Părintele Ioan Sabău - patriarhul hunedorenilor - s-a mutat întru Împărăţia de Dor

Luni 16 februarie 2009,
Părintele Ioan Sabău
patriarhul hunedorenilor,
cum plastic îl numea cineva
s-a mutat întru Împărăţia de Dor.
O viaţă în slujba lui Hristos,
cât un munte de dăruire şi jertfă!


Pentru mai multe detali despre viaţa părintelui clik pe imagine

Iată în continuare câteva înregistrari cu Părintelui Ioan Sabău:

Trupul Părintelui este aşezat pentru priveghere în biserica din satul Bobâlna. Satul este aşezat pe malul drept al râului Mureş, iar prin sat trece şoseaua care leagă Simeria de Geoagiu-Băi.
Mâine 18 februarie se va oficia Sf. Liturghie.

Părintele Ioan Sabău va fi înmormântat joi, 19 Februarie, la ora 13,
la cimitirul din satul Bobâlna.

Dumnezeu să-l odihnească şi să-l primească în împărăţia Lui!

Rouă de vis

Doamne, aşa aş vrea să zbor spre un alt tărâm,
Dar, vai, nu mă pot să mă înalţ de pe caldarâm.
Aripile îmi sunt încărcate de rouă,
Iar cerul îşi picură iar plânsul …şi plouă…

Visez iar că zbor şi îi cânt dorului şoptit…
Credinţa şi nădejdea în mine-au-nmugurit…
Inima îmi bate din ce în ce mai tare,
Dar mă trezesc oftând din clipa de visare.

Împrejur miroase a flori de levănţică…
Credinţa din mine, deşi e încă mică,
Învinge orice teamă, orice neputinţă,
Cu roua pe aripi spre cer ea mă înalţă.

Noapte bună, scump Iisus!

Noaptea e stăpână-n vale,
Truda zilei s-a sfârşit,
Obosit m-abat din cale
Să Te-adorm, Iisus iubit.

Candela veşnic mă cheamă
Să-Ţi arăt cât Te iubesc,
Să-Ţi spun dorul fără teamă
Să mă-nchin, să-Ţi mulţumesc.

Cât e de plăcut cu Tine
Înainte Ta să-Ţi cânt!
Tu-mi eşti singurul meu bine,
Toate trec pe-acest pământ.

Prietenii curând mă lasă,
Lumea trece, toate pier.
Prietenia-Ţi credincioasă
Îmi dă viaţă îmi dă Cer.

Doamne, eu mă duc acuma,
Dar Te rog cu dor nespus:
Fii cu mine-ntotdeauna!
Noapte bună , scump Iisus.

Izvorul meu de fericire

Când aveam nevoie de mai multă iertare şi iubire,

Doamne, mi-ai arătat mormântul gol spre a fi mărturisitor...
Mărturisitor al Învierii, al darului nemuritor,
Al Viţei şi al mlădiţei altoite, plină de rodire.

Când aveam nevoie de mai multă iertare şi iubire,
Doamne, mi-ai şoptit blând: „– Mă iubeşti mai mult decât ceilalţi?... Spune!“
N-am îndrăznit să răspund... Dar genele-mi de lacrimi erau pline
Ştiind că celui ce iubeşte mult i se iartă mult de Mire...

Când aveam nevoie de mai multă iertare şi iubire,
Doamne, mi-ai spus duios: „– Fără de Mine nu poţi face nimic!“
De atunci, mă bucur ca un copil, de orice dar oricât de mic...
Şi nu-Ţi mai cer nimic... Doar mulţumesc, Izvorul meu de fericire!

Valentine’s day – un revers duhovnicesc

Aş începe gândul meu, vis-à-vis de această pseudo-sărbătoare, cu o sintagmă, izvorâtă din sufletul unui copilaş de doar patru anişori, care întrebat fiind cum înţelege el dragostea, a răspuns: „Dragoste este ceea ce te face să zâmbeşti şi atunci când eşti obosit”.

Valentine’s day a fost “decretată” ca fiind ziua îndrăgostiţilor, ziua celor care-şi dăruiesc reciproc inimile. Tendinţa firească a oricărui om cuminte e să aibă o atitudine mai mult decât rezervată faţă de această pseudo-sărbătoare.

Raportarea faţă de Valentine’s day este fie una extrem de iritată, de demonizare a tot ceea ce presupune această zi, fie una extrem de superficială, adulatoare de-a dreptul, concretizată în latura ei comercială. Evident, lucrurile sunt undeva pe la mijloc. Nu e un fapt îmbucurător să adoptăm reacţii, stări şi comportamente mentale rigide, caracteristice unui „taliban ortodox”, aşa cum ar spune unul din intelectualii vremurilor noastre. De asemenea, nu ne permitem nici luxul să coborâm senin pleoapele peste ochii noştri, ignorând caricatura şi spectacolul comercial, generat de credulitatea şi naivitatea unor tineri, care trăiesc din convingerea că fac ceva nobil pentru iubirea vieţii lor.

Să fie foarte limpede: nu demonizăm sărbătoarea în sine, ci detestăm haina hidoasă în care este înveşmântată.

Sfântul Valentin, care a trăit pe vremea împăratului Claudius II, a suferit martiriu tocmai pentru faptul că milita ca tinerii să întemeieze familii, să se lase pătrunşi de binecuvântarea lui Dumnezeu în viaţa lor conjugală. Viaţa sexuală premaritală a fost aspru amendată de către acest sfânt.

Astăzi parcă se întâmplă reversul: de Valentine’s day se promovează o mentalitate maladivă de descătuşare a energiilor poftelor trupului, de care este asediat tânărul; se fac căsătorii ad-hoc, valide doar pentru o singură zi, inducându-se în subconştientul tânărului că problema căsătoriei este una strict contractuală şi care poate fi reziliată ori de câte ori vrem noi; se fac declaraţii de dragoste publice şi, mai ales, televizate. În acest fel, iubirea devine un sentiment vandabil, bun de scos pe piaţă, necostând nici mai mult, nici mai puţin decât o pereche de ochelari de soare, o şapcă, un tricou ş.a.m.d.

