Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Clement Alexandrinul

Clement Alexandrinul se naşte pe la 150, probabil la Atena, din părinţi păgâni. Din Protreptic reiese că el cunoştea bine religiile de misterii. Nu se ştie când s-a creştinat. După convertire el face călătorii de studii în Italia de Sud, în Siria, Palestina şi Egipt. El caută pretutindeni oameni învăţaţi şi profesori vestiţi de la care să se instruiască. El vorbeşte cu entuziasm despre dascălii săi, cinci la număr, dar nu pomeneşte decât numele celui de pe urmă: Panten. Cu puţin înainte de 180, Clement vine la Alexandria, unde face cunoştinţă cu albina siciliană şi unde rămâne să o asculte. Pe la 190, el ajunge colaboratorul lui Panten, iar după moartea acestuia preia conducerea şcolii. Clement a fost şi preot, cum reiese din propriile sale afirmaţii şi dintr-o scrisoare a lui Alexandru, episcop de Ierusalim. În şcoala catehetică 1-a avut ca elev pe Origen şi pe Alexandru de Ierusalim. Sub persecuţia lui Septimiu Sever, Clement pleacă în pribegie, părăsindu-şi şcoala pe la 202-203. Adoarme în Domnul înainte de 215-216, cum reiese din scrisoarea aceluiaşi episcop Alexandru către Origen.

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Efrem Sirul

(Efrem este) "Cel mai mare poet al epocii patristice şi, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante." — Robert Murray.

Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este ştiut că a practicat o viaţă ascetică severă, crescând permanent în sfinţenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că facea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creştini care "conveniseră" împreună să slujească şi să se abţină de la relaţii sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiţi de Efrem să-şi descrie comunitatea au fost ulterior folosiţi pentru descrierea comunităţilor monahale, dar afirmaţia că a fost călugăr este nefondată.

Popular, Efrem este creditat cu câtevă călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinţii Capadocieni, şi constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.

În plus, Efrem este creditat şi cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca şi vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului şi răspândirea lui în biserică..

Cel mai popular apelativ pentr Efrem este "Harpa Duhului" (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca "Diaconul din Edesa", "Soarele Sirienilor" şi ca "Stâlpul bisericii".

În cadrul tradiţiei bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, şi chiar superior în multe feluri discursului teologic.În plus, el încurajrază citirea Sfintei Scripturi într-un mod care îşi are rădăcinile mai mult în credinţă decât în analiza critică. Efrem arată un simţ adânc al legăturilor dintre toate fiinţelor create, ceea ce face ca unii să vadă în el un "sfânt ecologist".( Sursa )

"Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înţeles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundânduse; am văzut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu; (...) am înteles că toate există prin rânduiala Domnului. "

"Pentru orice lucru bun, Dumnezeu Se bucură."

"Unde se termină rugăciunea, începe păcatul."

Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut chiar în rai, în timp ce Lot s-a păzit chiar în Sodoma."

"Apropie-te de cei drepţi si, prin ei, te vei apropia de Dumnezeu."

"Când mintea va părăsi scopul cel bun, toate faptele bune nu mai folosesc"

,,Dacă Dumnezeu nu îţi îndeplineşte imediat rugăciunea, nu deznădăjdui! Dumnezeu este mai înţelept decât tine."

"Celor ce îţi au mintea permanent la lucruri lumeşti, măcar dacă ar şi auzi, nu vor crede, şi urăsc pe cei ce le-ar spune "

"Deci, noi, ţinând neabătută credinţa lui Hristos cu uşurinţă vom birui puterea tiranului. Gând neschimbat să ne câştigăm şi bună statornicie şi se va departa de la noi neputinciosul, neavând ce să facă."

( Cuvinte şi învăţături, (2), Edituta Bunavestire, Bacău, 1998 )

"E mai bine să tai mânia printr-un zâmbet, decât să te înfurii ca o fiară neîmblânzită"

"Cel ce rabdă îndelung totdeauna este vesel şi bucuros"

"Fericit lucru, cu adevărat, este a nu păcătui, iar dacă vreunii vor păcătui, să nu deznădăjduiască, ci să plângă pentru cele în care au păcătuit, ca prin plâns, iarăşi, să dobândească fericirea. "

"Saltă, suflete! Cântă, cu buzele-ţi leneşe, sfinte melodii! Căci Harul a voit a-ţi lumina mintea cea întunecată şi a-i insufla melodia Lui cea sfântă."

"Vino-ţi în sineţi, suflete! Teme-te de Dumnezeu! Slujeşte-I Lui întru toate faptele bune, ca să nu primeşti din mana Lui îndoite muncile! Doreşte pe Dumnezeul tău şi umblă în calea Lui cu cinste!"

"Pocăinţa este scara care ne urcă acolo de unde am căzut. "

"Nu spune: "Astăzi voi păcătui, iar mâine mă voi pocăi !" Mai bine e să ne pocăim astăzi, pentru că nu ştim de vom trăi până mâine. "

"Cel ce nu rabdă nu e credincios; cine nu are nădejde nu mai poate stărui în rugăciune"

"Cel cu adevărat fericit este acela care şi-a agonisit îndelunga răbdare"

,,Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înteles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se; am vazut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu; (...) am înteles că toate există prin rânduiala Domnului."

