luni, 28 februarie 2011

Dacă n-aţi fost la Cetatea

Următoarea poezie a fost scrisă de fratele Traian Dorz, în amintirea zilei de Luni, 28 februarie 1785, când cei trei martiri, Horia, Cloşca şi Crişan, au fost duşi la locul ce se cheamă şi astăzi “Dealul Furcilor”, şi au fost zdrobiţi cu roata de fier pe cuţite, de jos în sus, în cele mai îngrozitoare chinuri.
În tot timpul chinuitoarei sale anchete, Horea n-a denunţat pe nimeni, ci şi-a luat toată răspunderea numai asupra lui însuşi. Când a fost prin, el a fost vândut în m âinile ucigaşilor săi şi predat chiar de către unii din sătenii săi şi din rudele sale. dar el nu i-a învinuit niciodată, ci în clipa morţii a spus că îi iartă pe răufăcătorii săi, din toată inima.

duminică, 27 februarie 2011

Trei ani fără fratele Moise

Fratelui Moise Velescu

Tu cel ce urci cu drag spre cer meru,
fără a te plânge de urcuşul greu,
mânat de taina dorului senin,
priveşti cu îngrijorare spre cei ce-n urmă-ţi vin.

Inima-ţi se zbate, se frânge ne-ncetat,
căci pleci din lumea asta, atât de întristat,
văzând că toţi aceea pentru care ai lăcrimat
sunt tot mai reci, mai tot ne-mpăcat.

Ai vrea să vezi un gest de împăcare,
Dar nu-i niciunul şi inima te de doare!
Lucrarea, rostul parcă şi-a pierdut,
vrăjmaşul pânze dese-n jurui a ţesut.

Tu cel ce urci cu drag spre cer mereu,
dorul tău ţi-l ştie bunul Dumnezeu,
şi cerul ce acuma e de nori negri plin
va fi pe zi ce trece, tot mai mult senin.

sâmbătă, 26 februarie 2011

Mai este, la Sfârşit, o Judecată


Mai este, la Sfârşit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi,
căci trebuie, pe drept, să-şi ia răsplată,
cum a lucrat oricare dintre noi.

vineri, 25 februarie 2011

Cum luptăm şi ce câştigăm


Principalele influenţe sau factori principali care prin acţiuni fermecătoare zădărnicesc desfăşurarea bunei orânduiri în alegeri, sunt:

Diavolul şi lumea prin înfluenţe din afara celor ce se unesc
- prin oameni lumeşti, colegi, prieteni, prin rude
- prin rudele nepocăite
- prin părinţii necredincioşi
- prin părinţii şi fraţi neduhovniceşti, interesaşi şi clevetitori

marți, 22 februarie 2011

Preotul Iosif Trifa - "Pasărea măiastră" a ortodoxiei româneşti


Părintele Iosif Trifa, întemeietorul mişcării ortodoxe Oastea Domnului, s-a născut în ziua de 2 Martie 1888, în satul Certege, jud. Turda. După terminarea celor patru clase primare, face gim­naziul la Beiuş, iar studiile teologice la Sibiu. în 1910, devine mai întâi învăţător în comuna Vidra de Sus şi ceva mai târziu, căsătorindu-se cu o nepoată de frate a lui Avram Iancu, Iuliana, este hirotonisit preot. între anii 1912-1928 cunoaşte primele mari încer­cări ale vieţii: pierderea, rând pe rând, a trei copilaşi şi-a soţiei iubite, rămânând numai cu un singur fiu, Tit.

luni, 21 februarie 2011

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X)

Sfântul Fotie face parte dintre cele mai vrednice chipuri ale Bisericii veacului al IX-lea ba, mai mult, a însăşi istoriei a toată lumea. Marele întru sfinţi Fotie vede lumina zilei în cetatea Constantinopolului în preajma anilor 800-810 după Hristos, fiind adus la viaţă din părinţi binecredincioşi. Iubitoarea de Dumnezeu şi de fapte sfinte, maica sa Irina, căsătorită fiind cu Serghie, fratele împărătesei Teodora şi al patriarhului Tarasie, odrăsleşte binecuvântat prunc ce se va arăta mare luminător al Bisericii. Tatăl fiind surghiunit din pricina cinstirii sfintelor icoane, moare în pribegie.

duminică, 20 februarie 2011

Vin' la Tatăl

Vin’ la Tatăl, El te cheamă, vin’ acasă, fiu pierdut!
De nimic nu-ţi fie teamă, El va şterge-al tău trecut!
Vino azi, vin’ la El; vino, nu mai aştepta!
Vino azi, vin’ la El; vino, El te va ierta!
Prea mulţi ani robit de patimi ai trăit Întunecat,
dar acum, venind cu lacrimi, ai putea să fii iertat.

Azi, de grelele păcate sufletul ţi-e apăsat,
Domnul ţi le-ar şterge toate cu-al Lui sânge Preacurat.

Spune-I Lui cu-ndurerare tot păcatul făptuit,
Tatăl vrea să-ţi dea iertare pentru Fiul Său iubit.

 din comorile Oastei Domnului
melodia acestei cantari aici

vineri, 18 februarie 2011

Cel mai dârz apărător al lui Iisus cel Răstignit

" Citind cu atenţiune epistolele Apostolului Pavel, prin toate vezi trecând o aprigă pornire contra Legii, contra tăierii împrejur şi contra altor rânduieli intrate din Vechiul Testament.
Rămâi oarecum nedumerit şi îţi vine să te întrebi: de ce oare această pornire, căci doar Legea nu era ceva rău în sine şi nici celelalte rânduieli din Vechiul Testament?

joi, 17 februarie 2011

Doamne, învaţă-ne să ne rugăm




“Şi pe când Se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui. “
( Luca 11, 1)

Asemeni acestui ucenic şi noi trebuie să dorim să învăţăm să ne rugăm în aşa fel încât rugăciunea noastră să fie ascultată şi primită de Dumnezeu.

marți, 15 februarie 2011

Să ne rugăm împreună...


  • "Dumnezeule Înfricoşat şi Drept, Care Te înduri până la al miilea neam de cel neprihănit – dar şi pedepseşti păcatele părinţilor până şi în fiii lor – fii lăudat cu frică şi cutremur în vecii vecilor!
Te rugăm, Doamne, fă-ne să nu uităm teama de Tine, ca nu cumva să ajungem a păcătui cu îndrăzneală, întărâtându-Te la gelozie şi supărându-Te prin urâciuni. Ci ne fă, Doamne, să umblăm cu frică şi cutremur, ferindu-ne de orice se pare rău.

Din adevăr şi din iubire...

Din adevăr şi din iubire îmi fac şi patrie şi crez
În viaţa mea mai sus ca ele nimic nu vreau să mai aşez.
Pentru-adevăr îmi dau viaţa, pentru iubire moartea-mi dau
Nimic să nu-mi vreau fără ele, cu ele orişice să-mi vreau.

Nici adevărul, nici iubirea nu pot cu nimeni să le-mpart
Cu ele-ntregi mă duc oriunde, de ele-n veci nu mă despart.
Merg cu-adevărul şi iubirea la marginile lumii chiar
Dar fără ele, oricine-ar zice, nu pot şi nu pot, e-n zadar.

