vineri, 15 ianuarie 2016

Mihai Eminescu -

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

De-aş fi


De-aş fi frunză,
aş doini mărturisind
trecerea noastră prin timp,
de la primul ghiocel
până la ultimul colind.

De-aş fi pasăre,
aş zbura purtând pe aripi
credinţa în înviere,
împrumutându-mi aripile
celor ce încă nu ştiu să zboare.


De-aş fi o piatră,
- nu de poticnire -
m-aş face bornă de hotar
şi aş striga neobosit:
,,De aici în colo, e oprit!”

Fluture dacă aş fi,
L-aş ruga pe Dumnezeu
să mă facă curcubeu,
ca, zburând pe acest pământ,
să amintesc de Legământ.

Şi rubin de-ar fi să fiu,
m-aş dărui celor ce scriu,
amintindu-le mereu
ce am fost şi ce sunt azi,
şlefuit de Dumnezeu.

Dar sunt ceea ce sunt...
Şi sunt fericit
că Timpul eşti Tu
şi din toate mi-ai dat să fiu om
zidit după chipul Tău.

"In ce mai credeti astăzi?"






Mulţumim maestre!!!
Răspund si eu ca dvs. "Cred în dragoste!"


vineri, 1 ianuarie 2016

Gânduri la început de an

Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul său, adică imagine sau "umbră" a Fiului - Chipul propriu al Tatălui (cf. Sf. Atanasie cel Mare). A fost creat de Dumnezeu cu ca sclav, ci spre a se maturiza, spre a înainta "spre desăvârşire şi spre familiaritatea cu Dumnezeu prin virtuţi" (cf. Sf. Grigore Teologul)

Astornomia lui Copernic sau biologia lui Darwin sunt incapabile să dezmintă adevărul acesta ( deşi se încearcă de ani buni).


Primii oameni, Adam şi Eva, s-au abătut de la chemarea făcută lor de Dumnezeu. Aceasta consta într-o nesfârşită asemănare cu El în veşnicie. Era chemarea la îndumnezeire. Au păcătuit din nesocotinţă, pentru că au întrebuinţat rău voinţa lor liberă şi, în loc să înainteze spre Dumnezeu, şi-au cauzat moartea, potrivit celor scrise: “Iată, vor pieri toţi cei care se îndepărtează de Tine” (Ps. 72, 26). Consecinţele acestui păcat au lăsat şi înca mai lasă urme adânci în istoria omenirii.

Tendinţa oamenilor de a trăi “comunitar” şi, prin aceasta, de a-L lăsa pe Dumnezeu într-un colţ de umbră (inaccesibil şi temut Judecător) face ca omul să treacă de la asemănarea cu Dumnezeu la asemănarea cu cel pe care l-a preferat în locul Lui.

Rugăciune la început de an


Doamne, când mă gândesc la anul ce a trecut şi la datoriile încă neplătite faţă de dragpstea Ta şi faţă de semenii mei, îmi plec ochii în pământ de ruşine şi plâng pentru că nu sunt vrednic să mi-i ridic spre cer, spre măreţia ta.

La început de an îmi pun faptele în cântar şi mă gândesc la misiunea mea pe acest pământ, la greutăţile prin care voi trece, la lucrarea în care m-ai chemat să fiu un adevărat ostaş al Tău. Mă încred în ajutorul mâinilor Tale şi promit că anul acesta voi face mai mult pentru Tine, în Lucrarea Ta.