Toată această mascaradă e înfiorător de tristă, picurând nu zâmbetul de care amintea copilaşul, ci o profundă oboseală psihică. Dacă scanezi peisajul sentimental al acestei zile, rămâi cu sufletul îngheţat de tristeţe că sentimentul cel mai nobil e atât de ciopârţit de spectacolul mediatic propus. „Tocmai pentru că dragostea trebuie trăită, nu trebuie consumată degrabă, tocmai pentru că e frumoasă, nu trebuie pusă la vânzare, tocmai pentru că e atât de rară, nu trebuie neglijată atunci când se iveşte” (Părintele Savatie Baştovoi).

Să transfigurăm Valentine’s day într-o zi a sufletelor pure şi întotdeauna capabile de dragoste jertfelnică.

Ierom. Ignatie (Ilie) Trif
Sursa: Radio Reîntregirea

Vers de dor

Clik pe imagine pentru cele scrise

Psalm de durere...

( 15 martie - 2008... câteodată ne copleşesc durerile, dezamăgirile şi plângem în neştire...şi-n această stare, Domnul îngăduie să auzim plânsul şi suspinul semenului nostru, al fratelui nostru...)

Tată , o Tată al Cerurilor prea înalte,
vino în prăpastia în care fiinţa mea simte
că braţe reci ale întunericului vor să mă alinte...
Privesc înspre Cerul Tău
şi parcă, din adîncul acestui hău,
mai zăresc un strop de lumină!
O rază trimisă spre tină...
spre tina de pe ochiul meu.

O! Doamne, cât de adânc e hăul durerii!...
Mă simt aşa de singur
...Mult prea singur
Stau în genunchi şi tremur,
şi plâng după Lumina Ta,
plâng după faţa Ta care acum mi se pare ascunsă…
arată-Te pe marginea prăpastei mele
şi intinde-Ţi florile spre mine !....
Mă voi înălţa în vârful picioarelor mele,
îmi voi întinde ramurile uscate ale braţelor mele...
Voi îndrăzni să îţi caut faţa...
Voi îndrăzni să murmur o rugă,
una de iertare...
sau, poate, îmi va fi plânsul
mult prea mare...
Va fi suspinul meu după iertare...
...
Dar, Tată, ce se aude?!
Un alt suspin? Sau poate e ecoul...
Nu, nu e un ecou!
Nu e ecoul plânsului meu....
E plânsul semenului meu...
e-aicea lângă mine
Şi, Doamne, strigă, strigă după Tine...
Răspunde-i , Tată!!!
Lasă durerea mea pe mai îndată....
....
M-apropii şi eu cu teamă de străinul
Ce-n rugă-nlăcrimată îşi potolea suspinul....
Şi-am tresărit
când Te-am zărit
vorbindu-i
şi lacrima ştergându-i…
...
O , Doamne, acest străin
ce strigă după Tine,
e semenul meu....
e copilul Tău!!!
E chiar frate cu mine!!!
Şi-ncep să strig ca un nebun:
- Străinule, eşti frate-al meu!
Primeşte-a mea îngenuchiere
Chiar în locu-ţi de durere!
Primeşte-a mea îmbrăţişare
şi hai să ne-nălţăm spre Soare!!!

Cosmin Bragadiru are 17 ani. Şi locuieşte într-o baracă. Are cancer.

Cosmin - în ianuarie 2008

Prima operaţie i-a fost făcută pentru a i se elimina o tumoră de pe măduvă, în dreptul gâtului. Din punct de vedere al cancerului situaţia era stabilă în decembrie 2008, când era internat la Fundeni.

Însă lui Cosmin îi lipsea o vertebră şi nu îşi putea susţine capul.

A fost necesară o a doua operaţie.

Vineri, 6 februarie 2009, Cosmin a fost operat pe coloană la Spitalul Bagdasar-Arseni. I s-a luat o bucăţică de os din şold şi i-a fost transplantată la coloană (la gât).

Cosmin locuieşte doar cu mama lui, într-o baracă. Amândoi supravieţuiesc din indemnizaţia de însoţitor a femeii şi un venit de handicap. 600 de lei pe lună.

Cei care îl cunosc pe Cosmin spun că este un băiat tare cuminte şi drăguţ. Şi un pic timid… Mai are de stat o lună sau două în spital. Apoi se întoarce în baracă. Sau la Fundeni, la chimioterapie.

Scrisoarea mamei lui Cosmin Decembrie 2008

Subsemnata Bragadiru Liliana, domiciliată în satul Udeni Zăvai, comuna Călineşti, judeţul Argeş. Stau împreună cu fiul meu Bragadiru Cosmin în vârstă de 17 ani împliniţi în luna Decembrie – ziua 28. Stăm într-o colonie care a fost a şantierului când s-a construit barajul Găleşti.Barăcile fiind de 40 de ani, fiecare şi-o îngrijeşte după venitul lui financiar. Noi o ducem cam rău, nu prea am pus-o la punct, trebuie bani să ai să o renovezi. Am salariu de 480 şi o pensie a băiatului, de 120. Acesta ne este tot venitul. Având în vedere că copilul meu este bolnav de această boală nevindecabilă m-am ocupat de el trup şi suflet, ca să se menţină cât de cât.Eu ce doresc, dacă se poate şi de ce avem nevoie mai mult el, că eu m-am învăţat cu necazurile şi amărăciunea, mai ales acum, că e timp de iarnă: mâncare pentru băiat, mai ales că mănâncă numai regim; hăinuţe dacă se poate, că sunt scumpe; şi nu ne permitem încălzire - am o sobă de cărămidă - lemne, care până acuma am avut şi eu două cărucioare cumpărate de astă vară şi dacă mai avem pentru o săptămână. Mai avem o butelie, o mai încarc când îmi mai dă mâna, s-a scumpit şi asta, s-a făcut 50.La baracă avem decât un rând de geamuri şi este frig, n-am ajuns să mai pun şi al doilea rând de geamuri.Avem şi noi Alimentară în Colonie, am mai făcut şi noi datorii că ne dă pe datorie, plătim din salariu.Şi sunt scumpe toate, ştiţi şi dumneavoastră.Eu am făcut un Memoriu acum 4 ani la Bucureşti. Şi dânşii l-au trimis la Piteşti, mi-au făcut anchetă socială de 2 ori acasă, au venit şi ne-au văzut situaţia materială şi dânşii ne-au aprobat 30 de lei în cuant, au trimis-o înapoi la Bucureşti ca să o aprobe şi dânşii. Am aşteptat şi noi cu sufletul să primim, dar deocamdată nu am primit niciun răspuns.Ne descurcăm şi noi nevoile.

Pentru mine nu cer, pentru băiat, să stea şi el la căldură şi să aibă şi el ce pofteşte.

Cosmin se afla în salonul 812, mobil: 0747 633 585

BRAGADIRU LILIANA
BANCA ROMANEASCA S.A.
RO92 BRMA 0540 0037 1430 0000 -CONT IN RON
RO30 BRMA 0540 0037 1439 5400 -CONT IN EURO

Caz preluat de la Bogdan-Andrei

Statul român îl renegă pe Traian Dorz chiar şi în anul 2008

"După 1989, s-a încercat să se inducă în mase că membrii Securităţii şi ai nomenclaturii au dispărut, s-au evaporat în întregime, ceea ce este cât se poate de fals, căci ei au rămas în mijlocul şi în fruntea noastră, în urma unui proces de metamorfozare, devenind, din ideologi ai totalitarismului comunist, stindarde ale democraţiei şi persoane aşa-zis respecrabile. "Schimbarea la faţă" a Securităţii, camuflarea epoleţilor albaştri sub costumul Armani al parlamentului, funcţionarului public, omului de afaceri de succes - ba chiar sub roba magistratului -a fost un proces discret. Acţiunile după 1989 au fost menite să mascheze ororile comunismului, nu să se facă un proces real al torţionarilor şi al principalilor vinovaţi, scop în care au recurs la tot felul de acţiuni pentru a-şi întări puterea...

Anul acesta, în condiţiile demarării proiectului de faţă ( este vorba de editarea unor volume despre fr. Traian Dorz în arhivele securităţii), am încercat să obţinem şi o minimă recunoaştere din partea statului român a suferinţelor îndurate de Traian Dorz pe nedrept, timp de peste 40 de ani. Pe cale de consecinţă, am făcut toate diligenţele necesare pe lângă Ministerul Justiţiei şi pe lângă Asociaţia foştilor deţinuţi politici, pentru ca lui Traian Dorz să i se confere Crucea Rezistenţei Anticomuniste clasa I, deoarece a făcut peste 10 ani de teminiţă grea.

Răspunsul acestor instituţii a fost unul stupefiant, reprezentând o nouă palmă pe care Traian Dorz, la 18 ani după Revoluţia din decembrie 89, o primeşte din partea partidului şi a securităţii, care continuă să-i necinstească memoria. După ce a luptat pe front în al II-lea Război Mondial, pentru apărarea patriei, după ce a făcut ani grei de temniţă doar pentru credinţă şi a fost presecutat de statul comunist totalitar timp de peste 40 de ani, comisia căreia ne-am adresat nici măcar nu a luat în discuţie cazul lui Traian Dorz, respingând cererea. Din ce motiv? Cererea a fost respinsă în temeiul art. 2 din Legea 173/2006, care are următorul conţinut: "Se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri abuzive ori, după decesul acestora, soţul sua rudele supravieţuitoare până la gradul al patrulea inclusiv, pot depune cerere pentru constatarea calotăţii de luptător în rezistenţa anticoministă." Vedem că, pentru statul român, eroi şi martiri sunt doar cei care se încadrează în 6 luni, nu toţi cei care s-au jertfit pentru ţară! La noi, cei care au fost prigoniţi de regimul cominist nu sunt recunoscuţi, ci sunt repudiaţi cu foarte multă indiferenţă...."

Iată pe scurt conţinutul documentului la care s-a făcut referire:

"...Vă facem cunoscut că memoriul dumneavoastră înregistrat sub numărul de mai sus, prin care aţi solicitat acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă pentru DORZ TRAIAN - străbunic, a fost soluţionat de către Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă în şedinţa din data de 30.10.2008.

Comisia, cu unanimitatea voturilor membrilor, a decis respingerea cererii dvs. de constatare a calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 2 din legea nr. 173/2006, care a completat şi modificat art. 5 din OUG nr. 214/1999, fiind tardiv introdusă..."

"...Ar trebui să le fie ruşine acestor personaje din aşa-zisa comisie, însă probabil că şi-au pierdut acest minim simţământ omenesc de mult. Dar Traian Dorz nu are nevoie de recunoaşterea lor, căci ele e viu prin însăşi suferinţa sa pentru credinţă, prin faptele sale şi prin opera sa de scriitor...."

A consemnat strănepotul fr. Traian Dorz, Coreneliu Clop, în săptămânalul duhovnicesc "Iisus Biruitorul" nr. 8 / 16-22 Februarie 2009, pag. 3

Dor de frumos

( 10 februarie 2009 - dorind curăţirea şi înfrumuseţarea sufletului şi a gândului...)

În genunchi, pe iarba udă,
Lângă stânca rece cânt...
Rugăciunea să-mi audă
Inima-Ţi de Tată sfânt.

Îmi înalţ spre cer privirea
Şi Te caut printre nori...
Tu-mi zâmbeşti prin raze calde,
Sorbind roua de pe flori.

Mâna tremură pe frunte
Mângâind un tainic vis,
Ce Te-aşteaptă să-ntinzi punte
Până-n sufletu-mi deschis.

Azi te chem să vii degrabă,
Cu alai de îngeraşi.
Şi, de vei pleca în grabă,
Raiu-n suflet să mi-l laşi!

La întoarcere-mi vei spune,
Eu voi asculta plângând:
,,Este Rai la tine-n suflet,
Şi e cald la tine-n gând."

