joi, 29 noiembrie 2012

«Exagerãrile» lui David


Intraţi deja în Postul Naşterii Domnului, vremea ne este mai prielnică lucrării căinţei şi mărturisirii păcatelor. Spre sfârşitul anului, avem noi înşine aplecare mai mult spre cele sufleteşti că doară am făcut jurăminte mari la începutul anului, câte adică vom face. Ştiind însă ce Taină mare este Pocăinţa şi cât de lipsită de folos ne poate fi dacă n-o împlinim bine, am ales să ne gândim la un psalm foarte preţuit de Biserică, Psalmul 50, pe care cei mai evlavioşi dintre creştini îl ştiu de pe rost şi-l repetă deseori mişcaţi sufleteşte. Şi ştiţi de ce? Poate că, mergând duminică de duminică la biserică, l-au auzit rostit la fiecare utrenie după citirea Evangheliei

Învierii şi-au înţeles că trebuie să-l rostească şi ei zilnic, la răsăritul soarelui. Sau poate că, auzindu-l atât de des şi ascultându-l cu atenţie, l-au învăţat uşor pe de rost şi li se pare o rugăciune foarte potrivită la vreme de căinţă. Da, cititorule, „Psalmul 50 cuprinde în sine toate cerinţele căinţei şi ale mărturisirii celei adevărate“.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Ţara se frământă...

"Ţara se frământă,ţara este adânc bolnavă. Păcatul s-a întins ca lepra peste trupul acestui neam care în trecutul lui a fost mai aproape de Dumnezeu, pentru că şi conducătorii lui credeau mai mult în Cel Atotputernic.

Pe vremuri, boierii şi pârcălabii poporului zideau biserici, spre slava lui Dumnezeu. Astăzi, boierii de viaţă nouă, altoiţi în buciumul idolatrizatului zeu al acestui veac, robit de patimi felurite, înfiinţează ştranduri, locuri de pierzare sufletească pe malurile apelor, unde trupurile dezgolite ale celor certaţi cu Dumnezeu se răsfaţă în dorinţa pătimaşă a păcatelor...

Dacă în politica ţării nu va fi lăsat să străbată duhul creştin, dacă oamenii politici nu-şi vor pleca genunchii cu smerenie în faţa lui Dumnezeu, dacă învăţătura evanghelică a păcii, a dragostei şi a iertării Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu va fi îmbrăţişată şi urmată de oamenii noştri politici, valul de ură şi de distrugere politică va prăbuşi această ţară în prăpastia păcatului, a sărăciei şi stăpânirii străine. Îndreptarea ţării – din răul în care au adus-o toţi politicienii ei – se va face numai atunci când toată lumea se va întoarce cu căinţă către Dumnezeu.

marți, 27 noiembrie 2012

Momelile celui viclean

Vicleanul are douã feluri de momele, dupã iubirea omului, care înclinã, fie spre pierzare, fie spre mântuire. Este si o "ispitã a mântuirii" în care au cãzut multi înselati, zicând cã-s mântuiti, când de fapt ei n-au sãvârsit nici alergarea si nici dupã lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la "Dumnezeu", precum este si ispita muceniciei. în toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile înguste, care spun cã nu mai au nimic de fãcut, decât sã creadã si sã se socoteascã a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte nãluci ale mintii înselate.
Au si ei o ostenealã: aceea de a ajunge la darurile mai presus de fire, înainte de vreme si ispitind pe Dumnezeu. Deci, nu-i de mirare cã-i dã în robia înselãtorului de minte, ca sã-i chinuiascã.

joi, 22 noiembrie 2012

Cine îşi iubeşte viaţa

„Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăş­te viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.“ (Ioan 12, 25)
 
Viaţa lui şi-o iubeşte oricine. Nu este vietate care să nu-şi iubească viaţa sa. Deosebirea este numai în înţelesul pe care fiecare om îl dă acestui cuvânt: viaţă!
Unii spun: „Asta-i viaţa!“ – unui fel de trai dezmăţat, risipitor, uşuratic, desfrânat, violent şi leneş. Aceasta-i „viaţa“ celor mulţi, mulţi, care intră pe uşa cea largă şi merg pe calea cea lată, care duc la pierzare (Mt 7, 13).
Această „viaţă“ este cea mai netrebnică şi mai nefolositoare existenţă, cea mai primejdioasă şi mai nefastă, mergând la cea mai jalnică şi mai josnică pierzare pentru ea şi pentru altele.
Vai de cine iubeşte o astfel de „viaţă“ şi de cine spune că în acest fel merită să fie trăite zilele scurte ale omului pe pământ. Vai de cine îşi petrece puţinul timp al trecerii lui prin lume în acest decăzut fel de „viaţă“. Şi vai de acele vieţi şi fiinţe care mai trăiesc lângă el şi cu el. Un astfel de om mai fericit ar fi fost de o mie de ori să nu se fi născut (Eccl 4, 3; Mt 26, 24) şi mai fericit ar fi fost dacă era un orb sau o râmă. De obicei însă, cei care trăiesc o astfel de viaţă ţin atât de mult la ea, încât nu cred nimic altceva mai de preţ decât un astfel de trai, nimic mai însemnat decât existenţa lor.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Mândria și gloata

