vineri, 26 iunie 2009

Psalm


Stau pe ţărm, doar eu şi luna,
faţă-n faţă cu furtuna,
gândurile tulburând,
amintirea răscolind...

Lacrimi se preling uşor
peste-al rugăciunii dor,
după dragostea curată...
-Doamne, dă-mi-o înc-o dată!

De-ale mele slabe maluri
s-au lovit atâtea valuri,
Vrând ca să Iţi şteargă Chipul,
să rămână doar nisipul.

....

Vise, amintiri şi gânduri,
azi v-arunc înspre adâncuri ,
să vă-ncece apa mării,
să vă ducă-n largul zării.

Şi-am s-o iau de la-nceput,
uitând tot ce m-a durut,
Sus privind spre-albastre zări
spre tărâmul altei mări.

Domnul meu, pentru o clipă,
Ia-mă pe a Ta aripă,
să simt dulcea legănare
în a Cerului cântare.

Plânsul meu de dor fierbinte
potoleşte-mi-l, Părinte!...
Peste mine iar coboară
dragostea dintâia oară!

Un comentariu:

  1. Sorin,o poezie în dar pentru minunatul tău răspuns la întrebarea ,,Cât de importantă este o îmbrăţişare?"

    ( 25 iunie 2009, dorind a vă îmbrăţişa cu căldura întregii mele fiinţe....)

    Dor de îmbrăţişare

    Aş vrea să am braţe de floare
    Să vă pot atinge uşor inima
    c-o-mbrăţişare de miresme,
    şi cu-o atingere de petale...

    Aş vrea să am braţe de lumină
    Să vă pot îmbrăţişa privirea
    Cu-o rază duioasă de iubire
    Sau cu-un curcubeu de dor.

    Aş vrea să am braţe de izvoare
    Să vă pot cuprinde tâmpla fierbinte
    Cu unda răcoroasă a dimineţii
    În care strălucesc oglinzi de cer...

    Aş vrea să am braţe de copil
    Să vă pot cuprinde braţul vostru
    Ca un vlăstar fraged alipit strâns
    De viţa ce-şi aşteaptă rodul...

    Aş vrea să am şi pentru voi
    braţe de mamă sau de tată,
    sau de soră mai mare
    Să vă pot strânge la piept
    Până când inimile vor cânta
    În aceeaşi măsură a iubirii
    Şi-n acelaşi ritm de dor...

    Aş vrea să vă pot cuprinde lin
    În braţele rugăciunii de seară
    Şi să duc tot suspinul vostru ,
    Şi tot geamătul însingurat
    Mai sus de norii grei şi trişti ...

    Aş vrea să am braţe de înger
    Cu praf de stele pe aripi sidefii
    Să vă pot purta în zbor legănat
    În imbrăţişări albe nesfârşite.

    Aş vrea să am braţe de Cer,
    Braţe divine de Tată înduioşat
    Şi privire blândă, iertătoare,
    să vă pot îmbrăţişa tandru
    când veţi păşi pe pragul Veşnciei...

    Dar, nu am decât aceste braţe
    Ce tremură la gândul atingerii...
    Cu-acestea aş vrea să vă dăruiesc
    Îmbrăţişarea prieteniei dintre inimi,
    Vouă, celor ce-mi sunteţi aproapele meu,
    Căruia i-am destăinuit prin vers
    Sau prin lacrimi şi tăceri
    parte din sufletu-mi fremâtând de dor.

    Primiţi această atingere ca de zefir
    A îmbrăţişării mele de poem ...

    RăspundețiȘtergere