"Hrana focului sunt lemnele, iar hrana celui mânios este mândria minţii"

"Mânia este în om o groapă pentru el; cine şi-a frânt mânia, acela a trecut această groapă"

"Cel ce se mânie îşi omoară sufletul"

"Cine vrea să mişte o piatră din loc nu pune pârghia deasupra, ci dedesubt, şi atunci rostogoleşte uşor piatra. Aceasta este o icoană a smeritei cugetări."

"Fii templu şi preot lui Dumnezeu, slujeştelui Dumnezeu în templul tău, după cum El a fost pentru tine şi preot şi jertfă şi junghiere. De aceea, fii şi tu pentru El templu şi preot şi jertfă. Întrucât duhul tău este templu, să nu îngădui în el nici o necurăţie."

"Celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune”

,,Ca mare arma este rugaciunea. Comoara nelipsita, bogatie care niciodatat nu se cheltuieste, liman neinvaluyit, pricina de alinare, si radacina de nenumarate bunatati..."

"...Dă-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu...!"

“O, tâlharule, şi al raiului tâlhar! Multe ai furat în viaţa ta, iar acum, prin puţine cuvinte zise din inimă, ai furat cu limba raiul! O, tâlharule preaînţelept care ai ştiut să furi cu limba raiul pentru că te-ai smerit şi ţi-ai recunoscut păcatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!”

"Dacă vrei să biruieşti mândria, orice ai face să nu spui că din munca mea am făcut, sau din puterea mea am izbutit. Chiar şi dacă posteşti sau priveghezi, sau cânţi, sau ajuti spune: “Dumnezeu m-a ajutat, nu puterea şi munca mea”.

,,Blândeţea constă în aceea de a nu te lăsa stăpânit de nici o pornire de mânie, în a trăi mereu în pace”

,,Sârguiţi-vă să căpătaţi blândeţea, pentru că cel blând se împodobeşte cu toată fapta bună, dacă este ofensat se bucură, dacă este mâhnit se bucură”

"Fericit este acela care are în faţa ochilor ziua ieşirii din trup a sufletului şi care urăşte mândria înainte de a fi dată pe faţă micimea firii omeneşti, prin putrezirea în groapă."

"Prin post ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoşi... Cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului a fost postul. Cât timp a păzit-o, el a fost fericit, când a nesocotit-o, a ajuns nenorocit"

"Când mintea a părăsit scopul blagocestiei, adică a dreptei credinţe, toate faptele bune nu mai folosesc. Şi fachirii cei din India, şi bonzii şi yoghinii postesc şi se roagă, dar pentru cine? Pentru satana, nu pentru Hristos. Nu primeşte Dumnezeu nici o faptă bună dacă nu se face după dreptarul Ortodoxiei."

„Biserica este locul în care se salvează, se mântuiesc cei ce pier, cei condamnaţi la moarte“

„Dacă pe pământ, trecând dintr-o ţară în alta, avem nevoie de o călăuză, cu cât mai vârtos ne este de trebuinţă o călăuză pentru a trece de la această viaţă la viaţa veşnică!”

"Cu succesele să nu te lauzi şi nici în vremea greşelilor să nu te deznădăjduieşti" (din cartea "Viaţa în duh filocalic."Antologie filocalică, Editată de Mănăstirea Pissiota, Bucureşti, 1999, p. 19)

"Rugăciunea fără dragoste nu este ascultată, pentru că numai dragostea deschide uşile rugăciunii "

"Însemnează-te cu semnul crucii. Acoperă-te cu el ca un scut. Nu înceta, creştine, a purta aceasta armă în tot locul şi în toată vremea. Nimic să nu faci fără cruce. Înarmează-ţi toate membrele tale cu acest semn şi de nimic nu te vei înfricoşa".

,,Plângeţi-mă, cei ce dragostea cea desăvârşită către Dumnezeu şi către aproapele o aveţi, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevărata dragoste."

,,Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă sileşte să-Ţi vorbesc, dar nevrednicia şi păcătoşenia mea îmi poruncesc să tac."

"Cine îşi adună în visteria sa rugăciuni şi milostenii acela se îmbogăţeşte în Dumnezeu. Alţii îşi adună bani; dar tu adună-ţi rugăciuni şi milostenii. Alţii se veselesc cu fluiere şi muzică, dar tu veseleşte-te cu psalmodierea şi cu preaslăvirea lui Dumnezeu. Unii îşi găsesc veselia în plăceri; dar tu găseşte-ţi veselia în Dumnezeu, Care ţie şi tuturor celor ce-l iubesc pe El v-a pregătit cununa slavei."

"Cel nepăsător se gândeşte în timpul rugăciunii la sfârşitul ei, să audă : amin; iar cel ce se roagă cu mintea trează nu este împovărat de durata slujbei."

"Pe un frate înainte de priveghere gândul îl îndemna, zicând: astăzi acordă-ţi odihna şi nu te scula la priveghere. Însă el îi răspundea gândului: gândeşte-te că mâine nu te vei mai scula , de aceea este mai bine să te scoli azi."

