luni, 29 martie 2010

Doamne-n Săptămâna asta



recită autorul poeziei - Traian Dorz
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Doamne-n Săptămâna asta grea a Patimilor Tale,
fă să-Ţi suferim alături când Tu sui a Crucii cale,
să simţim şi noi cum Crucea ne apasă şi ne doare,
să simţim cum arde biciul peste sânge şi sudoare.

Doamne, să-Ţi simţim alături fiecare lovitură,
să răbdăm aceeaşi hulă şi batjocură, şi ură,
să plătim cu-aceleaşi lacrimi şi cu-acelaşi sânge toate,
să simţi şi Tu că ne doare c-am trăit cândva-n păcate.

Doamne, ia-mă şi pe mine să-mi pun umărul sub cruce,
măcar partea mea de vină să-Ţi ajut să mi-o poţi duce,
măcar sarcina mea, Doamne, să m-apese şi pe mine,
e de-ajuns câţi ani din viaţă Ţi-am făcut şi eu ruşine.

Sus pe Golgota, Iisuse, când pe Cruce-au să Te-ntindă,
fă şi firea mea cea veche răstignirea s-o cuprindă
şi, privindu-Ţi agonia, s-o văd şi pe ea cum moare,
Tu să Te cobori de-acolo, dar ea-n veci să nu coboare.

Iar în clipa Învierii, piatra când se dă-ntr-o parte,
să se vadă că din groapă ai ieşit Tu Fără Moarte,
sfintele mironosiţe şi-ai Tăi ucenici să vadă
şi-ale mele semne-alături, şi-nvierea mea s-o creadă.

Atunci ştiu că şi-n a Doua Fericită Înviere
aş veni şi eu cu Tine în Mărire şi-n Putere,
– căci, dac-am răbdat alături, în batjocuri şi-n ruşine,
vom fi-alături şi-n Mărire, să împărăţim cu Tine.


vineri, 26 martie 2010

BIRUITORI ÎN BISERICA LUI HRISTOS


În numele Tatălui şi al Fiului şi al

Sfântului Duh. Amin.

Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi iubite surori,

Slăvit să fie Domnul!


Îi mulţumim că a rânduit ca şi în acest an să ne putem întâlni aici şi să-L lăudăm.

Unde? În Biserica Lui biruitoare. Pentru că aici, în Biserică, biruim. Şi dacă reuşim să facem şi inima noastră o Biserică, şi casa noastră o Biserică, şi locul nostru de muncă o Biserică, atunci biruinţa este a lui Iisus Hristos. Trăim într-o epocă controversată, valurile lumii sunt puternice, dar noi suntem în corabia mântuirii şi, sub catargul Sfintei Cruci, mergem înainte, ştiind că suntem ai lui Iisus Hristos, ai Maicii Preacurate, ai tuturor Sfinţilor şi ai Bisericii noastre bune şi străbune.

A rânduit Dumnezeu ca şi anul acesta să ne putem întâlni, să ne putem uni inimile, gândurile şi simţămintele pentru ca să continuăm anul acesta cu biruinţă. Nu ne interesează ce se întâmplă în treburile lumii; lumea îşi vede de ale ei, noi ne vedem de ale noastre: de Iisus Hristos, de mântuirea sufletului şi de Biserica noastră.

Îi mulţumim Lui că ne-a strâns aici în aceleaşi sentimente curate. Chiar dacă sunt unele mici deosebiri, toate, în Iisus Hristos, dacă este după voia Lui, vor deveni un singur cuvânt, o singură melodie, spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea noastră, a tuturor acelora care credem în El şi în Biserica Lui.

Nu e puţin lucru că am lăsat toate treburile noastre şi am venit aici. Dumnezeu ne-a adunat pentru ca să ne înveţe. Să ne lăsăm învăţaţi de Cuvântul lui Dumnezeu, care pleacă de aici, din uşa sfintelor altare. Să iubim cu toată inima pe păstorii noştri şi să-i urmăm. Să le ascultăm glasul , pentru că nu ei vorbesc, ci Mântuitorul şi Biserica Lui ne vorbesc prin ei. Iar noi, la rândul nostru, vom fi cei care vor duce mai departe ceea ce auzim de la sfinţiile lor, în aşa fel încât, în orice loc, să putem fi gata de luptă. Ne facem datoria către cezar, dar nu uităm de datoria către Dumnezeu, către Biserica Lui.

Trebuie să fim atenţi, pentru că diavolul este foarte viclean. Amestecătura este caracteristica epocii noastre. Şi unde-s apele tulburi, acolo vrea el să pescuiască. Dar noi suntem în apele limpezi ale Sfintei Bisericii şi vom merge înainte; nu ne pasă de furtunile din jurul nostru, căci ştim că Iisus Hristos, Maica Sa şi toţi Sfinţii sunt cu noi.

Lupta noastră, astăzi, este cu totul deosebită faţă de lupta din secolele care au trecut. Astăzi, ni se cer alte măsuri, alte atitudini pentru a duce mai departe tot ceea ce Sfinţii Părinţi ne-au învăţat. Şi să rămânem alipiţi de învăţătura Sfinţilor Părinţi şi s-o trăim la cea mai înaltă cotă duhovnicească.

Dragii mei, e un prilej binecuvântat că suntem împreună. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să dea cuvânt puternic şi hotărât tuturor acelora care vor participa în seara acesta şi vor rosti cuvinte de învăţătură din Sfânta Biserică. Îl rugăm pe Dumnezeu să fie cu noi şi să ne treacă peste toate neputinţele noastre... Şi tot ceea ce ar putea să ne împiedice să fie dat la o parte şi, în final, să se vadă că suntem una în Iisus Hristos şi în Biserica Lui.

Doamne, Te rugăm, miluieşte-ne şi ne binecuvântează. Ne dă Tu inimă smerită şi curată, să ne cufundăm în apele adânci ale smereniei. Ca, în felul acesta, să putem birui pe cel rău.

Slăvit să fie Domnul! Şi binecuvântările Lui peste tot ceea va fi în seara aceasta! Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.


Prof. Gh. PRECUPESCU

( Cuvânt la Adunarea de comemorare a Părintelui Iosif Trifa,

în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, sâmbătă, 13 februarie 2010

publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului

"Iisus Biruitorul" - Anul XXI, nr. 12 (728) 15-21 MARTIE 2010 )



joi, 25 martie 2010

La mulţi ani, mamelor creştine!

clik pe imagine

Modelul trairii crestine


Tinand cont de scrierile Sfintilor Parinti cu privire la Sfanta Fecioara Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, putem spune ca oricat de frumos si de mult am scrie despre ea, intodeauna mai este loc de alte si alte cuvinte mai frumoase. Prin Duhul Sfant, Maica Domnului a devenit si Maica noastra, a tuturor, a devenit bucuria crestinilor si maica Vietii, caci a nascut pe Cel ce a dat viata tuturor celor morti in Adam.

Sfanta Fecioara Maria, pe cat a fost inaltata de laudele ingerului, pe atat s-a smerit inaintea lui Dumnezeu. Invatam de aici ca “smerenia este temelia sfinteniei”, este scara ce ne urca la cer.

Privind sfintele icoane ce ne-o infatiseaza pe Sfanta Fecioara Maria, vedem icoana unui suflet curat, vedem oglinda bunei-cuviinte. Modestia imbracamintei impresioneaza si ne da de gandit, caci “modestia este podoaba omului cinstit”.

Desi sabia i-a strapuns inima, vazand chinurile, rastignirea si moartea Fiului ei si Mantuitorului nostru, nu si-a pierdut rabdarea. Sa nu ne-o pierdem nici noi asteptand izbavirea, pentru ca “ samanta rabdarii rodeste vesnicia”.

Sfanta Fedioara Maria a ascultat intru totul de voia lui Dumnezeu. “Iata roaba Domnului faca-mi-se dupa cuvintele tale” – a zis ingerului care-i adusese la cunostinta Planul lui Dumnezeu cu privire la ea si la mantuirea lumii. Cati dintre noi am inteles din aceste exemplu ca “ascultarea este plinirea desavarsirii”, ca este izvorul celor mai mari si dvinte virturi? Cati dintre noi ne-am supus neconditionat, fara comentarii si fara amanari indelungate, voii lui Dumneze aduse la cunostinta noastra de trimisii Lui?

In zilele de intristare, Pururea Fecioara Maria nu a deznadajduit, ci a avut credinta, incredere si nadeje ca Fiul ei, Mantuitorul lumii, va invia precum a spus. Aceste virtuti au imbarbatat-o facandu-o sa suporte “sabia” ce i-a strapuns inima atunci cand si-a vazut Fiul in agonie pe Crucea Golgotei. Ea nu a fost rapusa de durere, pentru ca si-a pus nadejdea in Dumnezeu, care i-a grait prin Arhanghelul Gavril: “ Imparatia Lui nu va avea sfarsit” ( cf. Luca 1, 31-35)

Cine vrea sa nu fie rapus de deznadejde in necaz si dureri sa nadajduiasca in Domnul asemeni Sfnintei Fecioare. Nadejdea si increderea in Dumnezeu aduc pace in suflet si putere pentru a birui orice ispita.

Iubirea de aproapele a Maicii Domnului o putem vedea la nunta din cana. Nu putea sa-i vada pe tinerii miri intristandu-se din pricina terminarii vinului. De aceea, din dragoste pentru aproapele, a mijlocit la Domnul Iisus, spunandu-I pricina intristarii lor. Din dragoste pentru aproapele, sa mijlocim si noi pentru semenii nostrii si, mai devreme sau mai tarziu, de aici sau de Dincolo, vom vedea minunea intoarcerii lor la Dumnezeu. Dragostea noastra trebuie sa-i cuprinda pe toti, fie ca ne sunt prieteni sau dusmani.

Dupa inaltarea la cer a Domnului Iisus, Sfanta Fecioara Maria era nelipsita de la intalnirile ucenicilor si ale celorlalte femei unde staruia alaturi de ei in rugaciune si cereri, impartasinu-se din Taina Euharistiei ( frangerea painii, cf. Fapte 1, 14; 2, 46)

Sa invatam de aici sa fim nelipsiti de la Sfanta Biserica, de la strangerile impreuna cu fratii si surorile in Domnul, ca si Sfanta Maica a Domnului Iisus. Sa dorim a ne apropia cat mai des de Sfanta Taina a Euharistiei, lepadand de la noi toata slava cea lumeasca, pentru ca, atunci cand ne vom impartasii cu Trupul si Sangele Domnului, sa putem face lucrul acesta cu bucurie si curatie sufleteasca.

Fie ca aceea pe care Dumnezeu-Tatal a iubit-o ca pe o fiica, Dumnezeu-Fiul, ca pe Mama Sa, si Dumnezeu-Duhul Sfant, ca pe Mireasa Lui, sa ne fie model de traire crestina, curata, sfanta si plina de roadele Duhului Sfant. Sus pe Golgota, privind la Sfanta Fecioara Maria, am invatat ce inseamna statornicia, de o astfel de statornicie sa ne invrednicim si noi, pentru ca numai cel statornic in credinta va fi mutat asemeni Maicii Domnului, in ziua randuita de Dumnezeu, de la moarte la viata vesnica.

“O! Măicuţă Sfântă
Te rugam fierbinte
Să ne-asculţi de-a pururi
Marea rugăminte:
Nu lăsa Maicuţă
Să pierim pe cale
Căci noi suntem fiii
Lacrimilor tale!”

Bucură-te, Mireasa, pururea Fecioară!

Bucură-te bucuria noastră, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău acoperămant!

Amin.


miercuri, 24 martie 2010

Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.
Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.

Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“

Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Biserica noastră învaţă că Maica Domnului mijloceşte şi ea la Fiul său, Mântuitorul nostru, pentru noi, prin rugăciunile ei. Şi noi vedem limpede acest lucru mai ales din mijlocirea de la Nunta din Cana pentru cei ce se găseau atunci în mare strâmtorare… (Ioan 1, 3). Iar Mântuitorul a ascultat-o.

Taina Întrupării Mântuitorului nostru, Fiul lui Dumnezeu, este o taină care trebuie să ne umple de evlavie şi de recunoştinţă faţă de Sfânta Fecioară, Maica Domnului, care a fost aleasă de Însuşi Tatăl Ceresc şi sfinţită de Însuşi Duhul Sfânt pentru această mare şi veşnică lucrare a mântuirii noastre.

Oricine vorbeşte în chip necuviincios despre Sfânta Fecioară şi Maică a Domnului va fi vinovat de un păcat veşnic împotriva Tatălui Care a ales-o, împotriva Fiului Care a sfinţit-o şi împotriva Duhului Sfânt Care a umbrit-o.

Noi, ostaşii Domnului, spunem, potrivit Sfintei Scripturi, şi cântăm cu evlavie: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu…»
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Fiului tău pentru noi păcătoşii.

Părintele Iosif Trifa
"Oastea Domnului", nr. 14/1930;
"Isus Biruitorul", nr. 20/1935
şi cartea "Dreptarul Învăţăturii Şănătoase",
editura "Oastea Domnului", Sibiu


Plecăciune ţie


( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Plecăciune ţie, Maică şi Fecioară,
binecuvântată eşti tu-ntre femei,
tu ai fost aleasa Cerului Comoară
pentru Taina Slavei şi-Ntruparea Ei.

Plecăciune ţie, Maică Preacurată,
cu măritul înger îţi cântăm şi noi,
nalţă către Fiul rugă ne-ncetată
pentru mântuirea noastră din nevoi.


Plecăciune ţie, Maică Fericită,
ce-ai purtat în braţe şi-ai hrănit la sân
pe Iisus cel Dulce, Taina profeţită,
Fiul tău, şi totuşi Veşnicu-ţi Stăpân.

Plecăciune ţie, Maică-ndurerată,
care-ai plâns la cruce şi-ai văzut murind
Fiul tău dat jertfă pentru lumea toată,
jertfa ta curată cu a Lui unind.

Plecăciune ţie, Maică Rugătoare,
chip al bunătăţii, grai mângâietor;
fii a rugăciunii noastre-ajutătoare
pentru alinarea câtor răni ne dor.

Plecăciune ţie, Maică Preacinstită,
care stai la dreapta Fiului Divin;
fii pentru viaţa noastră chinuită
pildă şi putere, şi-ajutor. Amin.

(Traian Dorz, din volumul «Minune şi Taină»)

marți, 23 martie 2010

Despre cinstirea Maicii Domnului


"1. Credinţa părinţilor noştri a cinstit dintotdeauna însemnătatea, numele şi fiinţa Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi orice cuget evlavios de creştin adevărat se va uni totdeauna, cu toată fiinţa sa, întru această cinstire.

