A scrie despre cea mai mare Mişcare de Renaştere spirituală din România, şi nu numai, este nu doar o provocare intelectuală, ci şi o mare responsabilitate, ce onorează resorturile sufleteşti ale celor care iubesc, trăiesc sau sunt „lucrători” pe ogorul bogat al Oastei Domnului. Cei 100 de ani de existenţă nu au fost lipsiţi de agonie, dar şi de extaz, de cumplite încercări, dar şi de emulaţii spirituale fără precedent în istoria creştinismului românesc.
De la naşterea Mişcării duhovniceşti, în noaptea dintre anii 1922-1923, şi până în anul 1948, când a fost interzisă de către oficialitatea Bisericii şi, ulterior, de către Statul Comunist, Oastea Domnului a avut puţine momente de linişte. Viziunea Părintelui Iosif Trifa de a aduce o restartare spirituală în peisajul viciat al societăţii, prin inspirata şi providenţiala „Naştere din nou” nu doar că a adus un plus de valoare morală societăţii româneşti, ci şi o consolidare bisericească şi intelectuală.
Ca patrimoniu cultural, Oastea Domnului a scos şi tipărit mii de cărţi, ziare, reviste, foi de mare însemnate pentru poporul român, care au stârnit o emulaţie spirituală inegalabilă până atunci.
