luni, 31 august 2009

Te voi regăsi, Iisuse?

















Te voi regăsi, Iisuse
Prietenul copilăriei mele?

Sus în Ţara minunată
de doruri şi vise
împlinite
să mă pierd în Cuvântul Tău viu
fără teamă că se face târziu?

Voi simţi şi acolo
miros de fân scuturat,
parfum de levănţică înmiresmat
întins pe iarbă privind la stele?

Oare îmi vor creşte aripioare
să pot zbura printre miile de glasuri cântătoare?

Voi simţi psalmii de dor
plini de pace
peste albe flori coborând
în dimineţile calde
ce-n veci vor dăinui?

...........................

Doamne, mi-e teamă
că Te voi pierde,
că nu Te voi mai regăsi….
Sunt încă în lume
păcatul şi lumea
mi Te poate răpi!

Când trec prin văile plângerii
şi nu mai simt
miros de fân scuturat,
parfum de levănţică înmiresmat,
simt că mi se scurge cerul din palme….

Te voi regăsi, Iisuse,
Prietenul copilăriei mele?...


duminică, 30 august 2009

Sfinţenia Duminicii, Ziua Domnului s-o ţinem sfântă


Fără îndoială, duminicile nu mai sunt respectate precum erau odată. Părinţii şi bunicii noştri nu ridicau un deget în această zi, ci, mergând la biserică, ţineau duminica sfântă. Acum, mulţi creştini lucrează duminica, şi nu o fac din vreo obligaţie, ci de bună voie. Li se pare ceva firesc, normal. Nici măcar nu se gândesc că nerespectarea duminicii este un păcat mare. Nici nu se mai caută scuze pentru aceasta. Şi ce scuze s-ar găsi? Că nu avem timp! Când tot timpul este dat de Dumnezeu şi El poate să ni-l ceară înapoi în câteva secunde.
Precum poporul Vechiului Testament respecta sâmbăta, în amintirea eliberării din robia Egiptului, noi, creştinii, respectăm duminica.(Eliberarea noastră din robia lui satan. nn) Sărbătorind Învierea Domnului, duminica este perfectarea şi împlinirea sâmbetei. Prin Învierea Domnului toate s-au împlinit în lume. „Dacă Hristos n-a înviat’’, spune Sf. Apostol Pavel, subliniind importanţa Învierii Domnului pentru creştini, „zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa noastră’’ (I Cor. 15:14). Sf. Paşti mai este numit şi „a opta zi a Creaţiei”, pentru că abia după Învierea Domnului, primind harul Sf. Duh (Pogorârea Sf. Duh, Rusaliile, a avut loc tot duminica) şi posibilitatea Învierii, omul este readus pe drumul ce conduce la împlinirea scopului pentru care l-a creat pe el Dumnezeu, adică viaţa veşnică în Împărăţia Lui. Dacă prin căderea omului primordial am fost alungaţi din rai, prin Învierea Domnului porţile lui ne sunt redeschise.
Ateistul Voltaire, în mândria lui nebună, a prezis căderea creştinismului. Pentru a se grăbi căderea creştinismului, spunea el, trebuie să se înceapă cu distrugerea duminicii. Un lucru a înţeles el bine, şi anume importanţa duminicii pentru creştini şi creştinism. Duminica este „ziua Domnului’’, adică o zi dedicată Lui. Umblăm după multe griji o săptămână întreagă, dar duminica trebuie să oprim lumea din noi şi din afara noastră şi să ne întoarcem spre cer şi către cele cereşti. Dacă nu facem aceasta nici duminica, n-o facem deloc şi devenim oameni ai lumii acesteia, materialişti şi trecători, sufleteşte morţi.
Teoria lui Voltaire a fost pusă în practică cu toată înverşunarea de către comunişti. Cât de mult urau ei adevărata duminică! O acceptau ca zi de odihnă şi de distracţie, dar nu ca zi sfântă, dedicată lui Dumnezeu.
În perioada postdecembristă se planificau în şcoli diverse activităţi duminica dimineaţă, în timpul Liturghiei, sau chiar în Săptămâna Mare, ca nu cumva copii să meargă la sfânta biserică. Şi cu toate acestea, comuniştii nu au putut distruge duminica, ziua Domnului.
Minunată este povestea ţăranului care a refuzat să lucreze duminica, pentru că voia să meargă la biserică şi să respecte sfinţenia duminicii. Dar când a fost ameninţat cu moartea, el a ieşit la arat. Ofiţerul de securitate a venit să verifice dacă era la lucru şi, spre mirarea lui, l-a găsit pe câmp. Dar, venind mai aproape, a văzut că ţăranul, bun creştin, avea pe plug o lumânare aprinsă şi cânta pe dinafară cântările Liturghiei.
Nu, din afară duminica nu poate fi stârpită, iar forţa coercitivă nu este eficientă în demolarea creştinismului şi a zilei lui sfinte. Dar există alte forţe care pot să afecteze sfânta zi a duminicii şi aceste forţe provin din interior, chiar de la creştini. Creştinii pot să desfiinţeze duminica prin lipsa lor de credinţă, de interes pentru cele sfinte şi printr-o surprinzătoare nepăsare pentru propria lor mântuire.
Forţa exterioară nu poate desfiinţa ziua duminicii, dar importanţa ei poate fi diminuată sau chiar desfiinţată prin seducţia la care sunt supuşi creştinii. Lumea modernă, sau post-modernă, ne seduce ca să nu mai respectăm duminica. Activităţi culturale şi sportive, evenimente politice etc. sunt programate pentru ziua de duminică, chiar dimineaţa. Unele dintre ele sunt pregătite chiar de creştini, pentru poftă de profit. E drept că aici şi acum (nu ca pe timpul comunismului) nu ne obligă nimeni să participăm la aceste activităţi, dar ispitiţi fiind, cedăm păcatului şi o facem.
De multe ori, frecventarea bisericii se face doar când nu este altceva „mai bun” de făcut. Triumful neguţătorilor de duminică dimineaţa este o pierdere pentru ziua Domnului şi a creştinismului. Să ne amintim, însă, că neguţătorii de duminică nu negociază numai marfa lor, ci şi mântuirea sufletelor noastre.
Este timpul să ne luăm credinţa în serios. Să ne amintim că duminica este o zi sfântă şi să o respectăm ca atare. Nerespectarea ei este un păcat, prin care noi ne punem propria mântuire în primejdie şi prin care sabotăm biserica şi credinţa. Participarea la Sf. Liturghie nu este ceva opţional pentru creştin, ci obligatoriu. Iar sufletele noastre au nevoie de această hrană spirituală pe care o primesc în Sf. Biserică de la Sf. Liturghie, duminică dimineaţa. Mai ales în timpurile acestea, secularizate (iubitoere de iluzii materiale) n.n ) şi păgâne, avem nevoie de un suflet puternic, adăpat la cele sfinte, ancorat în credinţa în Dumnezeu şi reîmprospătat de sfinţenia duminicii, căci altfel, pus la încercările ispitelor multe, sufletul se pierde prea uşor în „mulţimea păcatelor”. Când nu respectăm duminica, afectăm nu numai propria noastră mântuire, ci şi întreaga creştinătate. Să ne aducem aminte că, atunci când nu respectăm duminica şi sfinţenia ei, ne facem tovarăşi celor care, de diavol îndemnaţi, luptă ca singura religie adevărată, ortodoxia, să fie eliminată. Mântuirea noastră începe cu noi înşine, precum şi salvarea duminicii, zi dedicată Domnului, iar cu ea şi întărirea creştinismului.