2. Din marea şi eterna clipă a Bunei-Vestiri, când slăvitul arhanghel Gavril – îngerul care stă chiar în faţa lui Dumnezeu, cum a spus el însuşi –, a fost trimes să ducă preafericitei Fecioare Maria vestea cea strălucită, ea a fost acea taină şi minune prin care s-a început lucrarea mântuirii noastre.

3. Această fiinţă unic de mare şi de aleasă a căpătat o slavă eternă, atât în faţa cerurilor, cât şi a pământului. Asupra ei s-a coborât atunci tot harul Dumnezeirii.

4. Arătarea prezenţei Sfintei Treimi şi împreună-lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh s-a arătat pentru prima dată clar în istoria omenirii şi în scrierile Sfintelor Scripturi nu la Botezul Domnului, în Iordan – cum de obicei se spune
–, ci S-a arătat pentru prima dată prin vestirea marelui arhanghel Gavril către Sfânta Fecioară Maria.

5. Sfântul arhanghel îi spune uimitoarele cuvinte – unice de la o fiinţă cerească atât de strălucită spre o fiinţă pământească –, zicându-i: Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har! Puterea Tatălui te va umbri, Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi Fiul lui Dumnezeu Se va naşte din fiinţa ta… (Lc 1, 35).

6. Iată, toată strălucita Prezenţă a Sfintei Treimi!… Iată începutul şi mijlocul minunat al marii şi veşnicei noastre mântuiri. Iată fiinţa care şi-a unit jertfa şi suferinţa ei împreună cu Fiul lui Dumnezeu, cu Jertfa şi suferinţa Lui. Pentru că lucrarea Fiului Sfânt totdeauna cuprinde în ea şi ceva din lucrarea şi jertfa Mamei Lui sfinte.

7. În poporul nostru şi în Biserica noastră, cinstirea biblică a Maicii Sfinte are o tradiţie de veacuri, chiar de la naşterea noastră ca popor în istoria acestei lumi.
Şi trebuie să aibă o astfel de cinstire, pentru că ea este potrivită cu Cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „… toate neamurile mă vor numi fericită” (Lc 1, 48).

8. Maica Domnului a fost fiinţa cea mai aleasă de pe pământ, investită cu cel mai mare har, acela de a fi împreună-lucrătoare cu Sfânta Treime, în cel mai gingaş şi mai minunat fel, la mântuirea lumii din păcat şi la împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu făcută primilor oameni ca singura lor salvare din osânda păcatului şi a morţii.

9. Din partea noastră a tuturor este o sfântă şi dulce datorie să aducem faţă de Preasfânta Fecioară Maria, Maica Mântuitorului nostru, pioasa şi sfânta noastră cinstire. Prin Iisus, Domnul nostru, ea este şi Maica noastră rugătoare şi mângâietoare pentru noi.

10. După cuvintele Sfintelor Scripturi, ea este acum la Dreapta Tronului Împărătesc al Fiului ei şi Mântuitorului nostru, îmbrăcată în aur de Ofir – şi merită această cinstire, pentru că a stat la dreapta Fiului său şi când El era pe Cruce, îmbrăcată în haina de jale şi de ocară (Ps 45, 9).

11. Dacă împăratul Solomon a făcut acea cinstire pentru mama sa când stătea pe scaunul său împărătesc şi ea a venit să-i facă o rugăminte, şi el s-a închinat înain-tea ei şi a pus-o să stea pe un tron împărătesc la dreapta lui, în slava sa (I Regi 2, 19), atunci cu cât mai mult va face aceasta, la vremea Sa, faţă de Maica Lui, Iisus, Fiul ei, când El este nespus mai mare şi mai înţelept ca Solomon! Şi, prin urmare, mult mai mărinimos şi mai iubitor ca el.

12. Hristos, Dumnezeul-Creator, Care din veşnicie le-a creat pe toate şi fără de Care n-a fost făcut nimic din creaţiune, a ales din veşnicie şi a creat în Timp acea creatură unică din care, într-o Zi unică şi printr-o taină şi minune unice, El S-a Re-creat pe Sine din ea, făcând-o pe veşnicie Maica Lui şi Împărăteasa fericită.

13. Hristos, Împăratul Ceresc, prin Maica Sa sfântă S-a înomenit pe Sine şi, prin înomenirea aceasta din Maica Lui, a îndumnezeit-o pe ea.

14. Sfânta Fecioară Maria a fost femeia profeţită încă din Eden, pentru ca sămânţa născută din ea să zdrobească puterea şarpelui (Gen 3, 15).
În planul cel veşnic şi tainic al Dumnezeirii, ea era cunoscută de atunci, rânduită de atunci şi fericită de atunci.

15. Sfânta Fecioară Maria a fost văzută cu uimire de profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt când a zis, fără să înţeleagă cum se va face asta, că „Fecioara va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu”… Cum să fie fecioară şi să nască?… Cum să nască şi să fie fecioară?… Ce taină unică şi nepricepută!
Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat, din-colo de orice înţelegere a noastră.
Cât de adânc trebuie să ne smerim noi acum!

16. Copilul din ea născut va fi numit Minunat, Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele Veşniciilor, Domn al Păcii (Isaia 9, 6).
Ce măreţie slăvită cuprind aceste cuvinte care au putut ajunge până la îngeri şi până la noi numai prin Sfânta Fecioară Maria, Maica Dumnezeului Tare, a Părintelui Veşniciilor, a Domnului Păcii, Care este Mântuitorul nostru, făcându-Se Fiul ei!

17. Îngerul care stă înaintea Feţei lui Dumnezeu, venind să-i aducă cereasca Bună-Vestire, s-a apropiat cutremurat de ea şi, plecându-se înaintea ei, i-a zis: „Plecăciune ţie, căreia ţi s-a făcut mare har!…”

Ce uimit trebuie să fi fost chiar măritul arhanghel în cer când Însuşi Tatăl i-a poruncit să meargă şi, înainte de a-i spune Dumnezeiasca Veste, să i se închine, arătându-ne prin aceasta şi nouă cum trebuie să ne apropiem şi noi de acest vas şi altar sfânt.

18. Ce slăvit este arătată înălţimea necunoscută a omenescului pe care, prin Sfânta Fecioară Maria, Fiul lui Dumnezeu ne-o dezvăluie acum prin faptul că El Se face Fiul unei Maici dintre oameni şi fratele oamenilor, Care din dragostea Sa desăvârşită de oameni Se dă pe Sine ca Jertfă pentru omenire, având-o pe Maica Lui părtaşă la această iubire şi jertfă.

19. În faţa acestei Taine şi Minuni, să ne aplecăm şi noi, smeriţi, împreună cu strălucitul arhanghel Gavril, binecuvântând Numele Sfintei Treimi, Care, în nepătrunsa Sa iubire şi înţelepciune, a ales această minunată fiinţă pentru a Se Întrupa din ea minunata noastră mântuire şi Minunatul nostru Mântuitor Iisus Hristos.

