De vorbă cu mine - Jurnal de zbor (dor)

Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci ce sângerează lumină.

miercuri, 11 martie 2026

Sub ocrotirea Sfântului Pantelimon – popas la Rusikon

›
Drumul de la Xenofont până la următoarea oprire nu era lung. Marea rămânea aproape de noi, în partea dreaptă, iar drumul urma linia țărmulu...
sâmbătă, 7 martie 2026

Primul popas pe Sfântul Munte - Mănăstirea Xenofont

›
  După ce am coborât în portul Dafni, ne-am strâns rucsacurile și, împreună cu ceilalți pelerini, am pornit spre prima noastră oprire: Mănăs...
joi, 5 martie 2026

Dafni - Portul Sfântului Munte

›
Dimineața în Ouranoupolis a venit aproape pe nesimțite. Cerul era limpede, iar marea, care cu o seară înainte părea neliniștită, se smerise...
luni, 2 martie 2026

Ouranoupolis – între lume și munte

›
Am revenit a treia oară în Grecia. Prima dată, într-un pelerinaj extins, cu opriri multe și inima deschisă ca o carte proaspăt tipărită.  At...
sâmbătă, 21 februarie 2026

Pe drum - între firea omului și chemarea inimii

›
Sunt pe drum… și, deși ar trebui să fiu mai duhovnicesc, slăbiciunile firii își spun cuvântul. A nins, iar în România - ca de atâtea ori - d...
vineri, 20 februarie 2026

Noaptea dinainte - întrebări care nu dorm

›
A sosit noaptea. Un motel modest, cu pereți subțiri și lumină obosită, dar suficient cât să-mi adun gândurile.   Dușul cu apă călduță, care ...
joi, 19 februarie 2026

București - pelerinaj în pelerinaj

›
Seara dinaintea plecării - pelerinajul care pregătește pelerinajul  Am poposit în București cu o seară înainte de plecare. Un popas scurt, ...

Ușa inimii – Athos în pași lăuntrici

›
Ce mă cheamă acum spre Athos ? Mă cheamă glasul rugăciunii inimii , acel „ Doamne Iisuse Hristoase …” care nu vine din minte, ci din adâncul...
Un comentariu:
miercuri, 18 februarie 2026

RUGĂCIUNEA ZIARISTULUI

›
În cadrul evenimentului Gala Premiilor „Excelența în jurnalism”, organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, care a avut loc...
duminică, 15 februarie 2026

Împotriva mea însumi

›
Clik pe imagine :) Din 3 octombrie 2025, am început să-i spun așa, o lucrare cu mine însumi. Ajunsesem la 108 kg. Acum, când scriu, am 98 kg...
vineri, 13 februarie 2026

Valentine’s și Moșii de iarnă: o singură zi, două feluri de a iubi

›
  Anul acesta, Valentine’s cade într-o sâmbătă care nu e ca oricare alta. Sunt Moșii de iarnă - ziua în care pământul și cerul par să se ati...
miercuri, 11 februarie 2026

Notă de lectură - „Călătorii în trans‑luciditate” de Mihaela Manàsia

›
  Cartea aceasta mi-a fost împrumutată spre lectură de prietenul meu, scriitorul Dumitru Tâlvescu, gest pentru care îi sunt recunoscător. Am...
2 comentarii:
luni, 26 ianuarie 2026

26 ianuarie: între fascinația copilăriei și adevărul istoriei

›
  o reflecție matură, scrisă din perspectiva celui care și‑a trăit copilăria și adolescența sub regimul Ceaușescu   Astăzi, 26 ianuarie, ziu...
duminică, 25 ianuarie 2026

„Căci a vorbit Duhul Sfânt prin gura ei. ”

›
  Odată era în luna lui iulie, luna era plină pe cer senin ca ziua. El venise din ţarină, şi a văzut lanurile pline de clăi de grâu, jumătăţ...
marți, 6 ianuarie 2026

DE BOBOTEAZĂ, SFÂNTUL CUVIOS PORFIRIE KAVSOKALIVITUL LA O CASĂ DE TOLERANȚĂ !

