Trei decenii de la plecarea dintre noi a fratelui Traian Dorz, poetul Cântărilor Nemuritoare.

Pe 20 iunie 2019 se împlinesc 30 de ani de la plecarea dintre noi a fratelui Traian Dorz, poetul Cântărilor Nemuritoare.

Iată mai jos un memoriu despre activitatea publicistică şi scriitoricească dintre anii 1932-1977, scris de însuși Poetul:

”În timpul lunii decembrie 1977, la unul dintre controalele care mi se făceau destul de des, cei doi ofiţeri care mi-au făcut percheziţia mi-au cerut să le prezint şi un memoriu în care să arăt pe scurt toată activitatea mea publicistică şi scriitoricească. De asemenea, să răspund din ce motiv nu scriu şi nu trimit la publicaţiile şi editurile din ţară. La câteva zile după acestea, le-am prezentat următorul

MEMORIU

cu privire la activitatea mea publicistică şi scriitoricească dintre anii 1932-1977

Sunt născut în 25 decembrie 1914, în localitatea Mizieş, jud. Bihor. În 8 iunie 1930 am trecut printr-o totală transformare sufletească în urma lecturii unei scrieri a părintelui Iosif Trifa din Sibiu, care iniţiase şi conducea atunci asociaţia religioasă ortodoxă Oastea Domnului.

În Sibiu, preotul Iosif Trifa redacta atunci gazeta oficială a asociaţiei, numită «Lumina Satelor», având ca supliment săptămânal «Oastea Domnului», la care m-am abonat o dată cu intrarea mea în rândurile acestei mişcări duhovniceşti, în data de 8 iunie 1930.

Am cumpărat apoi şi am citit toate cărţile editate de preotul I. Trifa, întă-rindu-mi tot mai mult sentimentele şi convingerile mele sufleteşti.

Sub influenţa puternică a acestor scrieri, încă din 1930, abia trecut de cincisprezece ani, am început să compun primele mele încercări literare, versuri religioase şi mici povestiri pe care le-am trimis spre publicare gazetelor preotului I. Trifa de la Sibiu. Aceste încercări au plăcut redacţiei şi astfel, începând din 1932, mi-au apărut primele lucrări tipărite. După acestea, în curând am fost prezentat elogios şi încurajator prin gazetă ca un element promiţător. Astfel am fost îndemnat să scriu.

Şi am scris.

Mihai Eminescu -

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

Alte mărturii despre fotograful Unirii – Samoilă Mârza

Odatã, era prin 1947, am fost la adunare la Nãcîrlești, acolo pe la Intregalde. Era acolo un frate, Ioan, prieten cu fratele Opriș. Și fratele Opriș a organizat adunare mare acolo. Au venit frați mulți, de dimineațã. Am fost la bisericã la slujbã și apoi fratele Opriș i-a cerut voie preotului sã facem adunare în bisericã. Dar preotul nu a fost de acord, a refuzat categoric. Zicea cã nu se poate, cã Oastea e de la Sibiu, e ortodoxã iar noi sîntem greco catolici. Și nu a vrut nicicum.

A intervenit în discuție și un om deosebit, un fotograf pe nume Samoilã Mîrza, din Alba Iulia și a zis: Pãrinte, și eu sînt greco catolic, sînt din Alba Iulia și din Oastea Domnului. Și ca mine sînt mulți alții. Lãsați-ne sã facem adunare. Dar pãrintele nu și nu. Atunci frații au plecat cu toții la fratele Ioan acasã și acolo în curtea și în grãdina lui au fãcut adunare. A fost tare fain. Se vorbea de pe scãrile casei, era ca în amfiteatru. De la Corna venise un grup mare de frați. Unii au venit cãlare pe cai, alții pe jos tot drumul. A fost de nedescris. Dar știi cum e, omul rãu e tot rãu. Zilele urmãtoare pãrintele i-a zis fratelui Ioan din sat, unde fusese adunarea, cã trebuie sã vinã acolo sã sfințeascã locul, cã l-au pîngãrit ostașii. Nu știu dacã a fãcut sau nu treaba asta, probabil cã nu, dar așa s-a exprimat.