"Roagă-te lui Dumnezeu, vărsând lacrimi înaintea harului Său; atunci rugăciunea ta va fi ca tămâia"

"Conductele de apă sunt folosite în timpul incendiului, iar lacrimile - în timpul ispitelor. Apa stinge flăcările, iar lacrimile în timpul rugăciunii sting poftele rele"

"În fiecare zi să cerem de la Domnul lacrimi de pocăinţă ca, atunci când începem să plângem pentru păcatele noastre, sufletul nostru să înfloreasacă, izbăvindu-se de uscăciunea păcatului."

"Minunată este rugăciunea săvârşită cu suspine şi lacrimi, mai ales dacă lacrimile le vărsăm în tăcere. Cine se roagă cu ştiinţă şi cu credinţă, acela Il vede inaintea sa pe Domnul, deoarece în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (Fapte 17, 28 )"

"Dacă ţi s-a împietrit inima, plângi înaintea Domnului ca El să reverse asupra ta lumina cunoştinţei."

„Nu conteni să întrebi până ce nu afli totul întocmai, nu înceta să sari în ajutorul cunoscuţilor, ca să afle şi ei. Căci celor ce au cunoştinţă, cu uşurinţă le va fi cunoscută venirea lui.”

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Nicolae Velimirovici

La 19 Mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae (Velimirovici) al Ohridei şi Jiciei în sinaxarul de sfinţi al sfintei noastre Biserici Ortodoxe.

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puţine ori, "Noul Gură de Aur al Serbiei". Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus de San Francisco, care a fost în tinereţe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este "un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie (Hrapoviţki)… Amândoi au fost dascăli soborniceşti ai Bisericii Ortodoxe".

-->

"Domnul nostru nu obişnuia să vorbească în cuvinte mari. Nici un cuvînt rostit vreodată în lume nu a fost mai bine cîntărit decît cuvintele rostite de El. Cînd Domnul nostru spune că fără El nu putem face nimic, atunci noi trebuie să înţelegem acest lucru chiar aşa cum a fost rostit, adică literal. Aici, el vorbeşte de cele bune, iar nu de cele rele. Noi nu putem face nici un fel de faptă bună fără Hristos, pe lîngă Hristos sau în contra lui Hristos. El este proprietarul, dătătorul şi inspiratorul oricărui bine. Nici un fel de bine nu există în afara Lui, după cum nici un fel de rău nu se află în El."

"Omul care primeşte mită înseamnă că nu este creştin. Sfinţii Părinţi ai Bisericii nu puteau fi mituiţi, nici intimidaţi, în problemele de credinţă mita este egală cu trădarea lui Iuda.!

Să ne deschidem inima spre frumos

Iată ce spune Sfântul Grigore Teologul despre frumos:

“Frumos lucru este credinţa, nădejdea şi iubirea, aceste trei virtuţi (1 Corinteni 13,13). Şi martor al credinţei este Abraham, care s-a făcut drept la Dumnezeu prin credinţă (Facerea 15, 6), martor al nădejdii este Enos, care cel dintâi a nădăjduit să cheme pe Domnul (Facerea 4, 26), martor al iubirii este dumnezeiescul Apostol, care a îndrăznit să vorbească ceva şi împotriva sa însuşi, din pricina lui Izrael, (Romani 9, 3) şi Dumnezeu însuşi, care se numeşte pe sine iubire (1 Ioan 4, 8)”

“Frumos lucru este ospitalitatea şi martor al ei, între ce drepţi, este Lot sodomiteanul (Facerea 19, 3), sodomitean însă nu prin felul sau de viaţă, iar ăntre cei păcătoşi, martoră este desfrânata Rahab (Iosua 2, 1...)”

Stergar pentru lacrimile răbdării

"...Sculându-Te de la Cină, cum arată Sfântul Evanghelist Ioan, Te-ai dezbrăcat de haine şi, luâd un ştergar, Te-ai încins cu el şi ai spalat picioarele ucenicilor Tăi, învăţându-ne prin aceasta să nu ne apropiem de Sfânta Îmărtăşanie fără să ne curăţim de păcatele noastre cu lacrimile pocăinţei. Având mare trebuinţă să fiu curăţit cu Sfintele Tale Taine, dar lipsit de pocăinţă în inima mea cea împietrită, cu Sfântul Apostol Petru strig Ţie:

Iisuse, Preabunule, spală-mi nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul;
Iisuse, dă-mi să văd adâncul păcatelor mele;
Iisuse, deschide izvor de pocăinţă în sufletul meu;
Iisuse, înmoaie-mi inima cu roua milostivirii Tale;
Iisuse, îngrădeste-mă cu frica Judecăţii Tale şi a chinurilor veşnice;
Iisuse, deşteaptă conştiinţa mea cea adormită şi întareşte glasul ei;
Iisuse, Dumnezeul inimii mele, vino şi Te uneşte cu mine în veci!..."