20. Preasfântă Fecioară Maria, te rugăm, primeşte şi din partea noastră o cântare fericită şi recunoscătoare pentru toată partea pe care, după alegerea Tatălui şi umbrirea Duhului, ai adus-o la Întruparea, la suferinţele şi la Jertfa Fiului pentru mântuirea noastră.
Şi roagă-te Fiului tău Dumnezeiesc pentru iertarea şi mântuirea noastră! Amin."


Traian Dorz

din cartea " Întâi să fim", pag. 108 -112


Adunarea de tineret pe ţară a Oastei Domnului – Arad, 10 aprile 2010.


Vă anunţăm cu bucurie, că Adunarea de Tineret pe ţară, ediţia a XIX-a, va avea loc anul acesta la Arad, cu binecuvântarea şi participarea ÎnaltPreaSfinţitului Arhiepiscop Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în Casa de Cultură a Sindicatelor, sâmbătă 10 aprilie, cu tema: Cărarea tinereţii curate.

Programul adunării se va desfăşura astfel:

9:00Sfânta Liturghie, la Catedrala Veche din Arad

13:00 - Agapă frăţească, inclusiv o mică gustare care se va servi la Facultatea de Teologie din Arad

14:00Marşul Tinerilor, obişnuita coloană a fraţilor, mărturisire vizibilă de credinţă, cu cântări, steaguri şi bucurie duhovnicească, care ne va purta spre locul desfăşurării adunării

15:00 – Începerea Adunării de Tineret, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Arad

Subiectele prezentate vor fi:

  • Cred într-Unul Dumnezeu” într-o lume idolatră:

- Patimile – idolii vremurilor noastre ;

- Televizorul, Internetul şi Telefonul – „temple” ale lumii moderne;

- Daniel, Anania, Misael şi Azaria. – modele pentru tinerii vremurilor noastre.

  • „Cred … într-Unul Domn Iisus Hristos” – lumina tinereţii curate

- Hristos – modelul nostru;

- Hristos – Cuvântul – hrana noastră zilnică;

- Hristos – Pâinea noastră.

  • „Cred … întru Duhul Sfânt” – Vistierul bunătăţilor

- Duhul Sfânt – duhul comuniunii, al dragostei;

- Duhul Sfânt – duhul adevărului;

- Duhul Sfânt – Mângâietorul.

  • „Cred într-una sfântă … Biserică” – locul întâlnirii tinerilor cu Dumnezeu

- Sfintele Taine şi Ierurgii – mijloace de sfinţire a tinerilor

- Sfânta Liturghie – mijloc de înaintare comună a tinerilor în Împărăţia lui Dumnezeu

- Liturghia de după Liturghie

  • „Mărturisesc un botez” care aşteaptă în suspine actualizarea lui în viaţa tinerilor

- Taina Botezului – Naştere din Nou – altoire duhovnicească în Hristos

- Naşterea din Nou „din pocăinţă şi din ostenelile cele bune” – activare a darurilor primite la Botez

Vă aşteptăm cu drag să veniţi la această sfântă întâlnire.


luni, 22 martie 2010

Misiune şi contramisiune

Oastea Domnului este, prin excelenţă, o mişcare misionară.

Părintele Iosif a gândit-o ca o mişcare misionară. Cuvântul misiune vine de la verbul misio, din limba latină, care înseamnă a trimite. Deci misiunea este o lucrare pe care o fac nişte oameni trimişi. Vedeţi, Dumnezeu mai întâi cheamă şi apoi trimite. Mântuitorul Însuşi este Trimisul lui Dumnezeu, Trimisul Tatălui. Şi El spune: „Precum M-a chemat pe Mine Tatăl, aşa v-am chemat şi Eu pe voi”. Şi i-a chemat mai întâi şi apoi i-a trimis. Misiune poate face cineva care are şi chemare şi trimitere. Or, ne lovim mereu, şi pe tot parcursul istoriei Bisericii, de situaţii în care oameni care n-au fost trimişi şi-au arogat misiunea.

Să ne aducem aminte ce s-a întâmplat la Antiohia… Citim aceasta în cartea Faptele Apostolilor, la cap. 15. Antiohia era prima biserică mixtă din istoria Bisericii. Prima biserică în care erau şi foarte mulţi evrei şi foarte mulţi păgâni, foşti păgâni care s-au făcut creştini; şi toate mergeau foarte bine. Până şi Sf. Ap. Petru, mergând acolo, a fost încântat de ce lucrare minunată făceau Barnaba şi Saul, ş’i Simon Cirineanul, şi alţii…; făceau o lucrare minunată acolo! În prima biserică mixtă era locul unde prima dată ucenicii s-au numit creştini. Vă daţi seama cum lucra Duhul Sfânt acolo: cu putere… Şi au spus: Ce nume să avem noi? Ucenici. Ucenici ai cui? Şi atunci au hotărât, prin Duhul Sfânt, să ia numele lui Hristos. Creştin înseamnă cel care este al lui Hristos; Hristianos este un adjectiv derivat de la Hristos. Biserica mergea bine, până când unii, care veniseră de la Ierusalim, fraţi mincinoşi, i-au tulburat. Să ne-aducem aminte de documentul acela, de scrisoarea pe care au trimis-o după ce s-au adunat la Ierusalim şi au făcut acel Sinod Apostolic: “Sunt unii între voi pe care nu noi i-am trimis.” Oameni care n-aveau mandat. Oameni fără mandat au venit şi au tulburat Biserica. Şi tulburarea aceea a determinat Sinodul Apostolic; şi nu s-a terminat tulburarea, pentru că tulburătorii n-au ascultat. La Ierusalim s-a hotărât ceva, ei au făcut altceva. Şi după Sinodul Apostolic, ani şi ani de zile, vedem pe Sfântul Apostol Pavel luptând cu acelaşi fel de tulburători care desfăşurau o contramisiune.

S-a vorbit aici, s-a folosit cuvântul contramisiune. Contramisiune nu este o misiune pe jumătate, sau o misiune mai mică puţin sau care ar putea avea o anumită valoare. Dacă în cuvântul contramisiune intră cuvântul misiune, nu înseamnă că este şi ea misiune. Aşa cum dacă spunem „antihrist” – anti-Hristos, în limba greacă – nu înseamnă că este un hristos mai mic. Ci este adversarul lui Hristos, deci desfăşoară o lucrare împotriva lui Hristos, care vrea să se pună în locul lui Hristos. Cuvântul anti înseamnă şi împotrivă, dar şi în locul. Antihrist este cel care vrea să se substituie lui Hristos şi lucrează împotriva Lui, încercând să I se substituie.

La fel, contramisiunea. Sunt oameni care n-au chemare şi n-au trimitere şi care vor să se substituie adevăratei misiuni şi desfăşoară o anti-misiune. Contramisiune înseamnă anti-misiune. De aceea păcatul acestora este foarte mare.

În Noul Testament, la fiecare moment, anti-misiunea aceasta, contramisiunea lucrătorilor celor răi este prezentă în epistolele Sfântului Apostol Pavel, mai ales, dar şi în epistola Sfântului Apostol Iuda, şi în alte locuri, şi în Epistolele Sfântului Ioan… Cuvântul antihrist nu apare în Noul Testament atât de mult pentru antihristul eshatologic; atât le spunea: „Să ştiţi că va veni antihrist”. Dar apare de mai multe ori pentru antihrişti, la plural, care sunt aceşti contramisionari, ştiind că va veni antihristul… Dar s-au şi arătat, spune epistola Sfântului Ioan, mulţi antihrişti. Cine este antihristul, dacă nu acela care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul? Tăgăduiau dumnezeirea Mântuitorului, erau predecesori ai arienilor de mai târziu.