FOTOGRAFUL ȘI MAREA UNIRE

De la istorici, aflăm că singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor de la 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns „fotograful Unirii” din întâmplare. În dimineaţa de 1 Decembrie, a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu sătenii care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu, de unde era, şi Alba Iulia. În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie. El a murit în anul 1967. Despre acest fotograf al Unirii, potrivit unor surse, aflăm că el, mai târziu, auzind de Oastea Domnului, a participat la unele adunări ale Oastei, având o oarecare legătură cu această Mişcare de renaştere spirituală.

Călăuza Duhului Sfânt

Meditație la apostolul din Duminica a 20-a după Rusalii -  Galateni 1, 11-19

”Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.” (Galateni 1,11-12)

Citind cuvintele Sf. Ap. Pavel din scrisoarea către Galeteni 1, 11-19, mi-am adus aminte de o altă frumoasă mărturisire, a Părintelui Iosif Trifa: ”Cel ce scriu aceste rânduri şi această carte sunt preot, adică păstor şi îngrijitor de suflete. Este aceasta o slujbă aleasă, frumoasă şi, de multe ori, mai liniştită ca alte slujbe. Pentru mine însă această slujbă este, mai ales, un fior, un cutremur, o veşnică nelinişte şi frământare sufletească. Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoşata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie, la Iezechiel proorocul, cap. 33, vers. 7-9” ^[1]         

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Partea Măriei

In casa celor două surori — Marta şi Măria — in­ trase Isus. Marta se învârtea şi alergă grăbită în toate părţile să strângă vase, şi cele de lipsă la primirea şi ospătarea lui Isus, iar Măria şedea liniştită «lângă pi­cioarele lui Isus» ascultând şi sorbind în suflet divinele-i învăţături. (Luca 10,'38).

O mică neînţelegere se ivi între cele 2 surori. Marta duse această neînţelegere şi înaintea lui Isus plângându-se împotriva Măriei, că nu-i dă ajutor în alergările şi învârtelile ei.

Isus închise acest conflict cu vorbele: «Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti. Ci un lucru trebueşte. Iară' Măria partea cea bună şi-a ales».

Dar conflictul celor două surori din evanghelie par'că nu s'a aplanat pentru totdeauna. Năzuinţele lor opuse stăruesc şi azi înainte şi neînţelegerea lor par'că mai mare s'a făcut. Pe Marta probabil că n'a mulţumit-o răspunsul lui Isus. A apucat manie pe sora ei Măria şi în mania ei a scos şi scoate mereu pe Măria — şi partea ei — din traiul şi preocupările oamenilor.

Această pornire a Marteî împotriva Măriei se poate observă şi în biserica noastră. O arată realitatea. Să ne coborâm puţin în o parohie. Marta ne iese îndată în cale, arătându-ne vasele ei, orânduelile, învârtelile, silinţele şi ostenelile ei culinare. Iată arhiva: circulare legate şi aranjate după ani, mulţime de protocoale congresuale, sinodale (netăiate) impuse de sus şi plătite din «lada bisericii», apoi acte, regulamente, documente şi protocoale referitoare la partea administrativă a oficiului parohial.

Se dezleagă postul la 8 martie?

Delicată e atmosfera în această perioadă a Postului Mare, deoarece coincide cu 8 martie – „Ziua Internaţională a Femeii”. Şi dacă avem şi persoane care privesc cu ochi nu prea buni această sărbătoare, unii, mergând prea departe, o numesc a „desfrânatelor”, iată că marea majoritate a oamenilor se pregătesc de serbare. Alţii, chiar dintre cei mai evlavioşi, se întreabă cum să procedeze în această zi, care se suprapune cu perioada de postire. Probabil, ei nu ar fi ajuns la preoţi să se intereseze, dacă ar fi fost vorba de altă perioadă şi nu ar fi avut nevoie de tot felul de „dezlegări”. 

Sărbătorirea zilei de  8 martie e de fapt un obicei al oamenilor formaţi în perioada sovietică. Eu însumi am fost crescut cu astfel de evenimente. Mama mai păstrează cu sfinţenie cadourile primite în această zi de la noi, bărbaţii casei. Are o colecţie întreagă de suvenire, desene etc. Am fost educaţi cu acest „praznic laic”, iar cât am fost elevi, am asociat această zi cu femeile dragi: mama, bunica, învăţătoarea. Mai târziu felicitam domnişoarele. 