- Articol publicat în buletinul parohial "Buna Vestire", Iuly 31, 2009, SAINT MARY, ROM. ORTH. CHURCH, scris de Pr. Cristian Cătălin Petrescu -

sâmbătă, 29 august 2009

Rană de iubire


Iată-mă iar
Prin versuri hoinar,
cutremurat uşor
de-un sfânt fior…

Am rană-n piept…
Dar încă aştept
Pe toţi cei dragi
de păcat ferecaţi
Să-i strâng la piept,
numindu-i fraţi...

Să cântăm cu-n singur glas,
Să bem Apă dintr-un Vas.
Să uite toţi de ceata lor,
Să avem iar acelaş zbor!

Printre picurii de Rouă
Toţi s-avem o viaţă nouă!
S-avem linişte şi pace,
Harul Sfânt să ne îmbrace!

Ca pe drumul mântuirii
Să cântăm Imnul Iubirii,
Fără lacrimi răvăşite,
Fără inimi părăsite...

Doamne, fă ca-n timpul vieţii
Să prind zorii dimineţii
Când toţi cu o inima curată
Să strigăm spre Tine: ,,Tată!”...
Doamne, ştiu că poţi!
Te rog, învie-ne din morţi!
Fă ca dragostea frăţească
De la sine să vorbească.
Ca să vadă orşicare,
De la mare depărtare,
Lacrimi doar de fericire,
Părtaşie şi-mplinire…

Amin

Întrebări - tu cum răspunzi? ( III )


- "...Tu mi-ai şoptit: Îţi mulţumesc, dar oare o să ţie?
Dup-o-ncercare, dup-un an ori dup-o ispitire, nu va ajunge-o vorbă-n van şi-un vis a ta iubire?..."
(Traian Dorz - poezia "Ţi-am spus, Iisuse" )
- Un om şi-a riscat viaţa, înotând printre nişte valuri uriaşe şi puternice ca să salveze pe un tânar care fusese dus de valuri în larg. După ce tânărul şi-a revenit din aceasta experienţă zguduitoare, s-a adresat cu recunoştiinţă omului care îi salvase viaţa:
-Mulţumesc pentru că mi-ai salvat viaţa!
Omul s-a uitat ţintă în ochii tânărului şi i-a spus…
-Mă bucur că te-am putut salva! Acuma te rog însă să traieşti viaţa în aşa fel încât să fie meritat sacrificiul şi pericolul la care m-am expus salvându-ţi viaţa.....
Mă întreb mereu…Trăim noi în aşa fel încât să se fi meritat Jertfa Domnului Iisus?
- „Vino, Doamne, şi fă Tu în mine şi cu mine ce eu am tot încercat să fac fără Tine, sau încercând să Te transform în sluga dorinţelor mele care mă afundau şi mai mult în suferinţă şi nedumerire! Vino, Doamne! Iată, mă dau în mâinile Tale care m-au zidit şi Te rog, învaţă-mă să fac voia Ta! Sunt gata să Te ascult! Ajută neputinţei mele!”.
Dacă rostind rugăciunea de mai sus, simţim împotrivire lăuntrică, este momentul să ne întrebăm ce anume nu putem?
- Toma D’Aquino, spunea printre altele: "Am pe prietenul meu în mine şi eu sunt cu el. "
Putem spune şi noi la fel despre Domnul Iisus, cel care ne-a spus atât de frumos: " Voi sunteţi prietenii Mei"? (Ioan 15, 14)
- Bunătatea este capacitatea ta ca atunci când ceilalţi au greşit, sau sunt răi cu tine, să le zâmbeşti amabil, cu delicateţe şi să fii bun cu ei.
Câţi dintre noi ar face lucru acesta…..?
- Fiecare dintre noi are amintiri despre prieteni care ne-au dezamăgit. Care este motivul pentru care se ajunge aici?
Cât de vinovaţi suntem noi?
- Păstrez resentimente din ziua precedentă? Am învăţat eu, oare, că a iubi înseamnă a ierta deplin, deplin?...
- Ce urme , ce miresme las în urma trecerii mele printre semenii mei? Am îcălţămintea Evangheliei păcii? Port cu mine parfum de Cer?
- Iubirea din sufletul meu reprezintă Adevărul?
Adevărul din mintea mea oglindeşte Iubirea?
- Care îmi este dorinţa cea mai ascunsă a inimii? E ceva după voia Lui Dumnezeu?...

Întrebări - tu cum răspunzi?...

Întrebări - tu cum răspunzi? ( II )


joi, 27 august 2009

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XIII )