Se rupe inima din mine când mi le văd în două stări
Decât cu dragostea-mpărţită, mai bine mort pe-a ei cărări
Decât cu adevăr făţarnic, mai bine mort cu cel frumos
Decât viaţa cu Satana, mai bine moartea cu Hristos.

de Traian Dorz

Cât de mult îi iubim?


"Şi oricine nu-şi poartă crucea 
şi nu vine după Mine,
nu poate fi ucenicul Meu "

( Luca 14, 27)


A-ţi lua curcea şi a-L urma pe Domnul Iisus, înseamnă a te dărui cu totul lui Dumnezeu.
Când este vorba însă de o astfel de dăruire, mulţi oameni sau înapoi, invocând tot felul de scuze (ex. Luca 14, 17-24). Aceste scuze apar, deoarece omul caută un creştinism după voia lui, în care el să rămână aşa cum este şi să facă ce vrea.

Iubirea ce se dăruie

„Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31-32)

Nu putem avea privirea sănătoasă îndreptată spre oameni şi nu se poate realiza buna înţelegere între oameni decât prin iubirea deplină a Domnului Iisus Hristos.
A iubi pe aproapele înseamnă să renunţi la tine însuţi; ori aceasta este cu neputinţă omului firesc şi nenăscut de Sus (Cf. Ioan 3, 3).

15 FEBRUARIE - ZIUA INTERNATIONALA A COPILULUI CU CANCER

aici Alegi sa il salvezi 
aici Alegi sa nu-l salvezi 

                                     

luni, 14 februarie 2011

Bali Cristina Maria, are nevoie de noi!




Bali Cristina Maria
sufera de Tetrapareza spastica (Paralizie cerebrala) detorita lipsei de oxigen de care a suferit la nastere. A venit pe lume in data de 18 noiembrie 2008, la maternitatea din Brasov, iar cumplitul diagnostic i-a fost pus in a treia luna de viata, la Spitalul Clinic de Copii “Victor Gomoiu” din Bucuresti.

duminică, 13 februarie 2011

Şi acum să facem!

"Este o mare nenorocire când un trup nu poate vedea soarle - dar este o şi mai mare nenorocire când un suflet nu-L poate vedea şi cunoaşte pe Hristos.
Căci cât de necesar este soareşe pentru trup, de o mie de ori este mai necesar Hristos pentru suflet."

"Nici bătrâni fără tineri, nici tineri fără bătrâni. Tradiţia fără înoiri este un trunchi fără lăstari. Înnoirile fără tradiţie sunt lăstari fără trunchi"

sâmbătă, 12 februarie 2011

Părintele Iosif Trifa - Profetul vremilor noastre ~ 12 februarie 1938 - 12 februarie 2011

videomontaj: Amintiri ale fratelui Traian Dorz despre ultimii ani ai Parintelui Iosif Trifa
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la Radio Oastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )


Cântă fratele Traian Dorz
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la Radio Oastea Domnului
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )

vineri, 11 februarie 2011

Gust şi lumină

"1. Domnul Iisus a trimis pe ucenicii Săi în lume ca sarea pământului şi lumina lumii, cerându-le gust şi lumină.
Fără gust, sarea n-are nici un preţ. Fără lumină, o făclie n-are nici un rost. Fără bunătate şi fără înţelepciune şi credinciosul este la fel!

2. Hristos Domnul, plecând în cer, i-a lăsat în locul Său pe ai Lui – dar le-a dat aceste semne după care vor fi recunoscuţi de Tatăl şi cunoscuţi de lume: gustul şi lumina. Bunătatea şi înţelepciunea. Dragostea şi Adevărul.

miercuri, 9 februarie 2011

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXXIV)

“Mântuitorul n-a venit numai “pentru păcatele lui Adam şi al lumii”, ci a venit şi pentru mine şi pentru tine, cititorule. Şi tu eşti un Adam pe care păcatul te-a scos din raiul ascultării de Dumnezeu. Tu trebuie să-ţi dai seama despre starea păcătoasă în care te afli. Trebuie să-ţi dai seama că eşti bolnav şi să doreşti după doctor. Trebuie să-ţi dai seama că eşti pierdut şi numai un Mântuitor te poate scăpa din pieire sufletească. Acest Mântuitor ţi-L adduce Naşterea Domnului. Dorul, dorinţa şi aşteptarea acestui Mântuitor sunt pregătirea cea adevărată pentru Naşterea Domnului”

“Istoria şi minunea Naşterii Domnului din peştera Vifleemului n-ajung nimic şi nu preţuiesc nimic pentru mine şi pentru tine, dragă cititorule, dacă Mântuitorul nu Se naşte şi în peştera sufletului nostru.”Dacă Hristos în tine nu S-a născut – scrie un Sfânt Părinte – atunci să ştii că pe vecii vecilor tu eşti pierdut”. Această naştere se înţelege aşa: trebuie să-L laşi pe Domnul să intre în inima ta, în viaţa ta, în gândurile tale, în vorbele şi în purtările tale. Să-L laşi pe El să Se facă Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău şi să trăieşti o viaţă cu El”

“Iată stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apoc. 3, 20). Auzi tu şi asculţi tu cititorule acest glas? Între colindele pe care le cântă pruncii pe la uşile creştinilor este şi una care începe aşa: “Slobozi-ne gazdă-n casă – C-afară plouă de varsă…” Ascultă bine, dragă citirorule, această colindă, căci în glasul cel de argint al nevinovaţilor copii e şi glasul Copilului Sfânt, Care te roagă să-L slobozi în casa ta. De când tot cântă acest Copil la uşa ta şi tu nu-L auzi? DE când tot stă la uşa ta şi tu nu-L slobozi? Acum şi îngerii cântă împreună cu El la uşa sufletului tău – şi tu nici acum nut e-ai trezit din somnul păcatelor? Ca pe vremea Naşterii din Vifleem, Copilul Iisus umblă şi azi, de la casă la casă şi de la gazdă la gazdă, întrebând supă sălaş. Grăbeşte, frate dragă, grăbeşte şi-I deschide uşa. Deschide-I uşa inimii tale”

“Irod se temea că Împăratul cel nou îi va lua puterea şi domnia….O, dragă cititorule, şi noi suntem în chipul lui Irod de câte ori din gură ne închinăm lui Hristos, dar cu faptele cele păcătoase umblăm să-L omorâm. Să-L căutăm şi noi pe Împăratul Hristos cu credinţa crailor de la Răsărit şi, după ce L-am aflat, să plecăm şi noi „pe altă cale”, adică să ne schimbăm purtările şi faptele noastre cele rele”

“Ca să-L poată afla copilul tău pe Mântuitorul, trebuie tu însuţi să-L cunoşti mai întâi şi să trăieşti o viaţă cu El. În zadar îi predici copilului tău despre Mântuitorul şi Evanghelia Lui, când el nu te vede trăind pe tine această viaţă. Pilda vieţii noastre este predica şi învăţătura cea mai bună – sau cea mai rea – pentru copiii noştri.”

“Iisus Mântuitorul şi astăzi acest dar îl primeşte de la noi: păcatele noastre. Tot ce este rău în noi, Hristos este gata să ia asupra-Şi şi să n escape de el. Dar, în schimb, şi noi trebuie să luăm lumină din lumina Lui şi viaţă din viaţa Lui. Cititorule! Dă-ţi păcatele tale Copilaşului Iisus şi ia de la El lumină şi viaţă!”

Părintele Iosif Trifa

luni, 7 februarie 2011

Despre răbdare

Eva luând-o înaintea lui Adam, din nerăbdare, a mâncat din fructul oprit, fără să fi aşteptat să se consulte cu soţul ei. (Geneza 3, 1-6). Dar Adam? Nici el nu a avut răbdare, urmând-o pe Eva, fără ca mai întâi să i se adreseze Tatălui Ceresc. Lăcomia lor şi nerăbdarea au dus la păcat, iar păcatul acesta s-a transmis din generaţie în generaţie până în zilele noastre (Romani 5, 22).
Poporul ales al lui Dumnezeu, Israel, a manifestat continuu lipsă de credinţă şi de răbdare. Psalmistul David în psalmul 105, aminteşte foarte clar despre acest lucru. Lipsa lor de răbdare le-a adus numai durere şi necaz.
Saul, primul rege al Israelului, nu şi-a putut vedea fiul succesor la tron tot din cauza nerăbdării. Nu l-a aşteptat pe profetul Samuel să aducă jertfă lui Dumnezeu. Teama de oameni l-a făcut pe Saul să o ia înaintea lui Samuel şi să aducă el jertfa. Cum s-o fi simţit Saul când Samuel a apărut la câteva minute? Dacă ar fi aşteptat doar câteva clipe! (1 Samuel 13, 6-14)

O dacă am lua aminte la ce li s-a-ntâmplat, cum am aştepta sfaturile Domnului şi cum am fugii de nerăbdare! Iată un exemplu încurajator din Cuvântul lui Dumnezeu:
Iosif, fiul lui Iacov, avea motiv să fie mânios, să se răzbune pe fraţii lui pentru că a fost nedrepti cu el şi au căutat să-l omoare, vânzându-l în cele din urmă ca rob. Putea să se răzbune şi pe soţia lui Potifar, pentru că l-a acuzat pe nedrept şi l-a închis dar, el a răbdat pentru că a avut credinţă şi speranţă în Dumnezeu. Credinţa şi dragostea determinând să-şi îndemne fraţii să nu le pară rău de cea ce făcuseră (Facerea 45,5). Iată deci că dacă suntem răbdători putem câştiga mult. Câţi dintre noi nu am avut anumite acţiuni pripite, făcute în grabă? Câţi nu am exclamat plini de durere: "O, măcar de-aş fi aşteptat puţin...!"
O, dacă Eva nu s-ar fi grăbit, dacă poporul Israel ar fi aşteptat promisiunile lui Dumnezeu, altfel ar fi fost lumea!
Sfânta Scriptură ne îndeamnă să fim "îndelung răbdători" pentru că fiind răbdători putem avea mereu o inimă calmă, înţelegătoare şi încrezătoare. Fiind răbdători, semenii noştri vor vedea că este mai plăcut să stea în compania noastră.
Roadele răbdării noastre, e adevărat, nu se prea văd aici pe pământ sau nu se văd deloc ,dar se vor vedea într-o zi în cununile strălucitoare ce vor fi aşezate pe capul celor ce au răbdat până la sfârşit, luând aminte la chemarea Mântuitorului: "Luaţi jugul Meu, asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, că Eu sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29)
Amin.
Sfânta Scriptură ne îndeamnă să fim "îndelung răbdători" pentru că fiind răbdători putem avea mereu o inimă calmă, înţelegătoare şi încrezătoare. Fiind răbdători, semenii noştri vor vedea că este mai plăcut să stea în compania noastră."     
Iată şi nişte versuri potrivite:

 Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Sus ochii, şi gândul, şi braţul, şi paşii!
Slăvita Cetate cerească răsare,
iar cea mai frumoasă şi sfântă intrare
e-aceea prin care te nalţă vrăjmaşii.

Răbdare în chinuri şi-n lipsuri răbdare,
în zbucium, în lupte şi-n dorul fierbinte!
Pe faţa brăzdată de lacrimi amare
vor cerne lumină răsfrângeri de soare
din Slava ce vine… Priveşte nainte!

Răbdare-n viaţă şi-n moarte răbdare!
Al tău e triumful din veacul ce vine.
Când noaptea apune, când Ziua răsare…
nu moarte-i aceea, ci viaţă şi har e
răsplata răbdării-ndelungi şi senine.

Răbdare, o, încă puţină răbdare!
Priveşte răsplata, să birui suspinul
şi treci peste moarte cu-a vieţii cântare!
Răbdare, o, încă puţină răbdare,
căci vine seninul, seninul, seninul!…

de Traian Dorz

duminică, 6 februarie 2011

De ce ne oprim la cea dintâi încercare? De ce ne lepădăm de Hristos, la cea mai neînsemnată piedică?


"Şi ieşind de acolo, a plecat Iisus în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; şi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeşte-o, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă. El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela." - Matei 15, 21 -28 -

Pilda înfăţişată de Sf. Ev. Matei este o mustrare pentru fiecare dintre noi. Ascultând cuvântul Sfintei Scripturi, îţi dai seama cât de departe este sufletul nostru, tulburat de patimi şi şovăielnic, de adevărata credinţă, cu care suntem datori Domnului!... Femeia despre care s-a făcut amintire mai sus era păgână, din părţile Tirului şi Sidonului; legea părinţilor ei nu-i vestise nici pe Dumnezeu, nici făgăduinţa trimiterii Fiului izbăvitor...Şi totuşi, câtă răsplată am dobândi, dacă şi noi - cei ce ne spunem creştini, cei care ne-am născut şi am crescut în credinţă -  am putea sta alături de această femeie păgână?...

Întreabă-ţi sufletul, cum mi-l întreb şi eu: Când te-a încercat suferinţă grea, când necazul şi urgia s-au revărsat peste casa ta,  ce-ai făcut tu, în amărăciunea ta? Te-ai mâniat, ai blestemat, ai cârtit! Şi tu zici că eşti creştin, nu este aşa?...

Femeia cea păgână a alergat înebunită de durere, către Hristos şi - punându-şi toată nădejdea în El - cu lacrimi în ochi, i-a cerut ajutorul!... Dar poate şi tu te-ai îndreptat spre Domnul, în clipe de cumpănă, şi L-ai rugat să-ţi ridice povara suferinţei. Şi El n-a răspuns rugăciunii tale! Iar tu te-ai răzvrătit, te-ai mîniat, ai cârtit! Şi tu zici că eşti creştin, nu este aşa?...

Femeia cea păgână n-a primit nici ea răspuns, de la Hristos; dar ea a continuat să se roage şi să ceară ajutorul Domnului, cu atâta stăruinţă, încât Apostolilor li s-a făcut milă de ea!...Poate că totuşi, ai stăruit, ca şi cananeanca, în rugile tale, dar răspunsul Domnului a întârziat să vină asupra ta. Atunci L-ai scotit nedrept, nemilostiv, te-ai răzvrătit, te-ai mîniat, ai cârtit şi te-ai lepădat de El!...Şi tu zici că eşti creştin, nu este aşa?...

