miercuri, 29 februarie 2012

Postul pitpalacului

Pitpalacul e pasărea holdelor de grâu. Trăieşte în holda de grâu. Pe vremea secerişului, când are hrană din belşug, se îngraşă. E chiar atât de gras, încât abia zboară de ici-colo. Poate face numai zboruri scurte.
Şi totuşi, când vine toamna, fiind şi el pasăre călătoare, pitpalacul zboară mii şi mii de kilometri. Cum poate face asta? Apoi, aşa că, îndată ce simte apropierea toamnei, se pune pe „post“. Mănâncă numai grăunţe slabe şi puţine. Şi slăbeşte. Astfel, pe când soseşte vremea zborului, e o pasăre uşoară ce poate birui călătoria cea lungă. Acelaşi lucru îl face şi cocorul.
Fratele Oprişan, tâlcuind acest post, scrie:
Şi noi mergem către o ţară de primăvară veşnică! Postul e făcut să ne aducă aminte tocmai de călătoria spre cer.
Zborul nostru într-acolo se face tot pe două aripi, ca şi al păsărilor: una e aripa rugăciunii şi alta, a postului.
De ne vom lăsa pradă îmbuibării, vom cădea sub greutatea „lutului“ în marea moartă a vieţii. Fără post nu vom ajunge la limanul mântuirii! Asta înseamnă, după mărturisirea unui părinte bisericesc, „sfânta abstinenţă“. Postirea de la ale mâncării şi ale băuturii, care duc în ispită. Postire deplină, va să zică. Înfrânare de la ambiţii, de la deşertăciuni, de la pofte, de la păcat! Nu sfâşierea hainei, ci „sfâşierea inimii“ ne cere Domnul pentru a putea face călătoria spre ţara primăverii noastre!

Părintele Iosif Trifa, din „Căutați la păsările cerilui”
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001

luni, 27 februarie 2012

Din Preistorie coboară


Din Preistorie coboară
acest Străbun Păstor de oi
și-n fiecare loc din Țară
e pus ceva din El
și-n noi.

Atâtea vitregiri de soartă
istoria ne-au chinuit,
dar cu Păstorul
ce ne poartă
prin Moarte-am supraviețuit.

La orice strungă-ntre pâraie
mereu ne moare-acest păstor
și-o Dulce Mioriță-laie
și-o Turmă-L tânguie
cu dor.

Din plai în plai,
din stână-n stână
și, azi cu-al vecurilor rând,
Măicuța Lui cu brâu de lână
mereu ni-L plânge întrebând…

Dar Moartea Lui devine Nuntă
cu-ntreg Cuprinsul fericit,
căci nedreptatea cea mai cruntă
Divin Triumf
I-a-nveșnicit.

Iar El,
Păstorul-fără-Moarte,
mulțindu-Și Turma Lui de oi,
prin veacuri trece
mai departe
umplând Istoria cu noi.

Traian Dorz

sâmbătă, 25 februarie 2012

Să ne rugăm împreună


Iisuse, Bunule Doamne! Învredniceşte-mă şi mă în­tăreşte şi pe mine să pot dobândi fericirea cea veşnică! Nu mă lăsa, Doamne, să cad în nebunia de a pierde o fericire veşnică pen­tru o clipă de patimi şi plăceri trecătoare.
Duhule al lui Dumnezeu! Luminează-mă să văd ros­turile vieţii mele! Adu-mi aminte neîncetat că viaţa mea cea pămân­tească este o clipă şi această clipă mi s-a dat ca să dobân­desc cu ea bucuria şi fericirea cea veşnică, trăind o viaţă cu Domnul. Luminează-mă, Duhule al lui Dumnezeu, să văd şi să înţeleg planurile pe care le are Domnul Iisus cu mântuirea mea şi planurile pe care le are satan cu pierderea mea. Aprinde‑mă neîncetat pentru Domnul, pentru cele sufleteşti, pentru o viaţă trăită cu Domnul... Pentru râvna mântuirii sufleteşti. Încălzeşte‑mă şi mă întăreşte neîncetat cu darul şi harul Tău cel sfânt până când va sosi clipa să trec „Acasă“ la Domnul şi să trăiesc cu El în vecii vecilor. Amin.