Rugăciunea - măsură a dragostei

,,Unindu-se moral în rugăciunea adevărată cu Dumnezeu, omul nu se uneşte cu El doar pe sine însuşi, ci îi uneşte cu El şi pe ceilalţi ; el devine un inel de legătură între Dumnezeu şi creaţie, între lumea divină şi cea naturală." (Vladimir Soloviov)


,,Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii ; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem , ci ceea ce suntem." (Paul Evdokimov)

,,Dacă câţiva oameni se roagă, dacă intră în starea de rugăciune pură şi în mod aparent nefolositoare, ei transformă universul prin simpla lor prezenţă, prin însăşi existenţa lor." (Olivier Clement)

,,Din adâncuri strigat-am către Tine, Doamne !" (Biblia)

,,Rugăciunea constituie o înălţare a intelectului către Dumnezeu ; ea este o conversaţie a intelectului cu Domnul." (Evagrie din Pont)

,,Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării, (...) rodul bucuriei şi al mulţumirii." (Evagrie din Pont)

,,Dacă, rugându-te, ai ajuns la o bucurie mai presus de orice veselie, ai ajuns la adevărata rugăciune." (Sf. Nil Sinaitul)

,,Înainte de a-ţi ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi ridici sufletul şi, înainte de a-ţi ridica ochii, ridică-ţi gândul la Dumnezeu. (Origen)

,,Sufletul omului este un altar." (Origen)

,,Rugăciunea este bucurie sfântă, ce atrage spre sine mintea (...) revărsând bucuria duhovnicescă şi în trup." (Sf. Grigorie Sinaitul)

,,Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo." (Sf. Vasile Cel Mare)

,,Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine." (Fer. Augustin)

,,Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura, pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea. "(Sf. Isaac Sirul)

,,Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă." (Sf. Ioan de Kronstadt)

,,A-I mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit ; a-I mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă." (Sf. Ioan Gură de Aur)

,,Cel ce se sileşte să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la aproapele său, acela se sileşte şi să iubească." (Teofilact)

,,A descrie frumuseţea omului înseamnă a cânta cel mai frumos imn gloriei lui Dumnezeu. În om este cuprinsă minunea : în gândire, atâta inteligenţă ; în inimă, atâta iubire ; în viaţă, atâta voinţă." (pr. Agatanghel Guţu)

,,Cel care se roagă este cu adevărat teolog." (Evagrie din Pont)

,,Slava lui Dumnezeu este omul." (Sf. Irineu)

,, Liniştea este neîntreruptă închinare lui Dumnezeu şi statornicie în faţa Lui." (Sf. Ioan Scărarul)

,,Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus." (Sf. Grigorie de Nazianz)

,,Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul." (pr. Dumitru Stăniloae)

,,Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Rugăciunea asigură libertatea (...)." (pr. Dumitru Stăniloae)

,,Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu." (Sf. Grigorie de Nazianz)

,,Aceasta este rugăciunea adevărată : a tăcea şi a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu." (pr. Kallistos Ware)

,,Doamne, fă din mine o unealtă a Păcii Tale ! (Francisc din Assisi) Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă." (Sf. Teofan Zăvorâtul)

,,Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi eram înafara mea." (Fer. Augustin)

,,Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc." (Sf. Grigorie Sinaitul)

,,Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei." (Fer. Augustin)

,,Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe." (Biblia)

Rugaţi-vă neîncetat ! (Biblia)

,,Primeşte-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt,
pe care rugăciunea e slobodă să plângă
Şi unde fericirea e singurul cuvânt,
iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă.”
( T. Dorz)

Viata care costa 7000 de euro

De aproape doua luni, viata Laurei Irimia, o femeie in varsta de 32 de ani, din Botosani, a devenit un calvar. Se lupta cu o boala rara, care a transformat-o intr-un sclav al sperantei. Neurinom acustic. Acesta este diagnosticul pus de medicii unei clinici din Suceava.

"Am inceput sa ma simt rau, in sensul ca aveam ameteli, cu echilibrul stateam destul de rau si aveam dureri mari de cap. Nu le-am bagat foarte mult in seama pentru ca am probleme si cu rinichii si aveam impresia ca durerea radiaza", povesteste cu lacrimi in ochi Laura Irimia.

A ajuns inconstienta la spital in seara de 11 decembrie, dupa ce a cazut in casa. Disperati, sotul si fiica sa au chemat ambulanta. In aceeasi zi a ajuns la o clinica din Suceava, unde medicii i-au dat socantul verdict: neurinom acustic. O boala rara, care necesita o interventie chirurgicala de urgenta.

"Am cautat pe internet mai multe informatii despre boala mea. Am gasit o clinica din Germania unde se efectueaza astfel de operatii, doar ca o astfel de interventie costa 35 000 de euro", mai spune femeia.

Si in Romania se fac astfel de interventii chirurgicale, costul ridicandu-se la 7000 de euro. A luat legatura cu acea clinica si este programata la operatie peste doua saptamani. Insa situatia financiara a familiei nu este una care sa ii permita o astfel de interventie. Din cei 7000 de euro, familia Laurei a reusit sa stranga doar 130 de euro si 15 000 de lei.

Oamenii cu suflet mare care vor sa o ajute pe Laura sa spere la o viata normala, o pot face donand bani in contul RO75 BRDE 070S V015 850 0700, in lei sau RO17 BRDE 070S V220 1974 0700 in euro.

Sursa: www.stiri.botosani.ro

AICI PUTETI INTRA IN LEGATURA CU LAURA IRIMIA. CHIAR SI O VORBA BUNA II VA DA CURAJ SA MEARGA MAI DEPARTE!

Directioneaza 2% din impozitul pe venit

CE ESTE IMPOZITUL DE 2% ?