( Icosul 3, ACATISTUL SFINTEI IMPARTASANII )

Înainte de a împărtăşi câteva gânduri despre lacrimi, despre răbdare, într-un cuvânt despre ştergarul lacrimilor răbdării, iată câteva citate din Sfinţii Părinţi:

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Ierarh Grigorie Teologul (329-390)

Prieten al Sfântului Vasile cel Mare, teolog capadocian şi mare apărător al dreptei credinţe din secolul IV, cunoscut şi ca Grigorie de Nazianz.

"Omuleţul cel gârbov răspândea lumină dumnezeiască şi măreţie. Vorbise, iar cuvintele îi fuseseră arzătoare. Adevăr, poezie, străpungerea inimii... toate dimpreună. Îşi călăuzise credincioşii spre înviere; o simţeau cu toţii! O gustaseră cu toţii şi, de aceea, n-o vor mai uita nicicând...

“Mort lumii, tuturor plăcerilor vieţii, nu mai iubea decât cele dumnezeieşti. Mânca pâine cu sare şi bea apă. Hainele sale erau groase şi pământul îi servea drept pat. Ziua muncea din greu, iar noaptea se ruga, priveghea şi scria. Elocvenţa profană, pe care o studiase aşa de mult, o considera netrebnică, ca şi averile. Cărţile clasice le lăsa să le mănânce moliile şi praful. Onorurile erau numai nişte visuri deşarte a căror iluzie amăgeşte pe oameni. Nimic nu era în stare să-l lipească de lumea aceasta, dar aceasta nu-l oprea a chivernisi casa părintelui său. Răbdarea sa fusese încercată prin diferite boale. Era pleşuv şi slab de post şi cu cearcăne la ochi din cauza lacrimilor. Plângea foarte mult pentru păcatele lui şi ale altora”.( Stelianos Papadopoulos, din cartea "Vulturul rănit"- Viaţa Sf. Grigore Teologul)

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera lui Avva Moise – Sfantul “Harap Alb” al pustiei Egiptului

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot. 

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta. 

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Avvei Dorotei din Gaza, ucenic al marilor Sfinti Varsanufie si Ioan

Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 170 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.

,,Tu ai văzut păcatul lui, dar nu ştii pocăinţa lui”

"Să ne sârguim dar, o fraţilor, să ne împăcam cu conştiinţa, până suntem în această lume! Să nu o lăsăm să ne mustre cu ceva, ci să o ascultăm şi la cel mai mic lucru, pentru ca să ştiţi, de la cele mai mici lucruri, cu nebăgare de seama şi cu călcarea, ajungi şi la cele mari."

"Să luam aminte fraţilor, să nu defăimăm nici faptele cele mici, ca să nu se facă întru noi rea deprindere. Să luam aminte să păzim faptele cele mici până sunt uşurele, ca să nu se îngreueze; că şi faptele bune ca şi păcatele, încep de mici ca să se facă mari."

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Cuviosului Vasile de la Poiana Marului

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. In anul 1713 ajunge in Tara Romaneasca si se stabileste la Manastirea Dalhauti. Aici aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala ­ de traire isihasta.

Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.

De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii.Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva "Cuvinte" despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, care sunt scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfintilor Nil de Sorska, Filotei, Isihie si Grigorie Sinaitul.

A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos.

A trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767.

A copiat o serie de manuscrise in limba slavona si a scris cateva lucrari originale in slavona bisericeasca:

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfantului Ioan Casian

Sfântul Ioan s-a născut în Delta Dunării, în Dobrogea în jurul anului 360 (unele izvoare spun că era din naştere din neamul galilor). În anul 382 întră într-o mănăstire din Betleem şi după câţiva ani primeşte permisiunea ca, împreună cu prietenul său Sfântul Gherman din Dobrogea, să meargă să-i cerceteze (viziteze) pe Părinţii deşertului din Egipt. Ei au rămas în Egipt până în anul 399, cu excepţia unei scurte perioade când s-au reîntors la Betleem şi au primit binecuvântarea de plecare definitivă din acea mănăstire.

După ce au plecat din Egipt, au mers la Constantinopol, unde l-au întâlnit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit pe Sfântul Ioan Casian ca diacon. Au trebuit să plece din Constantinopol în anul 403, când Sfântul Ioan Gură de Aur a fost exilat, stabilindu-se ulterior lângă Marsilia (în Franţa de azi), unde a fost hirotonit preot şi unde a fondat două mănăstiri, una de călugări şi una de maici.

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfantului Dimitrie al Rostovului

Acest bărbat temător de Dumnezeu prea isteţ la înţelegere, în mare luminare, iscusit în limba slavonească, latinească, grecească evreiască şi leşească; deci, avînd mare apelare spre învăţătură, a iubit pe oamenii cei îmbunătăţiţi şi cinstiţi. Spre cei mai de sus a fost cinstitor, plecat, iubitor şi primitor; iar spre cei supuşi milostiv. Spre cei nenorociţi, milostiv; spre cei săraci, bine făcător; către cei nevoiaşi, foarte îndurat. Scumpetea în inima lui n-a locuit, iubirea de cîştig de nici un fel n-a avut loc în inima lui, iar iubirea de argint cu totul era gonită de la dînsul; pentru că din vremea aceea de cînd a primit pe dînsul călugărescul chip, şi a făgăduit lui Dumnezeu sărăcia de bună voie pînă la moartea sa, nu numai că nu se îngrijea deloc la cîştigarea de multă avere, şi nu aduna - după cum singur mărturiseşte despre dînsul în scrisoarea sa - aur şi argint, ci nici haine, sau orice alt fel de lucruri nu voia să aibă, afară numai de cele de nevoie şi afară de cărţile cele folositoare de suflet....

( mai multe detalii aici)

“Adevărata pocăinţă este, ca nu numai să ne mărturisim cu adevărat păcatele noastre, ci şi să nu ne întoarcem încă la cele mai dinainte lucruri rele, şi întru îndreptarea vieţii noastre după aceea să petrecem. Nu numai neîntorcându-ne la cele mai dinainte, ci şi cu inima înfrântă să ne fie jale pentru cele ce le-am făcut înainte. Şi nu numai să ne fie jale, ci şi prin mari osteneli ale pocăinţei a ne împăca pentru păcatele cele făcute, întrucât a nu fi asemenea (ostenelile) cu păcatele cele lucrate, ci încă să le întreacă pe ele."

"Pocăieşte-te, omule, de păcatele tale în toată ziua şi plângi pentru acestea zi şi noapte. Pocăieşte-te, nelăsând fără de băgare de seamă nici cea mai mică greşeală; căci, de nu vei lua aminte la păcatele mici, atunci nu vei avea sârguinţă nici pentru cele mari. Pocăieşte-te şi în cele mai mici şi care par neînsemnate păcate; căci, dacă vei călca doar o singură mică poruncă, greu îţi va fi să păzeşti şi pe celelalte, mari."

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Nicodim Aghioritul

Cel întru Sfinți și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru, Sfântul Nicodim Aghioritul a fost un mare teolog și învățător al Bisericii Ortodoxe, reînnoitor al isihasmului, canonist, haghiolog și scriitor de poeme liturgice. Sfântul Nicodim a fost canonizat de Biserica Ortodoxă în 1955, iar prăznuirea sa se face în ziua de 14 iulie.

Sfântul Nicodim Aghioritul s-a născut în anul 1749 în insula Naxos din arhipelagul Cicladelor (Grecia). Părinții săi, pioși și cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez și l-au încredințat preotului satului ca să-l învețe să citească. Spre deosebire de ceilalți copii, nu-i plăceau jocurile zgomotoase, dedicându-și timpul liber lecturilor. Fusese înzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci și cu o memorie ieșită din comun, care îi permitea să rețină pe dată tot ceea ce citea și să repete apoi totul fără nici o greșeală. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma învățătura dascălului Ierotei la Școala Evanghelică, se face plăcut tuturor, învățătorului și confraților, pentru blândețea sa și rafinamentul deprinderilor sale. În afara Literelor profane și a diferitelor discipline ale științelor sacre, mai învață latina, franceza și ajunge să stăpânească greaca veche, ceea ce îi permite să îndeplinească misiunea pe care i-o pregătise Dumnezeu: să facă accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Tradiţiei Bisericii. ( Continuarea aici)

"Dumnezeu nu intrebuinteaza mijloace de constrangere, de smerenie decat cand omul incepe a se increde in sine. Atunci il aduce la cunoasterea de sine. Uneori Dumnezeu ingaduie ca omul sa cada in erori, mai mari sau mai mici, in proportie cu aprecierea ce o are despre sine, mai mare ori mai mica. Dar unde nu-i nici o socotinta de sine, cum a fost in sufletul Sf. Fecioare Maria, acolo nu-i nici un pericol de cadere. "

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Calist, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Calist , Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la început în Muntele Athos sub îndrumarea duhovnicească a Sf. Grigore Sinaitul (prăznuit în 8 august), a cărui viaţă a şi scris-o. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămânînd în funcţie sub împăraţii Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376). 

În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sf. Mamas la Tenedos, iar mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355-1363. 

Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al Împăratului Ioan Paleologul. Sf. Calist mai este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărînd în Filocalia împreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.

"De voieşti să afli adevărul, urmează pilda cântăreţului la chitară: acela îşi apleacă capul şi, aţintindu-şi auzul la cântare, mişcă pana cu mâna. Atunci, îndată coardele lovindu-se între ele, chitara scoate cântarea, iar cântăreţul saltă de dulceaţa cântării... 
Înţelege, iubitule, prin chitară inima; prin coarde simţirile, prin pană mintea, care mişcă cu pricepere desăvârşită simţirea prin pomenirea lui Dumnezeu. Din această mişcare se iveşte în suflet o plăcere negrăită, iar mintea curată face să se arate razele dumnezeieşti." 

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Seraphim Rose

Serafim Rose, pe numele de mirean Eugene Dennis Rose, (n. 13 august 1934, San Diego - d. 2 septembrie 1982) a fost un călugăr ortodox american. A aparținut de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Deși nu a fost canonizat, este venerat ca sfânt de numeroși credincioși ortodocși.

Parintele Serafim Rose - este considerat ca fiind primul american care preia si continua traditia sfintilor parinti.