"HRISTOS, VINDECAREA NOASTRĂ DE PATIMI" - Conferință susținută de Pr.Conf.Univ. Dr. Constantin Necula

Gânduri despre iubire

Dacă ar fi să enumăr greşelile pe care le-am făcut şi încă le fac.... şi dacă mi le-aş aminti pe toate.... nu ştiu dacă aş avea puterea să mă iert.... greşeală după greşeală, dezamăgire dupa dezamăgire.... de ce aleg să fie aşa?

Mă doare neîncrederea în Tine, mă doare iresponsabilitatea mea şi mai ales puţina mea credinţă..... Doamne, câte mi-ai promis.....câte am promis şi eu.... şi uneori n-am făcut nimic.... poate pentru că am încercat să fac eu ceva şi uneori chiar am crezut asta..... iar....vin înaintea Ta, dezamagit, aproape la pamant......în suflet speranţa parcă se stinge... şi ce bine e lângă Tine....lângă Crucea Ta unde ai suferit şi durerea mea, unde ai simţit şi chinul meu.....ce mare a fost iubirea Ta acolo ...pe Golgota suferinţelor....Iubire sublimă.... oare când o sa fiu ca Tine? Ajută-mă .... cel puţin să încerc să fiu aşa cum ai fost Tu..... Iubire.....

Copacul – o poveste despre iubire şi ego

A fost odată ca niciodată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui.

Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele.. Ramurile lui arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat!

De ce să aştept în dragoste? De ce să spun adevărul ?

Din cercetarea Sfintelor Scripturi, aflăm că Sf. Apostoli ajunseseră pe cele mai de sus înalţimi ale dragostei pentru Domnul. Şi, pe masură ce urcau treptele neprihănirii spre desăvârşire, în ochii lumii apăreau un fel de "nebuni", căci nu mai căutat la cele de jos si nu mai preţuiau întru nimic pe cele pământeşti; le socoteau ca pe nişte gunoaie, faţă de marea operă a mântuirii săvârşite pe Golgota din iubire nemărginită. Singura lor ţintă era Domnul Iisus şi vestirea Lui minunată.

Dacă citim in 1 Corinteni cap. 4, vedem că cei cărora Sf.Ap. Pavel li se adresează cu numirea de "înţelepţi", erau încă "jos", pe pământ, erau încă pământeşti.

Înşelăciunea, semn al vremurilor din urmă

„Când va veni Fiul Omului, va găsi El, oare credinţă pe pământ?” (Luca 8, 8)

Pentru a ne abate de la credinţă, vrăjmaşul foloseşte fel şi fel de mijloace, luând diferite înfăţişări demonice sau angelice. Sfintele Evanghelii ne vorbesc în multe locuri de oameni posedaţi, munciţi de diavoli, pe care Domnul Iisus i-a izbăvit, izgonind duhurile necurate. Pentru astfel de situaţii, Dumnezeu ne-a înarmat cu semnul Sf. Cruci, cu postul, cu rugăciunea, cu ierurgiile Bisericii, cu Sfintele Taine, între care este Sf. Maslu (cf. Iacov 5, 14). Din nefericire, prin unii din astfel de oameni căzuţi sub stăpânirea lui, vrăjmaşul îşi face lucrarea de nimicire a credinţei prin dezbinare şi răstălmăcire a cuvântului lui Dumnezu.

Spiritismul, neopăgânsismul, etc., combinate cu toate formele de ocultism şi magie, sunt la mare cinste astăzi printre creştinii descreştinaţi. În ultimii ani, s-au tipărit o mulţime de cărţi ce cuprind în paginile lor fel şi fel de arătări, semne fantastice, „minuni”, „descoperiri” şi alte întâmplări neobişnuite care îmbracă diferite forme de credinţă, abuzând de lucrurile sfinte ale Bisericii.

Fecioara Maria Chivotul Noului Legământ

Ținând cont de scrierile Sfinților Părinți cu privire la Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, putem spune că oricât de frumos și de mult am scrie despre ea, întodeauna mai este loc de alte și alte cuvinte mai frumoase. Prin Duhul Sfânt, Maica Domnului a devenit și Maica noastră, a tuturor, a devenit bucuria creștinilor și maica Vieții, căci a născut pe Cel ce a dat viață tuturor celor morți în Adam.

Sfânta Fecioară Maria, pe cat a fost înălțată de laudele îngerului, pe atât s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. Învățăm de aici că “smerenia este temelia sfințeniei”, este scara ce ne urcă la cer.

