vineri, 10 aprilie 2009

Îl preamăresc prin cântările mele - Ps. 28,7

Un comentariu:

  1. În iureşul existenţei, suntem adesea copleşiţi de ceea ce ni se întâmplă, fie că ne coboară în adâncurile mâhnirii, fie că ne înalţă pe culmi ameţitoare de bucurie...Adesea nu poţi spune nimic, deşi fiinţa întreagă e în clocot, în extaz! Alteori simţi o avalanşă de şoptiri ce răzbat prin ritmul inimii...Nu le poţi opri! Se rostesc singure...Îşi cer dreptul de a fi lăsate să-şi continuie zborul început în adâncul inimii.

    Cuvintele de mai jos sunt încă în cel mai frumos zbor! Iar locul lor cel mai potrivit, unde ar fi fost dacă nu aici, în ,,Jurnal de zbor (dor)"?!...


    ( 10 aprilie 2009 - între agonie şi extaz...)

    Extaz

    Nu am crezut că vreodată
    îmi voi asculta inima
    cum tremură de bucurie,
    de recunoştinţă,
    de prea plinul ce dă să se reverse...

    E ceva acolo în adânc,
    ceva ce îmi dilată pereţii inimii
    lărgind-o pentru a încăpea în ea
    întreg Universul...

    Mi s-au încleştat obrajii
    de prea multă uimire!
    Mi-au încremenit buzele
    într-o tăcere a fericirii...

    Doar dinspre gene simt
    coborând spre bărbia tremurândă
    lacrimi mai fierbinţi ca oricând...

    Un geamăt răzbate din adâncul
    cel mai adânc:
    - Doamne! O, Doamne!...

    Între agonie şi extaz
    nu a fost decât loc de o rugă
    spusă din inima iubirii gemene...

    Mulţumesc! Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere