Sapte motive pentru a renunta la Facebook: reteaua sociala iti afecteaza viata si productivitatea

Mijloacele de comunicare au inregistrat in ultimii 100 de ani progrese uimitoare: de la scrisoare la telefon si de la mesaje text la convorbiri video. Insa, in 2004 s-a lansat Facebook, una dintre cele mai importante inventii in ceea ce priveste comunicarea moderna. Facebook s-a propagat in toata lumea ca un virus, ajungand in prezent la peste 1,2 miliarde de utilizatori. Totusi, reteaua sociala are si dezavantaje, potrivit Lifehack. Cat de mult iti afecteaza Facebook-ul viata si productivitatea?

Facebook are parte de tot mai multe critici. Va prezentam mai jos unele dintre cele mai importante dezavantaje cand vine vorba de productivitate:

Facebook te poate demotiva

Sa urmaresti mereu postarile prietenilor de la petreceri sau in timpul altor activitati interesante poate fi un lucru demotivant, intrucat iti vei pune intrebari despre cat de interesante sunt postarile proprii, daca acestea nu sunt la fel de "cool" precum cele ale altor prieteni. Ai putea ajunge sa te simti prost daca o postare proprie nu face suficient de multe like-uri.

Dulcea vindecare a inimii mele

 

Inima mea este fericită Preaiubitul meu, inima mea este fericită că iarăşi sunt cu Tine.

Dar pentru că sufletul meu a fost chinuit prea mult, – noile lacrimi ale bucuriei, n-au putut şterge de tot şi nici acoperi, ecoul şi urmele celorlalte.

În bucuria mea mai aud încă, şiroind ca un ecou amar, trecutul plâns îndelungat.

Şi privind spre un viitor atât de minunat încât pare cu neputinţă, îmi vine să mă îndoiesc până şi de prezentul acesta fericit care mi se pare un vis.

Îmi frec ochii şi-mi spun: oare este aievea?

poate să fi venit pe totdeauna vindecarea mea?

Tu sfântă şi dulce vindecare a inimii mele pe care te-am dorit şi te-am chemat atât de sfâşietor, eşti oare chiar aici lângă mine?

Este oare adevărat tot ceea ce văd şi ceea ce simt? Nu este oare minunea aceasta numai un vis?

Doamne Iisuse, eu am nevoie nu numai de trei zile spre a mă obişnui cu minunea. Am nevoie să o am mereu lângă mine veacuri şi veacuri, până când mă voi încredinţa pe totdeauna că nu-mi va mai putea fi despărţită niciodată şi de către nimeni.

Numai datoria

 Într-o vreme când Roma era în primejdie, Senatul a chemat la conducere pe unul dintre cei mai viteji şi mai modeşti bărbaţi: Cincinatus.

În timpul său liber, acesta se ocupa cu munca la câmp, pe moşioara lui pe care şi-o lucra singur cu soţia sa.
Trimişii Romei l-au găsit arând. Când a auzit chemarea, a plecat îndată, spunând soţiei:
– …Ai grijă ca ogorul nostru să fie muncit bine.
A luat conducerea ţării şi a armatelor, iar după ce a câştigat o mare biruinţă asupra vrăjmaşilor, nu şi-a păstrat nimic pentru el din toată prada de război. A împărţit totul ostaşilor săi.
La Roma i se făcu o primire împărătească. I se oferiră tot felul de daruri şi onoruri. Dar el nu primi nimic, ci spuse:
– Nu mi-am făcut decât datoria. De ce să primesc? Şi, văzând că nu mai era nevoie de el, se întoarse iarăşi la ţară, să-şi are mai departe mica lui bucată de pământ.

"Nu poți lua de aici ceea ce ai. Vei lua doar ce ai dat! "

 Când mori, nu-ți face griji pentru corpul tău..

Rudele tale vor face tot ce trebuie:

-O să-ți scoată hainele;

- Te vor spăla;

-Ei te vor îmbrăca;

- Te vor scoate din casă și te vor livra la noua ta adresă.

Mulți vor veni la înmormântare să te onoreze.

Unii chiar își vor anula planurile și vor cere să fie eliberați de la muncă pentru a participa la o înmormântare.

Hainele tale pe care le-ai purtat vor fi fie împrumutate, vândute, donate sau arse.

Cheile tale, instrumentele tale, cărțile tale, jocurile tale, colecțiile tale,

toate lucrurile tale vor aparține altor oameni.. .

Și fii sigur că lumea fără tine nu se va opri și va plânge pentru tine.

Economia va funcționa.

Vei fi înlocuit la locul tău de muncă. Cineva cu aceste abilități sau chiar mai bune îți va lua locul.

Proprietatea ta va trece moștenitorilor.

Fără îndoială că tu și faptele tale mici sau mari din viața ta vor fi discutate, judecate și criticate.

Oamenii care te-au cunoscut doar în față vor spune: "săracul! "

Pilda – ,,Faptul de a dărui nu te face mai sărac’

 Soarele se plimba pe bolta cerească şi era foarte mulțumit de carul său de foc. El arunca razele lui aurite cu multă plăcere în toate părţile, ceea ce pentru un nor negru era amărăciune.

,,Aruncă-ţi toate razele, tu, risipitorule, şi apoi vei vedea cu ce vei mai rămâne’’, îi spuse norul negru.

Şi soarele devenea parcă din ce în ce mai darnic. Strugurii şi celelalte fructe se coceau sub acţiunea razelor sale, iar plantele şi animalele se bucurau de lumina şi căldura lui.

,,Lasă să fii răpit de tot şi vei vedea cum ţi se va mulţumi mai târziu pentru aceasta, când nu vei mai avea nimic’’, îi spuse din nou norul negru.

De ce suntem nefericiți, dacă avem totul?

Știți ce înseamnă o bucurie?

Să mănînci după foame, să bei după sete, să te culci și să adormi după o zi de muncă istovitoare. “Somnul slugii este dulce”, zicea Solomon. Să te speli după o săptămînă în care ai muncit în colb și arșiță, să îmbraci o cămașă curată ca să mergi la biserică. 

Dar de unde bucurie la omul de azi, că e mereu sătul ca un porc de îngrășat, umblă cu apa la el de parcă ar fi soldat în război, deși tot ce face e să stea la umbră, se spală de două ori pe zi de parcă ar fi un stîrv de găină pregătit pentru borș și își aruncă cămașă dacă a îmbrăcat-o o dată de parcă ar fi o cadînă care merge să fie cumpărată. 

Viața noastră pe pămînt este o urmare a izgonirii din rai cînd ni s-a zis: în sudoarea frunții îți vei mînca pîinea ta. Toate încercările de a ocoli munca și sudoarea duc la ruperea legăturii cu firescul și ne aduc tristețe, urmată de depresie și boală. Bucuria stă în împlinirea firescului, căci bucuria este firescul.

Savatie Baştovoi, un apreciat eseist, teolog şi scriitor din Republica Moldova

Nu pune ETICHETE !

În timpul unei farse, un elev a lipit pe spatele colegului său o hârtie pe care scria „sunt prost” și a rugat pe restul clasei să nu-i spună băiatului.

Astfel, copiii au început să râdă încontinuu…

A venit ora de matematică, iar profesorul a scris o problema dificilă pe tablă.

Nimeni nu a putut să o rezolve, cu excepția băiatului etichetat.

Pe fondul chicotelilor inexplicabile, a mers la tablă și a rezolvat problema.

Profesorul a cerut clasei să îl aplaude și să îi ia hârtia de pe spate.

Apoi le-a spus tuturor:

Cutia de pantofi secretă – o poveste de dragoste impresionantă

 

Un bărbat și o femeie erau căsătoriți de peste 60 de ani. Ei împărtășeau totul și discutau despre orice. Nu aveau secrete unul față de celălalt, cu excepția unei cutii de pantofi pe care femeia o ținea pe dulapul ei de haine, și despre care l-a atenționat pe soțul ei să nu o deschidă sau să o întrebe vreodată.

În toți anii trăiți împreună, el nici nu s-a gândit la cutie, dar într-o zi, bătrânica lui soție se îmbolnăvi foarte tare iar șansele să mai trăiască erau foarte mici. Cum niciodată nu se ocupase de treburile casei, bătrânelul a trecut de grabă să facă ordine – sprijinindu-se pe ajutorul soției. A venit rândul cutiei, nu știa bine cum să procedeze – așa că a luat-o de pe dulap și a pus-o lângă patul bolnavei.

Dorz e de la Daci, desigur şi Traian de la Romani...

Hărnicia şi chibzuinţa în muncă le-am cunoscut încă din copilăria mea, nu numai în casa părinţiilor mei, ci şi în viaţa şi în casele tuturor vecinilor şi con-sătenilor între care am crescut.

Nu era în nici o casă şi în nici o familie nimeni care să nu facă nimic. Fie-care muncea la de toate în gospodăria sa, – pentru care avea putere şi pri-cepere.

Părinţii şi vecinii mei erau plugari şi păstori din moşi-strămoşi. Aceste două clase străvechi trăiau şi munceau tot timpul privind în sus, cerând ajutorul Domnului şi apoi mulţumindu-I pentru primirea acestui ajutor.

Erau plugari înstăriţi, pentru că erau harnici şi chibzuiţi. N-am avut de când ştiu între toţi înaintaşii mei pe nici unul care să se mai fi ocupat cu altceva decât cu plugăria şi cu păstoritul. Şi n-au fost nici unul nici leneş, nici beţiv, nici hoţ, nici risipitor. Numele nu ştiu de unde ni se trage, căci un alt nume la fel cu al nostru n-am mai aflat nicăieri.

Într-o singură carte – „Traco-dacii”, scrisă de I. I. Rusu, ediţia a II-a, revă-zută şi adăugită, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967 – am citit acum câţiva ani aceste însemnări:
„Dhor / Dorz – sunt două rădăcini lexicale străvechi care în limba traco-dacă au stat la baza formării diferitelor antroponime (nume de oameni) şi teonime (nume de zei).
Rădăcina «dhor», în alternanţă cu rădăcina «dorz», avea semnificaţia de a ţine strâns, a sprijini... Stăpânitor, drept, puternic, înţelept, demn, autoritar...” (pag. 67, 102 şi 133).

De ce mie, Doamne?

 Binecuvântarea durerii

Binecuvântate întrebări „De ce?”…! Însuși Hristos le-a sfințit pe Cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?”. Dumnezeul meu, de ce Mi-ai făcut asta? Ce Ți-am făcut? Nu sunt Fiul Tău? Exact aceeași întrebare o punem și noi la rândul nostru. Dar și aceasta rămâne fără răspuns. Rămâne fără răspuns numai în aparență, căci evenimentele dezvăluiesc răspunsul. 

Multe întrebări de felul acesta au ieșit și din gura mult-pătimitorul Iov și din condeiul îndureratului David, doi oameni a căror moarte tragică a fiilor lor le-a pecetluit trecerea prin istorie și care adeseori ne sunt prezentați drept pilde unice de credință și de îndelungă-răbdare.

Întrebarea aceasta o adresăm lui Dumnezeu, ne-o punem și nouă și o repetăm și oamenilor pe care îi simțim că ne iubesc în mod deosebit. O spunem mai ales ca să ne exprimăm starea noastră lăuntrică, însă o spunem și așteptând mângâierea unui răspuns. Dar cine poate să ne dea un răspuns? Și chiar dacă îl știe, cine poate să ni-l spună?

Pe drumul Crucii - 12 popasuri

 

Şi eram copil, Iisuse, glasul când Ţi-am înţeles,                                                                      drumul Crucii, drumul Crucii, suferinţa, de-am ales.

La-nceput, când era pace, calea plină de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii era dulce şi uşor.

Dar când a venit furtuna şi prigoana mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii rămăsese mai pustiu.

Şi din ce mergeam, şi crucea tot mai grea mi se făcea,
drumul Crucii, drumul Crucii tot mai greu şi gol era.

Crucea grea era şi spinii se-nmulţiseră amar,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese la Calvar.

Am căzut, o Mână dulce ridicatu-m-a în sus,
drumul Crucii, drumul Crucii mă unise cu Iisus.

El ne-a arătat Golgota, ne-a spus chinurile ei,
drumul Crucii, drumul Crucii e-al sfinţeniei temei.

Crucea-i grea, dar ce înseamnă mulţi nici astăzi nu-nţeleg,
drumul Crucii, drumul Crucii e frumos, dar nu-i întreg.

O, Iisus Mântuitorul suferind ne-a arătat,
drumul Crucii, drumul Crucii trebuie întreg urcat…

El ne duce şi-azi de mână, El ne sprijină urcând,
drumul Crucii, drumul Crucii să-l sfârşim şi noi curând…

TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Citește în continuare:

• Pe urmele Mântuitorului – Câteva lămuriri despre Drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Întâiul popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al doilea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al treilea popas din drumul Crucii.
• Pe urmele Mântuitorului – Al 4-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 5-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 6-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 7-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 8-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 9-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 10-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 11-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 12-lea popas din drumul Crucii

 

Mi s-a stricat electrica

 

Într-o seară m-am pus la masă să scriu un articol pentru «Lumina Satelor». După-amiaza întreagă mă tot gândisem despre ce să scriu şi nu aflam. Cum stăteam aşa, cam necăjit, la masa de scris, deodată lampa electrică se stinge deasupra capului meu şi în casă se face întuneric. M-am sculat de la masă şi mai necăjit. Ca mâine trebuia să dau articolul la gazetă şi eu încă nici nu-l aflasem; şi mi s-a stricat şi lampa electrică. Am trimis în grabă după un meşter care, venind cu uneltele lui, a reparat ce se stricase şi lumina iarăşi s-a aprins.

Când m-am pus a doua oară la masa de scris, deodată un gând nou mi-a venit în minte, ca şi când mi l-ar fi trimis cineva de sus. „Hai să scriu la gazetă – mi-am zis – că aşa se strică şi se repară şi electricele cele sufleteşti.“ Lumina electrică vine de la o uzină, de la o magazie, de la un izvor de lumină şi de putere electrică. Această lumină o aduci în casă printr-o legătură de sârmă. Când această legătură e bună, lumina arde; când se strică, lumina se stinge. Întocmai aşa e şi în lumea sufletească. Iisus Mântuitorul este „uzina“, este izvorul cel mare de lumină sufletească. „Eu sunt lumina lumii“, a zis Iisus (Ioan 8, 12).

În mijlocul Matematicii stã El Cel Întreg...

 În mijlocul Matematicii stã El Cel Întreg, de la care pornesc adãugîndu-se toate celelalte cifre, sau din care ies. Și în Plus-Infinit și în Minus-Infinit.

Cãci, în mare, este El 1, multiplicat cu El Însuși, pînã cînd se ajunge la numãrul pentru care nu mai este denumire, cum nu mai este nici sfîrșit.

Infinit fiind și prin valoarea Sa și prin posibilitãțile Sale, iar undeva, în Infinit, (ori pînã unde ai putea ajunge) vei avea la capãt tot un 1, adicã tot pe El, oricîte zerouri L-ar urma, toate, în ele însele, nevalorînd nimic, decît în raport cu El, așezate în urma Lui, vor arãta tot mai puternic valoarea cea necuprinsã a aceluiași 1, prin care au început și pe care Îl urmeazã.

Господь з нами. Чого ще ми можемо хотіти? / Domnul este cu noi. Ce-am putea dori mai mult?

 

«І ви почуєте про війни та чутки про війни; Стережіться, щоб ви не турбувалися, бо все це має статися, але ще не кінець» (Мт. 24:6).

Будь-яка паніка не від Бога, а від злого духа.

Мені завжди подобався розповідь про пророка Єлисея в четвертій книзі Царів 6: 8-17 (2 Царів).

Сирійський цар послав військо, «яке прийшло вночі й обложило місто». Їхнім наміром було схопити та вбити пророка Єлисея. У Святому Письмі читаємо:

«І сталося вранці, і встав слуга Божого чоловіка, і вийшов, і побачив військо і військо, і коней, і колісниці; І сказав йому слуга його: Ой, пане мій, що нам робити? (Т. 15)

Запитання слуги показує, що він запанікував.

Але він сказав [Єлисею]: «Не бійся, бо тих, хто з нами, більше, ніж тих, хто з ними». (вірш 16)

Але Єлисей на цьому не зупинився.

І він помолився Єлисею та сказав: «Господи, відкрий їй очі, щоб вона побачила». І відкрив Господь очі слузі, і він побачив, що гора повна коней та вогняних колісниць навколо Єлисея. (вірш 17)

Урок зрозумілий для тих, хто має віру.