Deci noi ne confruntăm, în situaţia actuală a Oastei Domnului, cu o antimisiune, cu o contramisiune, care nu este o misiune mai mică, care nu-şi merită numele de misiune, care este antimisiune. Or, frământarea pe această temă a fost şi aseară în bună măsură şi trebuie să ne gândim la lucrurile acestea, pentru că nu sunt lucruri minore, nu sunt lucruri de valoare mică, ci de valoare foarte importantă. Pentru că, vedeţi, scopul acestei antimisiuni este, în mintea diavolului, în planul diavolului, de a zădărnici lucrarea de mântuire prin misiune. Şi acest lucru reuşeşte să-l facă în bună măsură. A reuşit-o pe parcursul istoriei, când Biserica, în loc să cucerească lumea cu zelul apostolilor, a trebuit să se macine în frământări de genul acesta, multe foarte, foarte dramatice. Or, Oastea Domnului reinterează în istoria ei situaţia aceasta.

Vorbim de Părintele Iosif şi ne gândim la succesul misiunii în vremea lui. Au fost câţiva ani plini în care ţara s-a aprins, în care lumea n-a mai putut să nu ţină cont de Oastea Domnului. Or, dacă ar fi continuat misiunea în acelaşi ritm, ne dăm seama ce-ar fi trebuit să fie astăzi, la distanţa aceasta mare în timp de 72 de ani de la plecarea Părintelui Iosif. Or, faptul că lucrul acesta nu s-a realizat, în bună măsură se datorează acestei contramisiuni, o lucrare a diavolului, care reuşeşte, iată, să zădărnicească lucrarea de mântuire prin Evanghelie.

Or, lucrul acesta trebuie să ne fie foarte clar în inimă şi-n minte. Şi să nu cochetăm cu ideea de contramisiune – primul lucru; şi al doilea, să nu ne hârjonim, să nu ne măcinăm în hârjoneli din acestea, care plac diavolului. Lui asta-i place: să te pierzi în lucruri de hârjoană din acestea, ca să nu mai faci lucrări; să ai impresia că faci ceva, dar, de fapt, să nu faci nimic, renunţând la ceea ce înseamnă trimiterea ta.Vedeţi, Sfântul Apostol Pavel, care este exemplu de misionar – ca şi toţi ceilalţi Sfinţi Apostoli – ne-a lăsat multe mărturisiri scrise şi putem şti foarte multe despre misiune. El a făcut o lucrare misionară în ciuda acestei contramisiuni, care-l urmărea peste tot.

Te întrebi ce căutau în Galatia ereticii aceia iudaizanţi care fuseseră în Antiohia? În Galatia nu erau evrei! Ce căutau ei să-i tulbure pe credincioşii din Galatia? Ce căutau la Corint? Sfântul Apostol Pavel vorbeşte în Epistola a II-a către Corinteni exact despre aceştia. Cine-i trimitea? Ce interese aveau de-l urmăreau pe Apostolul Pavel pas cu pas? E clar că nu era numai din voia lor, ci erau mânaţi… Duhurile cele rele îi mânau spre această lucrare antihristică. Or, în privinţa aceasta, trebuie să fim atenţi. Sfântul Apostol Pavel nu ignora această lucrare, dar nici nu se lăsa încetinit în lucrarea sa de ei. El trecea peste ele, el spunea lucrul acela, dar mergea mai departe. Asta este calea.

Şi Oastea Domnului, este impresia mea, s-a măcinat prea mult în aceste hârjoneli; cu contramisiunea şi a pierdut din vedere lucrul esenţial, care este trimiterea.

Sfântul Apostol Pavel îşi făcea planuri mari. Dacă citim Epistola către Romani, el se gândea să ajungă la Ierusalim şi de acolo să plece spre Spania, la capătul celălalt al Mediteranei, trecând prin Roma. Şi a şi ajuns… În Roma sigur a ajuns, foarte probabil şi în Spania. (…) Dar Sfântul Pavel nu s-a lăsat încetinit în lucrarea lui misionară de aceste lupte demonice împotriva misiunii sale.

Vorbim de ceilalţi Apostoli, despre misiunea cărora ştim mai puţin. Nu demult, în anul trecut, am descoperit nişte cărţi… în care era scris despre misiunea lor. Noi nici nu ştim că, odinioară, prin secolele VI până la secolul VIII, au fost o mulţime de creştini în Yemen, de pildă, sau în China, sau în Mongolia. Era o misiune creştină foarte puternică atunci din partea unor biserici din răsărit; cu prinţi care credeau în Hristos. Mongolia a fost la un milimetru de a se converti, dacă nu era tot contramisiunea. Deci Mongolia nu a fost încreştinată datorită faptului că a fost cineva care a făcut contramisiune şi l-a tulburat pe hanul acela, că n-a mai ştiut ce să creadă. Şi atunci Mongolia, care era pe punctul de a deveni creştină, a rămas păgână.

Oastea Domnului trebuie, acum, în 2010, să-şi relanseze misiunea, care este foarte-foarte necesară. Lucrarea Oastei Domnului este extrem de necesară. Şi vedem cât este de necesară misiunea Bisericii noastre. Biserica Ortodoxă Română este o Biserică organizată şi este clar, de departe, cea mai organizată instituţie, am spune, din România. Nici o instituţie, nici un partid nu are oameni care să se adune în fiecare duminică, în fiecare sărbătoare într-o biserică, unde este preot, unde este cântăreţul, unde este consiliul parohial, comitetul parohial; deci este o organizare foarte bună. Cu toate acestea, sunt atâţia oameni care nu sunt cuprinşi, nu sunt atinşi de misiunea Bisericii. Or, Oastea Domnului pe aceştia îi are în vedere. Părintele Iosif pe aceştia i-a avut în vedere; nu pe cei care mergeau la Biserică, ci pe cei care suduiau, pe cei care stăteau în crâşmă… Or, acest sector e complet neacoperit încă. Atunci oamenii mergeau la biserică tradiţional, la ţară mai ales, oamenii mergeau la biserică mulţi. Acuma nu mai merg.

Sunt mulţi care, pur şi simplu, au devenit foarte materialişti, foarte secularizaţi şi nu mai merg la Biserică şi de asta Oastea Domnului are o misiune mai importantă încă decât o putea avea acum 70-80 de ani. Or, n-are timp să se macine în contramisiune. Să se trezească fraţii! Cei care, după zeci de ani de credinţă, aşa-zisă credinţă a lor, încă n-au ajuns să ştie dacă trebuie să-şi facă cruce sau nu trebuie să-şi facă cruce, dacă trebuie să sărute icoana sau nu, înseamnă că, săracii, oamenii aceştia sunt pe nicăieri! Ei trebuie să se trezească! Şi dacă nu se trezesc, trebuie lăsaţi în urmă. Pur şi simplu lăsaţi în urmă şi Lucrarea să meargă înainte.

Slăvit să fie Domnul!

