Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput

 

Izvorul curajului creştin se află în pilda vie a jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. Evocăm, de aceea, remarcile părintelui Nicolae Steinhardt, pline de fineţe descriptivă: 

„Curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. 

Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput. 

A fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi. Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care e asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora e îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz.

Jertfe zidite la tremelia Neamului

 

În poporul nostru este o credinţă veche care spune că orice clădire nouă şi frumoasă, chiar şi o casă nouă, cere jertfă, cap de om. Din această jertfă a ieşit frumoasa poezie „Mănăstirea de la Argeş”, de care vă puteţi aduce aminte cei ce aţi umblat la şcoală. „Pe Argeş în jos, pe un mal frumos” plecase meşter Manole cu „nouă calfe de zidari”, la zidire „meşteri mari”. Ei s-au apucat să ridice mănăstire, „loc de pomenire” frumos şi minunat, cum să nu mai fie altul. Şi s-au apucat de lucru Manole cu zidarii. Dar zidirea şi lucrul nu mergeau nicicum înainte, căci ce „zideau ei ziua”, „noaptea se surpa”. Atunci, ne spune poezia că Manole şi meşterii au făcut învoială să arunce la sorţi şi, pe care va cădea soarta, să-şi îngroape de vie nevasta în zidul mănăstirii. Soarta a căzut pe Manole şi el a trebuit să-şi îngroape în zidul mănăstirii pe soţia lui, Ana. Numai cu această jertfă s-a putut isprăvi mănăstirea cea frumoasă şi minunată.

Nu există om total necredincios!

 

8. Nu există om total necredincios!

În fundul inimii sale, chiar şi a celui mai necredincios, este o spaimă de necunoscut.

Groaza de Cel Veşnic.

Cutremurul de întunericul din sine şi din viitorul său.

Spaima superstiţioasă îi umple sufletului nelegiuit orice singurătate şi orice noapte.

De aceea el n‑ar vrea să audă niciodată de existenţa lui Dumnezeu,

nici de o Judecată a Lui.

O, şi ce salvare de toate acestea ar afla în braţele Domnului!

Din presa vremii -CÂRMACIUL VIEŢII

 «Când s'a înserat, corabia era în mijlocul mării; iar Iisus era singnr pe ţărm. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă». (Marca VI, 47, 48).

Dragii mei. Călătoria noastră în lume ca şi aceia pe mare, nu este întotdeauna destul de lină. In atâtea rânduri suflarea cârmuitoare a vânturilor prielnice lipseşte şi de atâtea ori furtuni turbate cutremură corabia uscată a vieţii. Valuri întărîtate se urcă şi urlă în jurul ei şi în împresurarea îndârjită a noianului de ape, adesea, mâinile noastre se frâng şi vâslele cad. Adâncurile se frământă în răsvrătire cumplită, svâcnesc în vârtejuri mugitoare şi se reped vrăjmaşe punând împotriviri nebiruite ostenelelor cu care cercăm să ne călăuzim spre liman şi pironind lângă hotare neînfrânte năzuinţele noastre slabe şi trudnice. Ceaţă deasă şi ameninţătoare se coboară din văzduhuri — neguri adânci — pe care ochiul nu le poate spinteca şi de care sufletul se înfioară.

Ca un pâlc de nori grei desnădejdea se lasă strivitoare asupra vieţii — stihiile lumii se sguduie de tunet şi fulgere groaznice se întretaie în slăvi.

Mii de guri lacome se cască flămânde în prăpăstii de apă, gata să ne înghită şi să ne mistuie fără urmă. De nicăieri nici o isbăvire. Ţărmul e aproape dar cum să despici marea înteţită de furii care ţi se înalţă ca un zid duşman şi nesfărîmat în faţă? Nici o licărire nu zâmbeşte de nicăieri. Rânjetul pieirii şi pustiirii se poartă pretutindeni pe crestele volburilor de apă.

Banul e scump, dar nu e ”sănătos”

 

Ce mai bună valută este tot plugul, casa și moșioara.