Dar femeia cea păgână a stăruit şi după ce Domnul Iisus i-a arătat că nu se cuvine a-i veni în ajutor; ea a continuat a cere cu stăruinţă mila şi îndurarea Domnului. Ia aminte, frate, trei stavile grele a pus domnul Iisus în calea credinţei sale. Atunci, i-a răspuns Mântuitorul: "Femeie, mare este credinţa ta!", şi i-a împlinit ruga, după credinţa ei cea mare. Tu de ce te opreşti, suflete creştin, la cea dintâi încercare? De ce te lepezi de Hristos, la cea mai neînsemnată piedică? Şi, mai cu seamă, de ce te superi când El îţi dă ţie, după puţinătatea "credinţei tale"?...

sâmbătă, 5 februarie 2011

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi... şi Eu vă voi odihni pe voi"

"Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Că jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11,28-30)

Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. (Luca 6, 19)

O, ce dulce şi minunată chemare este aceasta! Auzi tu, cititorule, această chemare? Te cheamă Iisus la El, te cheamă Mântuitorul lângă El. Pe vremea Mântuitorului, gloatele se atingeau de Dânsul pentru că „putere ieşea de El". Această „putere" iese şi azi de la El şi intră în viaţa ta, în sufletul tău, în casa ta dacă te apropii şi tu de El şi trăieşti o viaţă cu El. Eu socot că greşeala cea mai mare a creştinilor de azi e tocmai aceea că nu cunosc dulceaţa, şi odihna, şi pacea pe care le dă Mântuitorul.
Celor mai mulţi oameni li se pare un jug greu viaţa după Evanghelie. De când eram preot la ţară mi-aduc aminte de un tânăr care, la stăruinţele mele să înceapă o viaţă nouă, după Evanghelie, mi-a răspuns aşa: „Sunt prea tânăr, părinte, să mă bag de acum în jug". Viaţa după Evanghelie li se pare oamenilor un jug greu care te scoate din lume, din plăceri, din baluri, din crâşmă, din fel de fel de înşelăciuni şi minciuni mai mari şi mai mărunte etc, etc. Oamenii nu cunosc latura cealaltă a vieţii, aceea de creştin adevărat: odihna, liniştea, pacea, bucuria, dulceaţa ce le dă Mântuitorul; şi o viaţă trăită cu El. E o mare greşeală în vorba ce se spune că lumea asta-i o vale a plângerii, o lume de chin şi de întristare. Cine a spus aceste vorbe n-a cunoscut pe Mântuitorul. Din Vechiul Testament au trecut aceste vorbe, din vremea când oamenii încă nu-L cunoşteau pe Mântuitorul. Iisus Mântuitorul a făcut şi viaţa din această lume o viaţă plină de pace, de odihnă şi de bucurie pentru cine o trăieşte cu El şi s-a apropiat de El. Lumea de azi e plină de frământări, de oameni nervoşi, nemulţumiţi, zavistuitori, îndărătnici, tocmai din pricină că n-au aflat pe Mântuitorul şi liniştea, pacea şi odihna ce le dă El. Când te-ai apropiat de Mântuitorul şi „te-ai atins" de El, atunci capeţi o linişte, o pace şi o bucurie sufletească pe care nimeni şi nimica n-o poate lua de la tine: nici sărăcia, nici boala, nici întristarea, nici suferinţa, nici asuprirea, precum zicea Apostolul Pavel: Cine ne va despărţi de iubirea lui Hristos? Suferinţa, sau strâmtorarea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau spada?... (Rom. 8, 35). „Dacă El dă linişte, cine o poate tulbura?" (Iov 34, 29). Un creştin adevărat are linişte şi bucurie şi în necazuri, cum zice Apostolul Pavel: „Mă bucur în necazuri" (II Cor. 12, 10).
Cei mai mulţi creştini n-au pacea şi bucuria evanghelică pentru că n-au gustat din izvorul ei, Care este Iisus Hristos. „Pacea Mea dau vouă, nu precum dă lumea", zicea Mântuitorul (Ioan 14, 27). Toate bogăţiile şi toate plăcerile din această lume nu pot să dea pacea şi bucuria pe care le dă Mântuitorul. „Eu sunt pâinea vieţii, cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată" (Ioan 6, 35). Mântuitorul dă şi ceea ce trebuie sufletului, de aceea El este pacea şi fericirea deplină. Această pace şi această odihnă evanghelică se pot câştiga printr-o credinţă vie şi tare într-un Mântuitor bun Care a luat asupra Sa toate sarcinile noastre şi mai ales sarcina şi greutatea păcatelor noastre. O încredere nemărginită în acest Mântuitor ne dă o nespus de dulce pace şi uşurare sufletească. Din toată inima încrede-te, dragă cititorule, în acest Mântuitor. Predă-i Lui grijile tale, inima ta, sănătatea ta, banii tăi, şi toate afacerile şi frământările tale. Ca un copil mic te încrede în El şi te alipeşte de El. De ai un necaz, spune-I Lui şi te alipeşte mai tare de El; de te batjocoreşte cineva sau îţi face o supărare, tu taci, fii liniştit, încrede-te în El şi te odihneşte în El. Învaţă-te să nu te odihneşti decât în El.
O, ce linişte şi pace şi bucurie dă încrederea desăvârşită în Mântuitorul! Dar cei mai mulţi nu se ştiu încrede, de aceea trăiesc o viaţă plină de păcate şi de frământări. Cei păcătoşi n-au pace (Isaia 48, 22). Când te-ai apropiat de Mântuitorul şi trăieşti o viaţă cu El, numai atunci înţelegi că şi necazurile şi greutăţile acestei lumi sunt un mare ajutor sufletesc care te ţine mereu lângă Mântuitorul şi te învaţă să te alipeşti şi mai mult de El. Englezii au o minunată poezie religioasă intitulată: „Mai lângă Domnul meu, mai lângă El" şi zice aşa: Mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Cu toate că e greu necazul meu, cântarea mea va fi: mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Orice întristare e o înştiinţare ca noi să ne apropiem de Dumnezeu. Necazurile spun: mai lângă Domnul meu, mai lângă El. Sus inima, voi, toţi cei întristaţi: căci Domnul este plin de îndurare. Cântaţi cu noi şi voi: mai lângă Dumnezeu, mai lângă El...
Apropie-te, dragă cititorule, apropie-te de Domnul. Din ce te vei apropia mai mult de El şi te vei alipi mai tare de El, viaţa ta se va face mai uşoară, mai liniştită, mai plină de pacea şi de bucuria cea adevărată.
Încearcă şi vezi!"
 
Părintele Iosif Trifa
din volumul "Adânciri în Evanghelia Mântuitorului"

Nu aştepta...

Nu aştepta ca altul să lupte-n locul tău,
nu aştepta ca gândul s-ajungă pasul rău,
nu aştepta scânteia s-ajungă vâlvătăi,
- cât ochiul încă-i tânăr, lumina sfântă dă-i.

Nu amâna pe mâine ce astăzi eşti dator,
mulţi astăzi sunt în viaţă,
- iar până mâine mor!
Şi printre-aceia poate eşti rânduit şi tu,
- poţi să le-amâni pe toate, dar mântuirea nu!

Nu socoti nimica păcatul cât de mic,
măsura grea se umple din stropul pic cu pic
şi nu-l ştii cel din urmă ce-ţi este-ngăduit,
- mulţi plâng în Veşnicie un pas nechibzuit!