- ”Nu lucraţi uşuratic, nu umblaţi oricum şi nu vorbiţi orice, dacă spuneţi că vă temeţi de Dumnezeu şi dacă vă numiţi lucrători ai Lui. Nu călcaţi în picioare sufletele. Nu dispreţuiţi tineretul. Nu batjocoriţi femeile. Nu jigniţi fraţii. Nu vă îngâmfaţi faţă de nimeni. Nu vă socotiţi cei mai vrednici. Nu vă lăudaţi cu meritele voastre, chiar dacă le aveţi. Nu vă socotiţi stăpânii adunării. Dacă aţi suferit şi aţi muncit pentru o adunare, oare voi aţi câştigat-o - sau Hristos? Oare voi aţi murit pentru ea - ori El? Oare a voastră este - ori a Lui? Oare dacă n-aţi fi voi ar pieri ea, ori dacă n-ar fi Hristos?
Lucrarea lui Dumnezeu nu este distracţie religioasă, ci este cruce, muncă şi jertfă cutremurătoare şi plină de răspundere. Cel care nu poate umbla curat şi serios - acela să stea acasă. Treziţii pe cei uşuratici şi nu vă mulţumiţi numai să cântaţi, ca să nu ajungeţi numai să plângeţi!
Cine nu-i în stare să sufere pentru Hristos, să nu vorbească de El. Şi cine nu poate să se supună cu ascultare rânduielilor Lucrării Domnului, să nu intre în ea. Oricând nu mai poate fi cum trebuie, mai bine să plece pe faţă şi de tot . Nu numai în lucrul Domnului, dar chiar în tot ce face şi la locul său de muncă, să aibă totdeauna trează conştiinţa răspunderii pentru tot ceea ce face şi să lucreze atent, ca pentru Domnul. Cine este neserios, nepăsător, necinstit, nepunctual, acela este mai rău decât un necredincios şi nu poate fi vrednic de nimic.
Fără conştiinţa răspunderii nu poţi fi ostaş al lui Hristos. “ (Traian Dorz - “Dreptarul învăţăturii sănătoase” – capitolul “Despre conştiinţa răspunderii”)
- "Nu-i critica şi nu-i judeca pe ceilalţi oameni – priveşte-l pe fiecare ca pe un înger, îndreptăţeşte-le greşelile şi slăbiciunile lor si osândeşte-te numai pe tine ca pe cel mai rău păcătos. Acesta este primul pas în orice fel de viaţă duhovnicească." ( Din cartea, „Ne vorbeşte Părintele Serafim Rose. Scrisori misionare”,
Editura Bunavestire, 2003 )
- " Nu vrei sa pătimeşti? Înseamnă că nu vrei să urci. Dacă cineva nu vrea să îndure necazurile, atunci să nu îndrăznească să ceară har de la Dumnezeu....roagă-te cu osârdie Domnului, ca să-ţi poată deschide porţile Luminii. Nimeni nu poate să înţeleagă Adevărul, dacă nu i se dăruieşte înţelegerea de către Dumnezeu Însuşi, Care a descoperit-o fiecăruia dintre cei ce L-au căutat cu rugăciune şi dragoste." ( Părintele Iosif Isihastul )
- "Vorbeşte numai ce ştii bine că este aşa. Întâi cercetează bine dacă un lucru nu ştii sigur că este aşa sau altfel şi apoi îl rosteşte cu gura ta. Nu cumva cineva să te prindă cu un cuvânt pe dos, căci din pricina acestuia va lepăda toată vorbirea ta....
Vorbeşte altora ceea ce tu însuţi trăieşti. Şi nu căuta să mături în faţa porţii vecinului tău câtă vreme la tine este nemăturat.
Întâi fii tu, apoi cere altora să fie. Întâi fă tu, apoi cere altora să facă. Altfel nimeni nu te va crede serios - ci toţi te vor vedea că eşti doar un flecar" ( Traian Dorz )
- Nu te opri niciodată la faţa unui vorbitor - ci mergi până la glasul lui.
Si du-te, pe glasul lui, până la inima din care iese acest glas - pentru că este scris: din prisosul inimii grăieşte gura.
Şi numai dacă în inima aceea vei vedea cele şapte stele, cele şapte virtuţi, cele şapte roade ale Duhului Sfânt - abia atunci să asculţi ce grăieşte.
Şi să crezi ce asculţi." ( Traian Dorz )
- În viaţă, nu este important doar sa obţii, ci şi cum obţii! Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţi, însă, fură, gândindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!
În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul.
În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decat îmbogăţind pe altul.
- "Smerenia este temelia tuturor virtuţilor evanghelice. Ea este atât de trebuincioasă pentru mântuire, cum este respiraţia pentru viaţa omului. Toţi sfinţii prin diferite căi s-au mântuit, dar fără smerenie nimeni nu s-a mântuit şi nici nu poate să se mântuiască. De aceea, tot cel ce vrea să se mântuiască, trebuie să se socotească din toată inima înaintea lui Dumnezeu, ca cel mai de pe urmă între oameni şi pentru orice păcat să se condamne pe sine, iar nu pe alţii" ( Sfantul Paisie de la Neamt (Velicicovski))
- Când începi un lucru, să nu te laşi până nu-l sfârşeşti. Neterminarea lui dă senzaţia de neputinţă.
Nu zice "vreau să pot", ci "pot". Totul se poate. Dacă vei spune mereu "nu pot", vei deveni într-adevăr un neputincios.
Nu rosti cuvântul "imposibil". Ce nu poţi face, roagă pe Dumnezeu, şi dacă e după voia Lui, imposibilul va deveni posibil.
- De multe ori ne întrebăm:
De ce Dumnezeu nu ne răspunde?
De ce Dumnezeu păstrează uneori tăcerea?
Mulţi ne-am dori ca Dumnezeu să ne răspundă ceea ce dorim noi să auzim... Dar nu este aşa.
Dumnezeu ne răspunde chiar şi prin tăcere!
Trebuie să învăţăm să ascultăm.
Tăcerea Lui divină este menită să ne spună, fără cuvinte, că El ştie ce face.
Şi în tăcerea Sa ne spune cu iubire:
AI ÎNCREDERE ÎN MINE... !
- Să avem în fiecare dimineaţă o inimă smerită şi un gând curat: să facem totul pentru Dumnezeu, nu din interes egoist, nu de ochii oamenilor.


Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( I )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( II )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( III )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IV )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( V )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( VIII )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( IX )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( X)
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XI )
Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XII )

miercuri, 26 august 2009

CONCURS - ,,CINE STIE, CASTIGA!" ( II )

Cu siguranţă că fiecare dintre voi aţi văzut tristeţea din ochii unui copil care işi doreşte un lucru, o jucărie sau o hăinuţă dar care părintii lui nu işi permit să o cumpere pentru el. Este trist că uneori părinţii nu pot cumpăra nici măcar un minim de rechizite şi cărţi…
De aceea am hotărat ca în cadrul acestui concurs să ajutăm un copil sau mai mulţi să poată începe şcoala având în ghiozdan un minim de rechizite.
Pe cheltuiala mea, voi suporta toate cheltuielile, pentru ca un copil sau mai mulţi, să înceapă bucuroşi anul şcolar, tot ce trebuie să faceţi voi este să participaţi la acest “concurs” care se va desfăşura în perioada 26 August – 10 Septembrie, al cărui premiu îl veţi primi din mâna lui Dumnezeu, pentru o faptă bună.

