duminică, 30 martie 2014

Comemorare - CORNEL RUSU


Până când rămân părinţii

Până când rămân părinţii
credincioşi, cu suflet tare,
e-o nădejde şi de fiii
cei căzuţi în neascultare;
dar când şi părinţii caută
căile deşertăciunii,
învoind nelegiuirea,
– nu-i nădejde de nici unii.

Preţuiţi pe credincioşii
ce vi-s fraţi, părinţi şi soţi,
cât i-aveţi, mai e-o nădejde,
când nu-s ei, e vai de toţi.

luni, 24 martie 2014

De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

„Într-o zi, un înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
- De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
- Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
- Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? – întrebă din nou înţeleptul.
- Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
- Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
- Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.

sâmbătă, 15 martie 2014

Traian Dorz - Pot să văd cum altul are

Duhuri slujitoare

Meditaţie la Apostolul din Duminica a II-a  Postului Mare – a Sf. Grigorie Palama

Câtă vreme noi nu-L cunoaştem pe Domnul, fiind oameni lumeşti, suntem străini şi de cunoaşterea Sfintelor Scripturi, care sunt descoperirea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Atâta vreme noi suntem ca nişte orbi. Umblăm cu ochii închişi. Nu ştim unde mergem şi nu vedem ce ne aşteaptă. Nici trupeşte, nici sufleteşte. Nici acum, nici mai târziu. Nici în viaţă, nici în moarte.

Ci numai când omul ascultă glasul Domnului şi vine la Hristos, atunci i se deschid ochii, i se desfundă urechile şi i se luminează mintea şi inima. Pentru că omul abia atunci primeşte naşterea din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt.

Acest om nou este omul duhovnicesc, de o fire duhovnicească, cu o pricepere şi o însuşire care îl fac în stare să înţeleagă şi să vadă lumea duhovnicească şi veşnică. Adică acele realităţi pe care omul firesc nu le vede, dar care sunt singurele realităţi cu adevărat însemnate şi eterne.

vineri, 14 martie 2014

Traian Dorz - "Tineretul este viitorul"



 din "Cărarea tinereții curate", cap 1 
Autor: Traian Dorz 
Producător: Oastea Domnului 

 Prezentarea cărții: 
Astazi tineretul a devenit una dintre cele mai arzatoare probleme pentru toate popoarele lumii. Caile primejdioase pe care a apucat tineretul ii umplu de ingrijorare pe toti cei care au grija si raspunderea popoarelor lor. Se cauta pretutindeni caile cele mai potrivite pentru indreptarea lucrurilor, pentru salvarea situatiei, pentru impiedicarea prabusirii. Noi, ca unii care ne iubim din tot sufletul copiii, dorim mantuirea lor si vrem sa luam parte la lupta pentru salvarea lor si ascultarea de Hristos.

duminică, 2 martie 2014

Traian Dorz - Tot drumul meu până la Tine

Dacă e duminică, e rugăciune...,,Dă-mi putere să iert şi să iubesc! "


,,Doamne, dă-mi să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi aduce ziua care începe.
Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale. În fiecare ceas al acestei zile povăţuieşte-mă 
în toate şi ajută-mă. Chiar dacă aş primi necazuri şi nenorociri în timpul zilei, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că în toate 
este voia Ta cea sfântă. În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele, în toate întâmplările neprevăzute fă să nu uit că totul este trimis 
de sus de către Tine. Învaţă-mă să mă port drept şi cu înţelepciune cu toţi semenii mei, să nu tulbur 
şi să nu supăr pe nimeni. Doamne, dă-mi putere să duc greutatea zilei. Călăuzeşte voinţa mea şi învaţă-mă, te rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin!" ( Rugăciunea stareţilor de la Optina )