Părintele Iosif Trifa

duminică, 19 februarie 2012

Stă în voia ta să alegi pe una sau pe alta

S-a predicat mult şi s-a scris mult despre Ziua Judecăţii din Urmă. În special, predicatorii s-au silit să arate cum va trebui să-şi dea seamă omul cu deamănuntul despre toate faptele sale.
Însă eu îmi închipui altfel Judecata din Urmă. Dacă Dreptul Judecător ar începe îndată numai cu înşirarea faptelor noastre şi ne-ar judeca numai după ele, apoi ar fi vai de noi. Toţi am înfunda iadul. Eu îmi închipui Judecata din Urmă aşa:
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt vor sta pe Scaunul cel mare de judecată. În faţa acestui „tribunal” ceresc stă la judecată, să zicem, un necredincios. Începe „dezbaterea”.

sâmbătă, 18 februarie 2012

DE CE? DE CE ? DE CE ?



De ce ne prigoniţi cu ură şi-n pace nu ne mai lăsaţi,
de ce ne bateţi şi ne-nchideţi şi ne ucideţi torturaţi,
de ce răpiţi puţinul nostru cu greu şi cu sudori muncit,
de ce-alungaţi părinţii noştri bătrâni cu sufletul zdrobit,
de ce ne chinuiţi copiii şi bateţi fetele turbaţi,
de ce ucideţi fraţii noştri şi-i chinuiţi nevinovaţi,
 de ce nici drept, nici libertate, nici pâine numai noi n-avem,
de ce cu teamă zi şi noapte privim mereu tot ce vedem,
de ce să fim pândiţi întruna şi-n muncă, şi în aşternut,
– de ce, de ce, de ce? Răspundeţi, la cine, ce rău am făcut?

joi, 16 februarie 2012

„Aici locuieşte Iisus Hristos?”

Într-o zi, un om străin (pus la cale de un preot)intră în curtea unei femei din Anglia (care avea obiceiul rău de a se certa şi înjura), cu întrebarea: 
- „Aici locuieşte Iisus Hristos?“
Femeia  era  cât pe-aci  să-i  înjure una bună  şi  îi răspunse răstit: 
- „Vezi-ți de drum, nebunule!“
Dar după ce s-a depărtat omul,  întrebarea  începu să o stăpânească. Ori încotro se întorcea, întrebarea „Aici  locuieşte Iisus Hristos?“ o urmărea mereu ca un cântec de care nu mai putea scăpa. După trei zile de zbucium sufletesc, femeia s-aumplut de  căință  sufletească  şi  s-a  lăsat de năravurile cele rele.
Dragă cititorule! Dacă cineva ar intra în curtea tacu  întrebarea: „Aici  locuieşte  Iisus Hristos?“,  ce  fel de răspuns ai putea să-i dai?


Rugăciune 

Iisuse, Mântuitorule bune! De mult stai şi  la uşa inimii mele. De mult tot bați şi mă strigi cu glas duios să-Ți deschid  inimioara. Ah, nebunul de mine! Atâția şi atâția ani Te-am ținut afară la uşă. Atâția şi atâția ani ai bătut mereu cu dragoste şi răbdare  la uşa  inimii mele – şi eu, nebunul, n-am vrut să-ți deschid. Nu m-am  îndurat  să mă despart de păcate  şi  să Te primesc pe Tine.

Joc de copil

video

marți, 14 februarie 2012

La comemorarea Pr. Iosif Trifa în Dumbrava Sibiului (12 feb. 2012)

Părinte Atanasie Paleu de la M-rea Sfânta Cruce - Oradea, (12 feb. 2012)
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
Frați ostași - Sunt zile mari (12 feb. 2012)

luni, 13 februarie 2012

Un minunat exemplu de mărinimie şi înţelepciune

"Ziarul «Curentul» din Bucureşti publică o veste de mare bucurie pentru ei. P.S. Sa Episcopul roman-unit Iuliu Hossu de la Cluj, care urmăreşte cu dragoste şi înţelegere Mişcarea Oastea Domnului, le-a dat din nou binecuvântarea sa tuturor fraţilor greco-catolici.