Ce faci cu ziua asta
- ce faci cu-acest cuvânt?
Căci iadul n-are milă, nici moartea crezământ!
Duc mii de căi spre moarte,
- spre cer, un singur drum!
La iad oricând poţi merge,
la Rai, numai acum...

de Traian Dorz

vineri, 4 februarie 2011

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Talasie Libianul

Cuviosul Talasie Libianul este, în dese rânduri, considerat un simplu tributar al operei Sfântului Maxim Mărturisitorul. Ne-am propus, în cele ce urmează, să descoperim partea originală şi proprie a scrierii sale „Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte“, cunoscută mai ales sub denumirea prescurtată „Despre dragoste“. Deşi patrologii moderni consideră că Talasie este doar un simplu epigon al Sfântului Maxim Mărturisitorul şi i-a fost şi ucenic în mod direct, scrisoarea celui din urmă adresată acestuia, din debutul „Răspunsurilor către Talasie“, afirmă exact contrariul. ( mai multe detalii aici )

"Păcatul cu cugetul este reaua întrebuinţare a gândurilor; păcatul cu fapta este reaua întrebuinţare a lucrurilor."

"Dragoste adevărată a dobândit acela care nu suferă bănuieli şi vorbe împotriva aproapelui."

"Nu crede gândului care judecă pe aproapele. Căci numai cine are vistierie rea gândeşte cele rele"

"Cel ce binecuvântează cu gura dar dispreţuieşte cu inima ascunde făţărnicia sub chipul dragostei"

"Sinceritatea prietenului se arată la vreme de cercare, dacă ia parte la necaz."

"Dorul întins întreg spre Dumnezeu leagă pe cei ce-l au, cu Dumnezeu şi întreolaltă"

,,Când mintea se îmbogăţeşte de cunoştinţa Unităţii, a pus cu totul stăpânire şi pe simţire."

"Conştiinţa curată ridică sufletul, iar gândul murdar îl doboară la pământ"

"Precum grădinarul, dacă nu pliveşte buruienile, îneacă legumele, aşa şi mintea, dacă nu curăţeşte gândurile, pierde cunoştinţa adevărului"

"Duhul Sfânt, aflând mintea golita de pofte şi gânduri rele, o umple de cunoştinţa tainelor dumnezeieşti"

"Obişnuieşte-ti urechea să auda des cuvinte duhovniceşti şi mintea ta se va depărta de gânduri necurate "

"Nu poti, cu grija lumii fiind înfăsurat, să mai ai cu tine si frica lui Dumnezeu"

„Slava deşartă o stingi făptuind în ascuns, iar mândria o izgoneşti nedispreţuind pe nimeni“

"Ridică-ţi adesea mintea spre rugăciune şi distruge gândurile care se apropie de inimă"

"Pocăinţa naşte păzirea poruncilor ; iar păzirea poruncilor aduce curăţia sufletului"

"Păzeşte-te de neînfrânare şi ură şi nu vei întâmpina piedica în vremea rugăciunii tale"

„Constiinta nu-i mai judeca pe cei care au ajuns în culmea virtutii sau în culmea viciului”

„Ceea ce este lumina pentru cei ce vad si pentru cele vazute, aceea este Dumnezeu pentru cei ce cugeta si pentru cele cugetate”

Nepăsătorul s-a vândut multor stăpâni; şi cum îl poartă, aşa umblă.

Omoară păcatul, ca să nu învii mort şi ca să nu treci de la o moarte mică la una mare

"Cunoştinţa de Dumnezeu este pomul vieţii, de care, împărtaşindu-se, cel curat rămâne nemuritor"

,,L-a începutul înţelepciunii e văzută frica care e la urmă. Iar la sfârşit, iubirea care e la început."

"Cu măsura cu care masori trupului tău, ti se va măsura întors din partea lui Dumnezeu."

"Conştiinţa numai pe aceia nu-i judecă: pe cei care au ajuns la culmea virtuţii sau pe cei care au ajuns la culmea păcatului"

"Pamantul nelucrat este plin de maracini. iar sufletul care nu vegheaza este plin de dorinte necurate "

,,Citirea şi rugăciunea curăţesc mintea; iar dragostea şi înfrânarea ( curăţesc ) partea pasională (afectivă) a sufletului."

"Fiind creat liber şi chemat spre libertate, nu-ţi îngădui să fii robul patimilor necurate"

,,Conştiinţa este un învăţător sincer. Cine ascultă de ea petrece fără greşeală."

"Minune străină se întâmplă în cer şi pe pământ, că Dumnezeu este pe pământ şi omul în ceruri."

"Nu uita de făptuire. Căci uitând de ea se împuţinează cunoştinţa, şi făcându-se foamete, te vei coborî în Egipt.
Egiptul spiritual este întunecimea patimilor. La el nimeni nu coboară dacă nu cade la foamete."

"Om nenorocit este acela care pretuieste prin fapte trupul mai mult decat sufletul si lumea mai mult decat pe Dumnezeu."

"Inima bună poartă ganduri bune. Căci precum este comoara ei, asa sunt si gandurile ei."

joi, 3 februarie 2011

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XXI)

"Nu vedeţi cum vuiesc valurile fărădelegilor?
Şi nu vedeţi pe cei care se îneacă în ele?

Un creştin adevărat nu poate fi o barcă legată la ţărm în vreme ce alţii se îneacă. El trebuie să fie o barcă salvatoare, o barcă plutitoare peste valurile fărădelegilor şi pescuitoare de suflete ce se îneacă.

Pescuitori, ieşiţi la lucru!
Nu vedeţi undiţele diavolului?
Nu vedeţi pescuirea lui cea grozavă?
Nu vedeţi ce de argaţi are diavolul şi ce mulţime de peşti prinde?

E plină lumea de undiţele şi de mrejele diavolului. E plină lumea de cei care ajută pescuirea diavolului şi pescuiesc pentru el."
( Despre pescuirea cea sufletească, Părintele Iosif Trifa )

„Cititorule, Biblia este o Carte scrisă anume pentru sufletul tău, pentru frământările, durerile şi bolile sufletului tău. Citeşti tu această carte?
Biblia este o carte, o scrisoare, trimisă din Cer anume pentru tine, desfaci tu această scrisoare ca s-o citeşti?

Dacă ţi-ar veni o scrisoare de la împăratul, ai alerga grăbit şi nesilit să citeşti ce-i scris în ea. Şi iată că aici Împăratul Ceresc îţi trimite o carte cu ştiri despre mântuirea sufletului tău, iar tu nu vrei să o deschizi şi să citeşti în ea“.
(Părintele Iosif Trifa - "Lumina Satelor" nr. 8, 1923, pag. 3-4)

"Ce am făcut eu pentru ca aceşti nefericiţi beţivi şi suduitori să-şi dea seama, cutremuraţi şi îngroziţi, de păcatul şi pierzarea lor?
Ei merg, fără să-şi dea seama, la o pierzare sigură, dar eu ştiu cutremurător de bine lucrul acesta.
Ce-am făcut eu pentru ca Hristos să fie adus până la ei, iar ei aduşi până la Hristos – singura întâlnire mântuitoare a unui suflet şi a unui popor?"
(Părintele Iosif Trifa - An Nou, 1923)
"Însă te întrebi cu frică:
„Cum ar trebui să fiu în ochii lui Dumnezeu?”
Dar bine, înainte ce credeai?
Sau poate aveai impresia că te considera bună, curată şi nepăcătoasă?"
( Din „Povete duhovnicesti” - Sfantul Macarie de la Optina - Editura Egumenita )

Trebuie să ne întrebăm:
Fiecare gând al meu, fiecare simţire a mea, fiecare faptă a mea, fiecare situaţie în care mă aflu, este vrednică de Domnul, este vrednica de Dumnezu?
Ar fi putut toate acestea să fie ale Sale?