Starea generală financiară a lumii e tot ca și anul trecut. E scumpete de bani. Banul e scump, dar asta nu înseamnă că e și sănătos. Din lipsă de încredere, o parte a banilor stau ascunși, iar alții îi bagă în case, moșii și alte realități (politicienii noștri i-au băgat în băncile din Elveția). Lipsa de încredere a fost sporită și de Conversiune prin care statul s-a amestecat între creditori și debitori. Banii au fugit prin lăzi.

Iar de altă parte stă mulțimea celor lipsiți de bani. Și în vremea asta, prețurile în loc să scadă, cresc. S-a ajuns la ciudata situație de a face 1 zi de lucru pentru 1 kg. de pâine. O dovadă cât de nefirească și bolnavă e starea financiară. Un singur pocnet de tulburare a lumii – și ar crăpa îndată toate stabilizările și valutele.

Munca este rugăciunea mâinilor

Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească. El zicea că: „Munca e rugăciunea mâinilor”. E foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”.

Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i s-a spus câtă rugăciune să facă, nu i s-a spus câtă muncă să presteze, dar i s-a spus să nu se bazeze numai pe rugăciune şi să nu se bazeze numai pe muncă, ci să împletească munca cu rugăciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esenţială din Pateric. Să nu te ţii numai de muncă, ci este cel mai bine să faci şi din muncă o rugăciune. Am zis că munca este rugăciunea mâinilor. Să îi dai valoare de mântuire, valoare aducătoare de mântuire muncii pe care o prestezi, pe care şi prin care te disciplinezi lăuntric.

Din minunile Sfintei Cuvioase Parascheva

 

Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat şi s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soţ, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.

 Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a plecat.

OCTOMBRIE

În lacrimi dese şi mărunte,

al toamnei cer jeleşte iar,

plâng codrii galbeni de durere

sub biciul crudului Brumar.

Pe-o cruce cu Iisus în cuie,

doi stropi de ploaie s-au oprit

ca două boabe mari de lacrimi

în ochi la Sfântul Răstignit.

Privesc… şi-un gând mă înfioară:

în lumea de „creştini”, şi az’,

Tu tot pe Cruce eşti, Iisuse,

şi tot cu lacrimi pe obraz!

O Doamne, când să vină-o toamnă

să nu mai plângă ceru-amar,

să nu mai plângă ochii Crucii,

să cânte numai

şi brumar?…

TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a

Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Alături de românii noștri din Sf. Gheorhge, umiliți în propria țară

 „E cazul să ne unim împotriva politicienilor care dezbină,... Românii din Covasna și Harghita sunt victime ale unui stat care i-a abandonat”, declara candidatul independent George Simion. la alegerile pentru Parlamentul European şi iată câtă dreptate avea....

   2867 de români trădați de clasa politică românească. Oare nu puteau partidele românești, la rândul lor să facă o alianță? 

Felicitări comunității maghiare!

 

Rugăciune pentru unitatea poporului și pentru binele patriei

(a Sfântului Calinic de la Cernica)

Doamne, Dumnezeul părinților noștri, Tu, Care ai scapăt neamul lui Israil din robia Egiptului și l-ai dus în pământul făgăduinței, întoarce-Ți privirile și către fiii României și-i luminează pe dânșii pentru fericirea patriei. Cu focul Tău cel atotputernic, curăță inimile lor și revarsă asupră-le duhul de dreptate și de frăție.

Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?

 

Timișoara aseară ( 27,09,2020 ) - fără mască  - Timișoreni, mai credeți în Covid?

Și când mă gândesc cât de blamați au fost  credincioși care au mers la moaștele Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mai zilele trecute....

Zilele acestea am citit câteva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe gânduri următoarele rânduri:

“ Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcia în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decît prin virtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricând, atata vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt îndeplinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă a fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât ţine această proptea a orbirii tale.”

Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Aşa spun majoritatea românilor pe care îi întâlneşti pe stradă. În decembrie 1989, mă uitam la un televizor amărât, alb negru, cum tineretul româniei, striga în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în faţa catedralei din Timişoara;  Există Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci în viaţa mea s-a întâmplat ceva, mi-am dat seama că nu-i deajuns să spun, cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. În viaţa mea a avut loc o schimbare, în viaţa multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic.

Suntem legaţi de semenii noştri

Un şoricel voia odată să treacă peste o apă, dar, neputînd, stătea amărât pe ţărm şi se uita după un ajutor.
– De ce stai aşa de trist acolo? – îi zise o broască, ieşind din apă chiar lângă el.
– Aş vrea să trec dincolo şi nu pot, zise plângând şoricelul.
– Vino să te trec eu, îi zise broasca, gândind că la mijlocul apei o să-l lase să se înece, ca să-l poată mânca. Uite-aici aţa asta, leagă-ţi lăbuţa ta cu un capăt, iar cu celălalt te voi lega eu de piciorul meu. Astfel am să te salvez, zise cu glas prefăcut broasca.
Dar la mijlocul apei, broasca ticăloasă s-a dat la fund şi pe şoricel îl trăgea după ea.
Tocmai când se lupta el cu moartea, trecu pe acolo o barză şi, văzând şoricelul luptându-se, se repezi şi îl prinse în cioc, zburând cu el.
Dar aţa o trase afară şi pe broască, iar soarta ei fu la fel cu a celui de care era legată ea.

Frate credincios, şi tu eşti legat de semenii tăi. Dacă umbli să-i mântuieşti, vei fi mântuit şi tu. Dacă umbli să-i pierzi, te vei pierde şi pe tine.

Traian Dorz, Împreună lucrători cu Dumnezeu

Distanțare socială sau deconectarea de iubire?

Dumnezeu este iubire şi prin gura Sf. Ap. Ioan ne spune: “Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. “ ( I Ioan 4, 7 - 8 )

În lume există diverse iubiri, oamenii îşi leagă inima de una sau de alta, însă adevărata iubire se descoperă doar atunci când îl cunoşti pe Dumnezeu. Adevărata iubire este rod al Duhului Sfânt ( cf. Galateni 5, 22), rod care te face să te simţi împlinit, pentru că iubirea înseamnă jertfă, iar jertfa înseamnă renunţarea la egoismul tău. Adevărata iubire nu se consumă niciodată, rămâne aceiaş oricând şi pentru oricine. Sfântul Isaac spune: „Raiul este dragostea lui Dumnezeu, în care se află dulceaţa tuturor binecuvântărilor”. „Iadul este lipsa dragostei, iar cei aflaţi în chinuri sunt loviţi de biciul dragostei”. Atunci când un om dobândeşte desăvârşit dragostea de Dumnezeu, el dobândeşte desăvârşirea. Prin urmare, Sfântul Isaac recomandă: „Mai întâi câştigă dragostea, care este adevărata formă de contemplaţie umană a Sfintei Treimi”. (Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 58) 

La mulţi ani femeilor creştine!

Astăzi este Duminica Mironosiţelor, Ziua Femeii Creştine.

Un mic dar pentru cele care poposesc pe aici, cu mare drag:

P.S.
Felicitare oferită în cadrul campaniei

“Eu sărbătoresc Ziua Femeii Creştine”.

Dacă vreţi să fiţi parte din acest demers, dăruiţi-o şi altora!

O, Evele de astăzi! Luaţi măcar voi seamă,

poruncile-nfrânării să le păziţi cu teamă,

căci lângă fiecare e-un şarpe c-o ispită,

şi orişice cădere e-atât de greu plătită!.

Voi, Sarele de astăzi, ce Dumnezeu v-a dat

un soţ, om al credinţei şi binecuvântat,

fiţi şi voi la nălţimea credinţei lui, mereu

ca să vă dea aceeaşi răsplată Dumnezeu!

Trei decenii de la plecarea dintre noi a fratelui Traian Dorz, poetul Cântărilor Nemuritoare.

Pe 20 iunie 2019 se împlinesc 30 de ani de la plecarea dintre noi a fratelui Traian Dorz, poetul Cântărilor Nemuritoare.