Fiecare persoană fizică ce obţine un venit plăteşte la stat anumite impozite. Din aceste impozite, statul finanţează anumite servicii şi lucrări publice. Începând cu anul 2006, prin intermediul prevederii 2% din Codul Fiscal, contribuabilii persoane fizice au posibilitatea să REDIRECTIONEZE 2% din impozitul pe venit către o asociaţie sau fundaţie nonprofit. Practic, fiecare dintre noi putem spune statului modul în care vrem să fie cheltuită o parte din impozitul reţinut. Acţiunea nu ne costă nimic iar operaţiunea se rezumă la completarea câtorva rânduri dintr-o declaraţie de la Administraţia Finantelor Publice în raza căreia sunteţi arondaţi fiecare.
CUM DIRECŢIONEZI IMPOZITUL DE 2 % ?
Dacă doreşti să foloseşti această oportunitate şi să direcţionezi 2 % din impozitul pe venit către Asociaţia misionară “Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, notează datele de identificare:
Denumire entitate non-profit: Asociaţia misionară “Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române
Cod de identificare fiscală: 4238430
Cont bancar IBAN: RNCB 0227 0360 5259 0004 BCR Sibiu
Dacă anul trecut ai avut venituri doar din salarii : Completează formularul 230 “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual…” pe care poţi să îl descarci de aici. Înscrie datele tale personale şi apoi, la capitolul II.2., completează datele de identificare ale asociaţiei misionare “Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. La menţiunea “Sumă” nu este necesară completarea, organul fiscal va calcula şi vira suma admisă, conform legii . Formularul se depune direct la registratura Administraţiei Finanţelor Publice în raza căreia sunteţi arondaţi sau se trimite prin poştă, cu scrisoare recomandată.
ATENŢIE!: Data limită este 15 mai 2009 (data depunerii la registratura Administraţiei Finanţelor Publice sau a poştei)
Dacă anul trecut ai avut şi venituri din alte surse (activitaţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, etc): Completează declaraţia 200, “Declaraţia privind veniturile realizate” (această declaraţie ar trebui să o primeşti acasă prin intermediul poştei,) dacă nu aţi primit descaracă declaraţia de aici. Înscrie datele tale personale şi apoi, la capitolul III., completează datele de identificare ale asociaţiei misionare “Oastea Domnului” din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. La menţiunea “Sumă” nu este necesară completarea, organul fiscal va calcula şi vira suma admisă, conform legii . Formularul se depune direct la registratura Administraţiei Finanţelor Publice în raza căreia sunteţi arondaţi sau se trimite prin poştă, cu scrisoare recomandatã.
ATENŢIE!: Data limită este 15 mai 2009 (data depunerii la registratura Administraţiei Finanţelor Publice sau a poştei)

Transmite acest mesaj prietenilor şi cunoştinţelor tale care anul trecut au avut venituri din salarii sau din alte surse (activitaţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, etc)!

Leapsa de la Dana!!!!!

Am descoperit acest joc funy tare simpatic pe blogul lui Dana căreia îi multumesc că nu s-a supărat pe comentariu meu şi m-a provocat la acest joc.
Văzând în lista celor provocaţi de Dana, numai nume feminine am întrebat "cu voce tare":
"Jocul acesta este adresat numai doamnelore si domisoarelor?..."
Răspunsul a venit imediat: "jocul nu este exclusivist, esti binevenit sa intri si tu in acest joc. Asa ca iti voi lansa chiar acum provocarea...."
Mă bucur ca am fost provocat la acest joc funy.

Pentru cele/cei care vor primi leapşa de la mine, iată ce trebuie să faceţi:
suntem provocaţi să mărturisim 7 lucruri întâmplătoare dar adevărate amestecate printre 7 lucruri false despre noi.

Şi acum să vedem dacă veţi descoperi care sunt cele 7 adevăruri dintre cele 14 afirmaţii ale mele!

1) Nu sunt sociabil.

2) Incerc sa ma impun si sa insist asupra unui lucru doar atunci cand consider ca merita.

3) Sunt căsătorit dar nu am copii.

4) Simt nevoia sa vorbesc tot timpul

5) Nu poi iubi pe toata lumea şi nici nu încerc.

6) În relatiile mele cu cei din jur, conteaza foarte mult prima impresie.

7) Nu-mi place poezia.

8) Mă copilăresc de atătea ori uitând că sunt un om matur

9) Accept cu placere toate invitatiile si particip la tot ce organizează prietenii

10) Îmi place să citesc şi să scriu poveşti.

11) Sunt pesimist şi nu-mi place să visez.

12) Sunt creştin Ortodox şi membru activ al asociaţiei "Oastea Domnului" din cadrul Bisericii Ortodoxe Române

13) Nu-mi place să lucrez în echipă, sunt un singuratic.

14) Am un singur dor, părtăşia cu Dumnezeu şi cu semenii.

Acestea fiind spuse, acum e rândul meu ca să provoc pe altii, dandu-le mai departe Leapsa următorilor: Mariana ; Rodica Botan; Loredana şi Robert ; Nicol ; Disa; dar şi tuturor acelor ce se simt provocaţi si doresc sa participe

Împreună vom reuşi...