Trebuie de asemenea să ne întrebăm:
Nu cumva gândurile mele, simţirile mele, faptele mele, sunt ruşinoase dacă nu sunt vrednice de Dumnezeu?

„Cand vorbesti despre viata Sfintilor Parinti si despre raspunsurile lor, trebuie sa te osandesti, spunand: Vai mie! Cum pot vorbi despre virtutile Parintilor, de vreme ce eu insumi nu am dobandit nimic asemenea lor si nu am sporit de loc? Si traiesc, invatandu-i pe ceilalti spre folosul lor; cum sa nu se implineasca intru mine cuvantul Apostolului: Tu, cel care inveti pe altul, pe tine insuti nu te inveti?”
( Sf. Varsanufie )

Ma intreb acum cati dintre noi suntem vredinci a intra in comuniune cu Dumnezeu cand sufletele noastre poarta aceasta povara a urateniei care este ura fata de aproapele nostru?
Cat de frumosi si placuti lui Dumnezeu am fi cu totii daca am da tuturor dusmanilor nostrii Sarutul Pacii?
( Andrada B. )

Sunt oare ceea ce am crezut că sunt?
Ce am în urma mea?
Dacă aş reuşi să-mi răspund sincer la aceste întrebări s-ar lămuri multe.
Ce mă împiedică însă să-mi răspund?

"Tu n-ai putut sa fii un sfant
si nici un geniu pe pamant,
c-acestea-si au un unic rost;
dar om, nici om de ce n-ai fost?

Tu n-ai putut sa 'nalti cetati
nici fapte mari si largi s-arati,
un bine mare n-ai putut,
dar mic, nici mic de ce n-ai vrut?

Tu n-ai putut s-aduci pe mii
pe caile credintei vii,
nici la Hristos s-aduci pe toti
dar tu, nici tu de ce nu poti?

O, vine ceasul cel temut
sa dai raspuns ce n-ai facut
si n-o s-ai unde sa te-ascunzi
ci tu, doar tu ai sa raspunzi!"

(Traian Dorz)

miercuri, 2 februarie 2011

Vederea lui Dumnezeu

"...Iubiţi fraţi şi surori,

La Naşterea Domnului, oamenii L-au văzut pe Dumnezeu în chip de prunc vulnerabil. Dar oamenii nu au fost deloc impresionaţi, pentru că a venit altfel decum credeau ei că ar trebui să-şi facă un Dumnezeu intrarea în lume: triumfal, maiestuos, tumultuos, zguduitor, impunător. Aşa că au ignorat venirea Lui.
Aceasta în ciuda faptului că vederea lui Dumnezeu a fost unul din visurile, dorinţele sau idealurile dintotdeauna ale oamenilor. Ei, fiinţe trupeşti, au dorit dintotdeauna să aibă un contact vizual cu Creatorul, cu Dumnezeu, cu Fiinţa Supranaturală care a creat întreg universul, numit de Sfânta Scriptură şi „Logos”, adică Inteligenţa Supremă, începutul a toate câte sunt.
Aceasta şi pentru că în subconştientul colectiv există nostalgia după situaţia din paradis, când noi toţi, însumaţi în Adam şi Eva, ne plimbam relaxaţi prin grădina fericirii şi aveam sentimentul cald al prezenţei unui Dumnezeu-Tată plin de iubire, protector, păzitor, călăuzitor. Atunci nu aveam nici o grijă. Ulterior ne-am încărcat cu griji, sarcini, obligaţii, nevoi, urgenţe. Şi simultan ne-am ruinat psihic. În rai, prezenţa unui astfel de Dumnezeu eliberator ne însenina existenţa şi ne păstra întru relaxare viaţa.
După căderea în păcat Dumnezeu a încetat „să se mai plimbe” seara, prin grădina noastră. El a devenit, în aparenţă, complet absent. Aceasta pentru că noi l-am alungat prin păcat. Dar am început să-i percepem lipsa şi să simţim o frustrare. Am devenit nefericiţi, chiar şi atunci când am avea nenumărate motive să fim fericiţi. Nu ne mai bucură nimic pentru că ni s-a stricat fiinţa interioară. În schimb sfinţilor şi tututor celor interesaţi, Dumnezeu continuă să li se arate.

Iubiţi aleşi ai Domnului,
I s-a arătat Dumnezeu în Vechiul Testament lui Moise. Mai mult chiar, vorbea cu acesta, uneori, faţă către faţă. Spune colindul popular: „Doamne, a Tale cuvinte, s-au plinit precum şi scrie Moise, la cartea întâie.”
 Moise este un adevărat titan biblic; el s-a urcat pe Muntele Sinai şi – spune Tradiţia populară – „L-a văzut pe Dumnezeu”. Cartea Exodului ne relatează mai exact însă, cu nuanţe: când Moise I-a cerut lui Dumnezeu: „Doamne, fă-mă să-Ţi văd chipul!”, s-a auzit răspunsul: „Nu vei putea să-Mi vezi faţa, căci nici un om nu poate să mă vadă şi să rămână viu!”.
Apoi vocea completează: „Iată aici la Mine un loc: şezi pe stânca aceasta. Când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii şi voi pune mâna Mea peste tine până voi trece. Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar faţa Mea nu o vei vedea!” (Exod 33, 21-23).
 În cazul lui Moise întâlnirea cu Dumnezeu are loc prin cuvinte, prin mesaje, printr-un dialog, prin nişte porunci. Moise s-a aflat în intimitatea lui Dumnezeu.
De asemenea, Profetul Ilie în Horeb (3 Regi 17-19; 21 şi 4 Regi 1-2) L-a întâlnit pe Dumnezeu în „vânt lin” (3 Regi 19,12). Stihira Vecerniei sfântului menţionează: „Nu în cutremur, ci în vânt subţire ai văzut venirea lui Dumnezeu, Care te-a luminat pe tine de demult, Ilie, de Dumnezeu fericite, şi în căruţă cu patru cai fiind purtat, pe cer ai umblat cu străină vedere, minunat făcându-te, de Dumnezeu însuflate” (Mineiul pe Iulie, Bucureşti, 2002, p. 241).
De aici învăţăm că „prezenţa lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, e lină şi liniştitoare. Este „vântul lin” care aduce pace sufletului. Şi dacă în veacul nostru este nelinişte şi zbucium, aceasta este pentru că lipseşte Duhul Sfânt. Toate avantajele materiale pe care ni le oferă o societate de consum, mulţimea de asociaţii pacifiste propuse de societatea civilă, pluralismul new-age-ist care socoteşte egale între ele toate credinţele religioase şi toate spiritualităţile corespunzătoare diferitelor culturi, falimentează lamentabil: oamenii nu-l mai văd pe Dumnezeu şi rămân nefericiţi.” (†Andrei, Credinţa Străbună, 8/2008, p. 1)....
Cu cât ne credem mai buni, cu atât suntem, de fapt, mai răi. Deci, nu-L poate simţi pe Dumnezeu – Care este bunătate, cineva care are inima invadată de răutate; răutatea produce putreziciune sufletului, şi-i îneacă avântul spre Dumnezeu. Ne îndeamnă Sf. Siluan: „Crede că toţi oamenii sunt buni şi că Dumnezeu îi iubeşte. Pentru aceasta, harul Duhului Sfânt se va sălăşlui întru tine!”.
Să nu ne subevaluăm deci păcatele, ci să le recunoaştem, precum medicul observă o tumoare. Ştie că trebuie îndepărtată, nu o poate neglija, căci ea este sursă de moarte. La fel şi noi, prin introspecţie şi pocăinţă, să ne vedem cu obiectivitate trecutul, să corectăm ce se mai poate corecta, să regretăm profund ce nu mai putem corecta.
Pocăinţa s-o facem deci pe măsura păcatelor noastre. Semnul că am făcut o pocăinţă pe măsura păcatelor este tocmai venirea în suflet a harului divin. Iar harul ni-L face simţit pe Dumnezeu. Sf. Simeon Noul Teolog spunea cu asprime: „Anatema să fie cel care spune că harul nu poate fi simţit!”. În clipa în care avem experienţa harului, simţim cât de bun este Dumnezeu. Nu mai avem nevoie de alte probe. Avem propriile noastre certitudini, propriile convingeri inzdruncinabile, care ne fac fericiţi.  
Al treilea lucru necesar este să înaintăm spre Dumnezeu pe calea rugăciunii. Să ne desfundăm culoarele interioare ale fiinţei noastre. Dezinteresul îndelungat faţă de Dumnezeu înfundă, blochează aceste culoare, şi ne face insensibili faţă de tot ceea ce este religios. Printr-un program de rugăciune şi prin prezenţa regulată la sfintele slujbe reuşim să redevenim sensibili, cu vibraţie interioară, inimi calde, suflete nobile, cu sentimente puternice de dragoste, într-aripate de înalt. 