Iată mai jos un memoriu despre activitatea publicistică şi scriitoricească dintre anii 1932-1977, scris de însuși Poetul:

”În timpul lunii decembrie 1977, la unul dintre controalele care mi se făceau destul de des, cei doi ofiţeri care mi-au făcut percheziţia mi-au cerut să le prezint şi un memoriu în care să arăt pe scurt toată activitatea mea publicistică şi scriitoricească. De asemenea, să răspund din ce motiv nu scriu şi nu trimit la publicaţiile şi editurile din ţară. La câteva zile după acestea, le-am prezentat următorul

MEMORIU

cu privire la activitatea mea publicistică şi scriitoricească dintre anii 1932-1977

Sunt născut în 25 decembrie 1914, în localitatea Mizieş, jud. Bihor. În 8 iunie 1930 am trecut printr-o totală transformare sufletească în urma lecturii unei scrieri a părintelui Iosif Trifa din Sibiu, care iniţiase şi conducea atunci asociaţia religioasă ortodoxă Oastea Domnului.

În Sibiu, preotul Iosif Trifa redacta atunci gazeta oficială a asociaţiei, numită «Lumina Satelor», având ca supliment săptămânal «Oastea Domnului», la care m-am abonat o dată cu intrarea mea în rândurile acestei mişcări duhovniceşti, în data de 8 iunie 1930.

Am cumpărat apoi şi am citit toate cărţile editate de preotul I. Trifa, întă-rindu-mi tot mai mult sentimentele şi convingerile mele sufleteşti.

Sub influenţa puternică a acestor scrieri, încă din 1930, abia trecut de cincisprezece ani, am început să compun primele mele încercări literare, versuri religioase şi mici povestiri pe care le-am trimis spre publicare gazetelor preotului I. Trifa de la Sibiu. Aceste încercări au plăcut redacţiei şi astfel, începând din 1932, mi-au apărut primele lucrări tipărite. După acestea, în curând am fost prezentat elogios şi încurajator prin gazetă ca un element promiţător. Astfel am fost îndemnat să scriu.

Şi am scris.

Mihai Eminescu -

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

Alte mărturii despre fotograful Unirii – Samoilă Mârza

Odatã, era prin 1947, am fost la adunare la Nãcîrlești, acolo pe la Intregalde. Era acolo un frate, Ioan, prieten cu fratele Opriș. Și fratele Opriș a organizat adunare mare acolo. Au venit frați mulți, de dimineațã. Am fost la bisericã la slujbã și apoi fratele Opriș i-a cerut voie preotului sã facem adunare în bisericã. Dar preotul nu a fost de acord, a refuzat categoric. Zicea cã nu se poate, cã Oastea e de la Sibiu, e ortodoxã iar noi sîntem greco catolici. Și nu a vrut nicicum.

A intervenit în discuție și un om deosebit, un fotograf pe nume Samoilã Mîrza, din Alba Iulia și a zis: Pãrinte, și eu sînt greco catolic, sînt din Alba Iulia și din Oastea Domnului. Și ca mine sînt mulți alții. Lãsați-ne sã facem adunare. Dar pãrintele nu și nu. Atunci frații au plecat cu toții la fratele Ioan acasã și acolo în curtea și în grãdina lui au fãcut adunare. A fost tare fain. Se vorbea de pe scãrile casei, era ca în amfiteatru. De la Corna venise un grup mare de frați. Unii au venit cãlare pe cai, alții pe jos tot drumul. A fost de nedescris. Dar știi cum e, omul rãu e tot rãu. Zilele urmãtoare pãrintele i-a zis fratelui Ioan din sat, unde fusese adunarea, cã trebuie sã vinã acolo sã sfințeascã locul, cã l-au pîngãrit ostașii. Nu știu dacã a fãcut sau nu treaba asta, probabil cã nu, dar așa s-a exprimat.

FOTOGRAFUL ȘI MAREA UNIRE

De la istorici, aflăm că singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor de la 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns „fotograful Unirii” din întâmplare. În dimineaţa de 1 Decembrie, a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu sătenii care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu, de unde era, şi Alba Iulia. În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie. El a murit în anul 1967. Despre acest fotograf al Unirii, potrivit unor surse, aflăm că el, mai târziu, auzind de Oastea Domnului, a participat la unele adunări ale Oastei, având o oarecare legătură cu această Mişcare de renaştere spirituală.

