sâmbătă, 29 noiembrie 2014

La multi ani, Romane!


-->

-->
"...Oameni de azi aşteaptă Canaanul binelui din multe părţi. Unii îl aşteaptă de la oamenii, alţii de la politică. Însă binele trebuie aşteptat din altă parte: de la îndreptarea purtărilor noastre. Până când noi suntem răi, în zadar aşteptăm vremuri bune. La congresul din Stocholm, unde trimişii tuturor Bisericilor s-au sfătuit asupra îndreptării relelor din lume, principele Suediei a spus o vorbă foarte cuminte: "Noi, oamenii şi popoarele de azi - a zis principele - trăim vremurile ce le merităm"... La aşa oameni, aşa vremuri...la aşa cap, aşa căciulă. Noi căutăm pricinile relelor în afară de noi, şi ele sunt în noi.
Şi nu numai românii suntem în această stare biblică. Toate popoarele sunt aşa....De necazuri, acele neamuri vor scăpa mai întâi, care vor fi mai mult nădăjduit spre Domnul; căci dacă vom fi nădăjduindu-ne spre Dânsul, ne vom mântui printr-Însul (Isaia 1, 27)
În praznicul nostru naţional de 1 Decembrie, să nu uităm acest adevăr."
Părintele Iosif Trifa

Sfântul Apostol Andrei, propovăduitorul Evangheliei in Scythia Minor (Dorogea)

Pr. Prof. Dr. Acad. Mircea Păcurariu

Şirul “sfinţilor naţionali” ar putea începe cu unul din apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume cu Sfântul Andrei. Acesta, deşi era iudeu de neam, a propovăduit într-o parte a pământului românesc, la strămoşii noştri geto-daci, şi anume în teritoriile situate pe ţărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin).

Cine era Sfântul Andrei, “cel întâi chemat” la apostolie? Era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului lona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe ţărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Ţării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre “ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăinţă şi cu proorocia despre venirea lui Mesia. De la acesta a auzit Andrei cuvintele “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan l, 29).

„Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“

Dregatorul bogat - Predica la Duminica a 30-a dupa Rusalii 

“Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu. Stii poruncile: sa nu savarsesi adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am pazit din tineretile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor, si vei avea comoara in ceruri; si vino de urmeaza Mie. Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat. Si vazandu-l intristat, Iisus a zis: Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu! Ca mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18, 18-27).

vineri, 28 noiembrie 2014

Fraţi basarabeni, Romania vă iubeşte şi vă va iubi mereu



Indiferent de numele politicienilor ce vor fi la putere dupa 30 noiembrie, vrem să ştiţi că România vă iubeşte şi vă va iubi mereu.
Cu Dumnezeu înainte, încercaţi fraţi basarabeni!

MERGEŢI la VOT!

Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a anunţat că pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie din Republica Moldova au fost constituite 2.066 de secţii de votare, dintre care 95 peste hotare.

Din cele 95 de secţii din afara ţării, cele mai multe, 25, vor funcţiona în Italia, iar 11 în România, şase în SUA, câte cinci în Federaţia Rusă şi Portugalia şi câte patru în Franţa şi Spania.

duminică, 16 noiembrie 2014

Dragostea-i mereu prezentă...

video


Filmuleţul acesta m-a lăsat fără cuvinte...Doamne de câte ori am fost şi eu în postura acestui ursuleţ şi de câte ori m-ai salvat când nu mai aveam nici o nădejde!...Te rog să mă ierţi, de atâtea ori ca şi acest ursuleţ am crezut că am ieşit din greutaţi singur, când de fapt Tu ai fost în spatele meu!...

Sfârşit în suferinţi şi-n munci

Sfărşit în suferinţi şi-n munci, cu lacrimile-n gene
eram când m-ai găsit atunci căzut, Samaritene.

M-ai ridicat milos din drum, pe-asim m-ai pus la Tine,
iar eu, plângând, Ţi-am spus: "De-acum, fă orice vrei cu mine!"

Uitat de toţi şi chinuit, am plâns apoi departe,
Tu însă iarăşi ai venit şi m-ai scăpat dn moarte.

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

PATRIOTISMUL - FRATELE DORULUI


Ce e patriotismul? Mai există? Se mai poartă? O fi lacrima de crocodil ce o varsă oamenii politici în campanie electorală când ne cerşesc voturi prefăcându-se că le pasă de ţară, când de fapt lor nu le pasă de nimic?... O fi poza vedetelor de televiziune, ce simt un singur sentiment şi acela paroxistic şi anume narcisismul, care din când în când se fac că le doare de mor sărăcia, mizeria, boala din ţară?... 

Sunt scriitoare şi totuşi nu ştiu să spun ce e patriotismul...