( sursa: .wikipedia.org)

"Dumnezeu a păstrat în lume, ca si în zilele proorocului Ilie, sapte mii de bărbati care nu si-au plecat genunchiul înaintea lui Baal (Rom. 11,4), adică un număr necunoscut de adevărati crestini ortodocsi, care nu sunt morti din punct de vedere duhovnicesc. Ei nu se lasă purtati de curentul general de apostazie si nici de falsele "desteptări", ci îsi continuă drumul ancorati în credinta sfântă si mântuitoare a Bisericii Ortodoxe, transmise lor de Sfintii Apostoli printr-un sir neîntrerupt de Sfinti Părinti, observând cu atentie semnele timpului si călătorind pe poteca strâmtă a mântuirii."

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Cuv. Nichita Stithatul

Cuviosul Nichita Stithatul, scriitor filocalic și ucenic al Sfântului Simeon Noul Teolog

"Celor ce sporesc în dragostea faţă de Dumnezeu, El le dăruieşte har îndoit, în timp ce pe cei robiţi lumii şi amăgirilor ei, Dumnezeu îi biciueşte cu ispite şi necazuri şi mai mari, până când vor ajunge şi ei, prin lacrimi, să câştige neplăcerea faţă de lucrurile văzute şi nestatornice, îndreptându-se spre Dumnezeu, sensul şi raţiunea lor supremă"

( Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre conştiinţă, în Filocalia…, Volomul VI, p. 261. )

„Bolile sunt folositoare celor începători în viaţa virtuoasă. Ele fac trupul neputincios, ca să-l ajute în vestejirea şi slăbirea aprinderii aflătoare în el; iar cugetul pământesc al sufletului îl subţiază, în vreme ce-i întăresc şi îi împuternicesc curajul, de poate spune după dumnezeiescul apostol: (2Cor.XII,10). Dar pe cât sunt de folositoare bolile acestora, pe atât de vătămătoare sunt ele celor ce-au sporit în ostenelile virtuţilor şi s-au ridicat deasupra simţurilor şi au ajuns la vederi cereşti. Căci îi întrerup de la îndeletnicirea cu cele dumnezeieşti, le îngroaşă prin dureri şi greutăţi partea înţelegătoare a sufletului, o tulbură cu norul descurajării şi usucă lacrimile umilinţei cu seceta durerilor”

( Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre conştiinţă, în Filocalia…, Volomul VI, p. 248-249. ) 

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Arsenie Boca

"In urma cu 22 de ani, parintele Arsenie Boca a incetat din viata, in data de 28 noiembrie 1989. Inca din 1987 a aratat locul in care sa ii fie sapat mormantul, in curtea Manastirii Prislop. Mai mult, martorii povestesc ca in vara lui 1989 i-a cerut cuiva sa-i scrie pe crucea de lemn, pe care i-o facuse, anul mortii: 1989. 

Povestea este confirmata de preotul Craciun Oprea, dar care precizeaza ca insusi Nicodim, duhovnicul Manastirii Prislop, a facut crucea, pe care i-a si aratat-o cu cateva luni inainte ca Arsenie Boca sa moara. A fost inmormantat acolo unde a dorit, iar potrivit celor prezenti, a fost condus pe ultimul drum de circa o mie de credinciosi. 

 In ultimul an al vietii, Arsenie Boca a stat la Sinaia. Timp de 46 de ani, Securitatea a fost pe urmele lui. In Ardeal, dar si in Tara Fagarasului era recunoscut drept un vizionar. Deja circulau o multime de relatari despre puterea nepamanteana a parintelui.

 Zian, hirotonit Arsenie Zian Boca s-a nascut in 29 septembrie 1910, la Vata, in judetul Hunedoara. A absolvit in 1929 liceul la Brad, ca sef de promotie, iar apoi, timp de patru ani, a studiat la Institutul Teologic din Sibiu. Mitropolitul Balan l-a trimis la Bucuresti sa urmeze Institutul Belle Arte, timp in care realizeaza grafica primelor patru volume ale „Filocaliei”. 

In 1939 merge trei luni la Muntele Athos, iar in 1940 primeste numele de Arsenie. Doi ani mai tarziu este hirotonit preot si devine staret al Manastirii Sambata de Sus. In 1944 a plecat la Chisinau, unde a stat un an si a invatat pictura bisericeasca si poleitul icoanelor. In mai 1948 a fost arestat si a fost acuzat ca este legionar, lucru complet neadevarat. In 1947 a sprijinit organizarea, la Sambata, a unei intalniri a unor reprezentanti ai tuturor fortelor anticomuniste.

 Pe de alta parte, parintele Arsenie Boca a vizitat Castelul de la Bran, unde a fost in nenumarate randuri oaspetele principesei Ileana. 

A stat cateva luni in inchisoare, iar dupa acea perioada a fost mutat la Manastirea Prislop din judetul Hunedoara, unde a devenit staret...+

 In 1951 este arestat din nou si petrece noua luni la Ocnele Mari si la Canal. S-a intors apoi la Prislop, unde mai ramane sapte ani, pentru ca manastirea se desfiinteaza, iar lui Arsenie Boca i se interzice sa mai slujeasca.

Ajunge la Bucuresti, unde este angajat ca pictor muncitor la Schitul Maicii Domnului. De altfel, manastirea a fost transformata in camin de batrani si s-a redeschis abia in 1976... 