Clik pe imagine pentru cele scrise

Lacul – Oglindă pentru Cer

În poieniţa scăldată de lumina soarelui ca o pulbere de aur, parcă se îngrămădeau toate frumuseţile pământului.
Iarba verde ca de smarald se întindea ca un covor moale, mătăsos. Strălucirea întreagă a soarelui se cuibărea în fiecare strop de rouă care împodobea firicelele de iarbă. O adiere blândă le legăna şi păreau o mare vălurindă cu sclipiri de argint.
Ici, colo, pâlcuri de floricele albe, roz şi mov colorau splendorile poieniţei. De jur împrejur, falnicii stejari, ulmii şi fagii, într-o armonie perfectă de verde şi în cea mai nevinovată îmbrăţişare, străjuiau luminişul ca nişte uriaşe lumânări ce ardeau cu flacără verde.
Triluri vesele de păsărele răzbăteau în dulci ecouri până departe...
Farmecul poieniţei era întregit de frumuseţea unui lac aflat chiar în mijlocul acelui loc mirific. Părea că tot cerul albastru se coborâse pe luciul ca de oglindă al apei. Pe marginea vălurită ca o dantelă, erau câţiva nuferi cu potire albe care stăteau nemişcaţi şi sorbeau revărsarea de lumină a soarelui.
Înspre mijlocul lacului se făceau unde line, albastre. Câteva raţe pluteau graţioase pe apa lacului, toate împreună. După un timp se împrăştiau pe toată suprafaţa lacului şi iarăşi se îndreptau unele spre altele. Părea o joacă atât de fericită! Părea, la un moment dat, că e un fel de ritual tainic al lor prin care îşi manifestau bucuria de a fi nedespărţite. Erau atât de libere în plutirea lor! Doar marginile lacului le făcea să facă un ocol printre nuferii imaculaţi care stăteau acolo ca nişte buni prieteni, ca nişte îngeraşi cu aripi de petale...
Marginile nu le întristau deloc! Dimpotrivă, erau fericite şi se simţeau în siguranţă. Astfel erau tot timpul împreună! Se gândeau că nimic nu le putea despărţi sau îndepărta una de alta...
Ani la rând a durat bucuria lor, până când, într-o vară secetoasă, li s-a tulburat bucuria...Arşiţa verii a sorbit prea lacomă picătură cu picătură din apa lacului...În scurt timp a rămas foarte puţină...şi aceea era tulbure, cu mult, foarte mult mâl...
Nuferii s-au uscat...
Şi parcă nu era de ajuns, a mai apărut ceva care a adus multă tristeţe; de pe fundul lacului apăruse, plin de rugină şi mâl, un gard...chiar în mijlocul lacului, tăindu-l în două...separând apele...
Unele raţe au rămas de o parte a gardului, iar altele de cealaltă parte...
Puteau pluti în apa tulbure doar până la gard...Şi acolo, printre zăbrelele pline de nămol uscat, se priveau cu dor...Erau triste...Apoi, de prea multă tristeţe au început să fie neliniştite...Se agitau bătând neputincioase din aripi tulburând şi mai mult apa...Aripile lor se încărcau de nămol....Plutirea lor era din ce în ce mai greoaie...Mai era puţin şi devenea o târâre prin noroi...
Poieniţa se umplu de tristeţe....iarba îşi uscase firele...floricelele îşi scuturaseră petalele...
Raţele, prea triste de dor, unele de o parte a gardului, altele de altă parte, aşa cum le prinsese vremea, începură să se tânguie răspândind ecouri triste...
Zilele treceau cu greu...Şi, cu fiecare zi care trecea, parcă se apropiau tot mai rar de gard...Începură, parcă, să se înstrăineze puţin câte puţin... Ba, chiar unele dintre ele începeau să le vadă pe celelalte, de dincolo de gard, prin ceaţa depărtării, parcă mai urâte, parcă cu mai mult noroi pe aripi...
.....

Până într-o zi când, în poieniţă, venise un băieţel blonduţ, cu ochii scăldaţi de azurul cerului senin. Era atât de îndurerat uitându-se la priveliştea sumbră din faţa ochişorilor lui nevinovaţi! Nu putea face nimic altceva decât să se roage...Îngenuche în iarba uscată pe care o udă cu lacrimile lui atât de curate, apoi începu să murmure un cântecel despre îngeri...
Veni acolo mai multe zile la rând, rugându-se de de fiecare dată cu aceeaşi credinţă ca în prima zi când inimioara îi era sfâşiată de durere... Avea o rană adâncă...Cântecele lui erau parcă prea triste pentru un copil...

În una din zile, observă o răţuşcă mai altfel decât altele...Aceasta le îndemna pe celelalte să se apropie din nou de gard. La fel s-a întâmplat şi de partea cealaltă ...Au început iarăşi a se privi cu dor, dar...gardul era încă între ele...în timp ce inimile zburau una către alta...
Şi încă o minune! Puişorii, privind iubirea celor mari, au învăţat şi ei să iubească, şi uşor, uşor, s-au strecurat printre zăbrele!...Ce fericire era între ei! Se jucau înotând încoace şi încolo, când de o parte a gardului, când de cealaltă, de parcă nici nu exista...
Raţele bătrâne se bucurau enorm! Îşi aminteau de dragostea dintâi şi au început să o retrăiască parcă mai frumoasă...Pentru ele gardul nu mai exista...Iubirea lor era liberă să le îmbrăţişeze pe celelalte surate..
...
Băieţelul continua să se roage...zi de zi...şi noapte de noapte...şi apoi cânta...
În una din zile, pasărea aceea mai deosebită descoperise zborul...Îşi curăţă aripile de nămol şi zbură deasupra lacului...Au urmat şi celelalte...Albastrul cerului le cuprindea...Gardul nu mai conta...El nu mai exista de mult pentru ele...Tot înaltul cerului era al lor...Au stat în zbor fericit până seara, după care fiecare a înnoptat pe partea ei de lac...fără tristeţe, ci cu mult dor pe aripile lor ce le-a făcut visul nopţii atât de plăcut!...
Băieţelul cu părul de aur şi cu ochi de cer, a mai venit cu nişte copilaşi şi se rugau zi de zi pentru bietele răţuşte care tânjeau după vremurile de demult, când totul era ca în Cer...
Şi, într-o zi, s-a întâmplat minunea!...Cerul îşi plânse ploaia bucuriei şi, împreună cu lacrimile răţuştelor şi ale copilaşilor, au umplut lacul de apă ca odinioară...
Gardul a rămas pe fundul lacului, în nămol, neputincios şi în plin proces de descompunere, în timp ce raţele pluteau iarăşi unele spre altele, cu o fericire mai mare ca înainte...Câteodată zburau, şi, de acolo de sus li se părea că Cerul coborâse în lacul lor...
Peste câtva timp, nuferii, mai mulţi şi mai albi, au împodobit lacul...
Revenise starea de Rai, de Cer...ca într-un vis frumos...sau, poate că, chiar Visul acela frumos se împlinise...

Iartă-mă

Click dreapta şi Save Target (Link) As.

Între lume şi Cer

Lume, lume-nşelătoare,
îţi simt umbrele uşoare,
drumul cum îşi croiesc,
calea de-mi împrejmuiesc
cu momeli seducătoare
şi cu griji chinuitoare,
cu-amăgirile-i deşarte
şi cu gânduri vinovate.

Lume, lume-nşelătoare,
unde ajungi - ruină mare
se transformă orice casă
ce pe mâna ta se lasă .
Se transformă orice vis,
Ce o uşă ţi-a deschis.

Lume, lume-nşelătoare,
tare eşti amăgitoare,
tu prefaci seninu-n patimi,
şi surâsu-n râu de lacrimi,
pe prieten în străin
şi prea-multul în puţin.

Frate, braţele-i întinse
sunt iluzii, negre vise...
Nu te uita că la-nceput,
te momeşte c-un sărut,
încercând, de-i cu putinţă,
să te smulgă din credinţă,
să-ţi dea umbre-n loc de soare,
curcubeu fără culoare.

Prietene, îţi spun ce simt.
Îţi spun drept şi nu te mint;
Nu fi prins de-al ei miraj!
Sufletul nu-ţi pune gaj
pentru lucruri efemere
fără pic de mângâiere,
ce aduc în amintiri
doar dureri şi ne-mpliniri.

Te-ndemn: Priveşte către Cer!
Azi sau mâine toate pier,
şi vei lua cu tine Sus
doar ce-ai dat pentru Iisus.

Amin.

Tristeţea dorului...

...Anul trecut pe vremea asta simţeam o durere imensă! Mi se părea că fraţii sunt atât de depărtaţi!...Simţeam pentru prima oară dorul de ceva ce părea a fi doar în Cer, între îngeri...Acum ,,sărbătoresc" durerea, dar în curând, cu voia lui Dumnezeu, voi sărbători bucuria...

IISUSE, SPUNE-MI, DACĂ VREI...
( ianuarie –februarie 2008 – versuri cu rezonanţe de cioburi sparte ...)

Iisuse, spune-mi , dacă vrei,
Unde-s fraţii mei, dragii mei?
Mi-aşa de dor de nu mai pot!...
Să fiu cu ei aş face tot!
Să fiu cu ei, pe veci cu ei...

De ce mi-s depărtaţi acum?
De ce-i dorul aşa nebun?!
Aş vrea să cânt...să nu mai plâng...
Să hoinăresc ca vântu-n crâng,
Să hoinăresc fără de drum...

Iisus, mi-ai spus ca să-i iubesc,
Şi i-am iubit frumos, ceresc
Cu tot ce Tu mi-ai dăruit,
Cu tot ce inima-a primit
Cu tot ce-a fost dumnezeiesc...

Dar parcă totul a-ngheţat...
Iar fraţii mei s-au depărtat...
Şi-mi plânge sufletul cu-amar
Că n-am păstrat cerescul dar,
Iubindu-i cum mi-ai arătat.

Doamne, nu pot fără ei!
Nu pot fără fraţii mei...
Cum nu pot fără de Tine,
Cum Tu nu poţi fără mine,
Cum nu poţi nici fără ei.

Dăruieşte-mi fraţii, Tată!
Umple-mi inima mea toată,
Leagă-ne-n iubire sfântă
Cu iubirea care cântă,
Cu iubirea de-altădată!...

Povestea unui îngeraş ( parţială)

(Am adunat aici toate fragmentele scrise de noi împreună cu voi timp de o săptămână, aici, pentru a face povestea unitară. Vă mulţumim din suflet! E atât de frumoasă până acum! Trebuie să o continuăm! ...)

( Mariana) ...În albastrul sidefiu al cerului, lumina desena cel mai frumos curcubeu.

La capătul lui, o făptură gingaşă, cu un crin alb în mâna dreaptă, scruta orizonturile cu ochişorii lui veseli. Privi apoi spre celălat capăt al curcubeului şi tresări...

( Sorin Micutiu ) ....era la primul său răsărit de soare.

( Mirela ) Îi era teamă că de s-ar stinge steluţele, noaptea ar fi fost alungată din ceruri...dar zâmbi şi din zâmbetul lui răsărea, în culori şi mai vii, curcubeul!

( Mariana) - O, Doamne, cât e de frumos pe pământ! Oare oamenii văd aceste frumuseţi? se întreba îngeraşul. Mai privi o dată răsăritul, îşi strânse aripioarele şi făcu din curcubeu un leagăn, apoi începu să cânte ...

( Mirela ) Din cântecul lui se făcu pe dată lumină iar roua începu să picure, cu bucurie pe chipul florilor.

Colo, un greieruş adormi la umbra unei frunze abia răsărită...îi era somn de-atâta cântare în noapte, o buburuza îşi deschise, harnică, aripioarele şi îşi scaldă antenuţele într-un picur de rouă. Lumea gâzelor începu să se trezească la viaţă. Un fluture cu aripi diafane îşi scria,timid, în rotocoale abia simţite zborul către o fereastră, mică, mică, albă. Dincolo, prin sticla cristalină se zărea chipul cuminte, al copilaşului.

(Sorin Micutiu )....toate aceste îl făcură să cânte din nou:

Cu-atâta mare bucurie

vin astăzi înaintea ta, Iisus,

cântând nesfârşita-Ţi bogăţie

ce-n faţa ochilor, Tu mi-ai adus.

Doamne, nu ştiu dacă e măsură

pentru aceste-mbelşugări de har

care, iată, inima-mi umplură

de dă afară peste stăvilar....

( Loredana) Când isprăvi cântecul privi mai bine spre pamânt. Coborî încetişor pe curcubeu ca pe un topogan şi se uită cu atenţie spre noi orizonturi. Acolo, la marginea curcubeului, era o lume nouă. O lume atât de diferită de tot ce cunoscuse el.

( Mariana ) Alunecarea înceată pe toboganul de culoare îl apropia tot mai mult de lumea pe care o văzuse doar de acolo, din înălţimi...

Gândul că va fi printre flori şi fluturi, printre stropii de rouă, printre copilaşii zburdalnici, îl făcu să bată din aripoare de bucurie.

Îşi îndreptă privirea din nou spre chipul cuminte al copilaşului...Ah! abia aştepta să...

( Sorin Micutiu)...auda sunetul pasilor lui pe calea catre cer, cand deodata auzi glasul soptit al mamei copilasului:

"O, Domnul meu Bun, Te rog rămâi todeauna cu pruncul meu şi călăuzeşte-i mereu paşii şi viaţa numai pe calea Ta. El este mic şi în calea vieţii lui vor fi atâtea piedici şi ispite. Fă-l să-ţi audă glasul şi să-ţi vadă pururi faţa ta plăcută, pentru ca lumea şi amăgirea ei să nu-i fure cununa credincioşiei niciodată... Niciodată, Doamne...Trimite îngerul păzitor să-i stea alături..." ....

( Loredana si Robert) Atunci îngeraşul privi cu mare atenţie chipul senin al copilului, ochii lui mari, albaştri, privirea lui veselă şi jucăuşă. Privi şi spre chipul îngrijorat al mamei, spre privirea ei ce implora speranţa şi înţelese. Da, înţelese cu adevarat. Curcubeul nu răsărise acolo întâmplător. Acu înţelesese de ce era acolo chiar fără să fie o dimineaţă ploioasă. Domnul cel veşnic şi bun îl pusese acolo să îl aducă pe el pe pământ. Sa vadă acest mic copilaş şi pe mama lui care cerea ocrotirea divină.