Proba de “concurs” constă în continuarea de către voi a următoarelor gânduri:

“Am avut curaj să visez frumos, şi să mă bucur de visul meu. Dar cel mai mult m-am bucurat de împlinirea visului...
Dumnezeu ne răsfaţă atunci când ştim să fim copii...
Am mai învăţat o lecţie: pentru trei minute cât redevenim copii, pentru trei minute de vis, Dumnezeu ne dă trei zile de Vis...
Îndrăzniţi să visaţi! Mereu va fi în preajmă cineva care vă va şopti că visul se va împlini...”


Mărturisiţi sincer care a fost cel mai frumos vis pe care Dumnezeu l-a împlinit în viaţa voastră. ( Nu cer detalii amănunţite dar nici să scrieţi doar două trei rânduri)

Fiecare comentariu mă va obliga să pun deoparte special pentru acest concurs 2 lei.
La finalul concursului se va trage linie şi vom vedea dacă vom face fericit un copil sau mai mulţi. În acest moment preţul rechizitelor în librări şi supermaketuri este:
- ghiozdan - de la 14,90 lei;
- caiete romana/matematica A5, cu 48 de file - de la 0,5 lei/bucata; caiete A4, cu 60 de file, de la 1,3 lei/bucata;
- caiete biologie, geografie, muzica - de la 0,48 lei/bucata;
- coperti manuale si caiete, diferite marimi si culori - incepand de la 0,45 lei/bucata;
- agenda - de la 3,99 lei;
- pix - de la 1,49 lei, pix cu gel - de la 1,79 lei;
- creion mecanic (12 mine rezerva) - de la 3, 99 lei;
- stilou - de la 4,99 lei, set rezerve cerneala (40 de bucati) - de la 2,99 lei;
- radiera - de la 0,50 lei (trei bucati)
- penar - de la 3,99 lei;
- creioane colorate (12 bucati) -2,49 lei/cutia;
- acuarele (sase culori) - 6,99 lei;
- bloc de desen (16 file) -1,99 lei;
- set doua blocuri de desen, acuarele (10 culori) si pensule (12 bucati) - 12,90 lei;
- trusa de geometrie (opt piese) - 4,99 lei.

" 70 x 7 "



Se întâmplă de multe ori să simţi cum semenul tău abuzează în mod grav şi repetat de bunătatea, sinceritatea şi dragostea ta. În astfel de cazuri, unui copil al lui Dumnezeu i se cere calm, foarte mult calm şi răbdare. A răspunde cu aceeaşi monedă, a te răzvrăti, înseamnă a fi mai rău ca el. Firea răzbunătoare nu-i caracterizează pe creştinii adevăraţi.


În cartea lui Iov, cap. 36, v. 18 şi 21, suntem atenţionaţi: "Supărarea să nu te împingă la batjocură...", "Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău".
Pentru a trece cu uşurinţă peste astfel de stări, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să căutăm înţelepciunea, deoarece: "Înţelepciunea face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile" (cf. Pilde 19, 11)

A ierta pe semenul nostru dovedeşte dragoste din partea noastră şi totodată ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu.
Poate că acel care ne-a jignit sau a abuzat profitând de bunătatea, sinceritatea şi dragostea noastră nu a înţeles niciodată ce înseamnă iubirea, sau atmosfera în care trăieşte a făcut să înţeleagă greşit iubirea. În faţa unor astfel de oameni, noi, trebuie să fim o pildă şi poate că prin purtarea noastră calmă, blândă şi iertătoare îi vom aduce pe calea cea dreaptă. "...Limba înţelepţilor aduce vindecare"; "Un răspuns blând potoleşte mânia" (cf. Pilde 12, 18; 15, 1)
A întoarce obrazul atunci când eşti lovit, a ierta pe cel care te urăşte, a uita cuvântul jignitor al semenului tău, este cel mai minunat exeplu pe care-l putem da noi celor care nu cunosc dragostea şi bunătatea lui Dunezeu.


În cap. 18, v. 21 – 35, din Evanghelia Sf. Ev. Matei, învăţăm o primă lecţie a iubirii – 70 x 7:

21. Atunci Petru, apropiindu-se de El, I-a zis: Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi-i voi ierta lui? Oare până de şapte ori? 22. Zis-a lui Iisus: Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte. 23. De aceea, asemănatu-s-a împărăţia cerurilor omului împărat care a voit să se socotească cu slugile sale. 24. Şi, începând să se socotească cu ele, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. 25. Dar neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copii şi pe toate câte le are, ca să se plătească. 26. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot. 27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. 28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator. 29. Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti. 30. Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria. 31. Iar celelalte slugi, văzând deci cele petrecute, s-au întristat foarte şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. 32. Atunci, chemându-l stăpânul său îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. 33. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? 34. Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. 35. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre. “


* Cât de mare a fost datoria pe care Dumnezeu ne-a iertat-o fiecăruia dintre noi?:

- Imposibil de contabilizat, imposibil de plătit!

* Dacă aşa stau lucrurile, atunci cine a plătit în locul nostru?

- Domnul Iisus Hristos, pe Crucea Golgotei a plătit preţul întreg.

* Ce avem de făcut în continuare?

- Să ne însuşim lecţia învăţată, să iertăm şi noi celor ce ne greşesc. Hotărârea de a nu ierta înseamnă că în inima ta nu este încă Hristos


Să cerem deci de la Dumnezeu înţelepciune, pentru a nu folosi nicodată cuvinte nechibzuite care pot rănii şi provoca durere.
Să spunem "DA" iertării! Atunci când ierţi, inima ta începe să bată în ritmul inimii lui Dumnezeu.


marți, 25 august 2009

O ICOANĂ GRĂITOARE


"Să ne închipuim că suntem în lanul de grâu. Carul încărcat cu snopi trece scârţâind din toate încheieturile, lăsând urme adânci, de-a lungul holdelor pe unde trece.
Noi mulţumim lui Dumnezeu şi-L preamărim, lăudându-L pentru roada bogată cu care ne-a binecuvântat şi pentru timpul bun ce ne-a dat, rugându-L să ne ajute până ce şi ultima claie de grâu va fi adusă acasă; iar plugarul să se bucure atunci cu mare veselie, că-şi vede roada strânsă grămadă în ograda sa.
Ce icoană minunată a binefacerilor cereşti, este pentru noi carul încărcat cu snopi! Din leagăn şi până la mormânt, noi suntem înzestraţi neîncetat cu darurile scumpe ale lui Dumnezeu.
Fiecare zi ne-a adus un snop de binecuvântări. Ce ne-ar fi putut dărui Dumnezeu mai mult decât ne-a dăruit? El ne-a încărcat zilnic cu binefaceri, ocrotindu-ne necontenit cu dragostea Sa.

Să ne închinăm bunătăţii Sale şi cu inima plină de bucurie să-I mulţumim întotdeauna.
Dar, ah, carul încărcat cu grâu mai are şi un alt înţeles.
În timp ce Dumnezeu ne încarcă cu darurile Sale, noi îl încărcăm cu păcatele noastre.
În timp ce El ne îngrămădeşte mereu, unul după altul, cu snopii dărniciilor Sale, noi îl îngrămădim, rând pe rând, cu faptele noastre rele, până ce povara păcatelor noastre ajunge de nesuportat.
Şi El strigă atunci cu glas tare de sub povara păcatelor noastre, zicându-ne: „Sunt stropşit de voi (de păcatele voastre), precum este stropşit pământul de carul încărcat cu snopi".

Textul nostru începe cu „iată".
Cuvântul „iată" este în Biblie ca firma unei prăvălii ce atrage atenţia. Oriunde întâlnim în Sfânta Scriptură cuvântul „iată", să luăm aminte, fiindcă el arată că acolo ni se spune un lucru la care trebuie să privim cu toată grija.
Acest „iată" este ca un sol care stă pe treptele casei înţelepciunii şi strigă: „ Veniţi înăuntru, voi inimilor înţelepte şi ascultaţi glasul Domnului!".
Să ne deschidem şi noi ochii, ca să vedem şi să ne rugăm ca Duhul Sfânt să-şi croiască drum prin ochii noştri şi prin urechile noastre, să ne dea pocăinţa, şi scârba de noi înşine să ne cuprindă cu putere, pentru ca să urâm păcatul şi să nu-l mai făptuim, ci să umblăm în neprihănire înaintea Dumnezeului nostru milostiv.

Desigur, ceea ce s-a spus mai sus despre greutatea cu care păcatul apasă pe Dumnezeu, este o icoană de vorbire.
Fiindcă Dumnezeu nu poate fi apăsat de oameni. Oricât de multe păcate ar făptui cineva, acestea nu pot să tulbure pacea desăvârşirii dumnezeieşti, ori să aducă vreun val de nemulţumire în liniştea cerească.
Dar El vrea să facă pe oameni să înţeleagă ceea ce este păcatul înaintea Sa, de aceea vorbeşte în chip obişnuit, în graiul nostru, ca să putem pricepe în chip desăvârşit ceea ce ne spune.
După cum bunicul vorbeşte nepoţeilor săi după mintea lor, ca să-l poată pricepe, tot aşa şi Domnul, se pogoară la înţelegerea noastră.
În Cuvântul Său, ne vorbeşte în graiul nostru, şi în cuvintele noastre, pentru a descoperi acestei lumi slăbănoage şi neştiutoare, tainele cerului şi binefacerile dragostei Sale pentru noi toţi.
Cum se îndoaie osia la un car şi roţile scârţâie de povara cea mare, aşa zice Domnul că este împovărat, gârbovit de păcatele oamenilor, până ce strigă, fiindcă nu mai poate suferi răutăţile acelora care păcătuiesc împotriva Lui.

Să cercetăm pe rând cele de mai sus.
În primul rând, ceea ce ni se descoperă lămurit e faptul că păcatul este foarte dureros şi apăsător pentru Dumnezeu.
Uimeşte-te, cerule, şi minunează-te, pământule, că Dumnezeu vorbeşte, spunând că este apăsat şi stropşit de păcat, dar nicăieri nu se spune că întreaga Creaţie ar fi o povară pentru Cel Prea înalt.
Iată insulele sunt ca nişte fire de praf înaintea Lui.
Nici soarele, nici luna, nici stelele, nici toate planetele mari şi toate corpurile cereşti pe care le-a creat Atotputernicia Sa, nu L-au costat mare lucru.
Dumnezeu, Care ţine pământul şi Care cârmuieşte întreg universul, niciodată nu oboseşte.
Nu poţi găsi nici cel mai mic semn undeva, care să arate că grija şi conducerea lumii (a Universului) ar obosi pe Dumnezeu.
El veghează ziua şi noaptea. Puterea Lui o simţim în fiecare clipă. El face să răsară luceafărul dimineţii la timpul său.
El e temelia pământului şi El ţine piatra cea din capul unghiului. El le poartă toate cu puterea mâinii Sale şi nimic nu stă şi nu mişcă fără ştirea Lui... El arată locul unde trebuie să se ivească zorile şi desparte întunericul de umbra nopţii.

Cum într-un moment se cufundă spuma în valurile apei care o poartă, şi cum dispare o piatră aruncată în apă, aşa ar dispare pe totdeauna întreagă lumea, dacă Dumnezeul cel veşnic n-ar ţine-o cu mâna Sa.
Această lucrare fără sfârşit nu împuţinează nici decât puterea Lui Dumnezeu; nu există oboseală pentru El, şi nici nu poate fi vorba de o istovire a Lui.
El a făcut şi pune în mişcare toate lucrurile, cu toate acestea ele nu-I sunt o povară, căci sunt ca o nimica pentru El.
Însă, ciudat, neânţeles şi nespus de ciudat, minune a minunilor:
păcatul este o povară pentru Dumnezeu, deşi lumea, universul întreg, nu-i este!
Fapta rea îl apasă pe Cel Prea înalt, cu toate că greutatea întreagă a conducerii lumii este pentru El, numai ca un fir de praf într-o căruţă.
Ah, oameni nesocotiţi! Voi luaţi păcatul drept un lucru de nimic; glumiţi cu păcatul (Proverbe 14, 9).
Şi voi, fii ai lui Veliar îl luaţi drept o plăcere şi ziceţi: „El nu bagă de seamă... El nu observă... El nu ştie... şi dacă ştie, El nu se sinchiseşte de păcatele noastre...
Dar învăţaţi din Cartea lui Dumnezeu, că n-aveţi dreptate şi sunteţi departe de adevăr când gândiţi astfel.
Păcatele voastre sunt pentru El mai mult decât dureroase, mai mult decât o greutate şi o povară - îi sunt mai apăsătoare; ca un car supraîncărcat cu snopi, aşa este apăsat El, copleşit peste măsură şi strivit de păcatele oamenilor."

Sursa: din cartea fr. învăţător Ioan Marini, "Păcatul", editura "Oastea Domnului" Sibiu

luni, 24 august 2009

Ce frumoasă e copilăria!!!...Mi-e dor de inocenţa ei....


Copilăria mea începe

Cu lacrimi de blândeţe...

Iar picăturile prelinse

Dau viaţă florii mele din obraz.

Îmi aduc aminte cum eram

doar un copilaş plăpând.


Timpul greu trecea,

dar eu spuneam ades:

,,Frumoasă eşti, copilăria mea!”

Când plângeam atunci

Nimeni nu asculta,

,,Că aşa plâng copiii, din nimic”

Şi-atunci, privind munţii şi dealurile,

Credeam că eu visam,

Cu mii de picături dansam

În plânsul de dor al ploii

Copilăriei mele,

uneori fără curcubee...

( M. S., 10 ani )



Frumoasă eşti, copilăria mea!

Eşti dulce ca o căpşună.

Lumea fluturilor tu îmi arăţi

Şi a-tunci totul e minunat!


Poate nu sunt bogată,

poate nu am de toate,

dar ştiu că mă-nveţi carte,

mă-nveţi să mă descurc

când nu voi mai fi copil.


Toate amintirile

mi le pun sub pernă,

iar pătura îmi va fi fericirea

pe care am avut-o...

O voi broda cu vise

Zi şi noapte.

Aşa ştiu că-mi continui copilăria.

( M. D., 10 ani)


PS. Mi-aşa de dor de creaţiile elevilor mei!...De inocenţa lor...

Mi-e dor de copilărie...


vineri, 21 august 2009

„Poezia şi cântarea în slujba Domnului...“


„Poporul nostru este un popor iubitor de poezie şi de cântare. Poezia şi cântarea sunt un dar special al poporului nostru. Numai că acest dar trebuie atras şi el în slujba Domnului... Scripturile spun că lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările îngereşti (Apoc. 14, 2-5). Cântări de slavă lui Dumnezeu trebuie să răsune neîncetat şi în lumea aceasta. Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumne-zeu Duhul Sfânt ne-a învrednicit – şi ne învredniceşte – pe noi păcătoşii cu atâtea daruri şi cu atâtea binecuvântări încât, oriunde ne-am întâlni două sau trei suflete, ar trebui să cântăm cântări de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Pământul împreună cu cerul ar trebui să laude neîncetat pe Domnul. Cântările noastre ar trebui să se împreune neîncetat cu cântările cerului. Aşa erau creştinii cei dintâi. Ei petreceau în cântări duhovniceşti, ascultând porunca apostolului Pavel (Efes. 5, 18-19)... Cântarea religioasă era la început pe buzele tuturor. Făcea parte din viaţa creştină. Era o lipsă sufletească, pentru că oamenii erau plini de Duhul Sfânt. Erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu, de aceea simţeau lipsă de a-L lăuda neîncetat pe Dumnezeu prin cântări de slavă şi mărire... În decursul vremii, cântarea religioasă s-a răcit şi ea şi s-a stins mereu. Azi, cântarea religioasă a ieşit parcă cu totul din lume. A rămas numai în Biserică. Parcă a scos-o cineva din lume şi a încuiat-o numai în Biserică. Viaţa creştinilor de astăzi nu mai răsună de cântări religioase, ca la începutul creştinismului. De ce? Vom aminti câteva pricini:
1. Pentru că a slăbit creştinismul. Au slăbit râvna şi duhul creştin – şi în măsura asta a slăbit şi s-a stins cântarea religioasă. Azi e plină lumea de cântări lumeşti, pentru că e plină lumea de oameni lumeşti. Au amuţit cântările duhovniceşti, pentru că s-au rărit oamenii duhovniceşti (Rom. 8).
2. A doua pricină este greşeala că în biserică şi afară din biserică nu s-a lăsat cântarea religioasă să fie a tuturor şi să aparţină tuturor. Cântarea religioasă a devenit cântarea bisericească, iar cântarea bisericească a fost închisă în strană. La început, biserica a fost o biserică cântătoare. Cânta întreg poporul... Slujbele bisericeşti sunt astfel întocmite ca să cânte tot poporul. Însă, în decursul timpului, cântarea bisericească s-a luat din gura poporului şi s-a dat exclusiv stranei. În felul acesta, poporul a ajuns să stea pasiv la slujbele bisericii. Eu cred că nu e bine acest lucru. Sectarismul câştigă aderenţi tocmai prin cântarea religioasă comună. La noi, a început a prinde credinţa greşită că cântările bisericeşti ar aparţine exclusiv diecilor. S-a întâmplat şi aicea ceea ce s-a întâmplat cu Evanghelia şi Biblia. Până în zilele noastre s-a păstrat credinţa greşită că Evanghelia este o carte sfântă ce trebuie să stea numai pe masa sfântului altar, ferecată în cât mai mult aur şi argint şi că e păcat să iasă în lume... e păcat să citească în ea altcineva decât preotul... Se mai află şi azi destui nesocotiţi care strigă că Biblia e o „carte pocăită“. Să nu te vadă cumva citind în ea că strigă după tine că eşti „pocăit“. Aşa s-a întâmplat şi cu cântarea religioasă... Cum te aude cineva cântând vreo cântare religioasă, strigă după tine că eşti „pocăit“, adică sectar... Ce creştinism teribil! Cântarea religioasă este o descărcare sufletească. Un om plin de Duhul Sfânt simte o lipsă să-şi descarce şi prin cântare acest prisos sufletesc. Şi, iată, am ajuns vremile când această descărcare sufletească să fie batjocorită şi prigonită. Eşti „creştin“ bun numai până când îţi „descarci“ sufletul răgând cântecele diavolului... Ce „creştinism“ teribil! Cântarea religoasă, cântarea bisericească trebuie să aparţină tuturor! Toţi avem nu numai dreptul, ci şi datoria să-L lăudăm pe Domnul şi prin cântări de slavă şi mulţumită lui Dumnezeu... Eu cred că fiecare creştin ar trebui să aibă Octoih, Ceaslov şi alte cărţi de cântări religioase, din care să înveţe şi să cânte astfel de cântări. Eu cred că poporul întreg ar trebui să cânte în biserică şi în afară de biserică... Ce frumos ar fi să auzi întreaga biserică cântând psalmul 135: „Mărturisiţi-vă Domnului că este Bun. Că în veac este mila Lui. Aliluia...“
3. A treia pricină a slăbirii cântării noastre religioase este o greşeală eu cred că specifică nouă, românilor. Poporul nostru este un popor plin de poezie şi cântare. Doar nici un alt popor nu mai are acest dar atât de mult ca poporul nostru. Şi totuşi se aud atât de rar cântările şi poeziile cele religioase. Eu m-am gândit mult şi de multe ori cum se face că englezii şi nemţii au atâtea poezii prefăcute în cântări şi imnuri religioase pe care le cântă şi pruncii cei mici. Englezii şi nemţii sunt popoare reci; n-au nici pe departe poezia şi cântarea românului – şi totuşi viaţa lor este plină de poezie şi cântare religioasă. Noi, un popor plin de poezie şi cântare, n-avem poezii care să cânte Jertfa Golgotei şi tainele mântuirii. Eu cred că, din următoarele pricini:
– peste hotarele noastre sufleteşti încă n-a suflat vântul Duhului Sfânt, iar poezia şi cântarea religioasă se ivesc numai pe urma acestui vânt. În măsura în care vântul Duhului Sfânt va sufla şi peste hotarele noastre, se vor ivi şi cântările duhovniceşti;
– poeţii şi compozitorii noştri n-au atras poezia şi cântarea poporului în slujba Domnului. Ne trebuie şi aici nişte oameni atinşi de suflarea Duhului Sfânt, care să se ocupe cu acest lucru... Şi ce lucruri minunate s-ar putea face şi aici. Mărturie grăitoare sunt colindele noastre. Eu nu cred să aibă vreun popor colinde aşa frumoase ca ale noastre. De ce? Pentru că în ele a pus românul nostru sufletul său religios... Colindele sunt o mărturie vie că poporul nostru ar putea da cele mai frumoase cântări şi imnuri religioase, dacă ar fi cineva să se ocupe de acest lucru... Nu s-a încercat şi nu s-a încurajat alcătuirea şi răspândirea şi a altor poezii religioase, armonizate în felul cântărilor noastre specifice – şi îndeosebi a colindelor. Puţini îşi dau seama cât de mult îi plac poporului nostru cântările alcătuite din poezii religioase....Cântarea de poezii şi psalmi versificaţi ar fi pătruns în popor cu mult mai repede şi mai adânc decât multe din cântările bisericeşti. În cântările bisericeşti sunt încă multe fraze greoaie, traduse ad-literam, de prin greceşte şi slavoneşte, cu care cam greu se deprinde poporul..."