Dreptmăritori creştini,
Un mare sfânt a Bisericii noastre care L-a văzut pe Dumnezeu nu doar ca prunc în iesle, nu doar în icoana Învierii sau a Naşterii, ci graţie unei întâlniri personale, a fost Sf. Simeon Noul Teolog. El a fost însă şi un mare artist al condeiului, aşa că a putut exprima în cuvinte pline de sevă experienţa lui de extaz mistic:
Dumnezeu răsare în mine, dinlăuntrul nevrednicei mele inimi, ca soarele, arătându-se în chip luminos, ca o flacără, nu ştiu ce să zic despre ea; şi aş voi să tac, dacă aş putea; dar mintea înfricoşătoare îmi mişcă inima şi-mi deschide gura murdară şi mă face să vorbesc şi să scriu.
Căci Tu, Cel ce mi-ai răsărit în inima întunecată, cel ce mi-ai arătat lucruri minunate, pe care ochii nu le-au văzut (…), Tu, Soarele dinainte de veci, care ai strălucit în iad, iar pe urmă ai luminat şi sufletul meu cel întunecat, şi mi-ai dăruit ziua cea neînserată, Tu însuţi mi-ai dăruit cuvânt.” (Cfr. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Studii de Teologie Dogmatică Ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1990, p. 330).
Este extrem de important însă şi avertismentul care urmează: „Cei cărora li se pare că Te au pe Tine, lumina întregii lumi, dar spun că nu Te văd, că nu sunt luminaţi, Mântuitorule, să afle că nu i-ai luminat pe ei în cugetare, şi că nu Te-ai sălăşluit în inima lor murdară, şi că se bucură degeaba cu nădejdi deşarte, socotind că vor vedea lumina Ta, după moarte”!
Cu alte cuvinte trebuie să ne exersăm de pe aici, de pe pământ, în bunătate, în iubire, în îngăduinţă faţă de semeni, căci aşa vom primi în dar lumina lui Hristos. Dacă rămânem fiinţe reci, hipnotizate doar de lucurile materiale, de avere, de prestigiu, de mărire, de patimi trupeşti, şi astfel ne prinde moartea, nu există speranţă să-l mai vedem în viaţa de apoi pe Dumnezeu, căci ne naştem în lumea de dincolo direct orbi, fără puterea de simţi şi gusta bunătatea şi iubirea. Ne-am sterilizat pe acest pământ!
Invocaţia următoare ne arată exact ce trebuie să facem şi noi, în momentul în care dorim să ne apropiem de Dumnezeu: „Doamne, dă-mi smerenie, dă-mi o mână de ajutor, şi curăţeşte murdăria sufletului meu şi dăruieşte-mi lacrimi de pocăinţă, lacrimi de dor, lacrimi de mântuire, lacrimi ce curăţă întunericul minţii mele, şi mă fac să strălucesc de sus, pe mine care voiesc să Te văd, pe Tine, lumina lumii, lumina ochilor mei…”.
Scopul întregii pocăinţe şi curăţiri este deci vederea lui Dumnezeu în lumină. Acesta este extazul mistic, cea mai mare împlinire a unui suflet pe pământ, cea mai mare realizare pentru un pământean, o izbândă cu dimensiuni cosmice! De ea se bucură îngerii şi se folosesc toţi pământenii, căci ulterior ei vom deveni surse de iubire între oameni, izvoare de comuniune. Şi atunci micile insuccese şi nereuşite de pe pământ, nevoile pământeşti trecătoare, nu vor mai avea puterea să ne întristeze inima.

Iubiţi credincioşi,
În încheiere, s-ar cuveni să ne punem întrebarea: în ce putem simţi cel mai mult aici legătura noastră cu Dumnezeu cel transcendent sau în ce putem simţi prezenţa Lui aici? Răspunsul este: în bunătate! Dumnezeu nu poate să nu fie bun. Bunătatea fără lipsuri este, fără îndoială, valoarea supremă. Bunătatea revarsă în suflet cascade de har.
„Bun cu adevărat este doar acela care ar fi putut să fie rău, şi n-a fost!” – spunea savantul Nicolae Iorga. Ştim cu toţii aceasta din experienţa proprie de viaţă. Să ne devină deci acesta un exerciţiu continuu. Doar atunci vom putea striga împreună cu Sf. Simeon Noul Teolog:  
          „Vai, vai, Dumnezeule, Doamne, Atotţiitorule! Cine se va sătura de Bunătatea Ta, de frumuseţea Ta nevăzută, cine va vedea lumina Feţei Tale, cea mare, minunată, neîncăpută?…. Cine e cel ce a trecut de zidul trupului său? Vai, cât e de mare puţinătatea cunoştinţei şi a cuvintelor!”
          Astăzi, stând în faţa icoanei Sfintei Naşteri a Mântuitorului, să ne lăsăm sufletul îmbibat de bunătate. De o bunătate abundentă, supra-raţională, precum cea trăită de Sf. Simeon Noul Teolog:
 „Când Cel văzut de mine voieşte să miluiască amărâtul şi smeritul meu suflet, mi se face deodată văzut şi străluceşte înaintea feţei mele, se arată strălucind în mine întreg şi mă umple întreg de întreaga bucurie şi dulceaţă duhovnicească, pe mine smeritul. Şi produce îndată în mine o prefacere, o schimbare ciudată… ceea ce se petrece în mine e de negrăit!..."

†  G U R I E ,

Episcopul Devei şi Hunedoarei.

Să dorim să fim!