Господь з нами. Чого ще ми можемо хотіти?

«Господь наша радість і веселість; а коли гордістю відвертаємось від Господа, то віддаємо себе мукам: горе, потворність і злі думки розривають нас». (Благочестивий Силуан Афонський

І остання думка.

Згадаймо святого Петра, коли він занурився у воду, на його крик корабельної аварії, Євангеліє говорить нам, що «Ісус зараз же простяг руку свою, схопив його та й сказав йому: Маловірний, нащо ти сумніватися? »(Матвія 14:31).

Господь з нами. Я не переживаю цього туза. Що ти хочеш щоб я зробив?

CEEA CE NU SE POATE ASCUNDE

 

1. Aş fi vrut să-mi ascund cearcănul ochilor mei,

să-mi acopăr urmele lacrimilor amare,
să-mi netezesc oboseala feţei mele,
să-mi îndulcesc amărăciunea glasului meu,
ca să nu ştie nimeni, să nu vadă nimeni şi să nu spună nimeni:
Iată cât îi este de zdrobită inima!
Dar toţi au ştiut că toate acestea sunt din iubirea mea pentru Tine,
Lumina ochilor mei şi Mărgăritarul vieţii mele!

2. Nenorocit este cel ce cântă pentru cine nu-l aude,
nefericit este cel ce plânge pentru cine nu-l iubeşte,
chinuit este cel ce aşteaptă după cine nu vine,
nemângâiat este cel ce suferă pentru cine nu-l caută.
Dar Tu, Preaiubitul dulce al inimii mele, mă auzi, mă iubeşti, vii să mă cauţi de peste munţii şi văile ce ne despart...
O, cât de fericită este dragostea mea!

În mijlocul vostru stã Unul...

 În mijlocul Matematicii stã El Cel Întreg, de la care pornesc adãugându-se toate celelalte cifre, sau din care ies. Și în Plus-Infinit și în Minus-Infinit.

Cãci, în mare, este El 1, multiplicat cu El Însuși, pânã când se ajunge la numãrul pentru care nu mai este denumire, cum nu mai este nici sfârșit.

Drept rãspuns, Ioan le-a zis: Eu botez cu apã: dar în mijlocul vostru stã Unul, pe care voi nu-L cunoașteți.

În mijlocul lumii istorice, în mijlocul lumii geografice, în mijlocul lumii religioase, în mijlocul omenirii și Universului, - stã Hristos prin opera Sa, prin Persoana Sa, prin Biserica Sa, prin toatã Prezența Sa copleșitoare și de neînlãturat, pentru ca, în egalã mãsurã, sã poatã fi cunoscut, vãzut, slujit sau descoperit, de cãtre toți cu ușurințã!

 

O oameni de pretutindeni și de totdeauna, - în mijlocul vostru, Coloanã Veșnicã, stã UNUL - și voi nu-L cunoașteți!...

În mijlocul științei și filozofiei stã El, soluția unicã și criteriul unic, fãrã de care nu se poate rezolva nimic, real și convingãtor.

Nimic nu este întâmplător. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare.

 

Nimic nu este întâmplător. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Toate sunt rânduite bine şi mai dinainte de către Dumnezeu. Numai pentru noi, care nu cunoaştem relaţia dintre lucrurile care se văd şi cele care nu se văd, par întâmplări.

Noi suntem un popor creştin. De la naştere, poporul nostru s-a născut creştin. Poporul nostru nu s-a încreştinat după ani, după secole de păgânism, ca alte popoare. Faţă de poporul nostru, Dumnezeu a avut o milă, o bunătate, o grijă deosebite. De la naşterea noastră din părinţii noştri trupeşti şi din cei sufleteşti, din Cuvântul şi din Duhul lui Dumnezeu, noi ne-am născut creştini. Mărturisim dreapta noastră credinţă, care a cuprins căsătoria, nunta, printre cele şapte Taine ale ei, [aceasta fiind] considerată sfântă nu numai din Cuvântul lui Dumnezeu, ci din toate învăţăturile care ne-au rămas nouă de la părinţii noştri drept-cre­dincioşi şi care au lăsat pe tot întinsul patriei noastre semnele marii lor credinţe şi ale adâncii lor încrederi în Dumnezeu.

Am fost aşezaţi aici de înţelepciunea lui Dumnezeu şi de lucrarea cea tainică a Lui, care a rânduit viaţa nu numai fiecărui om şi fiecărei familii, ci fiecărei naţiuni.

Dă, Doamne! Ce să ne dea Domnul?

Binefacerile cele mari oamenii le aşteaptă de la marii binefăcători. Bunătăţile cele mari le cer de la marii bogătaşi. Cine este cel mai mare binefăcător, şi cine e cel mai mare bogătaş? Fără îndoială, Dumnezeu.

Ce am cerut noi, ca Creştini şi neam Creştinesc, de la Dumnezeul nostru? Să luăm mai întâi rugăciunea Domnească, Tatăl nostru. Ce cerem de la Dumnezeu în această rugăciune? Mai întâi, să se sfinţească nu-mele lui Dumnezeu – să se sfinţească, iar nu să se hulească. Al doilea lucru, să vină împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia părintească – iar nu una tiranică şi sălbatică. Al treilea, să se facă voia Tatălui nostru pe pământ precum este şi în ceruri, între oameni precum este şi între îngeri. Al patrulea, ca Tatăl din ceruri să ne dea pâinea cea spre fiinţă şi să ne ferească de lux, lăcomie şi de iubirea de sine. Al cincilea, să ne ierte datoriile, precum şi noi iertăm altora. Al şaselea, să ne ferească de căderea în ispită, ce ne vine din poftele trupeşti şi din cursele diavoleşti. Şi al şaptelea, să ne izbăvească de vrăjmaşul nostru cel viclean, care vrea să ne otrăvească cu rele şi să ne ademenească în vizuina răutăţilor sale.

După cum vedeţi, fraţii mei, nicăieri nu cerem, nici nu am cerut de la Dumnezeu să ne dea „cultură” sau „civilizaţie.”

Puterea contractului cu Dumnezeu

O hotărâre crucială şi miracolul ce i-a urmat

Închipuiţi-vă noaptea de la cumpăna anilor.Toată lumea se dezlănţuie într-o risipa de energie şi voie bună, de-o frenezie sălbatică, disperată, ca şi cum, doar peste câteva ore, ar urma să treacă la cele veşnice, iar acum, se grăbesc să se mai bucure puţin de viaţă. Este o noapte în care nimeni nu are voie să fie trist, abătut, îngândurat, chiar de ar avea mortul pe masă. Toţi trebuie să fie bine dispuşi, veseli, chiar mitocani şi vulgari, căci altfel le va mege rău tot anul. Fost-au pregătite din vreme multe şi diverse aperitive, precum măsline cu brânză telemea sau caşcaval, acadele cu parmezan, acadelele cu piept de pui, antreu cu vinete, apoi artileria grea : ciorbe şi borşuri de tot felul, precum bogras la ceaun, borş de fasole uscată cu mânătarci, ciorbă de pui şi ciuperci à la grecque, bulion de pui, ciorbă de potroace acrită cu varză mâncăruri copioase cum ar fi sarmale, curcan la cuptor, marinată de stacoj, icre negre de morun, sardele muiate în untdelemn. Apoi prăjiturile, smochine, curmalele, ananasul. A fost de asemenea pregătită şi udătura, precum ţuica bătrână, lăzile cu şampania, vinul de pays d’oc sau de Mutflatar, Valea Călugarească, apa gazoasă, sifonul, cafeaua turcească. Tot aşa şi gramofonul cu discurile ce conţin ultimele cântece la modă : “Zaraza”, “Terente şi Didina”, “Maria neichii, Marie”, “Foaie verde de trei sfanţi”. De asemenea, au mai fost pregătite şi petardele, răvaşele de prost gust, glumele fără perdea şi, pentru cei mai simandicoşi, anecdotele intelectualiste cu poante răsuflate.

Anul nou poate fi începutul creşterii noastre duhovniceşti

"Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. " ( Coloseni 3: 12 -16)

Am recitit aceste versete acum când ne mai despart câteva zile de noul an, pentru că în ele este un sfat peste care nu trebuie trecut uşor cu vederea. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă să căutăm a ne îmbrăca în omul cel nou, arătându-ne totodată şi virtuţile pe care trebuie să le căutăm.