Şi atunci înţelese profund, nu doar scopul zburdălniciei lui de dimineaţă ci mult mai mult. Îşi înţelese menirea sa pe lume:

Nu era un simplu ingeras.

Era un înger păzitor.

( Sorin Micutiu) Se uită atent prin casă... Înăuntru se vedeau semnele sărăciei: o măsuţă, două scaune, un pat vechi cu saltea de paie, o fereastră mică prin care soarele se străduia să aducă lumină, o sobă mai mult rece decât caldă...lângă care, înfăşurat într-o plăpumioară veche, dormea liniştit puiul de om. Era atât de fermecător! Pleoapele somnoroase acopereau ochii de cer... Avea părul bogat în bucle precum spicul de grâu...era atât de frumos, încât îngeraşul se uită după aripi crezând că are în faţă tot un îngeraş ca şi el...

Nu departe, doar la vreo trei patru case mai încolo, era biserica. Clopotul ei răzbătea prin mica fereastră până la urechile mamei. Se întoarse smerit spre răsărit, se închină şoptind:

"Mă iartă, Doamne, sunt nevoită să stau acasă, dar îmi este aşa de dor de Tine!... Te rog, găseşte o cale să-mi pot boteza copilul...am vândut tot ce puteam vinde..."

Pe chipul îngeraşului se iviră multe bobiţe ca de rouă... Erau primele lui lacrimi...deodată îşi aduse aminte de rolul lui în toată această poveste şi zbură spre Biserica. Acolo slujba era pe sfârşite. Intră în altar făcându-şi loc printe toţi ceilalţi îngeri ce erau acolo până când ajusese lângă îngerul păzitor al preotului ce slujea la altar. Se opri lângă el şi tăcu până când Sf. Liturghie se termină şi apoi îi şopti "Am nevoie de ajutorul tău!", povestindu-i acestuia dorul mamei ce nu putu să vină la Biserică....

Oamenii pe rând plecau acasă şi îngerii îi urmau... Se făcea din ce în ce mai linişte. Îngeraşul nostru mai zăbovi un pic privind îndelung spre altar...după care plecă şi el.

Ajuns acasă, o găsi pe mama dormind aplecată peste pătuţul copilaşului, iar pe acesta zâmbitor jucându-se cu mânuţa în părul ei.

În clipa aceea, se auziră bătăi în uşă. Mama se trezi ca dintr-un vis şi deschise. În prag era o fetiţă mică care fără să aştepte vreo întrebare spuse: "M-a trimis tata să vă spun să faceţi cald în casă că vine să facă slujba de botez..."

( Mariana) Mama se întoarse pentru o clipă în visul ei în care parcă văzuse un înger într-n dans al bucuriei...şi murmura...

( Nicol) Era un alb înstelat

ce mă privea umil.

Am întins mâna să

mângâi acel dans

nescris de Înger...

( Loredana) Şi atunci îngeraşul nostru începu să salte şi să se bucure şi să facă tumbe in aer. Şi cum privea la mama care nu ştia de unde să înceapă, ce să strângă mai intâi, ce să lustruiască cu colţul cârpei, deşi în căsuţa lor modestă nu erau foarte multe de lustruit, cum privea la micuţul bălăior ce gângurea liniştit începu deodată să plângă, cu lacrimi mari, angelice. Da. Să plângă. Că nu doar suferinţa din lume, nu doar necazurile şi sărăcia meritau lacrimile lui de înger pur ci , în mod cu totul special, bunătatea din oameni. Da, bunătatea oamenilor merita şi ea lacrimile lui. Plângea de fericirea pe care doar bunătatea unei inimi curate o poate provoca... Căci bunătatea unui om , a unui preot şi a casei sale transforma şi casa aceasta care credea că nu mai are speranţă. Dar deodată, uite, bunătatea, credinţa şi dragostea schimba mica casuţă...

( Mariana) Îşi înălţă ochii umezi către cerul de unde venise, mulţumind Lui Dumnezeu că oamenii pe care i-a creat sunt doar cu puţin, foarte puţin mai prejos de îngeri...Era atât de fericit! Se apropie de copilaşul cu ochi de cer, veghindu-l cât mama lui trebăluia cântând prin casă...

După ce totul fusese pregătit, mama se apropie de copilul ei drag şi şopti o rugăciune pentru ca îngerul păzitor să îl apere. Două zâmbete au înflorit în căsuţa aceea mică aducând lumină de rai, zâmbetul îngeraşului şi zâmbetul copilaşului...

În câteva clipe a sosit părintele. Cu un glas blând, de adevărat părinte, o întrebă cum îl cheamă pe băieţel:

- Părinte, m-am gândit mult ce nume să îi pun...E aşa frumuşel ca un trandafir roz, ochişorii ca nişte flori de nu-mă-uita, zâmbetul lui ca un crin...Şi am un frăţior pe nume Florin, de care îmi e atât de dor, aşa că i-am pus numele Florin, rosti mama cu emoţie în glas...

- Va serba ziua onomastică de Florii, spuse părintele zâmbind.

( Mirela) În căsuţa caldă înflori bucuria şi plutea peste tot voia bună.

Îndată, mama se aplecă către micuţ, care privea cu ochi mari, miraţi şi braţele ei îl cuprinseseră în iubirea-i nesfârşită.

( Mariana) Îngeraşul stătea deoparte admirând frumuseţea acestei imagini. Chipul mamei, în iubirea ei pentru Florinel, avea atâta frumuseţe şi lumină!

Se tot întreba în gândul lui: cum este oare să simţi îmbrăţişarea mamei?! Pentru o clipă îşi dori să fie copilaşul acestei mame...Dar îşi aminti repede de misiunea lui, aşa că îşi întinse şi el aripioarele învăluind în iubire şi mamă şi prunc deopotrivă.

( Srie tu mai departe, cel (cea) ce tocmai ai citit aceste rânduri!:) Continuarea se face la comentarii. )