Dăm mai jos preafrumoasele şi dulcile cuvinte ale acestei binecuvântări:

În luna septembrie 1936, fiind în vizitaţie canonică la Năsăud, în faţa biserici greco-catolice, în prezenţa a 40 de preoţi şi fiind de faţă foarte mult popor adunat, P.S. Sa Iuliu Hossu a binecuvântat Oaste Domnului, spunând printre altele următoarele:

sâmbătă, 4 februarie 2012

Ce te mândreşti, omule?

Ce boală urâtă este mândria şi, vai, câţi suferă de boala asta! Este doar cea mai răspândită boală sufletească.
Ce te mândreşti, o, omule, şi cu ce te mândreşti!? Te mândreşti cu avuţia ta şi cu banii tăi? Dar până mâine poţi deveni sărac. Te mândreşti cu sănătatea şi puterea ta? Dar până mâine poţi fi doborât în pat sau chiar în mormânt. Te mândreşti cu ştiinţa, cu frumuseţea, cu rangul ce-l ai? Dar toate acestea nu sunt ale tale şi în orice clipă le poţi pierde. Tu te mândreşti cu pene ce nu sunt ale tale. Tu eşti exact în chipul unui corb ce se mândreşte cu penele unui păun. Sau poate te mândreşti cu faptele tale şi cu viaţa ta de creştin? Asta-i o mândrie şi mai deşartă. Oricât de bun te-ai crede tu, eu îţi voi spune răspicat că eşti plin de răutate. Nimic nu este sănătos înăuntrul tău. Totul e putred, totul e stricat. „Tot capul tău este bolnav şi toată inima ta suferă de moarte” (Is 1,5).
Şi, cu starea asta grozavă, tu, omule, te mândreşti? Păi, nu vezi că eşti şi aici la fel ca în chipul unui corb urât ce se mândreşte cu penele unui păun? Păi, oricâte pene ţi-ai pune, dragul meu, tu tot nu vei putea intra în rândul porumbeilor din rai.

joi, 2 februarie 2012

Domnul Iisus bate la uşa inimii tale

Domnul bate la uşă şi aşteaptă să I se deschidă, căci uşa este încuiată şi zăvorâtă pe dinăuntru. E încuiată cu voinţa noastră şi cu păcatul, iar Domnul Iisus n-o deschide cu forţa. El nu este un spărgător de uşi. Domnul Iisus respectă libertatea voinţei omu­lui. El nu sileşte şi nu forţează voinţa omului, căci în acest caz am avea o mântuire silită.
Domnul Iisus strigă de afară şi aşteaptă răbdător ca omul să-I deschidă şi să-L primească în inima lui şi în viaţa lui.
Taina mântuirii ta­le sufleteşti, dragă cititorule, stă în zăvorul de la uşă, stă în voinţa ta şi stă în urechile tale să auzi glasul cel dulce care strigă la uşa inimii tale să tragi zăvorul de la uşă şi, deschi­zân­du‑ţi larg inima şi via­ţa, să strigi: Intră, Doam­ne Ii­suse, Mântuitorule, şi Te fă Tu Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa inimii mele! Eu Îţi dau Ţie inima mea, Îţi dau Ţie toate vorbele mele, toate gândurile mele, toate faptele mele şi toate purtările mele. Eu Îţi dau Ţie şi toate lipsurile, toate necazurile şi toate frământările mele. Ia-mă Tu, Doamne, în slujba Ta şi în grija Ta.
Domnul Iisus vrea să ia în stăpânire casa inimii şi vieţii tale, vrea să intre la tine ca să vegheze asupra ispitelor tale. El vrea să-ţi aducă ajutor şi dar de biruinţă.

Părintele Iosif Trifa, din „Oglinda inimii omului”
editura „Oastea Domnului”, Sibiu