Sursa: Foia religioasă "Lumina Satelor" nr. 44, din 28 oct. 1928, articol semnat de Părintele Iosif Trifa-

joi, 20 august 2009

Nimica nu-i mai scurt ca viaţa


Nimica nu-i mai scurt ca viaţa, dar nici mai lung nimic ca ea,
poţi ori s-o pierzi, ori să ţi-o mântui, depinde de voinţa ta,
poţi ori s-o pierzi, ori să ţi-o mântui, depinde de voinţa ta.

Nimic mai trecător ca viaţa, dar nici mai veşnic decât ea,
poţi s-o trăieşti În har sau flăcări, depinde de voinţa ta,
poţi s-o trăieşti În har sau flăcări, depinde de voinţa ta.

Nimic nu-i mai amar ca viaţa, dar nici mai dulce decât ea,
poţi face-n ea ori rău, ori bine, depinde de voinţa ta,
poţi face-n ea ori rău, ori bine, depinde de voinţa ta.

Nimic mai mărginit ca viaţa, dar nici nemărginit ca ea,
poţi fi mişel, ori poţi fi vrednic, depinde de voinţa ta,
poţi fi mişel, ori poţi fi vrednic, depinde de voinţa ta.

Nimic nu-i mai Înalt ca viaţa, dar nici mai josnic decât ea,
poţi fi ori Înger, ori un demon, depinde de voinţa ta,
poţi fi ori Înger, ori un demon, depinde de voinţa ta.

Dar de la clipa morţii tale şi până-n veci de veci vei sta
ori cu Hristos, ori cu Mamona, depinde de voinţa ta,
ori cu Hristos, ori cu Mamona, depinde de voinţa ta.

de Traian Dorz

miercuri, 19 august 2009

Pietre de hotar... ( mângâiere prin vers )

( ... am scris poezia aceasta gândindu-mă la durerea
prin care trece Sorin acum...)



Pietre de hotar
( de Eugen Serea )

Ne-ai pus, Iisus, ca pietre de hotar
Stând între efemer şi Veşnicie,
Fiinţa Ta de Taină să ne fie
Şi Cale şi-Adevăr şi Viaţă-n dar…

De-acolo, de la ultima răscruce
Necunoscută omului nicicând,
Ne luminează trecerea de gând
Doar Sângele Iertării de pe Cruce…

Fără de Tine, suntem în abis
Şi-n el nici Harul nu mai luminează
Ci arde conştiinţa pură, trează,
Că viaţa-n trup doar fum a fost şi vis…

Apasă gândul morţii peste Fire
Ca lespedea de piatră pe mormânt:
Tot cel ce nu se naşte din Cuvânt
Se-ntoarce în eterna risipire…

În inimile peşteri de tâlhari
Se vând deşertăciuni pe vieţi ucise;
Când ni se fură stelele promise
Ne răzbunăm pe mici, urâm pe mari…

Acum, când urâciuni de pustiire
Sunt până şi în Sfântul Tău Altar,
Ne mai rămân, ca pietre de hotar,
Doar crucile tăcute-n cimitire…

Dar pân-atunci, la trecerea din zori,
Ca pietre de aducere aminte
Dintr-un Iordan secat, fără cuvinte,
Adu-ne inimi roua de pe flori…

Şi zâmbetul îmbrăţişării sfinte
Ne va ascunde-n fraţi şi în surori…

marţi, 18 august 2009
Pentru Sorin M,
fratele meu în Hristos.
Slăvit să fie Domnul!


marți, 18 august 2009

Mult ne mângâie-un prieten...



Mângâierile prietenilor sunt balsam pentru orice rană...Mângâierea Prietenului Hristos e nădejdea învierii atunci când moartea ne învăluie cu ceaţa ei rece...




Mult ne mângâie-un prieten în singurătate

De aceea un prieten e mai scump ca toate.

Dar adevăratul Prieten Domnul este numai

De aceea fă-ţi-L Prieten pe Iisus acum.


Primeşte-L pe Iisus, primeşte-L pe Iisus

În El ai viaţa cea de Sus

Şi rămâi, şi rămâi cu El mereu

Să fii fiu, să fiu fiu Lui Dumnezeu.


Mult ne mângâie un bine într-o zi lipsită

De aceea fapta bună e curat primită.

Binefăcătorul care ţi-a făcut mai bine

E Iisus, primeşte-L astăzi, Harul pentru tine.


