luni, 27 aprilie 2015

Să ne deschidem inima spre frumos


Iată ce spune Sfântul Grigore Teologul despre frumos:



Frumos lucru este credinţa, nădejdea şi iubirea, aceste trei virtuţi (1 Corinteni 13,13). Şi martor al credinţei este Abraham, care s-a făcut drept la Dumnezeu prin credinţă (Facerea 15, 6), martor al nădejdii este Enos, care cel dintâi a nădăjduit să cheme pe Domnul (Facerea 4, 26), martor al iubirii este dumnezeiescul Apostol, care a îndrăznit să vorbească ceva şi împotriva sa însuşi, din pricina lui Izrael, (Romani 9, 3) şi Dumnezeu însuşi, care se numeşte pe sine iubire (1 Ioan 4, 8)”

“Frumos lucru este ospitalitatea şi martor al ei, între ce drepţi, este Lot sodomiteanul (Facerea 19, 3), sodomitean însă nu prin felul sau de viaţă, iar ăntre cei păcătoşi, martoră este desfrânata Rahab (Iosua 2, 1...)”

duminică, 26 aprilie 2015

La mulţi ani femeilor creştine!

Astăzi este Duminica Mironosiţelor, Ziua Femeii Creştine.
Un mic dar pentru cele care poposesc pe aici, cu mare drag:
P.S.
Felicitare oferită în cadrul campaniei
Dacă vreţi să fiţi parte din acest demers, dăruiţi-o şi altora!

Duminica Mironosițelor - Pilda sfintelor surori

Prin Sfântul Cuvânt al Evangheliei, Duhul Sfânt ne pune înainte pilda celei mai sfinte dintre femei şi a celei mai binecuvântate dintre toate fiinţele pământeşti, care a fost aleasă pentru un har unic, pentru harul de a fi cea dintâi şi cea mai aleasă împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la mântuirea lumii.
Este pilda Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Ea este, prin Iisus, şi Maica noastră a tuturor.
Viaţa ei, ca fiind cea mai apropiată de noi, trebuie să slujească de pildă fiecăreia dintre femei, de la cea dintâi vârstă şi până la cea din urmă.

sâmbătă, 11 aprilie 2015

HRISTOS A ÎNVIAT


„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întruneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”

„Hristos a înviat din morţi
- în cel dintâi ceas al zilei,
- în cea dintâi zi a săptămânii,
- în cel dintâi anotimp al anului.
Hristos, pârga celor adormiţi ( 1 Corinteni 15, 20 );
Hristos, Cel Dintâi ( 1 Corinteni 15, 23 );
Hristos, Capul Trupului, al Bisericii;
Hristos, Începutul;
Hristos, Primul născut dintre cei morţi;
Hristos, Care în toate lucrările trebuie să aibă întâietate ( Coloseni 1, 18);
Hristos, Domnul împăraţilor pământului ( Apocalipsa 1, 5 );
Hristos, în Numele Căruia trebuie să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ ( Filipeni 2, 10 )

joi, 9 aprilie 2015

Haidem... sã murim cu El

Atunci Toma, zis Geamãn,
 a zis celorlalţi ucenici: 
Haidem sã mergem şi noi sã murim cu El!
 
În hotãrârea apostolilor Domnului din acel moment, era un act de mare eroism.
Dacã au vãzut cã nu-L pot convinge pe Domnul sã nu Se întoarcã în Iudeea unde Îl aşteptau ucigaşii de la care scãpase numai de câteva zile, ucigaşii care pândeau mereu un alt prilej sã-L prindã... prilej din care pânã şi ucenicii Sãi nu mai trãgeau nãdejde sã mai scape, - ei şi-au rupt gândul şi li-au zis:
- Haidem sã mergem şi noi, sã murim cu El!...
Erau convinşi cu toţii cã Hristos trebuie sã moarã acolo în Ierusalim.
Erau convinşi nu numai din cuvintele profeţite de Domnul, dar şi de ura pe care o vedeau în iudeii care pregãteau aceasta.

De ce te-am ales pe Tine

Am ascultat multe cuvinte frumoase ale gânditorilor şi ale poeţilor care m-au impresionat si m-au exaltat. Ele mi-au oferit variante, alternanţe şi infinit de nuanţe; Mi-au vorbit despre lumină, dar nu mi-au spus că Tu eşti Lumina; mi-au vorbit despre viaţă dar nu mi-au spus că Tu eşti Viaţa; ele îmi păreau frumoase, dar inima mea nu avea nevoie, mai întâi, de cuvinte şi melodii frumoase, ea avea nevoie de persoane frumoase, dar ele nu mi-au spus că Tu eşti Cel Frumos.
În cele din urmă marea de sensuri ale cuvintele lor m-au rătăcit prin hăţişurile pustii şi goale ale vieţii fiindcă ele mi-au spus foarte puţin despre Tine, aproape nimic despre mine şi chiar nimic despre posibilitatea întâlnirii noastre.