Dorinţa după slava lumii şi după lauda oamenilor este o deşertăciune care se tot umflă şi tot creşte până se face atât de mare încât ea singură ocupă toată inima în care s-a încuibat. În inima aceea apoi nimic altceva nu mai poate să încapă.
Credinţa (şi smerenia ei) este vrăjmaşul de moarte al dorinţei după slava lumii.
De aceea, în orice inimă unde s-a aşezat credinţa adevărată, acolo umblarea după slava lumii şi după laudele oamenilor este nimicită.
Credinţa adevărată umblă numai după slava lui Dumnezeu.Şi, după cum este cu neputinţă să creadă în Hristos acela care umblă după slava lumii, tot aşa este cu neputinţă să umble după slava lumii acela care crede cu adevărat în Hristos.
Nu dintr-o modestie prefăcută, nici dintr-o smerenie făţarnică, ci dintr-o încredinţare adâncă, izvorâtă din adevăr, noi trebuie să respingem toate ispitele laudei.
Ai un talent şi te mândreşti cu el, aşteptând laude? Ai o pricepere, un dar, o pregătire deosebită? Ai o slujbă înaltă, o avere, o autoritate mai aleasă? Fă mai mult bine cu acestea! Eşti dator să faci, căci de aceea le-ai şi primit pentru o vreme. Şi vei da seama dacă n-ai făcut.

duminică, 18 noiembrie 2012

A plecat la Domnul fratele Sebastian Arsenie


Ieri, 17 noiembrie 1012, în jurul orelor 10, la o vârsta la care cei mai mulți, avem multe planuri de viitor, după o suferinţă îndelungă, a plecat la Domnul fratele Sebastian Arsenie, băiatul fratelui Petrică Arsenie, loc. Comănești,  jud. Bacău.

Moartea pune sfârșit la toate? Nicidecum. Moartea este începutul veşniciei! Veşnicie care ne-o pregătim de azi, din această clipă. Frăţiorul nostru Sebastian şi-a pregătit-o cu multă durere şi suferinţă. Dar fericiţi sunt cei ce plâng aici, căci ei vor fi mângâiaţi în braţele Scumpe ale Tatălui nostru din ceruri, care ne aşteaptă pe toti. Jertfa cea mai plăcută Domnului este duhul zdrobit, căci Domnul nu dispreţuieşte inima zdrobită şi mâhnită. Viaţa pe care o trăieşti, nu este decât instrumetul prin care îţi poţi făuri de azi Veşnicia, cu Domnul sau fără El!…

Din toate ajutoarele pe care le dăm noi sufletelor morţilor noştri nici unul nu se compară cu Sfânta Jertfă a Altarului. O, scenă nepovestită! O, incomparabilă eficacitate! Ne strigă nouă diaconul: “încă ne rugăm pentru cei adormiţi în Hristos” Nu vocea diaconului este aceasta, ci a Duhului Sfânt…Nu în zadar această rugăciune divină şi meritul unei asemenea jertfe, cu care mii de lumi ar putea fi răscumpărate...” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Bogăţii oratorice p. 433)

Prin moartea fratelui nostru Domnul ne face tuturor o invitaţie: să le îngropăm pe toate cu voia, mai înainte de a le vedea îngropate de efemerul, nestatornicia şi trecerea lor.

Sebastian, Domnul să te primească în veşnica Lui Pace!

miercuri, 14 noiembrie 2012

Profeţii şi contemporanii lor


"Ce mici sunt totdeauna contemporanii profetilor mari ai lui Dumnezeu! Profetii lui Dumnezeu traiesc totdeauna in viitor, iar contemporanii lor traiesc mereu numai in trecut. De aceea, neputandu-i intelege, ii urasc.
Un profet intelept lasa pe o mie de mincinosi nebuni sa vorbeasca, fiindca un singur cuvant al lui spulbera o mie de cuvantari ale lor. Dar un singur mincinos nebun nu lasa pe o mie de profeti intelepti sa vorbeasca, fiindca nu le poate suferi nici un adevar.

Geniile si profetii sunt ca si muntii; se vad numai de departe. De aproape, marimea lor ne impiedica sa-i vedem. Fericiti sunt ochii care se micsoreaza cand ii privesc de aproape, pentru a-i putea cuprinde de departe.

marți, 13 noiembrie 2012

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XIV)


Am realizat noi în viaţa noastră de credinţă câtă dreptate are Sfântul Pavel când ne întreabă: „Nu ştiţi că trupul vostru este templu al Sfântului Duh care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6,19).

Cum dobândim calităţile necesare pentru ca Hristos să rămână în noi?
Cum scăpăm de păcate?

"Să nu înjugi, zice fericitul Moise, în aria ta animale de neam străin la un loc, ca boul şi asinul, ci, înjugând cele de acelaşi neam, să-ţi treieri secerişul tău. Nici să nu ţeşi în haina ta de lână in, nici in, în cea de lână" (Deut. 22, 10-11). "Să nu semeni în ţarina ta două feluri de seminţe, nici de două ori pe an" (Lev. 19, 19). "Să nu împreuni animal de neam străin cu altul spre naştere, ci să împreuni pe cel de acelaşi neam cu cel de acelaşi neam" (Deut. 11, 9).
Ce voieşte să spună sfântul prin aceste ghicituri?

duminică, 11 noiembrie 2012

Înşelăciunea, semn al vremurilor din urmă


„Când va veni Fiul Omului, va găsi El, oare credinţă pe pământ?” (Luca 8, 8)

Pentru a ne abate de la credinţă, vrăjmaşul foloseşte fel şi fel de mijloace, luând diferite înfăţişări demonice sau angelice. Sfintele Evanghelii ne vorbesc în multe locuri de oameni posedaţi, munciţi de diavoli, pe care Domnul Iisus i-a izbăvit, izgonind duhurile necurate. Pentru astfel de situaţii, Dumnezeu ne-a înarmat cu semnul Sf. Cruci, cu postul, cu rugăciunea, cu ierurgiile Bisericii, cu Sfintele Taine, între care este Sf. Maslu (cf. Iacov 5, 14). Din nefericire, prin unii din astfel de oameni căzuţi sub stăpânirea lui, vrăjmaşul îşi face lucrarea de nimicire a credinţei prin dezbinare şi răstălmăcire a cuvântului lui Dumnezu.
Spiritismul, neopăgânsismul, etc., combinate cu toate formele de ocultism şi magie, sunt la mare cinste astăzi printre creştinii descreştinaţi. În ultimii ani, s-au tipărit o mulţime de cărţi ce cuprind în paginile lor fel şi fel de arătări, semne fantastice, „minuni”, „descoperiri” şi alte întâmplări neobişnuite care îmbracă diferite forme de credinţă, abuzând de lucrurile sfinte ale Bisericii.

vineri, 9 noiembrie 2012

Când va fi sfârşitul lumii?

Care sunt semnele sfărșitului lumii?

"În Sfânta Scriptură nu este indicată vreo dată sfârșitului, dar sunt precizate semnele acestuia. În vremurile de pe urmă lumea va fi mai mult iubitoare de arginți decât de Dumnezeu, nu va mai există iubire între oameni, iar credința va fi slabă.
Oamenii vor fi ,,iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie, lipsiți de dragoste, neânduplecați, clevetitori, neânfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuvincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu…” (II Timotei 3, 2-4).
Dar atâta timp cât pe pământ se va săvărși dumnezeiasca Liturghie, aducându-se Jertfa cea fără de sânge, lumea va mai exista.
Atunci când va înceta slujba în Biserica Ortodoxă, va înceta și existența lumii așa cum o cunoaștem azi."

marți, 6 noiembrie 2012

„Fie voia Ta!“... (Matei 6, 10)


„Deci smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit. Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El însuşi are grijă de voi“ (I Petru 5, 6-7).