Călăuza Duhului Sfânt

Meditație la apostolul din Duminica a 20-a după Rusalii -  Galateni 1, 11-19

”Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.” (Galateni 1,11-12)

Citind cuvintele Sf. Ap. Pavel din scrisoarea către Galeteni 1, 11-19, mi-am adus aminte de o altă frumoasă mărturisire, a Părintelui Iosif Trifa: ”Cel ce scriu aceste rânduri şi această carte sunt preot, adică păstor şi îngrijitor de suflete. Este aceasta o slujbă aleasă, frumoasă şi, de multe ori, mai liniştită ca alte slujbe. Pentru mine însă această slujbă este, mai ales, un fior, un cutremur, o veşnică nelinişte şi frământare sufletească. Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoşata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie, la Iezechiel proorocul, cap. 33, vers. 7-9” ^[1]         

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Partea Măriei

In casa celor două surori — Marta şi Măria — in­ trase Isus. Marta se învârtea şi alergă grăbită în toate părţile să strângă vase, şi cele de lipsă la primirea şi ospătarea lui Isus, iar Măria şedea liniştită «lângă pi­cioarele lui Isus» ascultând şi sorbind în suflet divinele-i învăţături. (Luca 10,'38).

O mică neînţelegere se ivi între cele 2 surori. Marta duse această neînţelegere şi înaintea lui Isus plângându-se împotriva Măriei, că nu-i dă ajutor în alergările şi învârtelile ei.

Isus închise acest conflict cu vorbele: «Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti. Ci un lucru trebueşte. Iară' Măria partea cea bună şi-a ales».

Dar conflictul celor două surori din evanghelie par'că nu s'a aplanat pentru totdeauna. Năzuinţele lor opuse stăruesc şi azi înainte şi neînţelegerea lor par'că mai mare s'a făcut. Pe Marta probabil că n'a mulţumit-o răspunsul lui Isus. A apucat manie pe sora ei Măria şi în mania ei a scos şi scoate mereu pe Măria — şi partea ei — din traiul şi preocupările oamenilor.

Această pornire a Marteî împotriva Măriei se poate observă şi în biserica noastră. O arată realitatea. Să ne coborâm puţin în o parohie. Marta ne iese îndată în cale, arătându-ne vasele ei, orânduelile, învârtelile, silinţele şi ostenelile ei culinare. Iată arhiva: circulare legate şi aranjate după ani, mulţime de protocoale congresuale, sinodale (netăiate) impuse de sus şi plătite din «lada bisericii», apoi acte, regulamente, documente şi protocoale referitoare la partea administrativă a oficiului parohial.

Se dezleagă postul la 8 martie?

Delicată e atmosfera în această perioadă a Postului Mare, deoarece coincide cu 8 martie – „Ziua Internaţională a Femeii”. Şi dacă avem şi persoane care privesc cu ochi nu prea buni această sărbătoare, unii, mergând prea departe, o numesc a „desfrânatelor”, iată că marea majoritate a oamenilor se pregătesc de serbare. Alţii, chiar dintre cei mai evlavioşi, se întreabă cum să procedeze în această zi, care se suprapune cu perioada de postire. Probabil, ei nu ar fi ajuns la preoţi să se intereseze, dacă ar fi fost vorba de altă perioadă şi nu ar fi avut nevoie de tot felul de „dezlegări”. 

Sărbătorirea zilei de  8 martie e de fapt un obicei al oamenilor formaţi în perioada sovietică. Eu însumi am fost crescut cu astfel de evenimente. Mama mai păstrează cu sfinţenie cadourile primite în această zi de la noi, bărbaţii casei. Are o colecţie întreagă de suvenire, desene etc. Am fost educaţi cu acest „praznic laic”, iar cât am fost elevi, am asociat această zi cu femeile dragi: mama, bunica, învăţătoarea. Mai târziu felicitam domnişoarele.