Privind sfintele icoane ce ne-o înfășișează pe Sfânta Fecioară Maria, vedem icoana unui suflet curat, vedem oglinda bunei-cuviințe. Modestia îmbrăcămintei impresionează și ne dă de gândit, căci “modestia este podoaba omului cinstit”.

Rugăciune pentru prietenii mei

Doamne, îţi prezint prietenii mei pentru ca să-i binecuvântezi, să-i ocroteşti şi să le araţi cum să trăiască. 

Tu care ştii cum trăiesc, ştii ceea ce îi preocupă, ceea ce simt, ceea ce gândesc la ceea ce aspiră, ceea ce le lipseşte şi ceea ce îşi doresc. 

Tu care ştii când plâng, când râd, când sunt în singurătate; ocroteşte-i, protejează-i, animă-i ca să meargă mai departe, însoţeşte-i întotdeauna.

Şi pe mine învaţă-mă să simt ceea ce simt ei, a fi disponibil când au cel mai mult nevoie de mine, a fi amabil când necesită cel mai mult a fi iubit, a-i vedea când necesita a fi văzuţi, a-i auzi când doresc să fie auziţi a le da siguranţă când o necesită, a le veni în grabă când au are nevoie de cineva, a sărbători când necesită a fi sărbătoriţi, a plânge când au nevoie de a se uşura, pentru a mă simţi mândru de ei şi a învăţa cât se poate de la ei.

Pentru ca Tu ai fost, Doamne prietenul cel mare şi necondiţionat din totdeauna! Te rog astăzi pentru prietenii mei şi pentru mine. Pentru prietenia care ne uneşte, binecuvântează-ne şi întâmpină-ne cu dragostea Ta. Toate le cer în numele Prietenului meu şi al Tău Fiu iubit, Domnul Iisus. Amin.

prelucrata
culeasa de pe pe Situl Românilor din Benelux

Mai alb decât zăpada...

Albul cel mai alb, alb de zăpadă cu scânteieri de oglinzi sfărâmate, se întinde până departe, până acolo unde primeşte îmbrăţişarea cerului de peruzea... Mii de raze se frâng şi renasc din albul zăpezii. Ţin ochii întredeschişi, ca atunci când bucuria e prea mare pentru pleoape, şi de prea mult frumos şi alb şi pur, răsar de sub ele scânteieri umede şi calde. Parcă mi-e teamă să fac vreo urmă prin neaua ca o pulbere de mătase. Cum să profanez acest sanctuar cu paşii mei nesiguri, şovăielnici?...Cum să merg singură pe un drum atât de alb? Poate doar în zbor...sau în braţe lui Iisus, cu tâmpla lipită de pieptul Lui, pe care atunci, demult, se rezemase Apostolul Iubirii...

“Eu cu cine votez, monser?”

Epoca descrisa de Caragiale parca s-a intors in forta...maine suntem chemati din nou la vot iar una din replicile cetateanului turmentat: : „Eu cu cine votez?“, imi suna in minte suparator de tare de la inceputul acestei campanii electorale

M-am uit cu tristete la toata aceasta campanie electorala...

In situatia cetateanului turmentat cred ca se regasesc majoritatea alegatorilor manevrati de cei puternici dupa bunul lor plac... Ascult sloganele electorale, oftez, si-mi zic a nu stiu cata oara: "Da, eu cu cine votez?". Poate ca cineva mai lucid ca mine mi-ar raspunde tot ca in Caragiale:"Voteaza pentru cine poftesti"...Ei bine, le raspund celor care cred ca inca ma mai pot convinge sa merg la vot: "Eu nu poftesc pe nimeni...”, "Mersi, neica, mi-a trecut!"
Dar cum noaptea este un sfetnic bun...poate ca pana maine o sa "poftesc" totusi...

Campanie electorală

În timpul vieţii sale unui om i s-au pus în faţă cele două alternative: raiul şi iadul

- Alege raiul, locul cu verdeaţă, cu linişte sufletească....
Erau şoaptele îngerilor.