Pr. Prof. Vasile Mihoc

editorial publicat în Iisus Biruitorul
nr. 11(727) 8-14 martie 2010

Călin are nevoie de noi

clik pe imagine

Nu pot să fiu indiferent, nu pot să trec cu vederea când văd şi aud despre persoane cu probleme în jurul meu. Fiecare dintre noi avem probleme, dar sunt unii dintre semenii noştri, cum este cazul de faţă, despre care am mai amintit al un moment dat aici , ajunşi parcă la capatul puterilor şi trebuie să-i ajutam. Redau în continuare o scrisoare a părinţilor acestui tânăr, pentru ei orice ajutor este binevenit. Fie că faceţi donaţii, fie ca promovaţi cauza, fie că oferiţi sfaturi, căutaţi soluţii, apelaţi la sponsori etc, orice ajutor contează.


Dragii noștri fraţi și surori,

Slăvit să fie Domnul!


Prin mila și nespusa îndurare a Bunului Dumnezeu, fiul nostru Călin a trecut cu bine și de ultima cură de citostatice din programul stabilit inițial. Starea lui e stabilă și se reface, încet, încet, după operația grea pe care a suferit-o și după cele 8 cure de citostatice cu efectele secundare inerente.

În această etapă, urmează să facă un control imagistic (PAT SCAN) la începutul lunii mai în Ungaria care va evalua dacă mai există celule canceroase în corp și, în funcție de rezultatul acestei investigații, medicul curant va hotărî strategia terapeutică viitoare.

Mulțumim tuturor celor care, din dragoste și bunăvoință, ne-ați fost alături cu post și rugăciune în încercarea grea prin care am trecut - și încă mai trecem.

Vă rugăm să-l mai purtați și în continuare în rugăciuni pe Călin și pe Diana, soția lui, care a traversat o perioadă nespus de grea, în care Domnul a întărit-o să-i fie alături cu sprijin fizic și sufletesc, purtând și ea mult din povară și veghindu-l în multele nopți ale suferinței lui.

Ne bucurăm și mulțumim Domnului pentru lucrarea minunată pe care a făcut-o în trupul bolnav al lui Călin și credem cu tărie în desăvârșirea procesului de vindecare. Știm că toate sunt cu putință la Dumnezeu și am înțeles, din mersul evenimentelor, că această încercare nu este spre moarte, ci spre întărirea credinței noastre și spre curățire. Am văzut chiar de la început cum Domnul ne-a călăuzit spre medicii și laboratoarele potrivite, astfel ca boala gravă să fie descoperită în timp util. De asemenea, Domnul a condus mâna medicilor care au operat și, în continuare, a dat medicului curant din Cluj înțelepciune și pricepere să stabilească o schemă de tratament adecvată precum și o afecțiune specială pentru Călin să se preocupe de procurarea tratamentului imunologic extrem de costisitor și dificil de procurat. Am putut observa zi de zi și ceas de ceas intervenția plină de bunătate și iubire a Domnului care ne-a întărit și mai mult încrederea în El.

Din punct de vedere medical, la ora actuală cancerul nu se mai consideră vindecat ci doar remis, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Acest fapt este o cruce și un har totodată, ținându-ne mereu trează conștiința că suntem dependenți de îndurarea și bunătatea lui Dumnezeu în fiecare clipă.

Dorim să mulțumim și fraților care ne-au sprijinit financiar, deși nu am făcut nici un apel până acum.

De această dată, întrucât costul investigației pe care urmează să o facă Călin este destul de mare, și bugetul familiei lui este scăzut, după multe cheltuieli cu boala, rugăm pe cei care pot și doresc să contribuie cu un ajutor financiar, după posibilități. Cei care pot ajuta numai cu rugăciune, să o facă în continuare, pentru că acesta este sprijinul cel mai important.

Domnul să vă răsplătească tuturor și să vă dăruiască bucurie și pace de sfintele sărbători ale Patimilor și Învierii scumpului nostru Mântuitor Iisus Hristos!

Cu mulțumiri și aleasă prețuire,

Violeta și Ionatan Ille


Dăm și conturile bancare ale lui Călin:

CONT IBAN: RO 08 BTRL 0130 1201 2296 27XX - RON

CONT IBAN: RO 88 BTRL 0130 2201 2296 27XX – USD


ILLE CALIN

Banca Transilvania, Filiala Cluj Napoca – CLUJ



duminică, 21 martie 2010

Marele nostru Binefăcător


"Numai Iisus Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul tău, Care ştie toată viaţa ta şi cunoaşte toate păcatele tale – căci El le-a ispăşit – numai El Singur te poate înţelege. Numai Lui poţi să-I spui totul şi fără nici o teamă. O, ce Prieten Bun ne este El!

Crede că Iisus este lângă tine şi vei simţi că este. Vino la El şi vei simţi că te învăluie cald cu iubirea şi braţele Sale. Cere-I iertare şi vei simţi că ţi-a dăruit-o. Dă-I inima ta si vei simti că ţi-a dăruit-o. Predă-te lui Hristos cu credinţă,cerându-I naşterea din nou,apoi rămâi lângă El cu iubire neschimbată. Slujeşte-L cu nădejde toată viaţa ta şi vei simţi că eşti înfiat de Dumnezeu.
Fiindcă aţi renunţat la toate acum pentru Hristos,le veţi primi pe toate şi pe totdeauna prin El. Dar cine n-are pe Hristos e cea mai nefericită fiinţă de pe faţa pământului. Acum o văd numai unii; mâine o vor vedea aceasta cu toţii.

Sănătos este acela care poate purta poveri: povara răbdării, povara pagubei, povara jignirii, povara ocării, povara închisorii, povara bătăii, povara Crucii, povara Evangheliei, adică povara lui Hristos. Pot totul în Hristos, a spus Sfântul Pavel (Fil.4, 13). Intr-adevăr, în Hristos poţi. Numai în El poţi.
Când nu eşti în Hristos, atunci nu poţi purta greul (Ioan 15, 5). Deci dacă nu poţi, înseamnă că nu eşti în El. Căci dacă ai fi, ai fi sănătos deplin, adică ai putea purta totul.

Viaţa sfântă pretinsă de Hristos, propovăduită de apostolii Săi, trăită de primii creştini şi apărată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii a devenit în mijlocul acestui fel de lume o excepţie batjocorită şi huiduită. Cât de îngrozitor s-au falsificat lucrurile! Şi totuşi aproape nimănui nu i se pare îngrozitor. Apostolii şi Sfinţii Părinţi au fost săraci, curaţi şi darnici. Aşa ne-au învăţat ei să trăim şi noi în Biserica Domnului. Dar cei care s-au ocupat de lucruri necinstite au adus în lume ura nu faţă de ei, ci faţă de Evanghelie şi faţă de Biserică, prin purtările lor. Ce blestem este acesta pentru cei vinovaţi de el! Creştinismul este Hristos – nu necinstiţii care s-au strecurat în creştinism şi în Biserica Sa. Evanghelia este lumină şi binefacere, nu obscurantism, superstiţie şi înapoiere. Biserica este curăţie, dragoste şi căldură în unitate, nu afacerism, simbrie, făţărnicie şi sectarism. Oamenii trebuie să ajungă să vadă şi să facă deosebirea. Iar cei nelegiuiţi ori să-şi schimbe viaţa, ori să plece din Biserică! Cerul n-are atâtea stele câte se văd. Nici Biserica adevărată numai atâţia luptători câţi par.