O, tu, oaia din turma cea binecuvântată a Domnului, stai liniştită în mâna Lui! Predă-te cu totul Lui şi nu te împotrivi! Împotrivirea noastră nu foloseşte la nimic, căci, atunci când Păstorul nostru cel Mare vrea să ne tundă, apoi El tot o face. Cu toată împotrivirea noastră, nu putem face nimic altceva decât doar atât că, zvârcolindu-ne sub foarfecele Lui, am putea să fim tăiaţi şi răniţi; în loc de o lovitură, să primim două.
Plugarii din ţările Răsăritului au un fel de bold special pentru boii care se lasă pe tânjală. Are plugarul un bold (spin) pe care îl înfige în pie­lea boului, ca să păşească mai repede. Îl înfige puţin şi boldul nu doare prea mult, dacă boul stă liniştit. Dar, dacă boul zvârle cu piciorul, boldul îndată intră adânc în carne, sloboade sânge şi doare.

duminică, 4 noiembrie 2012

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXVI)


“Dacă vrei să fii un fiu credincios şi râvnitor al Bisericii Ortodoxe, atinge-ţi ţelul prin împlinirea poruncilor evanghelice legate de aproapele.
Nu îndrăzni să-l lauzi ! Nu îndrăzni să-l înveţi ! Nu îndrăzni să-l loveşti şi să-l mustri !
Acestea nu sunt fapte ale credinţei, ci ale râvnei lipsite de judecată, ale părerii de sine, ale trufiei.
L-au întrebat pe Pimen cel Mare: ce este credinţa ?
Cel Mare a raspuns:
"Credinţa stă într-aceea ca să petreci în smerenie şi să faci milostenie" (Pateric), adică a te smeri înaintea aproapelui şi a-i ierta toate supărările şi jignirile, toate greşelile lui.”

“Începutul înţelepciunii Dumnezeieşti este liniştea şi blândeţea, care ţin de măsura sufletului mare şi întărit, de cel mai trainic chip al cugetării şi poartă neputinţele omeneşti. "Ci voi, cei tari", spune Scriptura, "purtaţi neputinţele celor neputincioşi" (Rom. l5, l) şi: "pe cel ce greşeşte îndreptaţi-l cu duhul blândeţii" (Gal. 6, l ). Pacea şi răbdarea le numară Apostolul printre darurile Sfântului Duh" (Cuvantul 89).
În alt cuvânt Preacuviosul Isaac grăieşte:

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Cuvinte de pus la suflet despre bogăție și sărăcie

„Să căutăm a învăța de la Lazăr să nu vrem a ferici pe bogați, nici să plângem pe săraci. Dar, altfel spus, dacă trebuie să vorbesc fără ocolișuri, nu-i bogat cel care are multe, ci cel care n-are nevoie de multe; nu-i sărac cel care n-are nimic, ci cel care dorește multe. Aceasta trebuie să fie descrierea sărăciei și a bogăției. De vezi, dar, pe cineva că dorește multe, socotește-l mai sărac decât toți, chiar de-ar avea bogățiile pământului. Și iarăși, de vezi pe cineva că nu are nevoie de multe, socotește-l mai bogat decât toți, chiar dacă n-are nimic. Că judecăm sărăcia și bogăția nu după măsura averii, ci după starea sufletului.” 

(Sf. Ioan Gură de Aur – Omilii la parabola despre săracul Lazăr și bogatul nemilostiv)

 „Domnul nu pomenește de loc numele bogatului, ci numai pe cel al săracului. Numele bogatului ne rămâne ne cunoscut în toată desfășurarea pildei, pe când Lazăr este numit și pe pământ și în cer. Ce înseamnă aceasta? Oare nu-i lucrul acesta cu totul împotriva obiceiului? Lumea s-ar fi grăbit să-l pomenească pe bogătaș, ca pe unul vrednic de cinste, iar săracului nu s-ar fi ostenit nimeni să-i spună pe nume, chiar dacă s-ar fi știut cum ii cheamă. Săracii trec prin lume ca niște umbre, etichetați laolaltă drept „cerșetori”, pe când numele bogaților răsună pe toate buzele, sunt cântate în ode, scrise în cronici si săpate în piatra monumentelor funerare. Dar tocmai de aceea nu pomenește Domnul numele bogatului: ca să nu cinstească pe cel cinstit de oameni, ca să arate că alta, cu totul alta e judecata lui Dumnezeu decât a oamenilor. El nu a venit pe pământ ca să imite purtarea oamenilor față de oameni, ci să arate cum se poartă cerul cu oamenii! Trecând cu vederea numele bogatului, Mântuitorul ne-a dezvăluit o taină: în ceruri nici nu se pomenește numele unui astfel de om, nici îngerii nici sfinții nu-l au pe cereștile lor buze, e șters din Cartea Vieții. Domnul ar fi putut să dea bogatului nume, cum i-a dat săracului, dar nu a vrut ca dumnezeieștile-I buze să-l plămădească, să înnoiască și să dea viață unuia șters odată din Cartea Vieții”.

 (Sf. Nicolae Velimirovici)