Parintele Daniel de la Varset isi aminteste ca in 1988 Arsenie Boca a tinut o slujba in care a vorbit despre sfarsitul dictaturilor. Era exact cu un an inainte sa izbucneasca evenimentele de la Timisoara. Parintele a intrezarit chinurile prin care va trece. Avea darul rugaciunii, iar multe persoane spun ca isi vedea si propriul viitor, suferintele si arestarea, dar nu se tulbura prea tare...

Cu doi ani inainte sa moara, Arsenie Boca a marcat locul in care isi dorea sa fie inmormantat: manastirea Prislop. Acest lucru este confirmat de catre Daniel de la Varset: „A decis atunci unde sa fie inmormantat si ce randuieli trebuiau urmate”... In data de 28 noiembrie 1989, Arsenie Boca a plecat la Dumnezeu. A fost adus la manastirea Prislop, unde a fost inmormantat in 4 decembrie, in locul pe care il alesese cu doi ani inainte. Potrivit lui Daniel, la inmormantare au participat in jur de o mie de persoane. Normal, in presa vremii nu s-a scris niciun rand despre decesul parintelui. Cam 30 de preoti au participat la ceremonia de inmormantare. Preotul Oprea a fost unul dintre ei: „Nu stia lumea ca a murit. Au venit credinciosii care au aflat...

( mai multe detalii aici - Sursa: Ziarul Replica Hunedoara) 

 "Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e să ne dăm Lui pe noi înşine, pe viaţă."

"Mărturisirea lui Dumnezeu cu preţul vieţii este preţul învierii oamenilor întru sfinţi." 

"Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu" 

"Nu suntem din maimuţă, dar mergem cu paşi repezi spre ea." 

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Arhiepiscop și medic Luca al Crimeei (1877- 1961)

Despre viata Sfântului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist înzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta în temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: “Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul.”. Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu în anii terorii bolsevice. După anii petrecuti în închisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord în timpul războiului cu Germania nazistă, episcopul-chirurg salvează vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicină face ocolul lumii. La adânci bătrâneti, lipsit de vederea trupească avea să răspundă mirării stârnite de liturghisirea lui fără gres prin următoarele cuvinte: „Cel ce si-a închinat viata Domnului nu poate fi niciodată orb fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”. Viaţa Sfântului Ierarh Luca este o dovadă vie, izbitoare, a modului în care urmarea conştiinţei aduce după sine minunatul acoperământ al harului dumnezeiesc, care te păzeşte, întăreşte şi izbăveşte din toate năvălirile ispitelor şi primejdiilor. Mulţi ne întrebăm ce vom face în vremuri de prigoană, cum vom avea alături de noi ajutorul dumnezeiesc când necazul cel mare va veni. Viaţa Sf. Luca, doctorul fără de arginţi şi ierarhul mărturisitor, stă ca un răspuns strigat către noi: ascultaţi de conştiinţă, şi veţi avea harul lui Dumnezeu asupra voastră. ( Sursa )

 "Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur. Iar dacă în inimă domnesc răul şi întunericul, oricât de bună ar fi orânduirea socială şi politică, oricât ar fi de drepte legile, omul va face rele. Nici un fel de legi, nici un fel de orânduire socială nu pot înfrâna inima omenească."

  (Sf. Luca al Crimeei – LA PORŢILE POSTULUI MARE, Predici la Triod; Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004)

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Cuviosului Ioan Carpatiul

În ciuda acestei titulaturi, în mod cert Cuviosul Ioan nu a fost originar din Carpaţi, ci a fost episcop al insulei Carpathos din Dodecanez. Părintele Stăniloae consideră că este posibil ca înainte de a deveni episcop să fi fost un membru al unei mănăstiri de obşte din insula respectivă. A fost prezent la Sinodul al III-lea din Constantinopol de la 680, în actele căruia întâlnim semnătura sa. Comentând aspectele scrierilor Sfântului Ioan Carpatiul, părintele Stăniloae notează: „S-a spus că ideile din aceste scrieri sunt foarte apropiate de cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. Nouă însă nu ni se pare. Ele sunt mai degrabă foarte înrudite cu ideile lui Isihie şi Filotei Sinaitul, formând aceeaşi familie spirituală. Preocuparea lui principală este aceeaşi trezvie şi rugăciune a lui Iisus. Foloseşte şi el imaginea păsării oxipterix, ca şi Isihie. Scrisul lui Ioan Carpatiul are aceeaşi aplicare vie, directă, la viaţa duhovnicească. Adeseori autorul ştie să adapteze într-o formă nouă imagini luate din psalmi. De pildă, gândurile pătimaşe din cugetare sunt comparate cu un zid pe care mintea trebuie să îl treacă printr-un mare efort. Definiţiile lui surprind adeseori prin noutatea vreunei nuanţe, chiar dacă ideea generală am întâlnit-o şi la Sfântul Maxim“ (Filocalia, vol. IV, p. 113).

"Chiar şi o ispită mică, dacă e îngăduită, împiedică pe cel ce se sârguieşte în înaintare."