Ce mare păcat este frica! Frica este unul din păcatele cele mai grele împotriva credinţei şi a iubirii. Frica te duce la lepădarea de credinţă şi la trădarea iubirii lui Hristos. Frica te face să-ţi calci legământul şi să-ţi pierzi mântuirea. Frica te face să-ţi vinzi Binefăcătorul şi fraţii. Frica te face să calci porunca Domnului şi să părăseşti calea Lui. Frica îţi sugrumă conştiinţa, îţi ucide bucuria, îţi otrăveşte toată pacea vieţii şi a căminului. Iţi întunecă mintea, îţi chinuieşte sufletul şi îţi nimiceşte adunarea. Frica îţi pierde viaţa întrreagă şi pe totdeauna (Apoc. 21, 8). Nu fiţi fricoşi voi, pe care vă apără Hristos Biruitorul. De cine aţi putea să vă temeţi?

O suflete, nu fi fricos niciodată. Niciunde. Şi în faţa nimănui! Cere-I putere Domnului – şi ai curaj! Totdeauna în Numele Lui şi în slujba Lui trebuie să ai cel mai mare curaj. Teme-te de un singur duşman: păcatul; de o singură nenorocire: păcatul; de o singură osândă: păcatul; şi apoi de nimic altceva să nu te mai temi niciodată.

Nu trebuie să uiţi niciodată un lucru: cine te întreabă. Nu ce te întreabă şi ce-ţi vorbeşte cineva, ci cine le întreabă, cine îţi vorbeşte! La asta să fii atent! Că dacă uiţi la ce te întreabă un om, de cele mai multe ori nu vei fi atent şi nu-i vei da nici o importanţă, căci zici: „A... nişte lucruri de nimic”. Dar dacă te uiţi atent cine este omul care vine la tine sau la care te duci te să te întrebe, ochii ţi se vor deschide mai cu grijă şi gura ţi se va închide mai cu cumpătare.Căci mintea îţi va fi atentă.

Cât de vinovat este orcine se foloseşte de un suflet slab şi fricos ca să-l silească a face lucruri pe care pe urmă îl nefericesc şi îl degreadează pe acela pentru toată viaţa lui! Acela care face din om o zdreanţă netrebnică, vrednică de scârba şi de dis preţul celorlalţi pe toteauna – adică un pârâtor şi o iscoadă. Omul căzut într-o astfel de stare nu mai e om. A ajuns fără nici o demnitate, mai jos decât orice târâtoare. Este degradat şi în proprii săi ochi şi rămâne pe totdeauna cea mai nefericită creatură de pe lume.

Omul care şi-a pătat conştiinţa şi s-a compromis, ajungând un vânzător netrebnic, şi-a terfelit cinstea, şi-a murdărit şi cugetul, şi caracterul său de om, făcându-se pârâşul semenilor săi, omul acela nu mai este om, ci demon ori viperă. Creatura asta, dacă totuşi mai are o cât de mică parte de conştiinţă trează în ea, se va simţi cea mai chinuită fiinţă, cea mai nefericită, cea mai osândită şi mai nenorocită creatură de pe faţa pământului. O râmă sau o broască vor fi mai fericite decât un astfel de om.

Oamenii nu-L iubesc pe Adevăratul Dumnezeu, ci forma Evabgheliei. Exteriorul credinţei. Acesta este falsul dumnezeu la care se închină astăzi oamenii. Când Adevăratul Dumnezeu S-a ridicat să-l nimicească pe acest fals dumnezeu al lumii, oamenii L-au răstignit pe Cel Adevărat, spre a-l apăra pe celalalt, pe cel fals. L-au omorât pe Hristos pentru sabat. Pentru Lege, pe Dătătorul Legii. Şi pentru superstiţii, pe Dumnezeu.

Lumea nu vrea adevărul, ci închipuirea adevărului. Nu vrea miezul, ci coaja – sau nici atât. Nu vrea Harul, ci Legea. Nu pe Hristos, ci forma de evlavie a unor creaturi. Pentru a salva cele ce se văd, sunt gata să ucidă tot ce nu se vede. Atât în inimile lor, cât şi în ale altora. Iudeii L-au omorât pe Hristos pentru a-şi salva sabatul.

Prejudecăţile luptă împotriva lui Hristos oriunde Se iveşte El şi trăirea Lui. Pentru că oriunde pătrunde El, Hristos luptă cu prejudecăţile care au ajuns un nou dumnezeu pentru oameni. Luând pe nedrept locul Celui Viu şi Adevărat. Pe toate aceste lucruri Hristos trebuie să Şi le subordoneze. Să le coboare la picioarele Sale. Adică la locul lor. Şi să ridice mai presus de toate Slava Tatălui Sfânt."

Părintele Iosif Trifa
din cartea "Talcuirea Evangheliilor"

Maria Egipteanca


Sfinţii Zosima şi Maria Egipteanca

Sfântă Maica Noastră Maria Egipteanca a fost o pustnică din deşert care s-a pocăit după o viaţă de prostituată. Ea a trăit în secolul al VI-lea şi a adormit în 522 într-un mod vrednic de remarcat. Biserica o prăznuieşte în ziua adormirii, adică în 1 aprilie; pe lângă aceasta, ea este pomenită în Duminica Sfintei Maria Egipteanca, adică în a cincea duminică din Postul Mare.



Viaţa

Ea şi-a început viaţa ca o tânără care-şi urmează pasiunile trupeşti, fugind în Alexandria, departe de părinţii ei, la vârsta de 12 ani. Acolo a trăit o viaţă de prostituată timp de 17 ani, cu toate că adesea refuza banii bărbaţilor cu care mergea, trăind mai degrabă din cerşit şi din torsul inului.

Însă, într-o zi a întâlnit un grup de bărbaţi care vroiau să călătorească pe mare, spre Ierusalim, ca să se închine Sfintei Cruci. Maria a mers cu ei în această călătorie, seducându-i pe rând de dragul distracţiei. Dar când grupul a ajuns la Ierusalim şi au mers la biserică, Maria a fost oprită să intre în aceasta de o forţă nevăzută. După trei încercări nereuşite, ea a rămas afară, în curtea bisericii, unde a văzut o icoană a Maici Domnului. A început să plângă şi să se roage din toate puterile către Maica Domnului ca să îi dea voie să vadă Sfânta Cruce; după aceea, a promis ea, va renunţa la dorinţele lumeşti şi va merge oriunde îi va spune Maica Domnului.

După această convertire din inimă de la porţile bisericii, ea a mers în deşertul de lângă Iordan unde a început o viaţă de pustinică . Ea a trăit mulţi ani doar cu trei pâini şi după aceea cu rarele verdeţuri ale pământului. Timp de 17 ani, Maria a fost chinuită de "fiare sălbatice - pasiuni şi dorinţe nebuneşti." După aceşti ani de tentaţii, totuşi, ea a depăşit tentaţiile şi a devenit ucenica Maicii Domnului.

După 47 de ani de pustnicie în singurătate, ea l-a întâlnit pe preotul Sfântul Zosima în deşert, care a convins-o să-i povestească viaţa sa. Sfânta Maria Egipteanca i-a povestit cu multă smerenie povestea ei în timpul acesta arătându-i preotului că are darul înainte vederii; ea ştia cine a fost şi cine era Zosima cu toate că niciodată nu se mai întâlniseră. La sfârşit, ea i-a cerut lui Zosima să se întâlnească iarăşi anul următor la apusul soarelui în Joia Mare pe malurile Iordanului pentru a se Împărtăşii.

