Drumeț între oglinzi: Dumitru Tâlvescu și călătoria sa literară

Cu o carieră începută în lumea cifrelor, dar o viață dedicată literaturii, Dumitru Tâlvescu este unul dintre scriitorii hunedoreni care și-au găsit vocea matură odată cu trecerea anilor. Deși pasiunea pentru scris l-a însoțit încă din adolescență, debutul editorial a venit mai târziu, după o îndelungată activitate în domeniul bancar. Din acel moment, însă, literatura a devenit centrul universului său, iar de atunci proza și poezia sa și-au găsit locul în volume apreciate atât în țară, cât și peste hotare.
            Membru al Uniunii Scriitorilor din România și președinte al Asociației Oamenilor de Cultură și Artă a Județului Hunedoara (ASOCA), Dumitru Tâlvescu continuă să promoveze literatura și să susțină comunitatea artistică locală. Cu o viziune sinceră asupra scrisului și o admirație profundă pentru marii autori ai literaturii clasice, el reușește să creeze opere care îmbină sensibilitatea poetică cu forța epică.
            În acest interviu, ne vorbește despre parcursul său literar, despre influențele care i-au modelat stilul, despre întâlnirile esențiale din viața sa și despre rolul literaturii într-o lume în continuă schimbare.
 
            S.M. Ați avut o carieră îndelungată în domeniul bancar. Cum a fost trecerea de la acest univers riguros la cel al creației literare? A fost vreun moment în care ați simțit că una dintre aceste direcții îl eclipsează pe cealaltă?
 
            D.T. Dedicația pentru specificul muncii în domeniul bancar a trebuit, vrând-nevrând să eclipseze pasiunea mea pentru literatură. Parafrazez, întâi munca și apoi plăcerea. În schimb, am avut timp suficient să citesc, să mă bucur de întâlniri cu prieteni scriitori și să-mi fac fișe cu maxime sau citate care m-au marcat în timpul lecturilor.

Tiberiu Vințan – un jurnalist în inima literaturii

 

Interviu realizat cu  jurnalistul Tiberiu Vințan

S.M.: Pentru că sunteți mereu alături de noi și ne promovați cu atâta sinceritate și pasiune aș dori să vă propun o provocare specială. Permiteți-mi, pentru o clipă, să preiau rolul de jurnalist și să vă adresez câteva întrebări, iar dumneavoastră să fiți intervievatul. Orice om are o poveste. Tiberiu Vintan – jurnalist cunoscut cu activitate de mai bine de trei decenii, manager la Exclusiv Media Group și realizator de emisiuni TV, foarte activ în comunitatea sa, implicat în diverse proiecte media și literare, născut într-o familie de mineri… Aceasta este o sinteză la sinteza poveștii pe care v-aș ruga să o dezvoltăm în această discuție. Și aș începe cu câteva întrebări despre pasiunea pentru literatură.

Ce v-a atras inițial spre literatură și cum a evoluat această pasiune de-a lungul anilor?

T.V.: Întâlnirea mea cu cartea s-a produs în anii copilăriei, în vremurile în care poate și din penuria altor forme de educație alternativă, poate și din educația primită de la părinți sau poate, pur și simplu, pentru că așa a vrut Dumnezeu ca mie să-mi placă nespus de mult lumea aceasta a literelor, a cărților, lectura a fost cea care mi-a însoțit creșterea și mi-a influențat mintea și caracterul. Sigur că mi-e greu să-mi amintesc acum care a fost prima carte pe care am citit-o, pentru că eu am început să citesc imediat după ce am deslușit tainele Abecedarului. Îmi aduc aminte însă, cu mare plăcere, de poveștile lui Petre Ispirescu, de poeziile lui Eminescu, Topârceanu, Coșbuc, Bolintineanu, de snoavele lui Ion Creangă, de basmele fraților Crimm, de legendele lui Alexandru Mitru, de fabulele lui Grigore Alexandrescu, de câte și mai câte altele.

Interviu cu scriitorul Ion Beg despre poetul și scriitorul creștin Traian Dorz

Sunteți un scriitor care l-a cunoscut îndeaproape pe poetul creștin Traian Dorz. Ce știți acum despre a fi scriitor și nu știați când ați început să scrieți?

 

Mulțumesc pentru invitație! Precizez că nu mă consider scriitor deoarece am început să scriu destul de târziu și am publicat până acum doar câteva cărți. Ce știu acum în plus despre a scrie? Știu acum că scrisul este o treabă foarte serioasă și deosedbit de anevoioasă. Cere multă muncă susținută. Scrisul cere să te ții de el, dacă-l lași, te lasă și el. Aristotel spune că scrisul este meșteșug. Da, dar un  meștreșug care cere timp, dedicare, har. Cicero spune că „Orice idiot crede că poate scrie o carte”. Cam așa am crezut și eu la prima carte: „Traian Dorz la capăt de călătorie”. Cât de greu e, am aflat după ce am început. Totuși am scris-o, dar nu am publicat-o decât după 7 ani, timp în care am rescris-o de câteva ori și am mai scris pentru revistă multe cronici, reportaje, biografii resrtânse.

Apoi scrisul disciplinează gândirea, vorbirea. Nu poți să scrii tot cea ce gândești și așa cum gândești, sau cum vorbești. Scrisul are alt limbaj decât vorbirea.  Alegi, selectezi, reformulezi. E de dorit să gândești numai ce ai putea scrie și în forma pe care o cere scrisul. Ceea ce e greu tare. Însă nu poți lansa un text până ce nu l-ai adus la forma lui cea mai bună posibilă pentru tine. Nu ar fi etic.