sâmbătă, 10 decembrie 2016

“Eu cu cine votez, monser?”



Epoca descrisa de Caragiale parca s-a intors in forta...maine suntem chemati din nou la vot iar una din replicile cetateanului turmentat: : „Eu cu cine votez?“, imi suna in minte suparator de tare de la inceputul acestei campanii electorale

M-am uit cu tristete la toata aceasta campanie electorala...

In situatia cetateanului turmentat cred ca se regasesc majoritatea alegatorilor manevrati de cei puternici dupa bunul lor plac... Ascult sloganele electorale, oftez, si-mi zic a nu stiu cata oara: "Da, eu cu cine votez?". Poate ca cineva mai lucid ca mine mi-ar raspunde tot ca in Caragiale:"Voteaza pentru cine poftesti"...Ei bine, le raspund celor care cred ca inca ma mai pot convinge sa merg la vot: "Eu nu poftesc pe nimeni...”, "Mersi, neica, mi-a trecut!"
Dar cum noaptea este un sfetnic bun...poate ca pana maine o sa "poftesc" totusi...

Campanie electorală


În timpul vieţii sale unui om i s-au pus în faţă cele două alternative: raiul şi iadul
- Alege raiul, locul cu verdeaţă, cu linişte sufletească....
Erau şoaptele îngerilor.
- Alege iadul....
Era şoapta celeilalte alternative.
Neştiind ce glas să asculte, omul nostru a cerut să vada cu ochii lui cum arată şi iadul şi raiul, pentru a şti ce să aleagă. Au venit îngerii şi l-au dus în rai. În liniştea raiului, omul nostru văzu alţi oameni stând în genuchii, cuminţi, smeriţi.
Au venit drăcuşorii şă l-au dus în iad. Ce gălăgie, ce muzică, ce jocuri. Oamenii beau, râdeau şi petreceau fără nici o limită
Întors în lumea lui, omul spuse: "Îmi place iadul" şi a ales calea cea largă.
Nu după mult timp muri omul nostru şi fu dus în iad. Când s-o deschis uşa încremenii. Urlete, vaiete, lacrimii, nimic din cele ce văzuse mai înainte. Atunci se întrebă nedumerit:
-Cum se face că atunci iadul arăta alfel?
-Aceea a fost campanie electorală - ia răspuns cel care-l însoţea - iar tu ai votat, ai ales, de bunăvoie şi nesilit de nimeni!

Morala? Dacă alegi răul sperând că va fi bine pentru tine - te minţi singur.
În sfârşit, permiteţi-mi să fac şi eu puţină “campanie electorală”:
- Alegeţi să puneţi totul la picioarele Crucii Domnului Iisus, folosindu-vă capacitatea şi liberatatea de a alege, pentru a face voia Lui.
- Alegeţi să vă supuneţi cu credinţă voii Lui, El ne iubeşte şi are puterea de a ne ajuta.
- Alege legământul lui Dumnezeu încheiat cu omul şi respectă-ţi legămintele, mai ales pe cel de la botez, legământul lepădării de satana.

duminică, 4 decembrie 2016

Cât de mult îţi pare rău pentru ce ai greşit azi?


Trecerea cu uşurinţă pe lângă o astfel de întrebare este tocmai acel "dram de oţet ce strică aluatul cel mai nobil" - dacă ar fi să-l cităm pe Shakespeare. Alergăm toată ziua după fel şi fel de lucruri, căutând răspunsuri la fel şi fel de întrebări...agăţăm în colţul buzelor zâmbete menite să ascundă o posibilă părere de rău pentru eventualele noastre greşeli, pentru rugăciunile noastre grăbite rostite doar cu limba, cu gură şi nu cu inima.

Recent am învăţat o lecţie deosebită. Un prieten (pe care nu-l prea văd des pe la biserică) mi-a spus că are o problemă şi m-a rugat să merg cu el la biserică să ne rugăm împreună. Ne-am aşezat amândoi pe genunchi rugându-ne în şoaptă. Eu pentru el...el, pentru toată lumea. Pentru o clipă am tăcut ascultându-i şoaptele. Nici un cuvânt din rugăciunea lui nu amintea de problemele lui ci doar de problemele altora. Îşi cerea iertare că nu-i poate ajuta şi că se ruga pentru ei atât de rar....

O ruşine cum n-am mai simţit de mult am simţit că-mi îmbujorează obrajii...eu, mă gândesc atât de mult la mine şi atât de puţin la ceilalţi...În ziua aceea m-am videacat (ma rog Domnului să fie aşa) de orice urmă de fariseism.

Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, dacă ea este făcută în mod corect. "Nici un om nu s-a rugat vreodată fără a învăţa ceva", scrie Emerson. Iar eu am învăţat că orice părere de rău se poate transforma în binecuvântare când rugăciunea este sinceră.

De ce are nevoie dragostea de dovezi?


Auzim adeseori că fără dovezi, nu există iubire.
Cât de importante sunt pentru mine, aceste dovezi de iubire?
Poate dura o prietenie fără aceste dovezi de iubire?

Nu, spun eu, o prietenie, are nevoie de încredere reciprocă, este vital acest lucru.
Eu cred că dovezile de iubire sunt carburantul care face să ardă şi intensifică dragostea.
Când dovezile de iubire lipsesc, lipseşte şi dragostea.
Uneori încerc să-mi exprim sentimentele, să scot la iveală dovezile mele de iubire, pentru un semen sau altul, dar nu primesc nici un răspuns. Atunci am senzaţia că vorbesc singur, şi mă retrag în mine întrebându-mă: “Oare cer prea mult decât sunt eu capabil să ofer?”

Căderea din smerenie

Omul a ieşit din mâna lui Dumnezeu fără nici un defect sau cusur, fără nici un fel de lipsuri sau imperfecţiuni. Dumnezeu nu putea crea răul. Şi pentru că omul este coroana Creaţiei, Dumnezeu a creat pentru el grădina Edenului. Eden înseamnă fericire (cf. Facere 2, 8-9).

Pus în această grădina a fericirii, omul era stăpân peste toate şi, prin ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu, putea deveni, cu timpul, nemuritor. Limitarea făcută de Dumnezeu cu privire la cei doi pomi, din care omul nu avea voie să mănânce, nu atinge cu nimic perfecţiunea virtuală a omului, căci "pomul cunoştinţei a fost o încercare, o ispitire şi un exerciţiu al ascultării omului" (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica - trad. D. Fecioru).
Dacă omul ar fi trecut ecest "exerciţiu" şi ar fi rămas în slava ce i s-a rânduit de Dumnezeu, dacă ar fi rămas în smerenie, n-ar fi avut o falsă măreţie, ci una adevărată. Însă omul s-a lăsat amăgit de diavol şi dorind să fie mai mare decât era, a pierdut şi ce avea şi ceea ce putea avea.

joi, 1 decembrie 2016

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine

«Ciudat!»... vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s'a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».
Nici noi nu avem altă părere. Poate, aceasta este una din puţinele chestiuni în care suntem de acord fără rezervă cu criticii şi tăgăduitorii de meserie, gata oricând să facă obiecţii şi să producă desminţiri.

Şi totuşi Mântuitorul ca ziarist este o imagine plastică, sugestivă şi de o vitală actualitate.

Care contimporan, deprins să interpreteze multiplele şi tumultuoasele privelişti ale vieţii prin criteriile lăuntrice ale conştiinţei morale, nu a ajuns la tragica încheiere, că în lume există păcatul şi ceeace e mai înspăimântător, că acest păcat creşte aproape în progresie geometrică anulând în fiinţa omului simţul misterului adecă percepţiunea realităţilor nevăzute.