Petroșani,
12 iulie 2025 - Într-o atmosferă caldă și
emoționantă, foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” a găzduit sâmbătă
după-amiază un eveniment cu totul special: „Logodna poeziei”, o sărbătoare a
cuvântului rostit cu suflet, un omagiu adus artei poetice și bucuriei de a
împărtăși emoție prin vers.
Organizat
cu multă dăruire de poeta Marioara Marian, alături de poetul Dorel
Neamțu, evenimentul a adunat în jurul poeziei un public numeros și
entuziast, precum și o serie de invitați de seamă: scriitoarea Zenovia
Zamfir, poetele Ronja Broich și Mioara Ohîi, cantautorul Dan
State, invitatul special Mihai Bodogan, precum și poetul Sorin
Dumitrache.
Un moment aparte l-a oferit prezența doamnei Tibi Jana Coconet, alături de copiii talentați de la Asociația Culturală „Lirica” din Petroșani, dar și intervențiile inspirate ale membrilor grupului „Ioan Dan Bălan”: Tiberiu Vințan, Anca Ciolaca, Elisabeta Bogățan, Florentina Mitrică, Ianina Cupsan, Mariana Alexandru, Mirela Cocheci, Claudiu Serea, Adriana Bociat. Lor li s-au alăturat și Maria Sângerean, Gelu Dobrescu (Deva) și Dumitru Serg (Petroșani), conturând astfel o comunitate vie a poeziei, unită prin sensibilitate și talent.
Încă
de la început, atmosfera a fost una de sărbătoare sufletească. Am asistat la o
logodnă aparte - între suflet și vers, între dorință și cuvânt. Poezia ne-a
chemat la altarul sincerității, fără martori și fără regie, doar cu acel
freamăt al inimii care știe că a fost atinsă.
Poezia,
dacă mă întrebați, e o iubită capricioasă: vine când vrea, pleacă fără să-ți
spună... dar atunci când se așază lângă tine, nu mai vrei nimic altceva decât
să taci și s-o asculți.
Eu
am spus „da” poeziei. Fără acte, fără garanții. Doar cu sufletul plin și cu
mâna tremurând pe telefon, fotografiind. Și cred că toți cei prezenți aici au
făcut la fel. Au spus „da” unei logodne cu emoția, cu fiorul, cu adevărul scris
între rânduri.
Asta
a făcut și doamna Marioara Marian în volumul de poezii lansat cu ocazia
acestui eveniment: „Un univers într-un
suflet”. În paginile acestuia, versul se așază ca o mângâiere, iar
emoția devine confesiune. Volumul este o mărturisire poetică de o finețe
emoțională remarcabilă, în care cuvintele capătă o valoare aproape sacră. Cartea
se transformă, cu fiecare filă, într-un jurnal poetic al simțurilor, al
intimității și al vulnerabilității.
Una
dintre poeziile care a vibrat puternic la prima citire este aceasta:
Mi-ai
spus
(pag. 33)
Mi-ai spus că-ți este-atât de teamă,
Să nu-mi strivești parfumul din sărut,
Când buzele-ți flămânde le ating,
Deși să-l sorbi ca pe-o licoare ai fi vrut.
Mi-ai spus că părul meu miroase-a
iarnă,
Când ceru-și ninge tot albul infinit,
Că fiecare stea din univers se stinge,
Când ne privește-mbrățișați în asfințit.
Mi-ai spus că pleoapele îmi sunt
petale,
Ce-ascund dorințele-mi arzânde,
Că-n sufletu-ți mă oglindesc tăcând,
Când degetele-ți conturează trupul meu, flămânde.
Și ai plecat furând parfumul din
sărut,
Licoarea lui divină ai sorbit-o toată,
În timp ce stelele pe cer, în noapte strălucesc,
Două petale de lacrimi de argint înoată...
„Mi-ai
spus” este o poezie confesională, în care cuvintele devin ecouri ale
iubirii și dorinței. Poeta transformă un dialog intim într-o operă lirică în
care trupul, sufletul și cosmosul se împletesc armonios.
Tot
în cadrul evenimentului, poetul Dorel Neamțu a lansat un nou volum,
intitulat „Lacrimile mele, un șirag de stele”. Un volum în care
iubirea capătă dimensiuni mistice, aproape ritualice. Natura nu e doar decor,
ci partener activ în exprimarea sentimentelor. Poetul utilizează metafore
luminoase și imagini suave, ce creează o atmosferă de vis, în care iubirea este
însuflețită de mister și reverență. Tonul e duios și contemplativ, cu accente
de dor și speranță.
Un
exemplu relevant este poezia:
Eu
te-am iubit
(pag. 172)
Eu te-am iubit cu flori de busuioc
Sădite-n grinda casei, a Sfântului noroc
Și-am colorat pe ceruri, atâtea stele vii
Să te cuprind în brațe, în brațe ca să-mi vii
Petală de azur și vânt de nicăieri
Te învelesc în șoapte, iubirea să mi-o ceri
Aștern în brațe râuri, și ramuri de măslin
S-aud cum curge unda la care să mă-nchin
Izvor de fragi și mure, cărare-ntre
poteci
Mai lasă-mi a ta umbră când lângă mine treci
Duioasa-mi așteptare va fi un răsărit
Tu, dulce-îmbrățișare, tu, chipul cel iubit
Căci noaptea ești o Lună și ziua un
mister
Din miile de stele doar ochii tăi nu pier
Și glasul ce pătrunde în liniște din noi
Va fi cununa sfântă a un vis peste-amândoi
Iar mâna ce se-ntinde ca spicul cel
de grâu
E parcă roata vieții, rotindu-se la brâu
Și steaua ce răsare în vânt ne va sfinți
Pătrunsă-n veșnicie, de-a pururi ne-om iubi
În
fiecare strofă, se simte dorul de absolut, acel dor care nu are margini și care
definește, de fapt, poezia. Lacrima devine stea, iar iubirea – busuioc sfințit.
Este o poezie-încântare, o rugăciune a inimii.
Dragii
mei, dacă gândurile de mai sus v-au
atins în vreun fel, dacă un vers vi s-a așezat pe suflet, poate v-ați logodit
și voi - măcar pentru o clipă - cu Poezia. Nu cere inel, dar cere atenție. Nu
cere rochie, dar cere sinceritate.
Vă mulțumesc că ați fost aici -
parte din dansul acesta magic al cuvintelor!
Fiți cuvânt, fiți metaforă… și mai ales, fiți puțin nebuni.
Poezia adoră nebunia sinceră.
Mulțumesc!
PS. Fotografiile de la eveniment le găsiți AICI
Sorin Micuțiu
12.07.2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu