o aprinde cu flacără mare prin Sfântul Său Duh“
"Dumnezeu S-a făcut totul pentru tine, aşa că fă-te şi tu totul pentru El."
"Există însă şi timpuri când dezacordul este preferabil acordului, sau când trebuie să ne ferim pînă şi de pacea însăşi. Zic, despre pacea celor fără de lege, despre care David spune, Am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor (Psalmul 72, 3). Nu este bună pacea aceea când totul se dă după poftele ticăloşilor, când ei sporesc şi se îngraşă lucrând tot soiul de mârşăvii, când cei răi sunt cei lăudaţi şi iubiţi, când cei stricaţi ajung să fie priviţi ca şi cum ei ar fi cei sănătoşi, şi tot aşa…
Dacă se întîmplă să ajungem să ne sfădim dintr-o pricină oarecare – datorită mitocăniei sau nedreptăţii celuilalt, de pildă – trebuie să ne străduim în toate felurile să curmăm această ceartă, chiar dacă preţul împăcării ar ţine de vreun bun al nostru (cum ar fi un lucru ce ne aparţine, onoarea sau rangul), în măsura în care împăcarea nu contravine datoriei noastre sau nu răneşte pe altcineva”
(Ten Homilies on the Beatitudes)
" Icoanele lui Hristos, ale Maicii Domnului si ale sfintilor sunt mijloace ajutatoare prin care trbuie sa-l facem pe Hristos sa ia chip in noi si sa se intipareasca virtutile sfintilor"
"Când fratele tău îţi greşeşte cumva - de exemplu vorbind rău despre tine, sau pervertindu-ţi vorbele, sau calomniindu-te - nu ne enerva pe el, ci caută să găseşti în el calităţile, care există fără nici o îndoială în fiecare om, şi iubeşte-l pentru acestea. Căutătorii de aur nu bagă în seamă nisipul şi noroiul din site, ci caută doar bobiţele de aur; deşi sunt puţine, le preţuiesc şi aruncă peste umăr tot ceea ce nu este de folos. Dumnezeu face tot aşa, curăţindu-ne cu mare dărnicie."
,,Pictorul lumii
Cine dă culorile cele mai delicate şi care se potrivesc cel mai bine, cine dă formă perfectă şi chip ales celor fără de chip, materiei amorfe a pământului, cine dă florilor forme fără seamăn? Atoatefăcătorule, dă-ne nouă să putem săruta în florile pământului înţelepciunea, bunătatea şi atotputernicia Ta!"
,,Dumnezeu se bucură atunci când omul descoperă lucrarea Sa în inima lui, fiindcă El este lumina şi adevărul."
"În orice om, chiar dacă el este înţelept, se află şi multă prostie -uneori prostie respingătoare. Totdeauna păzeşte-te, omule, de tine însuţi, de propria ta prostie: această neasemuit de mare prostie este păcatul, de la care vine toată vătămarea şi pierzarea. " ( Ultimele însemnări)
,,Cu adevărat milostiv este acela care îi îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale."
„Îmi simt slăbiciunea şi nevrednicia de a săvârşi cea mai înaltă slujire de pe pământ, însă ştiu ce anume mă poate face vrednic de cinul preoţesc… este dragostea pentru Hristos şi pentru toţi oamenii, Dragostea este o forţă uriaşă; ea îl face tare pe cel slab şi mare pe cel mic. Aceasta e însuşirea dragostei curate, a dragostei Evangheliilor. Dumnezeul meu, care este cu totul dragoste, îmi dă o putere din dragostea aceasta şi o aprinde cu flacără mare prin Sfântul Său Duh“
„Ştii ce anume a pus temelia întoarcerii mele către Dumnezeu şi ce anume, încă din copilărie mi-a încălzit inima cu dragostea de El? Sfintele Evanghelii. Tata avea Noul Testament în slavonă, iar mie îmi plăcea să citesc minunata carte când veneam acasă în vacanţele şcolar; stilul şi simplitatea povestirii o făcea accesibilă judecăţii mele copilăreşti. Am citit Evangheliile, m-am desfătat cu ele şi am aflat în ele o mângâiere de neînlocuit. Acest Nou Testament l-am avut cu mine şi la şcoală. Aş putea spune că Noul Testament mi-a fost prietenul copilăriei, dascăl, călăuzire şi mângâiere…“