Primeşte-L pe Iisus, primeşte-L pe Iisus

În El ai viaţa cea de Sus

Şi rămâi, şi rămâi cu El mereu

fii fiu, să fiu fiu Lui Dumnezeu.


Mult ne mângâie-o nădejde într-o grea-ncercare,

De aceea o nădejde e-o comoară mare.

Dar nădejdea pentru moarte şi pentru-nviere

Numai Domnul e, primeşte-L fără-ntârziere.


Primeşte-L pe Iisus, primeşte-L pe Iisus

În El ai viaţa cea de Sus

Şi rămâi, şi rămâi cu El mereu

fii fiu, să fiu fiu Lui Dumnezeu.

Mult ne mângâie-o lumină într-o noapte-adâncă

De aceea ia lumina cât mai arde încă...

Însă Unica Lumină pentru-a morţii ceaţă

E numai Hristos, primeşte-L ca să mergi la viaţă.


Primeşte-L pe Iisus, primeşte-L pe Iisus

În El ai viaţa cea de Sus

Şi rămâi, şi rămâi cu El mereu

fii fiu, să fiu fiu Lui Dumnezeu.

( Traian Dorz )

luni, 17 august 2009

De ce Dumnezeu nu îngăduie să ne cunoaştem momentul morţii?


"Poate fiecaruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lasat vreun semn anumit după care să putem cunoaşte sosirea morţii şi să ne putem pregăti în acest fel din vreme?
La aceasta întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: "Dumnezeu n-a voit să cunoaştem ceasul cel din urma al vieţii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă şi deci oricând să fim pregătiţi!".
Însuşi Mântuitorul ne sfătuieşte astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: "privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului" (Matei 25, 13).
Totuşi, să ne închipuim că am şti dinainte ziua şi ceasul când vom muri.
Ar fi oare ştiinţa aceasta spre binele sufletelor noastre?
Nicidecum. O asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos şi cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor.
De frică, unii şi-ar pierde minţile. Alţii, dintr-o pornire de deznădejde, ştiind că numai atat de puţin mai au de trăit, şi-ar cheltui viaţa în cele mai urâte plăceri.
Nu se poate şti câţi dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet şi la judecată din urmă.
De aceea, mai bine este aşa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoaştem ceasul sfârşitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie ruşine de felul în care ne-am trăit viaţa." (Părintele Arh. Sofian Boghiu)
Omul îşi închipuie că se teme de moarte, dar se teme de neaşteptat, de explozie, de sine însuşi. Moartea? Nu! Nu mai există moarte când o întâlneşti....când trupul se destramă, atunci apare esenţialul.
Nu, nu moartea mi se pare groaznică, pentru că aşa cum spuneam în altă postare, moartea este doar un prag, e frontieră dintre două lumi....ci uitarea bruscă, monstruoasă, a celor ce au fost şi nu mai sunt, cu noi şi între noi.....Pentru a ne da seama de moarte, trebuie să ne închipuim clipele când avem nevoie de cel ce a murit. Atunci ne dăm cel mai bine seama că ne lipseşte....sau că el are nevoie de noi, deşi, nu mai este printre noi.
Cel plecat dintre cei vii este mai prezent şi mai puternic decât cel viu, dacă-i este cinstită amintirea.
Când vom fi conştienţi de rolul nostru, fie el cât de şters, de-abia atunci vom fi fericiţi. Numai atunci vom putea trăi în pace şi vom muri în pace, căci ceea ce dă sens vieţii îl dă şi morţii.

P.S.
M-am văzut nevoit să vorbesc din nou despre moarte.....
mă voi retrage câteva zile, să plâng în linişte
( alături de tatăl meu şi de de ceilalţi 7 fraţi)
plecarea pre
a devreme dintre noi
a celui care a fost fratele meu mai
mare...

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

vineri, 14 august 2009

Întrebări - tu cum răspunzi? ( II )


- "Dragul meu, ceea ce îţi spun ţie îmi spun şi mie şi le spun tuturor:flămânzii s-au scârbit de vorbe: ei vor pâine;lumea s-a săturat de predici: ea are nevoie de Hristos.Oare numai noi nu ne-am săturat?De ce nu înţelegem noi înşine ceea ce ne luptăm să-i facem pe allţii să înţeleagă!Părintele Iosif ne-a spus nouă că Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit.Ce înseamnă asta?...Prin ce va cunoaşte apoi lumea că noi suntem ai lui Hristos?"
(Traian Dorz - din cartea " Hristos modelul vieţii noastre ")

- "...a zis Iisus lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei. Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat, că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele. ( Ioan 21, 15 -17 )
Iată în aceste versete un test al dragostei pe care Sf. Ap. Petru l-a trecut. Citind aceste versete încearcă să pui în locul numelui Sf. Petru numele tău. Ce răspuns ai da tu la întrebarile Domnului Iisus ?Cât de mare este măsura dragostei tale pentru Domnul ?

- Ştii tu cât este de înalt cerul deasupra ta?
Ştii tu cât de aproape îţi este Dumnezeu?
Ştii tu că depinde numai de tine dacă înaintezi sau baţi pasul pe loc?

- Când a fost ultima oara când ai spus "te iubesc" din toată inima?
Spun " din toată inima" pentru că se poate şi să spui "te iubesc " doar ca să scapi de gura prietenei sau soţiei(soţului)
Cum trebuie să fie acel te iubesc din inimă?
Pe moment?
Permanent?

- Hristos este lângă tine. dar cine ştie cât de puţin!
Tu nu vrei să preţuieşti acest har?...Ce vei face când Se va duce El?
Nu-L lăsa să plece. Vino acum, până încă poţi...

- ,,Frate, ai tu lumina vieţii?
Soră, luminează viaţa ta?
Duce viaţa voastră în ea lumină pe unde merg paşii voştri, pe unde locuiţi, pe unde lucraţi şi pe unde vieţuiţi peintre oameni?
Nu vă întreb dacă duceţi lumină prin predicile voastre, prin vorbele voastre, prin scrisul vostru..., ci dacă purtările voastre, tăcerea voastră, lucrarea şi faptele voastre fac să se nască în alţii dorinţa după lumină şi lumina însăşi! Străluciţi voi ca nişte lumini noi în lume?( Filip. 2, 15). Doar aceasta este dovada că voi trăiţi în lumina lui Hristos: dacă luminaţi. Căci, dacă eşti soare, chiar dacă ai fi numai un ciob de sticlă, tu, până departe, te vei vedea strălucind! Lumina Lui te va face luminos.” ( Traian Dorz, ,,Hristos – Luminătorul nostru”, pag.92)