"Focul rugăciunilor către Dumnezeu şi sfânta meditaţie a cuvintelor Duhului să ardă pururi pe altarul sufletului tău."

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Teofil Părăian

"...Parintele Sabin Voda, unul dintre fiii sai duhovnicesti, povesteste ca parintele Teofil i-a spus intr-o ultima intalnire: "Cred ca n-o sa ne mai vedem in viata asta. Dar asa-i ca o fost fain?".

Nascut pe 3 martie 1929 (la Toparcea - Sibiu), ca primul nascut intr-o familie cu patru copii, a ramas de mic fara vedere tru peasca. Insa toata viata a avut o nemaipomenita vedere duhovniceasca, asa cum dau marturie toti cei care l-au cunoscut. De aceea a si fost hirotonit preot, in 1960, de catre mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Colan. Un orb sa fie preot? Asta e minunea lui Dumnezeu, pentru ca preotul are slujiri pe care nu le poate face daca nu vede.

A fost unul dintre cei mai luminosi si mai invatati calugari ai nostri, duhovnic aspru cu pacatul, dar mereu bland cu pacatosul, plin de harul pacii si al bucuriei. Chiar si mustrarile si le invaluia in bunatate, pentru a nu rani. A fost unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericesti, publicand peste 30 de carti, si un neobosit conferentiar - dintre marii duhovnici, a fost cel care a mers cel mai mult prin tara, pentru a le vorbi tinerilor despre cele mai diverse probleme legate de credinta noastra, de la Filocalie si Rugaciunea Inimii, pana la slujbele Bisericii si importanta unor personalitati ortodoxe, ca parintele Arsenie Boca..."(Sursa: Formula AS)

"Noi nu ştim care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar ştim că credinţa noastră ne lipeşte de Domnul Hristos şi că nu mai suntem singuri în lumea aceasta. Teama e semn de necredinţă, frica e semn de necredinţă, îngrijorarea e semn de necredinţă, neliniştea sufletească de orice fel ar fi, e semn că nu avem credinţă."

"Noi avem credinţă, avem nădejde, avem iubire, avem atâtea şi atâtea avantaje faţă de cei necredincioşi şi toate acestea ne aduc bucurie în suflet. Mai întâi, iubiţi credincioşi, pentru viaţă, în faţa morţii şi în faţa veşniciei să avem gândul acesta pe care ni-1 dă Domnul Hristos când zice: „ Nu te teme, crede numai şi se va mântui…”."

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Alexander Schmemann

După Revoluţia din 1917, multe familii ruseşti şi-au părăsit patria, luând calea pribegiei. În Estonia anului 1921, într-una dintre aceste familii de emigranţi, s-a născut Alexander Schmemann, unul dintre cei mai remarcabili reprezentanţi ai teologiei ortodoxe în Occident.
Deşi s-a simţit întotdeauna fiu al poporului din care provenea, Alexander Schmemann nu a vizitat niciodată Rusia, din dispreţ faţă de regimul comunist.
După şapte ani petrecuţi în Estonia, familia Schmemann a plecat în Franţa, la Paris, unde Alexander a urmat studiile secundare.
Religiozitatea lui începe să se manifeste cu putere, tânărul licean partipicând la Liturghia de la catedrala „Alexander Nevsky“, unde frumuseţea cu care erau ţinute slujbele îl copleşea. (sursa)

S-a dedicat pe deplin Ortodoxiei din America, desi era adeseori, nemultumit de faptul ca ortodocsii americani (indeosebi, cei convertiti) devenisera obsedati de aspectele exterioare. Parintele Alexander Schmemann a evidentiat pericolul identificarii etnice a Bisericii, mai ales, asupra pericolului de a considera crestinismul un refugiu al identitatii, inchizand astfel Biserica in spatele zidurilor etnice, in acelasi fel, Ortodoxia poate deveni, pentru convertiti, un semn al identitatii si, in consecinta, sa fie redusa la o ideologie.
Recunoscut prin calitatile sale de predicator, profesor si preot, parintele Alexander a ramas in amintirea generatiilor de crestini datorita viziunii sale asupra culturii contemporane, a vietii bisericesti si a Liturghiei.
(Sursa) 

„Oamenii au încetat de a mai crede… nu în Dumnezeu sau în zei, ci… în moarte, în moartea veşnică, în iminenţa ei. Astfel, ei nu mai cred în mântuire. Înţelegerea de astăzi a religiei ca o realizare de sine este destul de ieftină. Sunt eliminaţi, pe rând, diavolul, iadul, păcatul şi nu mai rămâne nimic altceva decât consumul de bunuri. Există, acum, în lume, mai multă frică decât oricând, însă nu este «frica» de Dumnezeu.“

„Hristos nu a avut o casă a Lui nu pentru că ar fi dispreţuit bucuriile simple – a avut şi El o copilărie, o familie, o casă -, ci pentru că El se simţea acasă pretutindeni, în lumea pe care Tatăl Său o făcuse «casă» omului. Biserica este casa noastră şi casa lui Dumnezeu, iar cea mai profundă experienţă a Bisericii este cea a unei case.“

(Părintele Alexander Schmemann – Pentru viaţa lumii, EIBMBOR, 2001)