COLIND DE DOR...

( 3 decembrie 2010 - cu dorul sub pleoape lăcrimând în zori...)


Colindul meu de dor, colind de seară,
Cu versul împletit în rugăciune,
Te chem plângând să vii la mine iară
Să-mi dai cuvânt de-argint şi dar de-a-l spune.

Sub geamul cerului, te chem în taină
Cu-alai de îngeraşi să vii degrabă,
Să-mi pui pe inimă o dalbă haină
Şi –n suflet flori de măr ca o podoabă.

Adu colindători din zări albastre,
Privirile ne umple de iubire;
Să nu mai fie suflete sihastre
Nici Pruncul răstignit de neiubire...
( Mariana L. )

Bucuria din necazuri....

Viaţa ne arată zi de zi că suişurile şi coborâşurile alternează...

Bucuria şi mâhnirea se înlocuiesc una pe alta la intervale regulate...Poate că asta le face mai pline, mai intense...

Biblia ne spune să ne bucurâm în necazuri...Să strălucim mai tare în nădejde aşa cum cerul e mai albastru în prezenţa norului...

Cum să facem asta?!...Frânturi de gânduri îmi dau asalt.

...

Acum observ un detaliu...Să ne bucurăm în necazuri şi nu de necazuri...

Oare depinde exclusiv de noi această bucurie? Sau e şi de datoria celor care ar trebui, prin mângâierea lor, să ne aducă bucurie...

DOR DE POEŢI...

(...în dorul de fraţii şi prietenii mei de vers, de părtăşie prin poezie şi rugă...)

Prietene şi frate şi sora mea iubită,
Ce ştii a pune-n versuri chemările de taină,
Ce ştii să torni balsamul pe-o inimă rănită,
Şi pui în loc de zdrenţe, din slove, caldă haină,
Te chem din nou alături cu harfa aurită.


Mai vino iar aproape! Poemul meu te cheamă...
E mult prea singuratic în zile reci şi triste.
Mi-e noaptea fără stele şi-n suflet frig şi teamă...
O, Doamne, dă-mi poeţii!...Sau fii Poetul, Christe!
Să nu mai tremur singur...Iar versul să nu-mi geamă...

O, dulce frumuseţe!...

O, dulce frumuseţe, cuprinde-ne mereu
în razele iubirii ce vin din Dumnezeu,
cu-adânc liniştitoare întrezăriri de har
ne presăraţi lumină pe tot ce-a fost amar.(bis)

O, dulce dor de Raiul avut cândva întâi,
ne ia întregi la tine şi-ntreg la noi rămâi,
despovăraţi de-a lumii acestea câte pier,
să nu ne mai întoarcem privirea dinspre cer.(bis)

O, dulce cor de îngeri, fă-n veci să-ţi auzim
Cântarea Biruinţei de Unde-am vrea să fim,
în dulcea-i armonie, cu zbor tot mai înalt,
să-mpreunăm în inimi un cer cu celălalt.(bis)

O, dulce Vânt, ne suflă aripile în Sus,
o, nori cereşti, aduceţi mai grabnic pe Iisus,
o, Porţi ale Luminii, deschideţi pentru noi,
venim doar cu iubirea din tot ce-a fost noroi.(bis)
( Traian Dorz )

Ce spun copiii despre dragoste...

Dragostea este...Când cineva te răneşte...chiar dacă te doare îngrozitor...tu nu plângi, pentru că ştii că o s-o doară pe persoana care te-a rănit!

Dragostea este...Cand bunica mea avea artrită, şi nu-şi putea vopsi unghiile...bunicul meu le-a vopsit el pentru ea, cu toate că şi el avea artrită...

Dragostea este...Când o fată se dă cu parfum şi băiatul se dă cu after-shave...şi ies la plimbare împreună...şi se miros unul pe celălalt.

Dragostea este...Când ştii că sora ta mai mare te iubeşte...pentru că-ţi dă ţie toate hainele ei vechi...şi ea trebuie să se ducă la cumpărături, să-şi ia altele!

Dragostea este...Când un bătrân şi o bătrână...sunt încă buni prieteni cu toate că se cunosc unul pe celălalt de mult timp.

Dragostea este...Când cineva te iubeşte...felul în care-ţi spune numele, e...Este diferit!!

Scrisoare de la Moş Nicolae

Copilaşul meu drag,

Iată că am ajuns din nou în Ajun de Sf Nicolae, şi aşa cum te-am obişnuit de câţiva ani, în această seară, alături de obişnuitele cadouri, vreau să îţi dăruiesc în dar şi un mic cuvânt. Acest cuvânt nădăjduiesc să îţi fie o mângâiere pentru inima ta ce tînjeşte cu atâta dor după mângâierea care parcă nu mai vine de nicăieri.

Şi totuşi, suflet drag, nu e aşa. Uneori eşti atât de trist şi de nemângâiat tocmai pentru că priveşti dar nu vezi, auzi dar nu asculţi, guşti, dar nu mai simţi gustul a ceea ce ai gustat.Poate te întrebi cu durere şi deznădejde:„De ce am ajuns aşa?”. „De ce sunt atât de greu de mulţumit şi atât de puţin mulţumitor?”

O, tu, ceas al rugăciunii!...

O, tu, ceas al rugăciunii, fii binecuvântat! Fii binecuvântat!

De ce oare, simt uneori că pur şi simplu mă topesc atunci când sunt atinsă de rugăciuni de o sinceritate atât de profundă?!...
Eu cred ca datorită frumuseţii şi profunzimii relaţiei dintre cel ce se roagă şi Dumnezeu...
Mi se pare uneori că mi se îngăduie să fiu martoră la cele mai adânci păreri de rău pentru greşelile săvârşite...sau la cele mai frumoase declaraţii de iubire pentru Cel ce El Însuşi este Iubire, Dumnezeul nostru...În faţa acestei intimităţi duhovniceşti mă simt, pe de o parte, atât de binecuvântată, iar pe de altă parte, atât de ruşinată...O, Doamne, cât de departe sunt!...De multe ori simt că mă prăbuşesc...
Cuvintele încremenesc...lacrimile îmi umplu ochii...Apoi parcă îmi simt inima încălzindu-se şi lărgindu-se atât de mult gata să cuprindă în ea tot pământul şi tot cerul...Simt uneori că parcă nu mai rezist...că nu mai pot respira de atâta frumuseţe! De atâta curăţie! De atâta taină!
Câteodată parcă stau cu privirea pierdută într-o aură de lumină ce mi se întinde în faţa ochilor înfăşurându-i blând pe cei ce se roagă...E atâta linişte!...Atâta înfiorare!...Parcă mă tem ca nu cumva bătăile inimii să tulbure acel ceas de taină...
Pentru mine, nu cred că este o stare mai fericită, mai înaltă, mai plină de extaz duhovnicesc, ca în clipa rugăciunii sincere, curate, sfinţitoare, când nu mai ştii de a coborât Cerul la tine, sau dacă tu ai fost ridicat pe Taborul ceresc...În astfel de momente nu pot decât să tac....tăcerea cea mai adâncă...iar inima să simt că nu îmi mai aparţine deloc! Deloc! Să fie întreagă a Domnului, şi întreagă a semenilor mei topiţi de puterea rugăciunii...transfiguraţi de prezenţa Domnului...de comuniunea cu El...

Doamne, e copleşitor!....E minunat!!! Mulţumesc pentru astfel de stări!!!Mulţumesc!