›
Băteam la ușile apartamentelor, îmi deschideau intram și începeam să când:  „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne…”. Pe acea stradă, Mezonos,...
Un comentariu:

Notă de lectură – „Balsamul din cuvinte” de Maria Luca

›
  Cartea „Balsamul din cuvinte” de Maria Luca, apărută la Casa de Editură Exclusiv, Vulcan, 2024, nu este doar un volum de poezie creștină, ...

Despre prietenie, așa cum încă mai cred în ea

›
  Prietenia nu se vede mereu în gesturi spectaculoase, ci în felul acela liniștit în care știi că poți conta pe cineva.   De multe ori, cei ...
duminică, 4 ianuarie 2026

Anul 2026 și Copilul din noi

›
Încep această seară având pe buze şi pe suflet câteva versuri din  "Poiana primei amintiri" de Nicolae Labiş,  ce m-au lasat...
marți, 30 decembrie 2025

Mesaj de final de an

›
La sfârșit de an, când privim în urmă la drumul parcurs și la pașii pe care i-am făcut, ne dăm seama că fiecare clipă, fiecare încercare, fi...
luni, 29 decembrie 2025

IN MEMORIAM – VICTOR ISAC (29 decembrie 1917 - 29 aprilie 2003)

›
 – filosof, publicist, politician român, Cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara  • Victor Isac s-a născut la 29 decembrie 1917, la Zla...
vineri, 19 decembrie 2025

„COLIND ÎNLĂNȚUIT”

›
  Trăim astăzi într-o libertate pe care o considerăm firească. Colindăm fără teamă, ne adunăm fără restricții, mărturisim credința cu bucuri...
miercuri, 10 decembrie 2025

Gheorghe Oprea - Holbavianul - sculptorul identității locale

›
  La sfârșitul lunii noiembrie, a.c., în comuna mea natală Holbav, am avut bucuria unei întâlniri care mi-a rămas adânc întipărită: Gheorghe...
luni, 8 decembrie 2025

Străzile Simeriei: lecții de istorie și inspirație pentru fiecare dintre noi

›
În inima orașului Simeria, fiecare stradă spune o poveste. Nu sunt doar trotuare, drumuri pietruite sau asfaltate, cu gropri sau fără; ele p...
luni, 1 decembrie 2025

1 Decembrie 1918 – Fotograful Samoilă Mârza, autorul singurelor imagini ale marelui eveniment

›
1 Decembrie 1918 , la Alba Iulia. In cetatea simbol a neamului roma­nesc, pe langa delegatii oficiali (1228), s-au adunat romanii veniti din...
miercuri, 29 octombrie 2025

"Ortodoxia copilariei mele"

›
Se împlinesc astăzi 16 ani de când Părintele Teofil Părăian (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009) a trecut la cele veșnice. Timp de 56 de ani...
duminică, 26 octombrie 2025

Prima mea experiență la Castelul Nopcsa - Festivalul Vânătorilor

›
Nu ştiam exact la ce să mă aştept când am pornit spre castel în ziua de 25 octombrie 2025. Mă gândeam la un festival frumos, dar ce a urmat ...
vineri, 24 octombrie 2025

O seară EXCLUSIV pentru suflet – întâlnire literară la Deva

›
În cadrul Salonului Hunedorean al Cărții , organizat cu pasiune și tradiție de Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva , ziua ...
joi, 23 octombrie 2025

30 de ani de EMIA: Cuvântul scris și emoția unei moșteniri literare

›
În ziua de 22 octombrie 2025 , Sala D’Or de la Deva Mall a fost neîncăpătoare, primind iubitori de carte și cultură, care au venit să sărbă...
›
Pagina de pornire
Afișați versiunea pentru web
Un produs Blogger.