- Alege iadul....
Era şoapta celeilalte alternative.
Neştiind ce glas să asculte, omul nostru a cerut să vada cu ochii lui cum arată şi iadul şi raiul, pentru a şti ce să aleagă. Au venit îngerii şi l-au dus în rai. În liniştea raiului, omul nostru văzu alţi oameni stând în genuchii, cuminţi, smeriţi.
Au venit drăcuşorii şă l-au dus în iad. Ce gălăgie, ce muzică, ce jocuri. Oamenii beau, râdeau şi petreceau fără nici o limită
Întors în lumea lui, omul spuse: "Îmi place iadul" şi a ales calea cea largă.
Nu după mult timp muri omul nostru şi fu dus în iad. Când s-o deschis uşa încremenii. Urlete, vaiete, lacrimii, nimic din cele ce văzuse mai înainte. Atunci se întrebă nedumerit:
-Cum se face că atunci iadul arăta alfel?
-Aceea a fost campanie electorală - ia răspuns cel care-l însoţea - iar tu ai votat, ai ales, de bunăvoie şi nesilit de nimeni!

Morala? Dacă alegi răul sperând că va fi bine pentru tine - te minţi singur.

În sfârşit, permiteţi-mi să fac şi eu puţină “campanie electorală”:

- Alegeţi să puneţi totul la picioarele Crucii Domnului Iisus, folosindu-vă capacitatea şi liberatatea de a alege, pentru a face voia Lui.

- Alegeţi să vă supuneţi cu credinţă voii Lui, El ne iubeşte şi are puterea de a ne ajuta.

- Alege legământul lui Dumnezeu încheiat cu omul şi respectă-ţi legămintele, mai ales pe cel de la botez, legământul lepădării de satana.

Cât de mult îţi pare rău pentru ce ai greşit azi?

Trecerea cu uşurinţă pe lângă o astfel de întrebare este tocmai acel "dram de oţet ce strică aluatul cel mai nobil" - dacă ar fi să-l cităm pe Shakespeare. Alergăm toată ziua după fel şi fel de lucruri, căutând răspunsuri la fel şi fel de întrebări...agăţăm în colţul buzelor zâmbete menite să ascundă o posibilă părere de rău pentru eventualele noastre greşeli, pentru rugăciunile noastre grăbite rostite doar cu limba, cu gură şi nu cu inima.

Recent am învăţat o lecţie deosebită. Un prieten (pe care nu-l prea văd des pe la biserică) mi-a spus că are o problemă şi m-a rugat să merg cu el la biserică să ne rugăm împreună. Ne-am aşezat amândoi pe genunchi rugându-ne în şoaptă. Eu pentru el...el, pentru toată lumea. Pentru o clipă am tăcut ascultându-i şoaptele. Nici un cuvânt din rugăciunea lui nu amintea de problemele lui ci doar de problemele altora. Îşi cerea iertare că nu-i poate ajuta şi că se ruga pentru ei atât de rar....

O ruşine cum n-am mai simţit de mult am simţit că-mi îmbujorează obrajii...eu, mă gândesc atât de mult la mine şi atât de puţin la ceilalţi...În ziua aceea m-am videacat (ma rog Domnului să fie aşa) de orice urmă de fariseism.

Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, dacă ea este făcută în mod corect. "Nici un om nu s-a rugat vreodată fără a învăţa ceva", scrie Emerson. Iar eu am învăţat că orice părere de rău se poate transforma în binecuvântare când rugăciunea este sinceră.

Ne învaţă Mântuitorul cum trebuie să postim

„De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Şi când postiţi nu fiţi trişti, ca făţarnicii, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor postindu-se; grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Iar tu, postindu-te, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Celui ce este întru ascuns. Şi Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ţie la Arătare. Nu vă adunaţi vouă comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci vă adunaţi vouă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră.
(Matei 6, 14-21) 

Fărâmituri de gând

De câte ori deschid Sfânta Scriptură, retrăiesc, cu gândul, calvarul Domnului nostru Iisus Hristos.... La iubirea lui Dumnezeu noi oamenii am răspuns cu răutate....Ce mă învaţă Cuvântul lui Dumnezeu azi?

Mă învaţă cum să rabd, cum să rămân calm şi cum să răspund cu iubire celor ce mă necăjesc.
Domnul Iisus a rămas senin în toată agitaţia aceeea.
Nu L-au tulburat sărutul lui Iuda, lepădarea lui Petru şi nici biciuirile, nici ruperea hainelor de pe El, nici cununa de spini.... Domnul Iisus a îndurat crucea, piroanele, batjocora şi moartea cu demnitate!

"...uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea şi veţi gasi odihnă pentru sufletele voastre!" ( Ieremia 6, 16)