"Să dorim să fim! Dar să dorim să fim din toată inima, iar pentru aceasta să muncim tot timpul, adunând în mintea noastră cât mai mult putem din Cuvântul lui Dumnezeu, care este comoara cunoştinţei, a simţirii, a puterii, a inspiraţiei. Şi din cuvintele oamenilor lui Dumnezeu, care şi-au tras seva inspiraţiei lor din izvoarele Bibliei"

"Şi să ne încălzim la focul iubirii până când fierul nostru devine alb. Să întindem corzile ei până când vor vibra înfiorate şi la ce mai fină adiere a Vântului Ceresc. Până la cea mai înaltă tensiune duhovnicească. Până la cea mai profundă rezonanţă."

"Când rugăciunea noastră va fi plină de bunul-simţ, nu ne vom aşeza nicodată necuviincios. Nu vom striga ţipător, nici nu ne vom linguşi prefăcut. Nu vom lungi pre mult şi nu vom scurta prea grăbit...Nu ne vom înghesui prea în faţa altora, nici nu-i vom strâmtora... Ce necesar ne este bunul-simţ, mai ales în rugăciunea noastră!"

"În fiecare dintre noi (câte mii de copii sufleteşti ai lui suntem aici) este câte ceva din dragostea lui. Din lacrimile lui, din suferinţele lui, din jertfele şi ostenelile lui, din cantitatea uriaşă a acestora care a fost toată înainte numai în el singur, în sufletul sau uriaş şi sfânt. Şi nu numai în noi, cei de acum, ci şi în acei câte încă mii si mii – care vor veni după noi. Iată ce uriaş este un profet sfânt. Aşa a fost profetul dăruit nouă. (Părintele Iosif Trifa - n.b.) Fie binecuvântat în veci. Amin."

" Adevărata artă e zbor. Multe creaţii sunt numai nişte târâri. Unele sunt nişte biete sărituri, cum sare o raţă peste un şănţuleţ.

Altele sunt zboruri greoaie şi scurt, cum zboară o găină peste un gard: cu chinuri şi eforturi din cele mai mari, abia realizează aproape nimic.

Adevărata lucrare de artă: o scrisoare, o poezie, o cântare, o vorbire, tot ceea ce este inspiraţie, este zbor. Zbor înalt. Iar acest zbor se poate numai prin Duhul Sfânt.

Să nu fim mulţumiţi nicodată decât cu astfel de lucrări şi să stăruim până ajungem la ele.

Când reuşeşte aşa ceva, creatorul însuşi simte un salt ceresc, este transpus dintr-o dată într-o atmosferă nelumească. Şi tot aşa îi transmite apoi, prin lucrarea sa, şi pe cei ce-o aud.

Cu cât un creator este mai modest, cu atâta creaţia sa va fi mai frumoasă. Cu cât un vorbitor va fi mai smerit, cu atâta vorbirea sa va fi mai înaltă. Şi cu cât un binefăcător este mai ascuns, cu atâta binefacerea sa va fi mai arătată"

"Să nu fugim de suferinţă şi să nu lenevim în muncă. Când nu poţi să dormi, nu te frământa în pat, întorcându-te de pe o parte pe alta, - ci dă-te jos şi aşează-te pe genunchi în rugăciunea cea mai fierbinte şi stăruitoare. Şi vei vedea ce putere şi ce linişte odihnitoare vei primi.
Ori aşază-te cu harnicie la o muncă folositoare – şi vei vedea cum vei scăpa nu numai de ispite ori de plictiseală, ci şi de boală şi de nemulţumiri. Somnul şi lenevia duc la boli şi la păcate. Munca şi rugăciunea dau sănătate şi bucurie."

"Faţă de părinţii trupeşti avem obligaţii trupeşti şi datorii trecătoare, dar faţă de părinţii sufleteşti avem obligaţii sfinte şi datorii veşnice.
Căci după cum unii dintre noi purtăm pe trupul nostru trasături care ne aseamană cu părinţii noştri trupeşti sau urmări ale unei slăbiciuni moştenite de la ei, - tot aşa purtam fiecare dintre noi pe sufletele noastre trăsăturile sufletului părintelui nostru duhovnicesc. Să ne împărtăşim din virtuţile şi puterea sufletului sau."

"Cine n-are părtăşie cu fraţii nu poate acea părtăşie cu Dumnezeu, căci una vine prin alta. Se păstrează tot aşa şi se pierde tot aşa."

"Ce bine ţineau minte bătrânii noştri mai demult, care nu ştiau scrie şi citi, dar luau bine seama la toate adevărutrile vieţii şi le reţineau fără greutate şi fără greşeli!..Să începem şi noi să ne folosim mai bine darul memoriei pe care îl avem de la Dumnezeu...Poate nu va fi tot libertate şi tot belşug. S-ar putea să vină iarăşi vremi când să nu mai ai nici cartea, nici condeiul. Strângeţi în memorie lucruri care acum le puteţi avea, dar mâine aţi putea rămâne fără ele. Ce bine vă vor prinde în vremea de ani secetăşi proviziile strânse în anii îmbelşugaţi!

"Adevărul este mai primejdios dacă îl taci.
Dar cum vei răspunde mâine în faţa lui Dumnezeu pentru învăţămintele lui, de care alţii aveau atâta nevoie, iar tu le-ai tăcut? Mulţi, ştiindu-le, n-ar fi căzut şi ei în greşeli din care noi am tras aceste învăţămite pentru că n-am ştiut să ne ferim la timp."

"Nemaiîmprospătând amintirile, oricât de adânci urme lăsară ele cândva pe inima noastră - de la o vreme încep să se steargă din minte încet, încet şi una câte una.
Şi ni se acopăr şi amintirile cum ni se acopăr cu iarbă cărările pe care nu mai mergem. Şi ca nişte morminte pe care nu le mai îngrijeşte nimeni."

Traian Dorz,
din "Dorin să fim" - Colecţia "Cugetări nemuritoare 26" 

marți, 1 februarie 2011

S-o ajutam pe Eva Maria!

La nici 4 anisori (ii implineste pe 27 ianuarie), Eva Maria a fost diagnosticata cu Leucemie Acuta Limfoblastica tip L1. Diagnosticul a venit ca un trasnet. Odata cu internarea la Spitalul Fundeni.
In vederea urmarii unui tratament intr-o clinica specializata din strainatate, tratament ce se desfasoara in mai multe etape, suma necesara spitalizarii este de 60.000 de euro, bani de care familia nu dispune.
Sa ne adunam bunatatea, sa ne adunam generozitatea si s-o ajutam pe Eva Maria sa-si traiasca copilaria!
 
  • Site :http://www.mariaeva.ro/
  • Donatii

    Transfer bancar in conturile:
    BRD - LEI
    RO12BRDE426SV42546784260
    Titular: Grigorescu Cezar
    CNP: 1680315463070
    Sucursala: BRD Ag. Mosilor
    BRD - EURO
    RO04BRDE426SV42546944260
    Titular: Grigorescu Cezar
    CNP: 1680315463070
    Sucursala: BRD Ag. Mosilor
    Cod SWIFT: BRDEROBU
    Prin telefon:
    (numere apelabile numai din reteaua romtelecom)
    0900 900 082 - 2 EURO/apel
    0900 900 086 - 6 EURO/apel
    0900 900 084 - 8 EURO/apel

  • Contact

    contact@mariaeva.ro
    0745 142 492
--
Primit de la Adriana,
http://adriana-dardindar.blogspot.com/