Să încep prin a spune ce nu este patriotismul şi poate aşa îmi lămuresc sufletul în legătură cu răspunsul la această întrebare. Patriotismul nu-i ceva ce se plăteşte şi nu e un merit pentru că îl simţi aşa cum cel ce nu îl simte nu trebuie comdamnat. Unul e bogat, celălalt sărac – asta e singura răsplată. Nu se dau premii pentru patriotism şi nu ai sentimentul patriei pentru că fluturi un steag.

duminică, 9 noiembrie 2014

,,Părtăşie înseamnă unitate, încurajare, dragoste..."


Părtăşie, părtăşie...! 

,,Părtăşia cu cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, este binecuvântarea Evangheliei, binecuvântare ce face ca toţi oamenii indiferent de pătura socială, bogaţi sau săraci, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi să fie una în Domnul Iisus. În faţa dragostei răscumpărătoare a Domnului, toate deosebirile dintre oameni cad: " Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea... 
( cf. Efeseni 2, 14); " Nu mai este nici iudeu, nici Grec, nu mai este nici rob nici slobod...findcă toţi sunteţi una în Hristos Iisus! 
(cf. Galateni 3, 2 );

Scrisoare de dor scrisă cu rouă de dor

clik pe imagine
clik pe imagine

duminică, 2 noiembrie 2014

„N-am vreme…”


„N-am vreme de asa ceva”, spune omul când i se vorbeste despre sufletul sau si despre Dumnezeu.
De fapt, omul este „foarte ocupat”. De dimineata pana seara, zoreste cu treburile, carora nu le mai da de capăt. Insa, pe langa treburile sale, omul tot mai are vreme si pentru altfel d e lucruri.
Numai pentru un singur lucru nu are vreme, pentru ca nu vrea sa aiba vreme pentru asa ceva. N-are vreme sa chibzuiasca asupra vietii sale si a mantuirii sufletului sau. N-are vreme sa citeasca Biblia, sa se roage, sa citeasca o foaie crestina ori sa mearga acolo une se vesteste Cuvantul lui Dumnezeu. N-are vreme sa se gandeasca macar la moarte.

Despre prietenie ~Sf. Ioan Gura de Aur~



-->
"Cu adevărat, prietenul credincios mângâiere este în viaţă. Ce n-ar fi în stare să facă un prieten adevărat?
Câtă plăcere, câtă prisosinţă şi cât temei nu aduce el?
Poţi descoperi atâtea comori, dar nimic nu preţuieşte cât un prieten adevărat.
Să arătăm mai întâi bucuriile legate de prietenie.
Vederea unui prieten îmbracă inima în sărbătoare şi o înfloreşte; te legi de el cu un lanţ care-ţi umple sufletul de o fericire nespusă; chiar numai aducerea-aminte despre el dă aripi gândului şi-l înalţă.
Vorbim despre prietenii buni, care sunt devotaţi şi jertfelnici. Vorbim despre acei care ard de prietenie…

Prietenie zidită pe adevăr


-->
Vreau să scriu despre prietenie…nu prea ştiu ce să scriu. Eu am amici care-mi sunt mai apropiaţi ca prietenii, alţii care-mi sunt mai de încredere, decât mulţi dintre fraţi...Nu prea ştiu ce să scriu...cred însă că nu pot fi prieteni adevăraţi decât cei ce sunt uniţi prin aceeaşi frânghie a dragostei şi se regăsesc pe suişul către acelaş pisc, al Golgotei. Sunt tentat să spun că prietenia se câştigă, dar în acelaş timp ea se şi oferă. Nu-i uşor să vorbeşti despre prietenie, cui nu i-a fost teamă, cui nu i-a trecut prin gând măcar odată, că nu a fost prietenul la care se aştepta prietenul, că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lui? 
Fiecare dintre noi avem nevoie de un prieten credincios, un prieten care să stea lângă noi la necaz, la neputinţe, să zâmbească alături de noi, să "zboare" cu noi, şi la nevoie chiar să plângă alături de noi. 
Cu totii avem nevoie de de un prieten cu care să putem sta de vorbă, fără a fi nevoiţi să-i tot spunem " vezi să nu mai spui la nimeni, să rămână între noi". 
Iată deci că înainte de toate, avem nevoie de credincioşie....dar şi de exigenţă în alegerea prietenilor. Nimeni nu e mai selectiv şi mai exigent în relaţiile cu oamenii decât omul acela simplu de la ţară. Nu dă buzna cu prietenia peste nimeni şi mai ales peste cine nu-i de seamă cu el. Pe acel om de la ţară nu-l onorezi tu cu prietenia, te onorează el pe tine, după ce tea cântărit pe o balanţă de bijutier.

Şi totuşi, oare nu-s prea aspru?

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( X )



-->- "Cu orice pret, noi trebuie să încercăm a păstra pacea sufletului şi să nu ne tulburăm la jignirile venite de la alţii. Nimic nu este mai preţios decât pacea întru Hristos Domnul. Sfinţii Părinţi aveau mereu un duh de pace şi, fiind binecuvantaţi cu harul lui Dumnezeu trăiau mult. -Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui! " ( Sfântul Serafim al Sarovului )