Zosima a făcut exact cum i s-a cerut, cu toate că încă avea dubii legate de această experienţă mai ales că soarele apusese deja. Apoi, Maria a apărut pe malul opus al Iordanului; trecând singură, ea a mers pe apă în mod miraculos şi l-a întâlnit pe Zosima. Când el a încercat să-i facă o metanie, ea s-a tras înapoi spunându-i că un preot este mult superior şi că pe lângă această el are cu el Sfintele Taine. Maria a primit Sfânta Împărtăşanie şi a trecut înapoi Iordanul după ce l-a instruit pe Zosima referitor la mănăstirea sa şi după ce i-a dat iarăşi întâlnire în locul unde s-au întâlnit prima dată peste un an. Când el a ajuns acolo, a găsit trupul Mariei împreună cu un mesaj scris pe nisip care îi cerea să o înmormânteze şi îi spunea că murise imediat după Împărtăşanie în anul anterior (şi trupul îi fusese adus în mod miraculos acolo unde era aşezat). Astfel Zosima, uimit, a început să sape, dar a obosit curând; atunci s-a apropiat un leu care a început să îl ajute după ce lui Zosima i-a trecut frica de această creatură. Astfel, Sfânta Maria Egipteanca a fost înmormântată. Zosima s-a reîntors la mănăstire, le-a povestit tuturor ceea ce văzuse şi le-a dat multe sfaturi bune călugărilor şi stareţului de acolo. El a murit la aproape o sută de ani în aceeaşi mănăstire.

Ulterior, povestea vieţii Mariei a fost pusă pe hârtie de Sfântul Sofronie, Patriarh al Ierusalimului.

Viaţa Sfintei Maria Egipteanca este citită în Postul Mare împreună cu Canonul cel Mare Al Sfântului Andrei .

vineri, 19 martie 2010

De ce-i aşa de greu păcatul


( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

De ce-i aşa de greu păcatul,
că unul singur e de-ajuns
să nimicească-o stare sfântă
şi-un soţ ca aurul ascuns?

O, Dumnezeul meu,
plângând mă rog mereu
să mă fereşti curat
de orişice păcat! (bis)

Pot fi ani lungi de curăţie,
trăiţi în felul cel mai sfânt,
şi-ajunge un păcat, ca totul
să cadă nimicit şi-nfrânt.

Pot fi îmbrăţişări şi lacrimi,
şi rugăciuni de neuitat;
ce mai rămân din toate-acestea
când le întunecă-un păcat?

Pot fi iubiri şi legăminte
curate şi fierbinţi ca-n cer;
ce mai rămân când le zdrobeşte
păcatul, ca un pumn de fier?

O, Dumnezeul meu, ai milă
de dragostea şi taina mea!
Cu preţul morţii şi-al vieţii
ajută-mi să le pot ţinea!

de fr. Traian Dorz

Unde este poezia?

"1. Unde este poezia pe care v-o oferă lumea astăzi vouă, celor ce căutaţi în ea iubirea, frumosul, adevărul, sublimul?
Iată ce pleavă şi nisip vă oferă lumea şi arta ei sub numele divin al poeziei!

2. Ce este poezia lumească? O îngăimare de cuvinte fără şir şi fără sens, fără noimă şi fără valoare. Dacă cel ce le-a compus nu le-ar citi din carte, ci l-aţi auzi vorbindu-le singur, v-aţi face trei cruci şi v-aţi ruga cu milă pentru el ca pentru unul care şi-a pierdut mintea.

3. Unde este cântarea pe care o oferă lumea – şi ce este ea? Oare nu nişte ţipete, nişte urlete, nişte zbierete şi gemete ca ale nenorociţilor din balamuc în ceasurile lor de crize? Ori ca ale fiarelor în cuşcă, ori ca ale demonilor în iad!...

4. Iar dansurile lumeşti au devenit ca nişte trânteli, nişte strâmbături şi zvârcoliri ca ale unor bolnavi de epilipsie în stările cele mai respingătoare!
Astea sunt tot ce poate da lumea. Iată valorile ei!

5. Valorile lui Hristos însă nu se cunosc numai după strălucirea lor de moment sau după durata lor în timp, ci mai ales după folosul profund atât sufletesc, cât şi trupesc ce-l aduc şi îl lasă celor ce le caută şi le dobândesc.
Ce aur dă Hristos la fii Săi! Şi ce otravă dă lumea la ai ei!

6. Primăvara începe cu naştera din nou, răsărirea seminţei. Nimic nu răsare, nu creşte şi nu se dezvoltă fără începutul naşterii din nou. Aceasta este scânteia din care ca răsări şi se va înălţa inspiraţia mântuirii.

7. Cântarea şi poezia sunt apo creştera şi înălţarea, conducând maturizarea spre coacere şi apoi spre cules.
Aceste cicluri trebuie să se urmeze neapărat fiecare la vremea şi scopul său, după ciclurile veşnice...

8. Iată ciclurile veşnice:
Pământul, ploaia, soarele;
naştera, învierea, slava;
Tinereţea, poezia, cântarea;
Primăvara, Vara, Toamna;
- sau invers. E tot una.

9. Primăvare preţuieşte cel mai mult, căci dacă semănatul şi răsăritul este bun, - atunci bune sunt toate. Totul depinde de aceasta. Dacă sunt făcute bine şi la timp, temelia este pusă bine, iar lucrarea se poate desfăşura frumos.....

15. Nu trebuie să pierdem acum nici o secundă în ce priveşte munca şi răspunderea noastră duhovnicească.
Ce putem face acum s-ar putea să nu mai putem face niciodată!

16. Planificaţi-vă bine până ţi secunda zilei şi a vieţii. Pot fi uneori secunde de un preţ veşnic pentru noi, în unele din cele mai însemnate probleme. Atunci p secundă mai devreme poate fi mântuirea veşnică, după cum o secundă mai târziu poate fi o moarte veşnică.

17. În Psalmul 90, cel cu numărătoarea anilor, se spune şi despre numărătoarea zilelor. Ca să putem acea ani buni, trebuie să avem zile bune, iar ca să avem timp răscumpărat, trebuie să avem clipe răscumpărate.

18. Ca să pot închega o casă frumoasă, trebuie să pun frumos fiecare cărămidă în zidul ei. Una singură pusă rău, sau dacă lipseşte, strică urâţeşte totul.

19. Să nu vă plângeţi de furtuni, de încercări şi de suferinţe. Şi ele sunt necesare. Nu le urâţi, nu vă înfricoşaţi de ele, nu doriţi şi nu luptaţi să le ocoliţi, nici nu vă rugaţi să nu vină, - ci vă pregătiţi să le puteţi birui.

20. Furtuna, pentru arborii sănătoşi, este o salvare, căci în furtuni rădăcinile lor se adâncesc mai afund, unde todeauna au umezeală şi nu se usucă în vreme de secetă.
Suferinţele pentru un credincios viu sunt tot atâ de necesare. Ele adâncesc viaţa în Hristos, îi dau sevă de ispiraţie şi putere de rodire.
Doamne Duhule Sfinte, lucrează în noi toţi cu tinereţea, cu poezia, cu aceste haruri cereşti din Tine. Amin."

Traian Dorz
din cartea " Semănaţi Cuvântul Sfânt", pag. 83 -89
Editura "Oastea Domnului" Sibiu, 2010